Raiul e frumos, dar prefer…


devil-in-mind-of-man-advising-colleague După cum vă spuneam aici, subiecte precum politica şi sexul vor fi evitate pe cât posibil în lumea adam(a)ică, fiindcă la astea „se pricepe oricine”, vorba zicalei. Totuşi, am primit po(a)nta electorală de mai jos – de (extra)sezon – pe care merită să o citiţi.

Imaginea alăturată are un titlu provocator: Devil in mind of man advising colleague. *

Într-o zi, plimbându-se pe stradă, un important şef de partid politic a fost accidentat de un camion şi a murit.
Sufletul său s-a ridicat la cer (probabil dintr-o eroare), şi iată-l faţă în faţă cu Sfântu’ Petru…
– Bine ai venit în Rai! zice Sfântu’ Petru. Înainte de a intra, ar fi o problemă… Vezi tu, foarte rar un politician de talia ta ajunge aici şi nu prea ştim ce să facem cu tine… Dar vom face aşa: vei petrece o zi în Iad, apoi una în Rai, şi-ţi vom permite să alegi locul unde să-ţi petreci eternitatea.
Omul a fost condus la ascensor, care a tot coborât, până în Iad. Uşile s-au deschis, şi omul s-a trezit drept în mijlocul unui teren de golf, elegant şi verde. Ceva mai departe, se vedea un club, iar în faţă, foştii colegi de partid şi parteneri de afaceri deja decedaţi, îmbrăcaţi în haine elegante şi foarte multumiţi.
Au alergat să-l salute, l-au imbrăţişat şi au început să-şi amintească de timpurile bune, când se îmbogăţeau pe spinarea poporului… Au jucat cu mare plăcere o partidă de golf, apoi au cinat împreună la club, delectându-se cu manguste şi caviar, iar noaptea – în compania unor tinerele frumoase şi libertine… Omul nostru s-a întâlnit chiar cu Diavolul cel mare, care s-a dovedit a fi  un tip simpatic, distractiv, care a spus glume şi a dansat. A fost atât de bine, că nici nu şi-a dat seama când s-a făcut ora de plecare. Toţi l-au condus la ascensor…
A tot urcat, până la poarta Raiului, unde Sfântu’ Petru îl aştepta:
– Acum e momentul să intri în Paradis! Omul politic (fără scrupule, bine-nţeles), a petrecut următoarele ore de pe un norişor pe altul, atingând harpa şi cântând.
Cele 24 de ore au zburat, iar Sfântu’ Petru a venit:
-Ai petrecut o zi în Iad şi una în Rai, acum e momentul să alegi! Omul s-a gândit un moment, apoi a spus:
– Raiul este chiar frumos, dar cred că mai bine m-aş simţi în Iad. Sfântu’ Petru l-a însoţit la ascensor şi l-a coborât în infern…
Când s-au deschis uşile, s-a trezit în mijlocul unui teren uscat, acoperit cu tot felul de mizerii. Şi-a văzut prietenii îmbrăcaţi în zdrenţe, scotocind prin gunoaie. Diavolul cel mare îl întâmpină şi-l bătu pe umăr…
-Nu înţeleg, bâigui politicianul, ieri am fost aici şi erau femei frumoase, teren de golf, am mâncat bunătăţi şi ne-am distrat de minune… şi… şi… acum, tot ce aveţi este un teren uscat, plin de porcării… Şi prietenii mei par niste amărâţi…
Diavolul cel mare, zâmbi şi zise: IERI  ERAM ÎN  CAMPANIE  ELECTORALĂ! AZI  AI  VOTAT !

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De(s)tindere și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Raiul e frumos, dar prefer…

  1. paul spune:

    Da am votat, dar tare mi-e teama ca iarasi…vor veni tot „ai nostri”!

  2. A.Dama spune:

    Paul, bine-ai venit!🙂 Comentariul tău se referă la poanta de mai sus sau ai votat în realitate? Ţi-a ieşit pasenţa?😀

  3. Camix spune:

    Se potriveşte ca o mănuşă în aceste vremuri de… criză, vorba tuturor…

    Şi e, până la urmă, veşnica (nu doar momentana) dilemă dintre esenţă şi aparenţă. Poate acum doar accentuată. Şi îmnulţită (că acum avem şi metode şi tehnici ultramoderne de mediatizare).

  4. viorica spune:

    Dusmanul nostru de moarte cu doua fete diavolul…
    Tu ai vrut si glorie si arginti
    Dar s-ajungila urma si-ntre sfinti!!
    Nu-i decit o cale spre Eterna Stea!
    Cine-i nu-i pe cale,e-mpotriva Mea!

