Chiar dacă nu e vorba de şiruri matematice, cum e fascinantul şir al lui Fibonacci, şi în şirul A.Damei intervin nume(re) şi un fel de socoteală.
Şir? Fir? Distanţa e cât un joc de litere. Şir, fir, mir, cir, tir, jir, bir, gir, Sir. E-mir. E-fir nu există, dar există ze-fir. Şi z-bir. Literele se înlănţuie, se combină. În joacă sau nu.
Orice şir e o succesiune. Dacă elementele ar fi disparate, şirul ar dispărea.
Firul A.Damei ca al Ariadnei?… Nu, defel. Şirul A.Damei e altă poveste.
A început în timpul supravegherii la un examen. Pe o foicică, pe care o puteam uşor ţine în palmă (precum studenţii fiţuica, până nu sunt prinşi), am desenat un tabel, pe care l-am împărţit în 16 părţi. Cam aşa:
Încă doi-trei paşi pe rândurile laterale din amfiteatru, supraveghind fiecare mişcare.
Apoi am completat în tabel iniţialele, pornind de la cel mai mare, până la cea mai mică…
Uite-aşa:
Şi la fiecare completare a iniţialei în spaţiul din tabel, rosteam câte-o rugă.
Am ajuns în spatele amfiteatrului. Urmăresc orice agitaţie, le atrag atenţia studenților să nu vorbească între ei.
Dar nu m-am putut opri la cele şaisprezece nume din tabel. În dreapta tabelului, am continuat să completez iniţialele aparţinătorilor celor care fuseseră pomeniţi înainte… De fapt, mai întâi, am pus în dreapta un T mare. M-am rugat îndelung pentru tata.
Cobor alene scările din partea dreaptă a amfiteatrului, pe lângă geamuri. Afară e o lumină aurie, iar frunzele copacilor îşi spun între ele poveşti din tinereţe.
Şi pe foicica din palmă răsar încetul cu încetul noi iniţiale. Şi înfăşor fiecare literă cu câte-o eşarfă de rugă nevăzută, neauzită.
T
M, M, D
D, M, J, L, M, N
T
OD, C
T, D, D, D, D
C, D
R, N, N
L, V, A, S
GA, L, R, M
E
M
T, D, A, L, T
N, E, CJ, E, E
CA, A, J
B, O
L
Sunt în faţa amfiteatrului. Mă aşez la catedră. Privirile mi se plimbă peste cei care scriu, mi se intersectează cu privirile celor ce sunt atenţi la mişcarea supraveghetorilor. Pe fereastră se zăresc câteva păsări pe creanga unui copac. Îşi spun rugăciunea de dinainte de mâncare.
Au trecut două ore, a mai rămas una. Pe foicica mea, încă mai este loc de alte iniţiale. Şi-n şirul A.Damei se aştern în continuare nume noi, rug(ur)i noi… Îmi adun numele prietenilor, ca la o seară de petrecere, numele colegilor, mai-marilor…
Ştiu că îngerul care-mi stă în ceafă memorează cu sârg toate iniţialele înŞIRate pe foicica aceea care nu valorează pentru nimeni nimic.
Studenţii îşi predau lucrările, rând pe rând.
Numai eu strâng în palmă comoara mea de nume… şi o duc în dreptul inimii.
„…si Ilie era un om… ca si noi.” si totusi cu rugaciuni ca a lui Ilie s/a inchis si deschis cerul 🙂
E aşa frumos de citit articolul ăsta! Parcă m-am uitat la un videoclip. 🙂
Wow, mă impresionezi, Călătorrule! Ce bine ai ţinut minte comparaţia aceea, că ai şi folosit-o la loc potrivit!!! 🙂
Ce n-aş da să Se folosească de unii CA NOI pentru lărgirea Împărăţiei!
Serios, GhiţăB? Nici nu mi-ar fi trecut prin cap că am jucat într-un videoclip. 😉 Măcar în Cer sper să-l vizionez şi eu. Dacă va mai conta atunci…
Emoţionant episod! Oare câţi dintre studenţi şi-or fi dat seama că profesoara lor se roagă, purtând în suflet atâtea fiinţe dragi?
Mi-ai amintit de pelerinul rus care purta rugăciunea în suflet chiar şi în cele mai neobişnuite momente. poate tocmai acolo cel mai bine! Este de admirat şi de preţuit acela care ştie să fie cu sufletul sus, la Domnul, chiar şi atunci când în jur totul este departe de Domnul…
Bileţelul cu nume, cu iniţiale de nume… Ca un pomelnic de rugăciune…
Tare frumos, A.Dama!
