Calea Regelui


Videoclipul de mai jos trebuie urmărit până la capăt! Neapărat până la capăt!

*

*

Teoretic, guvernul andalusian a interzis accesul pe El caminito del Rey, pentru că nu puţini au fost cei care şi-au pierdut viaţa. Însă mai există aventurieri care ignoră interdicţiile şi pornesc pe calea… îngustă şi, mai ales, înaltă. 

Eu am urmărit înregistrarea cu sentimentul că asist la nişte cursuri cu terminologie prea pretenţioasă şi care durează insolent.

Am urmărit-o cu sentimentul că acolo nu-ţi mai foloseşte poezia, cum nu i-a folosit publicului de la „Primăvara poeţilor”.

Şi mi-am amintit cum a fost prima, prima raită cu motocicleta, pe o autostradă din Elveţia, printre benzile de maşini, când urmăream, peste umărul celui de la cârmă, acul vitezometrului urcând până la 180 km/h.

Abia la prima oprire a motocicletelor ni s-a explicat şi nouă care este comportamentul adecvat, cum trebuie să te înclini în viraje, ca să nu faci contragreutate… Dar asta a fost după o sută de kilometri.

Şi câte rugăciuni n-am mai spus între timp!… Şi totuşi, cursa aceea a fost prunc mic pe lângă Calea Regelui.

Dacă o străbaţi fără să te rogi, nu eşti decât un sinucigaş.

E limpede că e o cale îngustă. Că cel fără minte nu se poate rătăci pe ea.

Şi nu duce decât într-acolo…

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în Demenţial. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Calea Regelui

  1. Alex zice:

    Fascinantă privelişte, dar şi înfricoşătoare! Un fel de imagine a vieţii noastre, căci de câte ori nu alegem de bună voie să păşim pe deasupra prăpăstiilor „mortale” ale primejdiilor de tot felul.

    Imaginile mi-au amintit de o expediţie de neuitat din 1990, când am străbătut munţii Făgăraş pe creastă, de la un cap la altul. A fost o experienţă de neuitat. Şi câteva locuri şi momente în care chiar m-am simţit ca pe „calea regelui”.

  2. Da, e de groază videoclipul, e mai rău decît în jocurile pe calculator. Şi eu am urcat munţii în tinereţe, cum spune Alex, ceea ce nu m-a ajutat cu nimic ca să nu mă plantez, ca un oţetar, cu ambele picioare în canalul din faţa blocului mamei, săptămîna trecută. Îţi dai seama cît de tare m-a „răcorit” calea Regelui (dacă o fi fost Filip II nu mă miră!)? 🙂 Şase minute de coşmar, mă doare stomacul şi capul…
    Dacă aveau comuniştii drumul ăsta, reeducarea de la Piteşti se „juca” pe serpentinele astea…
    Cît despre motocicletă, mă fac ciulin şi zic: nu laşi şi tu un pic? 🙂
    Cu drag, o noapte paşnică!

  3. Rodica Botan zice:

    Ma dor muschii si de la miini se de la picioare ca m-am prins de birou cu miinile si m-am intepenit puternic pe podea…fara sa-mi dau seama si m-am tinut asa de tare sa nu cad…de pe scaun.

    Iti imaginezi cind om avea aripi ca de porumbel…si om zbura…oare n-o sa ne fie rau de inaltime?

  4. un pic zice:

    Ca şi în „Călătoria creştinului” de John Bunyan. 🙂
    http://www.kerigma.ro/carti.php?detalii=20514

    Stâncile îmi amintesc de Potop.

  5. Pingback: Evanghelici în Top 100 WP (31.03.2009) « România Evanghelică

  6. A.Dama zice:

    Alex, sigur că e fascinant, însă oare e şi înţelept să mergi după ce te fascinează, indiferent de riscuri? După una, după alta!… Sigur că Tata a făcut toate lucrurile minunate, şi dacă nu ne împăcăm noi bine cu multe dintre creaturile Lui, însă ar trebui şi să fim înţelepţi şi să ne folosim de ele cum se cuvine.

