Imaginarul generaţiilor noi se schimbă în funcţie de ce le serveşte pe tavă societatea, nu există nicio îndoială. Întâmplările de zi cu zi provoacă alte mecanisme de receptare, una era să mergi în clasa a patra în excursie ca să afli cum funcţionează o moară de apă, alta e să mergi în zilele noastre.
Am ales două întâmplări de clasa a patra, dar… la fel se schimbă poveştile şi la alte vârste.
*
Iată un dialog între Rodica şi Nicuşor:
R: Există Dumnezeu!
N: Nu există.
R: Ba da, există.
N: Să mi-l arăţi atunci! Îţi spun eu că nu există.
Cearta se încinge, argumentele şi contraargumentele nu ajută decât la ivirea unei prăpăstii dramatice între cei care cred din clasă şi cei care nu cred. Până la urmă, Nicuşor atacă altfel:
– Rodica porodica! Rodica porodica! Rodica porodica!
Fetei îi dau lacrimile. Fuge la învăţătoare:
– To-va-ră-şa în-vă-ţă-toa-re! Nicuşor îmi spune Rodica porodica.
După mai multe ameninţări mărunte adresate lui Nicuşor, care nu se potoleşte, învăţătoarea rezolvă problema:
– Bine-atunci, spune-i şi tu lui cas-tra-ve-te!
*
Cu totul altfel sună în zilele noastre un dialog, tot cu copii de clasa a patra, la întoarcerea dintr-o excursie care nu avea ca scop vizitarea de obiective (turistice, sau educative, sau de oricare ar fi fost), ci doar relaxarea copiilor. Una dintre fete povesteşte cu dezinvoltură:
– A fost super. Seara am pus muzică şi am dansat, şi unul dintre băieţi a făcut striptease.
– Bine, bine, dar ce-a păzit doamna învăţătoare, cum de v-a lăsat de capul vostru?
– Doamna învăţătoare era cu noi. Râdea şi aplauda şi ea!!!
*
Poveştile se schimbă…
Una e să citeşti ca lectură obligatorie că făt-frumos, după multe încercări iniţiatice în care a învins forţele răului, balaurii, zmeii, animalele şi insectele uriaşe, după ce şi-a dovedit curajul, bărbăţia şi înţelepciunea, ajunge să obţină mâna preafrumoasei cu care se căsătoreşte şi apoi petrece cu tot regatul trei zile şi trei nopţi în sărbătoare, şi alta e să citeşti că doi fraţi îşi îngroapă mama în beton, în subsolul casei şi au relaţii incestuoase, cum ne povesteşte pe îndelete Ian McEwan în Grădina de ciment.
Una e să se căsătorească prinţul X cu prinţesa Y, alta e să se căsătorească prinţul A cu prinţul B.
_ 
lumea adam(a)ică 
Trist de real. Poveştile s-au schimbat.
Şi poveştile adorate de copiii de astăzi vor fi realităţile zilei de mâine.
La fel şi trecerea de la jocul copiilor în natură… la jocurile on-line promovatoare ale violenţei virtuale de astăzi, dar a unei generaţii de oameni violenţi. Ca şi înainte de potop pe de o parte, ca şi în Sodoma şi Gomora pe de altă parte…
Astazi in California este mare protest impotriva lor. Saptamina acesta au mers la cununie zeci de pacatosi, le este frica de schimbarea legilor si, vezi Doamne, ramin necununati. Gunoaiele societatii.
e amuzanta imaginea de la sfarsit
iar in legatura cu textul:
vremurile se schimba, dar problemele adolescentilor, respectiv copiilor raman aceleasi.
totusi,
eu ma gandesc cum ma voi vedea peste zece ani
ce parere voi avea despre actiunile mele de acum?
[[precizare: am 16 ani]]
Ghiţă B,
Ai văzut ştirea aceea cu copilul care a omorât un taximetrist după ce s-a jucat prea mult pe computer? A ajuns să încurce virtualul cu realul… Dar n-a putut relua jocul de la început în realitate.
