De-a clovnul


clown1O Convenţie Internaţională a Clovnilor nu e de trecut cu vederea pentru cei preocupaţi de toate formele sărbătorescului. Am urmărit cu interes ştirile legate de evenimentul din octombrie din Mexico City, dar şi câteva youtubes în care erau prezentate diferite ateliere.

Ca orice meserie, şi meseria de clovn presupune muncă, dezvoltarea unor abilităţi, menţinerea în formă şi adaptarea permanentă, în funcţie de cum evoluează tendinţele pieţei.

În atelierele de lucru, i-am putut vedea pe clovni îmbrăcaţi ca oamenii obişnuiţi, fiind ei înşişi, fără costumaţia şi machiajul care le ascund identitatea în momentul jocului pe scenă.

A face pe bufonul presupune a şti că joci un rol, a fi conştient de rolul jucat. Bufonii, clovnii, arlechinii, paiaţele, măscăricii, ghiduşii, saltimbancii îşi au rostul lor în economia spectacolului. Provoacă râsul prin apariţia lor caraghioasă: costumaţia aparte, culorile excentrice, machiajul extravagant, încălţămintea uriaşă, dar şi prin gesturile prosteşti pe care le fac, chiar dacă adeseori datoria lor e să fie mesageri ai adevărului.

Raţionalitatea şi iraţionalitatea lumii se dezvăluie graţie prezenţei lor. Bufonii plătiţi de regi, pe lângă faptul că distrau audienţa, făcând pe nebunii, trebuiau şi să atragă atenţia asupra lucrurilor adevărate.

Puteau cu uşurinţă face aceasta din spatele măştii, dindărătul unei identităţi împrumutate şi temporare, valabile pe durata spectacolului, identitate de trecere, pentru că ei aparţineau unei alte dimensiuni. Or, ceea ce e diferit înspăimântă şi/sau atrage potrivit ambivalenţei sacrului.

Într-o lume a lipsei de măsură, ei, clovnii, nebunii reprezintă, paradoxal, măsura.

Acum există şcoli de clovni,  şcoli de nebuni. Nebunia (de)jucată are valoare monetară. Sunt angajate numeroase paliere ale economiei: confecţionarea costumelor, a perucilor şi a încălţămintei, producerea şi achiziţionarea articolelor cosmetice necesare pentru machiaj, profesori care să predea, elevi care să înveţe, găsirea locurilor de muncă ş.a.m.d.

David, împăratul, n-a avut nevoie de şcoală ca să facă pe nebunul. S-a prefăcut nebun datorită fricii:

David a pus la inimă aceste cuvinte şi a avut o mare frică de Achiş, împăratul Gatului.
A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgârieturi pe uşile porţilor şi lăsa să-i curgă balele pe barbă.
Achiş a zis slujitorilor săi: „Vedeţi bine că omul acesta şi-a pierdut minţile; pentru ce mi-l aduceţi?
Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceţi pe acesta şi mă faceţi martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?”

Nici Tristan n-a făcut cursuri în prealabil pentru a se preface nebun, ca să nu fie recunoscut la curtea regelui Marc şi să o poată astfel revedea pe iubita lui, pe Isolda. Nebun de dragoste.

Dar ei erau conştienţi că joacă un rol…

*

Într-un decembrie studenţesc, am fost clovn într-un spectacol de poezie stănesciană. Am îmbrăcat costumul augustului – printre clovni, se disting augustul, contra-augustul, Pierrot, Pierrette, clovnul alb, arlechinul, dar şi clovnii trişti (pe care-i foloseşte şi Fellini) sau clovnii malefici.

Pe lângă costum, aveam încălţămintea specifică, ce îmi îngreuna mersul şi îi dădea un ritm aparte, purtam perucă, şi, pe faţă, aveam machiajul profesionist.

Rostul meu era să le distrag spectatorilor atenţia de la versurile care erau recitate pe scenă, aşa că am mers printre ei, făcând piruete, umblând guguţ sau chiar în patru labe.

Am avut ocazia să aud comentariile spectatorilor, chiar dacă ei îmi percepeau personajul ca pe unul rupt şi de lumea reală, şi de scenă, inconştient, iraţional, nebunul care deturnează atenţia de  la gravitatea celor recitate pe scenă. O doamnă îi spuse vecinului din stânga:

Uite ce ghiduş e măscăriciul ăsta!