  7. A.Dama zice:

    Răsvane, deşi îmi pare rău, tot am râs de păţania ta! Măcar a fost cineva prin preajmă, vreun spectator fără bilet? 😀 Eu ştiu că se poate scrie un articol întreg pe tema canalului care nu era unde trebuia, nici acoperit cum trebuia, nici etc., etc. Dar am avut în urmă cu câteva luni o poezie tare drăguţă despre căzătura care a devenit obişnuinţă. Să nu ajungi cumva pe-aproape! Sau poate nu-ţi mai vizitezi mama până nu repară ăştia / ăia toată canalizarea. 😀

    Da, se poate să-i fi dus comuniştii cu forţa pe toţi prizonierii la reparaţii pe Calea Regelui, c-ar fi fost cu conştiinţa (dacă aveau) mai împăcată dacă-i pierdeau în hăuri şi în râu, decât să-i mutileze sau să-i execute. Cine ştie? Cert este că dacă era acolo cizmarul nostru, n-ar fi lăsat să ajungă la prăpădenie obiectivul turistic, că ar fi slujit la numărătoare printre măreţele realizări ale epocii de… Of! Mai bine mă opresc, până nu-mi amintesc toată bogăţia vocabularului necesar Cântării României (nu în varianta Alecu Russo)!

    Iar cu motocicleta… ehehei! Totul e să ţi se spună de la bun început ce şi cum, nu să mergi pe orbecăite ori… pe pipăite 100 de km. Învăţătură de minte. 😛

  8. A.Dama zice:

    Rodica dragă, sigur că ştiindu-te glumeaţă, nu-mi fac griji serioase legate de starea în care te-a putut aduce un videoclip de pe blogul meu. Nu de alta, dar tu ai scăpat uşor ţinându-te bine şi chinuind podeaua, dar dacă alţii n-au avut acelaşi noroc? 😀

    Iar cu zborul acela ultim şi definitiv, eu zic că nici n-o să ne pese, si dacă ne-ar întoarce tot stomacul pe dos. 😀 O să fie prea mare atracţia înaltului, că n-o să mai conteze praful şi pulberea asta de trup. Doamne-ajută să fim printre zburători!

  9. A.Dama zice:

    un-Picule, oare de ce îţi amintesc stâncile de potop?
    Cât despre călătoria aceea sprâncenată, e drept că a fost / e una periculoasă! 🙂

  10. un pic zice:

    Cred că:
    Pământul a fost creat frumos.
    La Potop Pământul s-a întors pe dos rezultând un relief accidentat. 🙂

    Când am trecut pe aici: http://unpic.files.wordpress.com/2009/04/voineasa-peisaj-gol.jpg
    mă întrebam de unde au apărut bolovanii ăia… Şi mi-am amintit de Potop. Dar „Calea Regelui” e impresionantă! 🙂

    Oricum, stâncile îmi plac mult.

  11. A.Dama zice:

    O, o, oh! Foarte frumos peisajul tău unPic-ule! Foarte, foarte frumos! 🙂

    Nu ştiu dacă e valabilă povestea cu relieful întors pe dos la potop. Mă gândesc că au fost munţi dintotdeauna, creaţi de la bun început. Vieţuitoarele care au umplut tot pământul au avut habitate diferite bănuiesc, în zone de câmpie, de munte, de gheţuri polare? Habar n-am ce să zic! 🙂 Poate ne-ar putea lămuri cineva mai iniţiat. Oare culmile Araratului pe care s-a înţepenit corabia nu au fost dinainte acolo? Să se fi format în timpul potopului?

  12. un pic zice:

    Păi… nu cred că la creaţiune relieful era monoton. Existau forme de relief. 🙂

    Mi-a plăcut: http://www.revelatia.ro/docs/101a.html

  13. A.Dama zice:

    unPic-ule, mulţumesc pentru link, o să mă uit mai pe îndelete la un moment dat. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s