Uneori ni se întâmplă să o luăm pe lângă.
O ieşire din scenă, neprevăzută în scenariu.
O alergare pe lângă pistă, neintenţionată de antrenor.
O deviere cu schiurile pe lângă pârtia amenajată.
Un răspuns scheletic la întrebări consistente.
Un pas ezitant pe bârnă şi-alunecăm într-o parte.
Un voleu prea dintr-o bucată, iar mingea aterizează fix pe lângă linie. În exterior.
*
Cum ar fi să ne descompună cineva în factori primi?
Această reducţie la esenţial poate fi salvatoare?
Ni se mai acordă apoi acelaşi loc pe scenă, acelaşi volum la microfon, aceeaşi minge pe teren, aceleaşi cărţi, nemăsluite?
E cu putinţă revenirea?
lumea adam(a)ică 
…la oameni este cu neputinta…
DAR …ceea ce la oameni este cu neputinta la Dumnezeu este cu putinta. O spune cineva expert in a nimeri tot…”pe linga”
Eu cred că depinde de ce înseamnă „ieşirea” din scenariu. Sunt unele „ieşiri” care te descalifică din lucrarea în care eşti, din slujba, care-ţi vor face darul pe care îl ai ineficient, cu neputinţă să-l mai foloseşti.
Alte „ieşiri” din scenariu se întâmplă zilnic şi totuşi revenirea e mereu posibilă prin sângele lui Hristos – este o altă parte a revenirii, şi în primul caz poţi reveni dar nu mai poţi reveni pe „scenă”.
right
Nici nu conteaza daca nimeresti pe linga din cauza ta sau din cauza altora. Ai nimerit pe linga, si gata! Am inteles insa din portia mea mica (dar nu irelevanta) de experienta de viata ca adevarata greseala e sa crezi ca „revenirile” vin de la tine sau de la oameni: vin doar de la Dumnezeu, dar tot prin oameni. Pe mine m-a readus pe linia de plutire, de fiecare data, tocmai faptul ca l-am lasat sa decida. Pentru asta trebuie doar sa fii dispus sa astepti, cu multa rabdare si tot atitea renuntari. Asa am revenit de fiecare data. Si marturisesc ca sint pe cale sa o fac din nou.
Rodica, mulţumiri, că am impresia că de la tine am primit imaginea! Am zâmbit când am văzut-o. Asta e prima reacţie. Apoi… am meditat dacă e cu putinţă să revenim, după ce ni s-a luat totul de pe noi. 😀 Dacă ne-am lăsa dezbrăcaţi de firea noastră, de exemplu, şi să fim îmbrăcaţi cu Hristos, revenirea ar putea fi uimitoare. 🙂
Un fir de iarbă, mulţumesc pentru variantele aduse în discuţie!
M-ai făcut să mă gândesc la David. Sigur nu l-au mai vrut unii rege după ce-a luat-o pe lângă. Cum să mai vadă în el unsul Domnului? Cum să mai asculte de glasul lui? Un contramodel pentru copii. Toate ca toate, dar nu înapoi ce-ai fost!…
Pax, bănuiesc că acel „right” era pentru Un fir de iarbă. Aşa că poţi vedea răspunsul anterior. 🙂
Lavinia, bine-ai venit! Şi, dacă eşti pe cale să (îţi) revii, îţi urez şi bun re-venit! 🙂 Orice revenire pe care El o în-voieşte, cu Voia-i, trebuie că e importantă! Însă la capitolul „răbdare”, cred că mai avem de lucrat. Sau să vorbesc în dreptul meu… 🙂
Aşa este, sunt reveniri şi reveniri. Unele posibile, altele realmente imposibile. Pantru cele mai multe situaţii vinovaţi suntem numai noi înşine!
Sunt lucruri care se pot repara, dar şi altele ireversibile. Pe care, odată pierdute, nu le mai putem aduce înapoi
Chiar şi aşa, Domnul ne este „scut” şi sprijin şi nu ne lasă întru clătinare. Să ne gândim de exemplu la Iov.
Cand spun „revenire” ma gandesc fie la a te intoarce la ceva ,la cineva,(adica un raport fata de un reper exterior) sau o revenire la ceva sau la o stare care a existat in tine (un reper interior )
Revenirea de care vorbesti aici mi se pare ca este mecanismul echilibrului in viata.
La fizica in liceu,te invata ca echilibrul nu este un traseu sau o stare fizica constanta ,ci de fapt este rezultatul unei pendulari intre doua extreme
Daca cumva ai deviat de curand Adama,insa ai revenit..ei bine,bun venit inapoi,caci ai realizat starea suprema a fizicii :ECHILIBRUL
Alex, cred că ne place să ne gândim la Iov. E şi un „personaj de fugă”. Că dacă ne-am gândi mereu la David şi la sângeroasele lupte din care ieşea învingător, fiindu-I pe plac Domnului, nu ştiu câţi am vrea să schimbăm cu el. Nici măcar în faţa lui Goliat n-am vrea să ne pomenim. Nici din greşeală. 🙂
Sunnymorning,
Articolul ăsta a pornit chiar de la imaginea din finalul lui. Deci faza cu revenirea nu avea o trimitere personală. E drept că am lipsit de pe blog o vreme, dar şi plecările astea sunt motivate, că nu am timp cât ar fi nevoie pentru a fi mereu aici. Plus că e dificil să-ţi tot pui la vedere trăirile, emoţiile, cunoştinţele (sau lipsa lor 😀 ) şi aşa mai departe. 🙂
Ar fi super să se realizeze mereu echilibrul aici, nu-i aşa? Adică cine intră răvăşit să se poată aduna, cine intră enervat să se poată calma, cine intră înfometat să se poată hrăni. Ehehei!, bine-ar fi, vorba unui amic. 🙂
Depinde cât de gravă este ieşirea în decor. Însă nu suntem noi cei care hotărâm. Dacă ne referim la pasul greşit în cele spirituale.
Dacă ne referim la ieşiri în decor faţă de oameni, atunci suntem mai nefericiţi. :d Oamenii iartă mai greu ca Dumnezeu şi repun în funcţii tot mai greu decât El.
Aşa e cum ai scris despre oameni, Camix! Dar avem şi dezavantajul teribil de a nu cunoaşte inima omului!… Vedem schimbare în cineva, dar nu ştim cât ţine. Pe când El vede mult mai departe ca noi!