Dar, spre finalul spectacolului, clovnul trebuia să rostească o sentinţă, aşa că am urcat pe scenă şi mi-am spus replica, pe o tonalitate foarte gravă, tensionantă, spre stupoarea absolută a audienţei.

De ce clovnul rosteşte ceea ce e mai grav?

Iar mai apoi, în spatele cortinei, am continuat să cânt din fluier, pe când vocile recitatorilor încetaseră să se mai audă…

Într-un târziu, am pornit spre casă, fără costum şi perucă, fără încălţămintea incomodă, conştientă că rolul meu se încheiase, la fel ca spectacolul de poezie.

*

Unii sunt conştienţi că joacă un rol, alţii se prefac pentru a scăpa dintr-o situaţie ameninţătoare sau incomodă, ori pentru a-şi atinge anumite obiective.

Dar ce se întâmplă cu cei care sunt clovni fără ca măcar să îşi dea seama? Se pomenesc vorbind în public şi distrează lumea prin însăşi prezenţa lor, chiar nerealizând că ceea ce spun e la fel de ridicol precum felul în care arată!…

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la De-a clovnul

  1. Rodica Botan zice:

    Aia de care vorbeai la urma probabil ca au fost si ei in vreo piesa cindva, ca si tine, dar au uitat sa-si dea costumul jos. Ma intreb citi din noi purtam costume nepotrivite in locuri nepotrivite… cu unele ne-am obisnuit ca si cind ar fi ale noastre…

    Cred ca cel mai greu pe lumea asta este sa fii tu insuti, in orice moment… dar probabil si cel mai indicat…

  2. Debora zice:

    In acest moment, eu sunt complet derutata de un clovn al blogosferei, despre care nu reusesc sa inteleg cand are masca si costum si cand e el insusi… Poate ca nu intelege nici el, poate ca are lucruri grave de spus si i se pare mai usor asa, sau poate ca are doar radacini de amaraciune care mai dau lastari.Oricum, pe blogul tau e lumina si am scapat de senzatia de nesiguranta si spaima difuza, stii, aceea care te face sa te uiti in spate si in toate partile, fara sa stii clar ce te ameninta. Pe mine ma sperie clovnii, mai ales cei care nici nu stiu ca sunt clovni. Ceea ce ai scris se potriveste de minune cu starea mea de acum. Bine ca am intrat aici!

  3. viorica zice:

    Eu cred ca lumea crestina are cei mai multi clovni. Sintem de multe ori cu doua fete. La biserica avem o fata, pe strada si acasa, sa te fereasca Dumnezeu!
    Doamne, fa-ne constienti ca trebuie sa dam jos masca! Diavolul ne-a pictat in asa multe culori, ca nu ne mai recunoastem noi insine.

    • A.Dama zice:

      Viorica, la ruga ta zic Amin!

      Cred că sunt şi în afară cei mai mulţi cu două feţe. Doar că de la cei care se numesc „fraţi” te aştepţi să fie diferiţi, să nu fie făţarnici, să nu te mintă în faţă!

      Dar când constaţi acestea, trebuie automat şi să te fereşti de judecată, fiindcă e imperativ: Nu judeca, să nu fii judecat!

      Greu de făcut slalom printre aceste lucruri!…

  4. A.Dama zice:

    Rodica, ai dreptate! Ne-am prea obişnuit în unele costume şi nici nu ne deranjează, deşi nu ne sunt comode.

    Aşa cum spuneam, costumaţia de clovn nu era chiar comodă.

    Dar ştii ce-am mai sesizat? Copiii sunt sensibili faţă de aceşti mascaţi. Sunt sensibili la sinceritate şi nesinceritate. Mulţi se-nvaţă cu cea din urmă, din păcate, fiindcă aşa le sunt modelele din proximitate.

  5. A.Dama zice:

    Debora, nu ştiu la cine te referi, poate nici nu e necesar, dar să ştii că există un capitol întreg dedicat fricii de clovni. E o frică reală şi des întâlnită.

    Dacă spui că acolo nu se ştie când e cu mască şi când fără mască oratorul, atunci trebuie să te autoprotejezi în permanenţă, punând ambele variante pe tapet.