E limpede că influenţa jocurilor violente şi de toate felurile e nefastă!
Totuşi… mă gândeam mai mult acum cum se schimbă dialogurile. Cândva, n-ar fi încăput cuvântul „striptease” în gura copiilor de 8-9 ani. Acum nu se mai scandalizează nici măcar educatorii lor…
Viorica,
Dincolo de această problemă a relaţiilor între persoane de acelaşi sex, pe care am mai abordat-o de altfel, ridicam acum problema faptului că, de vreme ce poveştile se schimbă, copiii vor avea de la bun început altă raportare la lume şi viaţă. Când am făcut noi şcoala, nici nu ar fi existat şanse să auzim de căsătorii între homosexuali, şi dacă ar fi avut loc undeva în lume, fiindcă informaţia era super-ultra-hiper-cenzurată. Dar, dacă se schimbă manualele, iar copiii sunt învăţaţi că familia poate avea 2 taţi, 2 mame… cum s-a întâmplat în alte părţi, atunci trebuie să ne formulăm din timp răspunsurile. Că întrebările sunt / vor fi grămadă.
Cât despre „gay couples rush to get married”, vai, nici nu-mi vine să discut!!! În fond, binecuvantarea pe care o primesc de la preoţi de aceeaşi orientare sexuală ca ei nu e decât blestem. 😦 :((
Ce subiect bun! Chiar mă gândeam zilele trecute la ceva asemănător. Am pus la o clasă de-a IX-a o întrebare simplă din „Amintiri din copilărie”, o fază arhicunoscută. Am sesizat figuri mirate rău de tot. „- Cum, nu ştiţi episodul cu Nică….?”
„- Nu, nu am auzit niciodată!”. Am întrebat despre altceva, tot legat de cărţile copilăriei. Am ajuns să mă mir de „singurătatea întrebărilor mele”. Răspunsul ca o lovitură mi l-a dat o fetişcană ce părea mai îndrăzneaţă: „- Noi am intrat la clasă de profil real, pentru că nu ne place să citim!!!” Bravos tineri de nădejde! Am ajuns să ne lăudăm cu ignoranţa…
E mare păcat că nu mai ştiu de acele minunăţii pe care le citeam cu sufletul la gură. Ne dădeam cărţile de la unul la altul cu bucurie. Aveam colegi care mergeau cu vaca la iarbă, dar îşi luau cartea în traistă, lângă mâncare şi citeau.
E păcat că acele lecturi formatoare pentru sufletul unui copil au fost înlocuite de nişte surogate ieftine şi atât de „deformatoare”. Cântecelor copilăreşti le-au luat locul nişte mizerii cu iz de muzică, jocurilor copilăreşti, nevinovate, „jocuri” războinice, erotice sau de altă natură, deloc copilăreşti. Şi care îi învaţă că totul le este permis! Că au dreptul să vrea şi să facă ORICE!
Mare păcat… Părinţii ar trebui ei înşişi educaţi mai întâi!
Poveştile nu se schimbă. Oamenii se schimbă la minte şi ajung să se înconjoare de lucruri tot mai urâte…
Zebraaa, bine-ai venit! 🙂 Mulţi ani de-acum înainte!
Cum te vei vedea peste 10 ani? Cu detaşare, deci mai obiectiv. 😀 Implicarea presupune muuultă subiectivitate.
Iar în ce priveşte problemele adolescenţilor, ele nu sunt mai mici decât ale adulţilor. Doar dacă ar fi persoane potrivite prin preajmă să îi ajute!… Bine-ar fi!
Nu ştiu cât e de haioasă imaginea, sincer! Poate avea exact efectul opus: sa aducă încruntare.
Uite, eu chiar îi întrebam pe studenţi cum ar fi să schimbăm în viitorul apropiat schemele pe care le facem pe tablă despre familie: mama, tata / copii / bunici… Să ajungem să vorbim despre tata, tata, ori mama, mama / copii şi… bunici de unde? Hm.
