Deznădejdea mea e ca o erupţie pe piele
şi se-ntinde adânc
către oase
o acopăr centimetru cu centimetru
să nu o dibuiască prietenii
când îmi trec pragul
Deznădejdea mea e un ţipăt prelung
zvâcnit de pe acoperişul atriilor
pulsând se-mprăştie în toate organele
fără să se-audă din afară
măcar un oftat
Deznădejdea mea nici măcar
nu mă are destinatar
căci ce aş putea
sufletului da
ca ospăţ aici?
Doar pentru urmaşii
care vor lupta
piept la piept cu fiara
deznădăjduiesc
că nu voi mai fi
să îi oblojesc
să le-aduc alin.
Deznădejdea mea-i ca un scump tichet
la vama Îndurării
de-aia nu poate trece pe lângă mine
fără să I se strângă inima
El dispreţuitul
cum să treacă rece
pe lângă dispreţuiţi?
lumea adam(a)ică 
Desnadejdea de care vorbesti este inima zdrobita pe care Dumnezeu o poate lucra si transforma in nadejdea de cea mai pura calitate. Ca ce altceva vrea El de la noi decit o inima zdrobita?
E tot ce-i putem oferii mai bun in noi!!!
El care impodobeste crinul…si hraneste pasarea vazduhului…si a carui economie nu merge niciodata prost!!!
foarte frumos a.dama! Felicitari si muza harului sa te mai colinde ca tare darnica este cu tine!
Recomand parcurgerea materialului „Manifest pentru pocainta”.
Iti multumesc.
In Slujba Lui.
alex
Rodica, e-adevărat că m-am gândit la psalmistul David care îşi cântă şi încrederea în Dumnezeu, şi deznădejdile care vin şi pleacă.
Nu m-am gândit „economic”, că ar avea piaţa de desfacere perfectă şi că Se ocupă personal de aprovizionare. Însă nu strică să ne gândim şi aşa la El. Doamne-ajută! 🙂
Ciprian, mulţumesc de urări! Cât despre „muza harului” – nu ştiu dacă sunt compatibili termenii :D, e suficient să mă uit pe blogul lui Ionatan, ca să constat că are de lucru acolo muza, nu glumă.
În fond, a existat un pretext al acestui poem. Da, aşa a fost: am mai citit un poem cu „deznădejde” în titlu… Şi, foarte prompt, am scris o replică. 🙂
Îmi place mult finalul. 🙂
„El dispreţuitul
cum să treacă rece
pe lângă dispreţuiţi?”
Nici un om nu a fost/este/va fi mai dispreţuit ca El.
Hm! Profund, omenesc veritabil şi … extrem de frumos!
Mă uimeşti din nou. Nu ai adunat încă suficiente poezii pentru un volum? Ai un stil aparte şi eşti, evident, hăruită. Îmi plac îndeosebi: „zvâcnit de pe acoperişul atriilor”, „deznădăjduiesc
că nu voi mai fi să îi oblojesc”, iar a treia şi ultima strofă sunt geniale, după părerea mea.
Gata, nu zic mai mult, că ştiu că nu-ţi place să te laud (deşi meriţi, categoric!).
Of!…A.Dama…
unPic-ule, şi când te gândeşti că era chiar pe nemerit dispreţul!
Dana,
Mulţumesc de feed-back! 😉 De multe ori m-am întrebat cum citeşti tu cu ochi de… filolog unele chestii, când ai fugit către alte domenii. 🙂
Volum de poezii ziceai? Oare cu ce se mănâncă asta? Aveam noi o vorbă când eram mici, cred că am mai scris despre: mâncare de arici cu cremă de vanilie şi castraveţi muraţi.
Hm. Poate nu chiar aşa. Scoatem aricii şi rămân castraveţii acri muiaţi în cremă de vanilie. Adică poezie. 😛
De care „of”, Alex? Poate „off”. 🙂
Uite, să-ţi spun un secret! Textele astea, când ajung aici, au trecut printr-un proces de… distanţare. Of course! Altfel nu se poate.
La multi ani de 8 martie! sa ai parte de tot ce este mai bun si mai frumos de toata dragostea si fericirea sufleteasca.
Mulţumesc, Angelzori! Să fie cu în-liniştire primăvăratică!
Pingback: Leapsa care dă în link « Călin Hera. PA-uri şi mirări