Apă moartă, apă vie


eau

„Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apa.” (Ier. 2, 13)

Apa vie se află într-un raport de complementaritate cu apa moartă.

În mentalitatea populară, apele care nu sunt bune de băut, apele în care nu trăiesc peştii şi nicio altă vietate, sunt ape moarte.

În regim fantastic, în basme, apa moartă slujeşte la punerea laolaltă a părţilor trupului celui care a fost omorât. Când Spânul îi retează capul lui Harap-Alb şi acesta moare, fata împăratului Roş îi lipeşte capul de trup, folosind trei smicele de măr şi apă moartă.

Harap-Alb trebuie să moară, pentru că îi jurase Spânului credinţă, iar dezlegarea de acest jurământ se face doar prin moarte. Mai apoi însă, pentru ca viaţa să revină în trupul eroului, era nevoie de apă vie. Iar aceasta nu e niciodată la îndemână, ea se obţine cu mare dificultate, după trecerea unor probe iniţiatice. Apa vie se poate aduce de unde se bat munţii în capete sau după ce au fost răpuse făpturile fioroase, care stau în calea celor ce vor să o obţină.

În registru maritim, fenomenul apei moarte se întâlneşte la temperaturi foarte scăzute, în nordul Siberiei, de exemplu.

Efectul acestui fenomen este acela că încetineşte foarte tare mersul unui vas, aşa încât senzaţia este de recul, nu de înaintare, ca şi cum o forţă imensă ar ţine pe loc vasul. Observat de Nansen Fridtjof, încă de la sfârşitul secolului 19, fenomenul a fost explicat în zilele noastre prin diferenţele de salinitate pe care o au straturile de apă. Topirea gheţarilor face ca în apele oceanelor să se acumuleze apă cu un alt coeficient de salinitate decât stratul existent, ceea ce modifică densitatea straturilor de apă.

*

Dacă apa moartă se opune menţinerii vieţii, se opune mersului înainte, mai e oare nevoie de pledoarie pentru binefacerile apei vii?

Este mirabilă metafora „Izvorul apelor vii”. De o parte, pentru că ne gândim cu bucurie la izvorârea perpetuă, la revărsarea continuă şi neîntreruptă, la acea revărsare a dumnezeirii care nu se poate sătura de curgere, de dăruire întru Sine (în cei trei care fac Unu) şi întru fiinţele pe care le iubeşte. 

Şi, de altă parte, pentru că izvorârea are ca suport, subiect şi obiect, apa vie.

Asemenea Lui, putem deveni izvoare de apă vie: Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică. (Ioan 4, 14)

Aşa să ne ajute!

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Apă moartă, apă vie

  1. un pic zice:

    Tot de sursă/Sursă cred că depinde dacă o „apă” e moartă/vie.

    Idei care-mi dau „De gândit”:
    1. Putem fi conectaţi la Sursă.
    2. Apa vie nu e apă stătătoare.
    3. Deci, putem fi conducte. 🙂

  2. A.Dama zice:

    unPic-ule,

    1. De Sursă nu ne putem ascunde, şi dacă nu ne adăpăm din Ea… Ea ne conţine, unde să te refugiezi?
    2. E bine că apa vie nu stă locului. Ne-am plictisi de moarte.
    3. Eşti conductă? 😛

  3. un pic zice:

    🙂
    3. O întrebare ce dă „De gândit”.
    3.a. Dacă aş răspunde afirmativ sigur n-aş fi.
    3.b. Prin definiţie sunt „un pic”. 😛

  4. Pingback: Articole interesante pe bloguri (16-22 martie) « Stiri Crestine - Fii un crestin informat!

  5. A.Dama zice:

    Un Pic,

    prin AUTOdefiniţie eşti pic, nu conductă. Eu îţi urez să fii un pic conductor. 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.