Alex dragă, păi copiii de la „real”, nu trebuie să ştie decât că preţurile sunt fără egal. Deci, te rog!
Copiii de la „real” trebuie să-i bage în buzunar pe cei „umani”, fiindcă ei dispun de avansate cunoştinţe cu care află informaţia de care au nevoie, fără prea multă bătaie de cap.
De bătut capul, şi-l bat alţii… nu întotdeauna părinţii, despre care ai pomenit.
Părinţii care au ajuns „din greşeală” părinţi, îţi dai seama că nu au un plan de bătaie – şi nici nu-şi pot bate capul – pentru copiii lor.
Vai, am întâlnit copii care spuneau că ei sunt greşeli de-ale părinţilor şi luau totul pornind de la această convingere, deci îţi dai seama cum putea arăta „real”itatea în cazul lor.
De unde să mai ştie elevii de Nică şi aventurile lui? Limbajul „Amintirilor din copilărie” e muuult prea specializat. Nici eu nu pot să le re-citesc fără dicţionar alături.
Iar cât despre poveştile care se schimbă… eu zic că tot se schimbă, chiar dacă sunt de acord şi că oamenii se schimbă la cap. Poveştile în care un prinţ se căsătoreşte cu alt prinţ chiar se scriu ca material didactic pentru noile generaţii.
Atât de noi, că trebuie să rescrie toate definiţiile! 😦
multumesc
voi face spune si eu ceva legat de tema asta
ieri am pregatit un referat la istorie despre anglicanism
dupa ce l-am terminat profesorul a adus in discutie problema homosexualitatii si m-a rugat sa comentez
voi reproduce raspunsul meu:
nu pot spune ca ii accept pentru ca as minti!
lasand la o parte Biblia cu legile sale, omul a fost lasat pe pamant pentru reproducere. dar cum sa se reproduca un cuplu de acelasi sex?
de asemenea am auzit despre aceste cupluri care vor sa adopte
mi se pare o greseala imensa
acel copil cum va privi normalitatea? va urma exemplul parintilor! un exemplu negativ desigur
„De unde să mai ştie elevii de Nică şi aventurile lui? Limbajul “Amintirilor din copilărie” e muuult prea specializat. Nici eu nu pot să le re-citesc fără dicţionar alături.”
punctul meu de vedere este ca unele carti nu au ce cauta in programa scolara
amintiri din copilarie am studiat-o in clasele din gimnaziu iar de inteles(cat de cat), o inteleg doar acum
de asemenea se aduce prea mult in discutie problemele lipsei de pamant ale taranilor din trecut, nefericirea si moarte.
de exemplu ion de rebreanu nu ar trebui citit la varsta mea.
de abia am inteles cum „merge” lumea si ma baga total in ceata cu problematica pamantului!
poate gandesc gresit, dar asta este opinia mea
inca o specificare: pe mine ma preocupa ideea mortii (toti ajungem la un punct in viata cand ne punem intrebari) dar mi se pare normal ca macar la scoala sa invatam lucruri pozitive
si in plus rebreanu este unul dintre preferatii mei, nu este o lectura usoara, dar nici de scoala!
Zebraaa, evident că vor urma şi copiii (contra)exemplul părinţilor. Dar în permanenţă, vor exista şi cuplurile heterosexuale, că altfel nici nu ar avea de la cine să adopte copii cuplurile homosexuale, nu? Şi dacă lesbienele rezolvă mai uşor problema cu purtarea unei sarcini, bărbaţii homosexuali nu au variante atât de „personal(izat)e”.
Iar cât despre Rebreanu… eu zic aşa: câtă vreme auzim cu toţii la ştiri întâmplări reale cu fraţi, cumnaţi, gineri ori copii care sunt în stare de crime pentru pământ, nu e chiar aşa de greu de priceput Rebreanu.