  5. Rodica Botan spune:

    Cam asa se intimpla si cu alte alegeri din viata…

  6. Alex spune:

    Ha, ha, faină poanta electorală. Mi-am amintit că am auzit cândva un banc asemănător. Cel ajuns la uşa Sfântului Petru a trecut prin aceeaşi încercare de a vedea cum e şi în rai şi în iad. În rai totul era alb, frumos, muzică de Bach, îngeraşi, norişori. O fericire …”monotonă”. Când s-a dus în iad a fost întâmpinat ca-n Hawaii, cu fete frumoase, ghirlande de flori, ritmuri latine, petreceri, voie bună, distracţie. Până şi Scaraoţchi era ca un tânăr brunet simpatic, sufletul petrecerii! „Aici e de mine” – şi-a zis omul. Şi a cerut Sfântului Petru să-l „repartizeze” în „fericirea iadului” (Doamne fereşte!). Sfântul Petru l-a întrebat de 3 ori dacă e sigur-sigur de alegerea sa.Omul chiar a insistat! Când a ajuns la poarta iadului…stupoare! Fetele dispăruseră, la fel şi muzica, ghirlandele şi veselia. Nişte draci urâţi, negri, musculoşi, l-au luat pe sus şi drept la cazan cu el! Fum, pucioasă, urlete, suferinţă. Iad curat! Când omul l-a întrebat pe marele tartor de ce s-a schimbat totul doar într-o zi, acesta i-a răspun: „marketing, frate! Ce-ai văzut ieri era doar reclamă!”
    Brrr! Doar variaţiuni pe aceeaşi temă. O temă care te cutremură numai gândind-o.

  7. A.Dama spune:

    Vezi, Camix, e ciudat cum omul alege tot aparenţa! În fond, pe politicianul nostru, nimic nu-l deranja în Rai. Totul era senin. Prea senin de fapt pentru el, care avea nevoie de acţiune.😀

  8. A.Dama spune:

    Viorica, aşa e! Reuşeşte să ne găsească şi nouă punctele slabe. Dar să ne uităm dincolo de aparenţă, dacă stăm bine cu „vederea”.🙂

  9. A.Dama spune:

    Rodica, oare cu multe alegeri se întâmplă aşa? Cu cele mai multe? Doar cu unele?

  10. A.Dama spune:

    Alex, n-am ştiut varianta cu „reclama”. Dar mulţumesc că ne-ai scris-o!!!

  11. pax spune:

    GROZAVA POANTA…

  12. A.Dama spune:

    Pax, aşa e!!! MULŢUMIRI! (Prietenii ştiu de ce!)😉

  13. pax spune:

    Esti neschimbata,sorella.
    Apreciez simtul umorului.

  14. A.Dama spune:

    Pax, ştii şi tu cum e cu neschimbarea asta! Mai bine aşa decât să fim schimbători, isn’t it?😉

  15. Sorina spune:

    Bune ambele poante! Din pacate, e un fel de-a rasu’plansu’… si nu doar la fiecare 4 ani, ci mai in fiecare zi…😉

  16. A.Dama spune:

    Vai, Sorina! Deci tu zici că e aproape zi de zi votarea asta? Ştii ce mi-ai amintit cu această constatare? Mi-ai amintit o strofă dintr-un cântec pe care îl cântam când eram copii:

    Zilnic vin de dimineaţă
    Doi: un înger şi un drac,
    Ca să-ţi pună-n moara minţii
    Gândurile lor din sac.

    Deci, cam aşa e cu alegerile noastre zilnice!🙂

  17. Sorina spune:

    🙂 Ei, nu chiar la asta ma refeream!…🙂 Ci, mai degraba, la faptul ca in fiecare zi avem motive de plans; si, daca vrem „sa ne inveselim un pic viata”, facem haz de necaz (ca teme avem, slava Domnului!😉 )…
    Cat despre alegerile pe care le facem in fiecare zi… uf, „astea e grele rau de tot”!…😉 Cate praguri de sus avem de incercat… vai de cucuiele noastre…🙂

  18. A.Dama spune:

    Da, Sorina, cam aşa. Când eram mică, dacă mă loveam la cap, puneam repede ceva rece, ca să nu se facă mai mare cucuiul. Ce era mai repede la îndemână, inclusiv lingura de metal.🙂

    Cred că naţia noastră se pricepe bine la a face haz de necaz. De fapt, şi la a face necaz de haz.😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s