    Ceea ce mă surprinde pe mine este că articolul s-a potrivit cu starea ta de acum… Şi asta pentru că era programat de vreo două săptamâni, doar că nu am avut vreme să caut linkurile şi să îl fac public şi abia acum am reuşit. Înseamnă că aşa a fost să fie, să se sincronizeze bine! 🙂

  6. Alex zice:

    Ce fain subiect! Mi-am amintit de o mulţime de lucruri citind aceste rânduri.
    A.Dama, chiar te-ai îmbracat în costum de clovn? Ce experienţă tare! Cred că a fost teribil de fain! Şi mai cred că e cel mai greu să faci pe clovnul, ştiind că joci un rol! Bine că sunt şi…măscărici înnăscuţi. Măscărici în tot ceea ce fac, fără să şi conştientizeze asta! Oameni cu multe feţe, dar nu doar în spectacol, ci mereu…
    Interesantă precizarea că măscăricii vor mereu să spună prin mijloace vesele, caraghioase, lucruri serioase. Mi-am amintit titlul unei cărţi scrise de Lion Feuchtwanger: „Înţelepciunea nebunului”. Cel ce doar pare nebun, de fapr este adevăratul înţelept. Aşa cum şi Don Quijote doar părea nebun în ochii celorlalţi, în realitate era extrem de serios. Nebunia era în sufletele celorlalţi!
    Clovnii sunt caraghioşi la înfăţişare, dar serioşi şi sinceri la suflet. Ceilalţi sunt serioşi la înfăţişare, dar nesinceri şi caraghioşi la suflet. Să fim noi înşine întru toate…. poate părea nebunie în ochii multora. Lumea în care ne tot învârtim ne învaţă să fim cu atât de multe măşti şi chipuri false. Hristos ne cere să fim doar noi înşine! Fără „măşti”… Poate că asta ne tot atrag atenţia clovnii!
    Mesageri ai adevărului….

  7. Apropo de frica de clovni. În copilărie, tare mă înspăimântau clovnii (Aveam ocazia să merg foarte des la Circul „Globus”, locuind în București, deci destul de des mă „ciocneam” de ei). Costumul, machiajul lor pentru mine erau înfiorătoare. Nici pe fiul meu nu l-a ocolit fobia asta. Când l-am întrebat de ce se teme de ei (desigur, nu i-am spus că și mie îmi era frică de ei în copliărie), după îndelungi discuții și demonstrații de genul „Cine sunt și ce fac clovnii”, Fineas mi-a răspuns: „Pentru că nu îi văd fața, este urât și mi-e frică de el.” Întotdeauna necunoscutul pare (sau chiar este uneori) înfiorător. Și când mai este și supra-fardat e și mai și.

  8. Lia zice:

    Iti multumesc din suflet! vreau sa stii ca desi nu am fost pe net o vreme, m-am bucurat sa vad cat de gingase au ramas cuvintele tale in toate cele pe care le scrii. Te imbratisez cu toata dragostea .

  9. A.Dama zice:

    Alex, da, chiar m-am îmbrăcat în clovn şi m-am lăsat machiată. De costumaţie am scăpat uşor, dar cel mai greu de îndepărtat a fost machiajul. Încă se vedeau urmele creionului negru când am plecat spre casă şi, deşi mă conversam cu o colegă de facultate în autobuz, lumea se uita la mine cu mirare! 😛

    Alex, există o mulţime de aspecte care ar trebui abordate în legătură cu acest subiect. Chiar dacă i-am pomenit pe „nebuni”, nu m-am referit la cei patologici, şi nici nu am făcut trimiterea la nebunia Crucii. Din punctul de vedere al Împărăţiei Cereşti, toţi cei care vrem să fim cetăţeni ai ei suntem nebuni pentru lumea asta. Şi e o nebunie cu care trebuie să ne mândrim.

    Pentru cei interesaţi de subiectul acesta al „nebuniei”, sub aspectele ei diverse, există cartea lui Foucault „O istorie a nebuniei în epoca clasică”, apărută la Humanitas.

  10. A.Dama zice:

    Florentina, e-adevărat că masca înspăimântă. Ţin minte că la multe serbări de la grădiniţă, copiii plâng de numa’ la vederea moşului.