Această violenţă – e interesant că l-ai adus în discuţie pe Rebreanu, fiindcă exact azi am pomenit despre el într-o discuţie cu studenţii de la Drept, care nu au literatură în programă, dar care se confruntă cu astfel de situaţii în sălile de judecată, când ajung avocaţi sau magistraţi… – această violenţă, aşadar, este la ordinea zilei. Şi la fel şi dorinţa de posesiuni, un imbold suficient pentru comiterea de crime.
Evident că profesorii de literatură română au o sarcină dificilă, ca să-i facă pe elevi să înţeleagă de ce sunt necesare aceste lecturi, însă… cum ziceai şi tu… peste 10 ani vei avea altă părere despre acţiunile de acum… chiar şi despre lecturile obligatorii. 😛
Spor în toate! 😉
da!
nu stiu ce ii voi spune copilului meu despre activitatile mele din timpul adolescentei
nu pot sa ii ascund adevarul dar nici ca il prezint in totalitate
„pai, eu mai fugeam de la teste in barul de peste drum. a da si am ajuns beata o data acasa. dar tu sa nu faci ca si mine”
deja imi dau seama ca am unele preocupari pur si simplu penibile!
exemplu:
eu”unde mergem azi?”
prietena x”mergem in barul Y la o tigara ca sa imi spui parerea ta despre cartea pe care ti-am dat-o”
damn!
tata deja ma cearta
„la varsta ta nu mergeam prin baruri. adica mergeam asa, o data la doua, trei saptamani intr-un bar, dar doar la sfarsitul liceul si eram toti baieti. ce cauti tu, o fata printre betivi?”
are dreptate
dar, prin parc tot weekendul mi se pare plictisitor(nu ca intr-un club as avea activitati importante)
nu povestile nu s-au schimbat -doar perceptia lor, de catre cei care le citesc.
s-a schimbat modul in care ne percepem libertatea…libertate a fost mereu doar ca, ea a fost vazuta diferit…
s-a schimbat modul in care spunem crestin, biserica,si chiar Dumnezeu. felul in care le spunem, difera restul a ramas la fel nimic nu se schimba radical” doar noi vedem ‘Altfel’
Zebraaa, am şi zâmbit citindu-te, mi-am şi pus alte întrebări legate de ce urmează pentru adolescenţi! 🙂
Deci, sigur că unele lucruri nu i le vei spune copilului tău, dar s-ar putea să constaţi la un moment dat că a procedat exact ca tine, deşi tu nu îi povestiseşi… Ei, ideea e, zic eu, că dacă se mai întâmplă greşeli, mai ales că perfecţi nu putem fi, măcar când le conştientizăm să nu le repetăm…
Bun, ce a fost a fost… a trecut… acum mă raportez altfel, iau decizii şi ştiu că vor avea o urmare pentru mine…
Vai, poate sună pretenţios! 🙂 Totuşi, e bine să te gândeşti din perspectiva părintelui… Oare cum va fi să mergi la bar şi să o găseşti pe fiică-ta printre alţii de vârsta ei, făcând exact ce faci tu!?
Lia dragă, încerc să înţeleg cum vezi tu lucrurile. Există şi un verset în Eclesiastul care ne spune: ce este a fost, ce va fi este. Deci, din acest punct de vedere, poveştile nu se schimbă, doar percepţia oamenilor.
Da, eu mă încăpăţânez să rămân la formularea mea! 😀 Dar asta nu are nimic a face… Eu continui să susţin că imaginarul se modifică pentru copiii care acum trebuie să recepteze alt soi de realităţi. Nu mai e vorba de inorogi şi balauri. Sunt personajele negative din filme, sunt personajele din jocurile video, e vorba de alte elemente care intră în imaginarul lor şi… poveştile se schimbă.
eu nu ma consider un copil problema
sunt destul de linistita desi am escapadele mele
dar tot nu as accepta atatea de la copiii mei
(de parca ai mei ma sustin in toate actiunile :)) )
Zebraaa, e interesant ce zici! Dar să ştii că n-am intenţionat defel să te fac să te simţi tu o „problemă”. 🙂 Sigur că sunt copii şi mai răi, şi mai buni. Aşa va fi mereu. Plus că la fel va fi şi cu părinţii… exact cum ziceai: „de parcă ei mă susţin în toate acţiunile” 😛 .
