Din pană în pană

A fost o vreme când s-a scris cu stilul pe tăbliţe cerate, cu calama pe papirus, cu pana pe hârtie. Apoi s-a trecut de la scrierea cu penele provenite de la păsări (de la gâscă, raţă, corb, vultur, acvilă ş.a.) la tocurile de cerneală.

Iată cât de expresive sunt unele definiţii pentru tocurile cu cerneală:

– pană fără sfârşit – zice Ecaterina a II-a a Rusiei, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea;

– condeiul portăreţ fără sfârşit – zice Petrache Poenaru, la începutul secolului al XIX-lea.

„Pană fără sfârşit”… ca magazinele deschise veşnic ale moldovenilor. 🙂

Scriam aici despre regulamentul de la locul de muncă într-o tipografie, pe la 1880. În privinţa penelor de scris, regula era cam aşa: fiecare cu pana lui, fiindcă angajaţii nu primeau la locul de muncă instrumentele de scris, ci trebuiau să şi le aducă de acasă. Însă ascuţitoarea de pene era pusă la dispoziţia tuturor angajaţilor.

Pana, în ciuda lipsei ei de greutate – ne e familiară expresia uşor ca pana -, a servit scrierii multor texte cu greutate şi a multor cuvinte grele. Câte condamnări la moarte n-au fost scrise cu pana? Câte adevăruri revelate?

Pana a fost folosită de scriitorii iscusiţi: ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba (Ps. 45, 1), spune psalmistul. Adică limba să-i fie pricepută în a rosti cuvinte de laudă pentru împăratul. Exprimarea psalmistului e metonimică, pentru că pana e doar instrumentul cu care sunt redate cuvintele elogioase pentru mai-marele ţării, nu şi cuvintele în sine ori semnificaţia lor. Şi e comparativă, evident.

Însă pana e folosită şi de detractori, şi de mincinoşi, de clevetitori, de cei cu inima plină de răutate: degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor (Ier. 8, 8). Avem aici atât o exprimare metonimică, fiindcă, din nou, pana e doar obiectul de scris, cât şi o exprimare personificatoare: pana e „mincinoasă”, pentru că e folosită de oamenii mincinoşi.

În Scrisoarea a II-a eminesciană, dacă o (re)citiţi, veţi vedea un răspuns satiric, dar genial, la întrebarea De ce pana mea rămâne în cerneală? E excelentă explicaţia pe care o dă poetul. Printre altele, el spune că şi dacă şi-ar rupe pana, cuvintele i-ar rămâne. Dar pana nefolosită e o formă de protest împotriva celor care au schimbat destinaţia scrisului inspirat, care au făcut din scris o marfă, ba chiar un mijloc de parvenire:

Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi,
Închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane,
Sunt cântaţi în cafenele şi fac zgomot în saloane.

Ei bine, pentru asta nu e dispus poetul să-şi scoată pana din cerneală!… Pentru a nu le gâdila orgoliul celor care nu pot pricepe versul, ci doar îl scot la înaintare din slavă deşartă.

Dar expresia ce pana mea! oare ce vrea să spună? În această expresie, cuvântul „pană” este gol de semnificaţie. Scriam aici despre o serie de expresii – pe care le considerăm imprecative sau nu -, în care multe dintre cuvintele folosite îşi pierd semnificaţia iniţială, funcţionând, după cum explică Blaga, potrivit schemei metaforice. Aşa se face că în expresia:  „ce puii mei”, puii nu sunt în niciun caz păsările de curte, nici copiii celui ce foloseşte expresia. Tot aşa, în expresia „ce pana mea”, pana nu are legătură cu obiectul folosit pentru scris, nici cu acea parte anatomică a păsărilor care le ajută să se protejeze şi să zboare. Expresia „ce pana mea” exprimă o frustrare sau neputinţa de a acţiona a celui ce o foloseşte.

Să ne amintim şi de pană ca lipsă sau defecţiune: pană de curent, pană de motor, pană de cauciuc şi, de foarte multe ori, pană de inspiraţie :P.

Înainte de a vă invita să vă delectaţi privirea cu penele pictate -adică instrumentele care au servit la desenat şi scris ajung să fie ele suport pentru desene (şi înscrisuri) -, trebuie să ne mai oprim la un verset interesant, tot cu… pene:

El te va acoperi cu penele Lui şi te va ascunde sub aripile Lui (Ps. 91, 4).

Foarte mişcător! Ni-L reprezentăm pe Dumnezeu în multe feluri: ca un tată iubitor, ca un foc mistuitor, ca un miel, ca un leu, ş.a.m.d. Însă cu pene? Da. Ca o pasăre grijulie cu puii ei…

*