„Serios, GhiţăB?”
Da. E genul de articol care nu-l poţi citi fără să-ţi imaginezi acţiunea. Şi chiar acţiunea în sine ar putea fi o idee frumoasă de videoclip. Sunt unele lucruri care se repetă ca într-o piesă… 🙂
Fain! Minunat! Dar…, incomplet! Lipsesc câteva litere! F, H, I, K, P, U, X, Z. Cu astea, te-ai fi rugat tot alfabetul şi, cum zice Pavel, pentru „toţi oamenii”: 1 Timotei 2:1 Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii…
Foarte sensibil şi iubitor.
Fie ca rugăciunile tale să fie promisiuni făcute de Cel de Sus că vor avea loc. Şi apoi realităţi pentru toţi aceia.
Ăsta e un mod de a merge pe ape…
De fiecare dată când sufletul meu vorace poposeşte în lumea adam(a)ică, găseşte un ospăţ pe cinste şi se înfruptă cu nesaţ, şi mă întreb mereu: „de unde atâta bogăţie ?!”
Azi am găsit secretul acestei lumi, ascuns într-o frază: „Numai eu strâng în palmă comoara mea de nume… şi o duc în dreptul inimii.”
Şi-mi vin în minte spusele înţeleptului Iorga, ca o explicaţie: „de vei avea aur în sufletul tău, în licăriri de aur va străluci tot ce porneşte de la tine”.
Iar preţioasa Scriptură, „unde-ţi este comoara, acolo-ţi va fi şi inima”, îmi spune esenţialul despre A.Dama şi ştiu acum de ce mi se satură sufletul în această minunată lume adam(a)ică…
interesant… inca stilul asta nu l-am incercat :)) cu fiecare an adaugi patratele 🙂 multumim..pt esarfe de ruga….
„Şi pe foicica din palmă răsar încetul cu încetul noi iniţiale. Şi înfăşor fiecare literă cu câte-o eşarfă de rugă nevăzută, neauzită.”
frumos exprimat.. chiar f frumos .. insa cred ca rugile au fost si vazute si auzite 😉
Alex, bine-ar fi dacă ne-am ruga neîncetat! Nu ştiu cine se poate lăuda cu aşa ceva. De fapt, cine reuşeşte să trăiască întru totul acest îndemn nu se va lăuda cu aceasta, că ştie că prin har a reuşit, şi nu cu meritele sale.
Bună observaţie, GhiţăB! Într-adevăr, repetiţiile asigură ritmicitate şi textuală, şi muzicală. 🙂 Adevăru-i că am scris articolul „ca la comandă”. M-am trezit noaptea cu ideea lui… gata! 🙂
Ted, nu-mi dau seama cum, dar tu ai prins o chestiune care nu apărea în articol, dar era în intenţie! Am scris de 3 ori o frază şi tot de atâtea ori am şters-o, că nu-i găseam locul:
La grupa de copii, am învăţat că cel mai nefericit om e acela pentru care nu se roagă nimeni, aşa că am adăugat în rugăciunile noastre formula: „Doamne, ai grijă de oamenii pentru care nu se roagă nimeni”.
Camix, chiar aşa? E mers pe ape? Am luat-o înaintea Călătorrului? 🙂
Dana M.,
Mmmm! Mulţumesc! Să ştii că şi OM apărea într-o vreme printre iniţiale! 🙂
CL, da, au fost văzute şi auzite de Cine trebuia! Parcă recunoşteam că îmi stătea un înger în ceafă, foarte atent la fiecare literă! :))
Frumos A.Dama ! Avem nevoie unii de altii in rugaciune .
Si cind la ruga vei sta supus,
Deplin in tine va fi Isus
Vei spune:” Doamne esti multumit?”
El va raspunde:”Ai biruit!”
Viorica, mulţumesc şi eu pentru versurile care se potrivesc foarte bine!
49 de rugaciuni daca te-ai rugat pentru fiecare in parte; parca ai luat in umbra locul Ei…
gestul tau imi da putina pace…Multumesc. Si
Cel de Sus sa-ti rasplateasca!!!
Dragă Mau, mă faci să mă gândesc la de 7 ori câte 7. 🙂
Nu-i poate lua nimeni locul! Locul Ei e special. Însă putem mulţumi zi de zi că am avut-o printre noi, şi mai ales despicând desişurile înaintea noastră!
Pingback: De ziua mamei « lumea adam(a)ică
Pingback: plesnet de cuvinte | lumea adam(a)ică
Pingback: dar legănat | lumea adam(a)ică
Pingback: geană de taină | lumea adam(a)ică