Eu consider că e foarte important cum se raportează omul la Dumnezeu. Chiar tu ai pomenit că „moartea” e un subiect de meditat. E cam greu să separi de divinitate această meditaţie. De aceea e sănătos să căutăm un echilibru în felul în care ne raportăm la aceste lucruri fundamentale… Eu vorbesc în dreptul meu, desigur. Până la urmă, fiecare îşi formează un sistem de valori şi pentru ele va lupta, se va agita, îşi va sacrifica existenţa!
Eu sunt profă, ştii? Deci ia şi tu ce e bun de la profi! Ce e mai puţin bun, uită! 🙂
ok m-am speriat:-s
acum incerc sa imi amintesc daca v-am tutuit
eu nu pot spune ca ma raportez la Dumnezeu inainte de a desfasura o actiune.mai mult ma gandesc la parinti.
sincer, nu sunt prea credincioasa desi ma intereseaza istoria religiilor
Aici se potriveşte tutuirea, Zebraaa! Deci asta chiar nu e o problemă. Doar suntem pe un blog… nu există catedră, tablă, bănci… Să ştii că şi profii aşteaptă vacanţa, nu doar elevii, deci semănăm măcar puţin. 😛
M-am întrebat ce înseamnă pentru tine „copil-problemă”? Ce acţiuni întreprind cei numiţi aşa? Vezi şi tu că diferă de la o şcoală la alta comportamentele şi cum sunt ele clasificate.
Dar cât priveşte interesul tău pentru istoria religiilor, sună bine, mai ales că aproape toţi elevii de azi se gândesc la lucruri mult mai palpabile… De ce să nu mergi înainte, să vezi ce descoperi? 🙂
proful de religie mi-a spus:
„crede si nu cerceta” ca sa imi inchida gura.
imi permit sa nu ii ascult sfatul!
spre exemplu eu sunt la unul dintre cele mai bune licee din oras; asta nu inseamna ca elevii sunt intotdeauna prezenti la ore ori ne facem fiecare tema. pentru mine cea mai importanta problema dintre copii si parinte este reprezentata de incredere (iar apoi respectul reciproc).
eu incerc sa le aduc la cunostiinta alor mei toate lucrurile pe care le fac(mi se pare normal sa evit intentional unele amanunte. parintii sunt parinti si nu pot discuta cu ei precum cu cei mai buni prieteni)
„Crede şi nu cerceta”???
Aoleu, mor pe fraza asta. Fac alergie la ea! Iar când o mai foloseşte şi un profesor de religie, mai tare mă întristez. Pentru că nu are ce căuta în mesajul transmis unor copii care vor să afle de toate, nu să li se …închidă gura.
„Crede şi cercetează!”, „Cercetează şi crede”, „Cercetează pentru ca să crezi” – cred că sunt mult mai potrivite. Creştinul care caută, cercetează, se edifică, nu rămâne în moleşeala „necercetării”. Caută să urce pe scara cunoaşterii, a înţelegerii, nu rămâne în ignoranţă, în ne-pricepere.
Şi mai deranjant este când auzi pe unii spunând că „aşa scrie în Biblie”, ori numai aşa nu este. Of!
Sunt pe aceeaşi lungime de undă cu Alex în ce priveşte comentariul la „Crede şi nu cerceta”. 🙂
E ca şi cum, după ce te-a legat la ochi, cineva îţi spune să păşeşti înainte cu curaj.
„Ai văzut ştirea aceea cu copilul care a omorât un taximetrist după ce s-a jucat prea mult pe computer?”
Nu… dar am auzit ceva cazuri asemănătoare. Tendinţa în crearea jocurilor este să fie făcute cât mai asemănătoare cu realitatea. Diferenţa dintre lumea reală şi cea virtuală a devenit din ce în ce mai mică… şi nu e de mirare că un copil năucit nu mai face diferenţa între ele.
