Chocolat-ul mereu tânăr

Dacă tot am vorbit de obezitate, şi dacă tot ne zice nenea Murphy că tot ce-i bun pe lumea asta ori e imoral, ori e ilegal, ori îngraşă, ne-am oprit puţin asupra ciocolatei, fiindcă am urmărit nişte imagini supertentate au Salon du Chocolat Professionnel de la Paris, care a avut loc la sfârşit de octombrie, început de noiembrie anul acesta.

După cum se vede, ciocolata pare „să se simtă bine” sub orice formă: sub forma Turnului Eiffel, sub forma rochiilor extravagante, sub formă de pantofi, sub forma animalelor şi animăluţelor de tot soiul, sub formă de bijuterii ori sub forma simbolurilor contemporane: @, $, € etc.

De la diferitele delicatese care încântă toate simţurile: văzul, gustul, pipăitul, mirosul şi auzul – celebra de acum fântână de ciocolată care se revarsă spre încântarea privitorilor şi degustătorilor, până la formele cele mai excentrice şi culorile cele mai neaşteptate cu putinţă într-un astfel de spectacol.

Indiferent de genul pe care îl are substantivul – în română, ciocolata e feminină, în franceză e masculină (le chocolat), această substanţă lichidă sau solidă, în amestecuri tot mai inedite: de la lapte la whisky, de la alune la orez, de la vişine la fructe exotice,  e una dintre plăcerile la îndemâna oricui, chiar dacă la origini, sub formă lichidă, ea era considerată băutura zeilor şi a clasei privilegiate, a aristocraţilor bunăoară.

Azi suntem mari fabricanţi de orice, avem fabrică de nunţi, fabrică de bani, fabrică de evenimente, fabrică de idei noi, fabrică de diplome, fabrică de fericire, iar fabrica de ciocolată nu putea lipsi (cu sau fără Johnny Depp).

„Tableta de ciocolată” are acum alte sintagme concurente, pe măsură ce ispita sporeşte cantitativ şi calitativ: valuri de ciocolată, fântână de ciocolată, cascadă de ciocolată sau munţi de ciocolată.

Binefacerile şi pericolele pe care chocolat-ul – mereu tânăr – le presupune în egală măsură confirmă o dată în plus că orice exces dăunează.

Iată ce relatează în corespondenţa ei Madame de Sévigné:

La Marquise de Coëtlogon prit tant de chocolat,
étant grosse l’ année passée, qu’ elle accoucha d’ un
petit garçon noir comme le diable, qui mourut.

„Marchiza de Coëtlogon mâncă atâta ciocolată pe când era gravidă anul trecut, că dădu naştere unui copil negru ca dracu, care muri”.

Eh, poate puţin prea metaforic!

Pentru unii, unele, ciocolata e paradisul pur…

Pentru noi, copiii, nimic nu se compara cu ciocolata aceea din cratiţă, după ce mama turna în tavă lichidul gros, maroniu, care urma să se întărească la rece… Ciocolata aceea culeasă cu linguriţa de pe marginea cratiţei a avut mereu cel mai bun gust cu putinţă: gustul combinat cu înghiontiri şi râsete izbucnite sincer la vederea buzelor şi obrajilor mânjiţi cu substanţa dulce, gustoasă şi fermecătoare!