Terapie cu Pasărea Colibri


Am reascultat Pasărea Colibri. Şi când am ajuns la piesa „Alcool”, am constatat că participarea spectatorilor este de-a dreptul impresionantă.

Şi m-am întrebat: de ce? Oare chiar îi reprezintă acest cântec atât de bine, încât îl trăiesc intens, până la ultima respiraţie?

Alcool-Pasarea Colibri

Versurile spun o poveste comună: un tip care face parte din elită dă în patima alcoolului, îşi bate nevasta şi o schimbă cu o târâtură, care-i toacă banii, iar el rămâne în mocirlă, un alt beţiv în zdrenţe ca toţi prăpădiţii. E povestea unei căderi, se precizează de la bun început.

Ciudat însă cum se identifică marea masă de oameni cu „cazul în speţă”! Ai zice că toţi participă la o supraaglomerată şedinţă de terapie de grup.

Ce se întâmplă la terapia de grup? Oamenii sunt ajutaţi să îşi conştientizeze problema, apoi sunt încurajaţi să vorbească despre ea, să o aducă la suprafaţă, să-i urmărească pe alţii cum fac faţă aceleiaşi probleme, în prezenţa unui/unor mediator/i, iar apoi urmăresc câţiva paşi pentru rezolvarea problemei.

În cazul participării publicului la trista cădere relatată în versurile cântecului, este surprinzător cum se substituie spectatorii protagonistului în cauză. La refren, toţi cântă în gura mare:

O, demon alcool,
N-am amintiri, mi-e capul gol
Cine-ar fi crezut
Că din om ajung neom
Lipsit de control
Sclav la demonul alcool.

Parcă seamănă cu o răsturnare a mecanismului victimar al ţapului ispăşitor despre care scria René Girard. În mecanismul victimar, toată vina colectivităţii cade asupra ţapului ispăşitor. În cazul cântecului „Alcool”, toţi participanţii iau asupra lor vina pe care o avea protagonistul din versurile cântecului.

Sau au trecut de limita conştientului – pentru că acele versuri pe care le cântă în gura mare nu fac sens, nu semnifică nimic pentru ei – şi, participarea se face în mod inconştient, datorită exacerbării mulţimii.

Oare în câte biserici nu se cântă absolut inconştient versurile? Din inerţie. Participând la extazul general. Oamenii îşi asumă vini pe care nu le au. O şedinţă de terapie colectivă…

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în Demenţial și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Terapie cu Pasărea Colibri

  1. Andrei spune:

    În cîte biserici se cîntă inconștient? Cred că în toate. Nu toți, dar toate, totuși. Fiecare pădure cu uscăturile proprii. Creștinii nu spun minciuni, ei le cîntă.

    Vină colectivă? Cred că da. Dar totuși, iertarea vine în personal, nu? Noi te-am răstignit, Doamne, dar iartă-mă pe mine… nicidecum iartă-ne pe noi.

    Dacă oamenii își asumă vini pe care nu le au, o fac ei oare în mod conștient?

  2. viorica spune:

    Aveti dreptate si eu m-am gindit de multe ori la aceasta.Exista cantari care le cantam inconstieti de multe ori ;”Da -n stravechea carte Sfinta ,tot citesc iar citesc…
    „Sa nu pot Doamne sa ma las de Tine niciodata
    Chiar de-as lasa la orce pas o dragoste-ngropata”Si sunt multe care nu ne caracterizeaza.
    Cred ca vom cistiga mai mult daca ne vom lasa asa cum suntem decit de a incerca sa parem ceea ce nu suntem

  3. un pic spune:

    Muzica e o forţă puternică. Combinând (ne)potrivit melodia, armonia, ritmul, efecte sonore, efecte vizuale (ştiu cântăreţii cum să le pună) oamenii aplaudă, sar, uită de ei, sunt hipnotizaţi, legănaţi plăcut în braţele Celui Rău cu mintea deschisă pentru a primi şi eventualul mesaj negativ.

    Răspunsuri la multe întrebări am găsit urmărind „Diabolis in Musica” (de Lucian Cristescu):
    http://musica.crestin.org/

    Merită urmărit.🙂 Oricine ascultă muzică trebuie să ştie.

  4. A.Dama spune:

    Andrei, puţin a lipsit să nu aleg şi o piesă care se cântă prin biserici. Aşa, pentru comparaţie. Da, se cântă în mod incoştient, oamenii nu se gândesc la cuvinte.

    Uite versurile următoare:

    Doar o colibă aici jos îmi ajunge
    Argint şi aur n-am în casa mea.

    Cui îi mai ajunge azi „coliba”? O verighetă, un inel… nu sunt aur şi argint? Versurile astea ar fi valabile numai dacă am avea candelabrul din sufragerie din aur masiv sau măcar suflat?!…

    Iertarea e personală, Andrei, însă câţi cred cu adevărat că au nevoie de ea. Sunt mulţi care au crescut şi au rămas în biserici, iar când se cântă „am rătăcit pe căi străine”, pentru ei nu face sens, că ei ştiu că nu s-au rătăcit niciodată de la Cale. Şi se autoîndreptăţesc.