    M-ai făcut să-mi amintesc de spectacolele circului văzute în copilărie. Mergeam de mână cu tata şi cu surorile – sau fraţii – cum se nimerea. 🙂 Mie nu mi-a fost frică de clovni, dar mă gândeam tot timpul că sunt foarte proşti. Asta era percepţia mea asupra lor. Momentele în care apăreau ei în spectacol erau cele mai distractive cu putinţă. Mă temeam tot timpul pentru viaţa acrobaţilor la înălţime. Ăla era momentul de tensiune maximă pentru mine. Nici numerele cu animale nu-mi dădeau atâtea emoţii, cât salturile acelea la înălţime şi mersul pe sârmă…

  11. A.Dama zice:

    Lia, bine-ai revenit! 😉 Mulţumesc pentru cuvinte calde! Să fie mereu vie lumina cuvintelor noastre!

  12. ????
    Clovni ca cloni?
    🙂

    A.Dama, unde itit pun poze? ai un ftp?
    :)++++

  13. PS: imaginea ta de home page devine din ce in ce ma tarkovskiana!!!
    Also, a iesit o carte in Ro, pe care am primit-o acum: Mediul virtual, scrisa de prietena mea Dana. Vreau sa-ti cunosc parerea!!!

  14. A.Dama zice:

    Emanuela dragă, cred că te refereai la „clone”, nu la „cloni”. 😛

    Eu rămân cu clovnii. 😀

    Cât despre imaginea header-ului, e o compilaţie. Am un ajutor, că eu… Am vrut neapărat să păstrez macii şi să fie şi o idee de iarnă… Aşa s-a întâmplat să iasă… De-ar fi să fie tarkovskiană, aş alege ceva CĂLĂUZitor. 😉

    Nu am văzut cartea aceea despre care îmi spui. Dacă aş avea-o în faţă, aş putea să-mi dau cu părerea…

    P.S. Mulţumesc pentru poze!!!

  15. Camix zice:

    Actorii sunt şi ei nişte clovni. Un actor a fost întrebat cândva într-un interviu dacă, interpretând atât de multe roluri, nu se vede tentat sau nu îi vine uşor să joace roluri şi în viaţa de zi cu zi. Nu mai ţin minte nici actorul, nici momentul. Răspunsul a fost ceva de genul: „După atâtea roluri, îmi piere cheful să mai joc. Când nu sunt pe scenă, vreau să fiu eu, nu altcineva.”

    Asta aş numi un actor matur.
    Cât despre cei care joacă roluri şi nu îşi dau seama, îi ducem la un examen. Dar cred că sunt mai puţin periculoşi ca cei care îl joacă cu intenţie.

  16. A.Dama zice:

    Sau clovnii sunt şi ei actori, Camix! 🙂 Louis de Funès îmi vine acum în gând. 🙂

    Mi-a plăcut replica actorului. Şi eu mă satur de instanţele pedagogice şi îmi vine când sunt departe de şcoală să uit de ticurile de la catedră. Dar se pare că nu reuşesc mereu. 😀

    Zici să-i ducem la examen dacă nu realizează că joacă? O fi şi clovnăreala înnăscută. 😉

  17. Alex zice:

    Ha, ha! Fain exemplu, A.Dama! Câţi nu am râs la giumbuşlucurile lui Louis de Funès? A fost fenomenal! Un actor uriaş!

    Eu am în minte şi alţi comici francezi, dar cel mai tare mă distrează filmele lui Pierre Richard. Am revăzut un film cu el acum 2 săptămâni. Era profesor de matematică şi făcea numai boroboaţe, fără să vrea, săracul! Am râs cu lacrimi, de mă ţineam cu mâinile de burtă!

    Sunt mulţi oameni care „ştiu” să facă pe ceilaţi să sufere. Ştiu să dăruiască durere, nefericire. Dar sunt şi oameni care ştiu să aducă zâmbete, fericire, bucurie, râs. Clovnii ne fac să râdem, ne fac să uităm că de fapt noi suntem adevăraţii caraghioşi, nu ei.

  18. A.Dama zice:

    Ai dreptate, Alex! Şi Pierre Richard este genial. Eu mi-l amintesc din „Sunt timid, dar mă tratez”.

    Rămâne de meditat la „cine sunt adevăraţii caraghioşi”. Poate că, până la urmă, rolurile sunt interschimbabile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s