Pentru că se apropiau sărbătorile de iarnă, mi-a trecut prin gând să le fac o surpriză copiilor şi să le vorbesc despre sărbătoare, despre câteva principii sărbătoreşti, chiar dacă în programa şcolară nu era prevăzută o discuţie pe această temă.
Le-am spus că Paul P. Drogeanu consideră sărbătoarea un superlativ al trăirii, o practică a fericirii.
Tot aşa, sărbătoarea e împăcare cu sinele, cu ceilalţi şi cu Transcendentul, potrivit definiţiei lui Vasile Băncilă.
Le-am spus că înainte de a începe celebrarea, e necesar – şi sănătos – un moment de bilanţ şi că nu degeaba există înainte de marile sărbători religioase câte o perioadă de post, fiindcă după această perioadă de curăţire ritualică, sărbătoarea vine şi îşi impune regulile ei de trăire altfel, unul dintre principii fiind excesul.
Şi Roger Caillois socoteşte excesul sărbătoresc ca fiind un remediu al uzurii, iar cheltuirea exagerată care însoţeşte sărbătorile – un paroxism al societăţii.
Şi Harvey Cox vorbeşte despre un „exces conştient”, pentru că omul care sărbătoreşte este „omul vital”, după o altă expresie a lui V. Băncilă.
Ca să ilustrăm că fiecare familie îşi pregăteşte cu grijă meniul de sărbători, aşa încât să nu lipsească nimic, aşa încât mesele făcute cu ocazia sărbătorilor să fie diferite cele obişnuite în familie, am numit o fată din clasă să ne spună ce-au avut de sărbători pe masă.
– Noi am avut cartofi!
Am întrebat-o în continuare ce au mai servit pe lângă cartofi.
– Nimic, doar cartofi.
Am protestat, spunându-le încă o dată copiilor că mesele sărbătoreşti sunt diferite de mesele obişnuite.
Apoi mi-a fulgerat prin gând să o întreb ce mănâncă în alte zile.
– Pâine, găluşte din făină, plăcintă.
Nu-mi venea să cred!!!
A fost cel mai penibil moment de care am putut avea parte ca dascăl, cea mai dificilă oră pe care am ţinut-o vreodată!
A trebuit să schimb complet subiectul şi să duc discuţia pe un teren neutru, cu informaţii gramaticale etc.
Chiar dacă pentru cei mai mulţi sărbătoarea înseamnă exces, chiar dacă vedem în toate jurnalele de ştiri cum se pregătesc oamenii de sărbători, între teorie şi practică intervin uneori – sau adeseori – nepotriviri, decalaje, diferenţe uriaşe…
Nu-mi rămânea decât să fiu mai atentă altă dată, să adresez audienţei întrebările de aşa manieră încât o astfel de scenă să nu se mai poată repeta.
A fost pentru mine o lecţie dură de sărbători!
Oare pentru câţi dintre noi mai important e meniul decât Sărbătoritul?
Sau ambianţa?
Sau compania?
lumea adam(a)ică 
A.DAMA…intr-o zi la marea judecata…oh…mi-au dat lacrimile…si nu mai am cuvinte…
Cred că şi fata s-a simţit extrem de prost. Sunt unele momente în care nu poţi anticipa ce răspuns primeşti şi, din cauza asta, reacţiile care apar pot fi nepotrivite.
Făceam un exerciţiu cu elevii de a 13-a recent. Trebuia să aleagă 3 numere care sunt importante pentru ei. Iar colegii trebuia să ghicească ce înseamnă acele numere pentru respectivul. Toate erau pe ton ori comic, ori obişnuit. Atunci când un elev ne-a spus că un anume număr înseamnă perioada de când a murit mama lui, mi-a îngheţat sângele. N-am mai ştiut cum să reacţionez mai… sensibil, mai lin. Mi-a părut teribil de rău.
Cât despre excesele de sărbători, mă tem că iar vom vedea la ştiri, după sărbători, câte cazuri de x îmbolnăviri din cauza mâncărurilor în exces…. Dacă ne vom uita la ştiri. Şi, dacă mă gândesc mai bine, pentru ce m-aş mai uita, dacă deja ştiu ce urmează?
Chiar aseara am vorbit cu un pastor, si m-a intrebat ce serbezi Craciunul sau Nasterea Mintuitorului? La noi s-a facut pe strada un interviu, ce semnificatie are Craciunul. Unii au raspuns cadouri, mincare si bautura, altii intilnirea cu familia, altii cu prietenii, dar nimeni nu a pomenit de darul minunat pe care l-a primit omenirea, pruncul Isus. Doamne, iarta-ne ca si noi de multe ori sarbatorim Craciunul cu imbuibare!
Rodica,
A fost un moment dificil atunci, dar apoi am pus altfel întrebările, aşa încât să nu mai fie şi alţii jenaţi. Oricum, în prezent, sunt mari diferenţe între situaţiile de acasă ale celor ce sunt în aceeaşi grupă sau în aceeaşi clasă. Asta este deocamdată. E greu de prevăzut ce ţi se poate răspunde.
