Să mă facă nebun! Tot am să te iubesc.
Iubirea mea nu-i pe-nţelesul năpârcilor-oameni
şi-a oamenilor-năpârci.
Iubirea mea s-a antrenat pe cele mai
înalte stânci.
.
Să mă facă sărit de pe fix! Tot am să te iubesc.
Iubirea mea nu-i pe-nţelesul câinilor-oameni
şi-a oamenilor-câini.
Iubirea mea aleargă mai iute ca ogarii
şi nu latră la luni
din cer
ori saptămâni.
.
Să mă facă smintit! Tot am să te iubesc.
Iubirea mea nu-i pe-nţelesul paiaţelor-oameni
şi-a oamenilor-paiaţă.
Iubirea mea s-a dovedit în vulcanii erupţi
din blocuri de gheaţă
când pe deget mi-ai pus
inelul de viaţă.
Anunțuri
Superbe gânduri!
Păcat că noi, oamenii, alegem adesea să fim….”paiaţe” în iubire…
Alex, acest poem are o istorie a lui… În orice caz, făţarnici, răutăcioşi, lacomi sunt mereu prin preajma noastră, a fiecăruia.
Însă şi autoanaliza e bună.
Aş vrea să nu se piardă nimic din acea iubire faţă de El!
Iubirea mea…nu e decit atit cit ii dau din mine…Lui.
Uau! Frumoasă revenire! Să fiu nebună de nu m-am îndrăgostit de poemul ăsta!
Rodica, oare ne putem da în întregime, nu doar „atât cât”?
De meditat. 🙂
Dragă Florentina, mulţumesc! 🙂
Şi eu îl iubesc, deşi nu ştiu dacă am voie să fiu atât de sinceră. 😛
Exact la aia m-am gindit si eu…”atit cit”, ca declaratiile sint frumoase, dar in realitate il iubesc numai atit cit ii daruiesc din mine… si e mare lucru sa poti spune in intregime… sau poti sa spui si sa nu traiesti ‘intregimea”…
Rodica, e drept că atunci când vorbim că suntem întregi ai Lui, între vorbă şi realitate e o distanţă. Trist, dar adevărat! Ce bine că El nu Se poate împărţi, ci e mereu întreg în noi, în fiecare, oriunde ne-am afla! 🙂
Banuiesc ca e scrisa de tine poezia..daca nu,as vrea sa stiu ale cui sunt aceste frumoase randuri care surprind esenta iubirii-nebunie si daruire totala si neinteleasa de catre ceilalti…Speachless.Absolut!
Da, Sunnymorning, atunci când nu este precizat autorul sau sursa, sunt scrise de mine textele! La poezia asta ţin mult, mai mult decât la altele. Se mai întâmplă să aibă şi autorii preferinţe. 😛
Pingback: acum vedem ca într-o oglindă | lumea adam(a)ică