    Da, cred că se cântă inconştient, aşa cum în mod inconştient miile de spectatori recunosc fără jenă că sunt neoameni şi sclavi.😀

  5. A.Dama spune:

    Da, Viorica, aşa se întâmplă! Cântăm cu voce tare că citim şi recitim Cartea, iar în realitate… Ce anume ne determină să ne purtăm aşa? Doar ca să fim în rând cu toţi ceilalţi, să nu facem notă aparte?

    Bine-ar fi să nu cântăm din reflex, ci să cântăm doar când credem ce spunem!

  6. A.Dama spune:

    Un pic, bine-ai (re)venit!🙂 Mulţumesc pentru ajutorul tehnic oferit pentru încărcarea piesei!!!

    E drept că Cel Rău se foloseşte de toate metodele, de toate subterfugiile, mai ales că ne cunoaşte atât de bine. Aşa că muzica îi e foarte la îndemână să ne „ajute” să o înghiţim nemestecată şi să nu realizăm că ne înecăm.😀

    Aici m-a interesat îndeosebi răsturnarea aceea: în loc să punem vina noastră, a tuturor, aspupra ţapului ispăşitor, ne asumăm noi toţi vina unei singure persoane. Ciudat!

  7. un pic spune:

    Interesantă răsturnare! De-aş fi un pic mai optimist aş zice că urmează o pocăinţă colectivă.🙂 (Primul pas (recunoaşterea vinei) s-a făcut.)

  8. A.Dama spune:

    Recunoaşterea vinei celuilalt!😀 Bine stai tu cu optimismul!😛

  9. un pic spune:

    Cam aşa stau cu optimismul…😐

    O, demon muzică,
    N-am amintiri, mi-e capul gol
    Cine-ar fi crezut
    Că din om ajung neom
    Lipsit de control
    Sclav la demonul muzică.

  10. Alex spune:

    Mi-am amintit citind aceste rânduri, de comentariu unui profesor din Facultate. Plecase de la o cântare liturgică foarte frumoasă: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne…” O cântare minunată, pe care o cântăm duminică de duminică. Dar oare noi chiar simţim cu adevărat toate acestea? Oare chiar am…văzut Lumina slavei celei negrăite? Cântăm cu nevrednicie… doar din vârful buzelor. Bine că mai sunt şi din cei care sunt în măsură să cânte cu vrednicie toate acestea.

  11. Andrei spune:

    A.Dama, chiar la versurile alea, ”Doar o colibă aici jos îmi ajunge” m-am gîndit cînd am dat comentariul… Cîntau tinerii cîntarea aceasta, și un bătrîn din biserică zice:

    ”Băi mincinoșilor…”🙂

  12. A.Dama spune:

    Un pic, ai făcut cel puţin doi paşi! Ai conştientizat problema şi ai mărturisit-o public. De-acum, trebuie să fie mult mai uşoară rezolvarea!!!🙂

  13. A.Dama spune:

    Alex, ceea ce ne-ai relatat e-adevărat în orice context de închinare. Ne obişnuim cu nişte formule, pe care le rostim mecanic. Dacă am realiza de fiecare dată adâncul celor cântate de gura noastră, ne-am închina pur şi simplu altfel, cum ni se cere, în duh şi în adevăr. Aşa să ne ajute!

  14. A.Dama spune:

    Dragă Andrei, exemplul acela mi-a venit mai repede în gând, e drept. Trebuie să mai arunc o privire peste nişte caiete de cântări, ca să-mi amintesc alte exemple.

    Până una-alta, să vezi cum ni se aprindeau nouă beculeţele când eram la grupa de copii. Recitam pe de rost „Domnul e un soare”. Şi, ne mai pufnea râsul că ne gândeam la „unsoare”.😀

  15. krabul spune:

    Cine l-a băut pe demonul în cauză ştie de ce. Cântecul şi versurile, muzica şi atmosfera scoală în cel călcat de demonul alcool amintirea beţiei crunte. În loc ca toţi aceştia să ne ruşinăm de smârcurile bahice, noi ne luăm de mână şi cântăm cu mintea terază (vai nouă) imne de slavă dracului alcool. Adică hai să ne mai îmbătăm o dată! Nu o să ne batem azi nevasta. Nu o să ajungem azi în şanţ. Doar să ne mai facem praf o dată!

    E greu să te lupţi cu dracul când săli întregi de oamni slăvesc pe satana. (Fotbal, curvii la tv, mâncare fără limită, mândrie etc). Şi asta ar fi puţin! Mult este că nu mai vedem în jurul nostru virtuţile: bunătatea, iubirea, ajutorul, compasiunea, mila, smerenia, abţinerea. Parcă suntem în Sodoma şi Gomora.

    • A.Dama spune:

      Krabul,
      E greu să te lupți cu dracul. Nu prea avem învățători care să ne-nvețe așa ceva. De la Hristos, am învăța doar ce ni se pare accesibil. Celelalte sunt prea-prea. Am întâlnit mulți care nu vor nici să audă că ar trebui să se lupte cu dracul. Astea-s povești de demult. Lumea s-a schimbat. Dracii stau cuminți, iar noi nu trebuie decât să ne bucurăm că-L avem pe Dumnezeu și că mergem în rai.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s