Camix, şi eu am avut un moment din acesta aproape la indigo. Era vorba tot de o perioadă trecută de la înmormântarea mamei. Şi a fost dificil pentru cei care puseseră întrebarea despre semnificaţia cifrei. Da, se întâmplă! Nu putem evita astfel de incursiui fără voie în inima cuiva. Sunt alţii care intră, în schimb, cu bocancii, şi dacă locul pe care calcă este sfânt. Aceia sunt de condamnat.
Am zâmbit la faza cu jurnalul de ştiri. Dacă ştii ce urmează, de ce să te mai uiţi? Poate pentru statistici. Să compari câţi cad victimă acuma şi câţi data viitoare:)
Viorica, e un fenomen general că se pierde semnificaţia sărbătorilor. Tot aşa, Paştele înseamnă iepuraşi de ciocolată şi ouă roşii pentru unii. E trist!
Măcar noi să nu uităm că avem cel mai real motiv de sărbătoare, un Prunc minunat, care-a crescut şi Şi-a dat viaţa pentru noi, pentru fiecare! Să-I mulţumim!!!
Mai se întâmplă şi astfel de situaţii. E tare greu să intuieşti toate posibilele situaţii care ar putea mâhni pe cineva.
Acum câteva săptămâni, nişte băieţi de la o clasă de-a XII-a m-au rugat să le povestesc cum a fost pentru mine în armată, pt că le spusesem că am ajuns soldat imediat după terminarea liceului, înainte de Revoluţie. S-au amuzat copios de cele povestite. Unul dintre ei mă întreba mai multe, era foarte curios. La care eu i-am răspuns (presat de terminarea orei) că poate să-l mai întrebe şi pe tatăl lui, că sigur îi va povesti multe. La care el a pus capul în jos şi mi-a răspuns cu voce scăzută că …el nu are tată… Mi-a părut tare rău de nedelicateţea şi nerăbdarea mea.
Alex, e drept că, aflându-te în faţa copiilor, n-ai de unde şti ce sensibilităţi are fiecare, chiar dacă îi cunoşti de câţiva ani, nu toţi se deschid. Există şanse mari să aibă loc astfel de momente dificile. Însă, de multe ori, îi învăţăm una, iar ce au ei acasa nu se potriveşte cu teoria din clasă. Copiii sunt îndemnaţi să-şi asculte părinţii, dar când părinţii sunt contramodele evidente, atunci…
Cu ocazia nasterii pruncului Isus ,Mintuitorul nostru va doresc la toti pace ,bucurie si binecuvintari sfinte.Sarbatori fericite!
Dragă Viorica,
Îţi întorc urările şi binecuvântările! Să îţi fie zilele cu zâmbet de Prunc divin!
Stăteam şi mă gândeam la ce ai scris şi cred că ambientul creat e tocmai pentru aceasta: cheltuială. Oare copiii abandonaţi, singuri, orfani cum se simt în zbuciumul acesta al sărbătorilor când toţi oamenii cumpără, pregătesc şi se „bucură”?
Greu de zis, Un fir de iarbă, cum se simt acei copii!
Să ştii că am fost de multe ori să-i colindăm pe cei din orfelinate, din azile şi din casele de copii. Se bucurau întotdeauna până la lacrimi. Iar noi plângeam când ieşeam de acolo… Dumnezeu să-i ţină aproape de inima Lui pe toţi cei ce nu au sărbătoare!
Am găsit o greseală aici in textul tău: „curăţire”. Corect este „curăţare”.
Radu, celor care comentează pentru prima dată, le spun bun venit mai întâi!
Am folosit „curăţire”, pentru că aşa apare în o sumedenie de texte. L-aş pomeni acum doar pe Eliade, că mi-e mai la îndemână, dar şi în alte texte ale sfinţilor părinţi – din amintirile mele – se vorbeşte cu precădere de „curăţirea sufletului”, nu de „curăţare”.
„Curăţire” există în dicţionar, însă cu trimitere la „curăţare”, ce-i drept. Prin urmare, e corect ce mi-ai scris. E corect „curăţare”. Dar nu e absolut incorect „curăţire”, chiar dacă mai are şi alte înţelesuri.
Da, e plauzibil argumentul tău. Am semnalat greşeala doar pentru că am observat atenţia deosebită pe care o acorzi corectitudinii limbii.
Am avut candva o brosura cuprinzand un eseu scurt al lui Roger Caillois – „La dissymetrie” – care mi-a produs la vremea cand l-am citit o mare placere intelectuala prin puritatea sa exceptionala. Acum 10 ani, intr-o imprejurare nefericita, mi-am pierdut mare parte din biblioteca, printre care si aceasta brosura pe care nu o gasesc pe internet. Poate cineva sa ma ajute ? O copie m-ar face fericit. Multumesc anticipat celui care ma va ajuta. Cu aleasa stima.
Radu, mulţumesc! 🙂
Arhiprofesor, bine-aţi venit! Eu nu am la dispoziţie cartea, dar îmi mai întreb prietenii, iar dacă primesc veşti, vă anunţ! Spor în toate şi o mare de lumină! 🙂
Pingback: De frica lui Iov | lumea adam(a)ică