„Totuşi… mă gândeam mai mult acum cum se schimbă dialogurile.”
Păi… din prisosul inimii vorbeşte gura… Nu prea avem ce aştepta de la nişte copii abandonaţi în faţa TV-ului (poate cu părinţii plecaţi prin ţări), copii hrăniţi de ceea ce vine gata mestecat pe canal (canal TV) sau „educaţi” de trilulilu, exersând „dialogurile” scriind în consoane pe „Mess”…
Aaa… Uite încă o formă de schimbare a dialogurilor:
– sal
– sal
– cf?
– bn u?
– bn
…
(Am pus şi semnul întrebării deşi nu prea mai e la modă pe Mess. Sau dacă e… nu ajunge unul… trebuie: „????????????????????????????????????”)
Zebraaa, eu te cred pe cuvânt, fără să cercetez, că proful de religie v-a spus aşa. Doar pentru că e o zicală, ştii!? În fond, dacă tu te-ai ambiţiona să citeşti puţin câte puţin din Biblie, ai putea ajunge la versetul acela care spune: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun!” (1 Tesaloniceni 5, 21). Atunci ai putea avea un schimb de opinii cu proful. Deşi multor profi nu le place să fie şi elevii informaţi, mai sunt totuşi printre ei care apreciază că elevii îşi dau silinţa! 🙂
Înţeleg că la tine respectul se leagă automat de părinţi. E bine că e aşa. Cei care-şi respectă părinţii şi ascultă de ei au promisiunea unei vieţi lungi şi fericite. Bine, sunt si cazuri în care părinţii nu le doresc copiilor binele şi nu le poartă de grijă, iar acolo rolul de model îl joacă alte persoane…
Crezi că sunt copii-problemă doar cei pe care părinţii îi scapă de sub supraveghere sau sunt copii-problemă şi datorită alegerilor lor, adică vor să fie teribilişti, să le facă pe toate de la vârste fragede etc.?
Alex, mulţi s-au prins că „aşa scrie în Biblie” ar avea greutate când aduc ei argumente de tot felul. Şi-atunci, chiar dacă ei n-au citit înainte, chiar dacă nu ar putea să îţi arate unde scrie, „citează” aşa, ca să le iasă lor argumentarea. Ce-ar trebui să facă atunci interlocutorul? Ar trebui să fie bine înarmat cu Cuvântul, atunci i-ar putea spune exact cum stau lucrurile. Dar, sigur, asta e valabil doar pentru cei care iubesc Cuvântul şi se hrănesc cu el zi de zi!
eu sunt de parere ca parintii sunt cei care au rolul cel mai important in viata copiilor
intr-un timp ma enerva la culme sa fiu pedepsita
acum am inteles rolul pedepsei si incerc sa nu fortez „limitele” parintilor
de exemplu”mama am voie sa vin acasa astazi la 12 daca ma conduce x?”
mama: „incearca sa ajungi pe la 11”
si vin la 11 ca sa nu ii enervez
poate nu e exemplul cel mai concret,
dar cred ca s-a inteles ideea
Ghiţă B, e o chestiune absolut cumplită că cei mai mulţi copii sunt lăsaţi de izbelişte, petrec ceasuri întregi numai ei cu ecranul şi jocurile lor, cu lumea lor în care cei mari nu au cum să intervină, să ordoneze lucrurile! Privesc cu stupoare spre viitor, la ce generaţii vom avea în curând pe băncile şcolilor.
Cât despre discuţiile pe messenger, ăsta e un punct absolut dureros. CMF = ce mai faci. NPC = n-ai pentru ce. E dezastru! Eu urăsc acest mod de „dialog”. Am mai scris cândva despre cum se strică limba noastră, care ar fi trebuit să fie „o comoară”…
Bun, ce putem face, totuşi? În afară de faptul că ne străduim să fim modele pentru cei din preajma noastră, ce mai putem face?
Zebraaa, am înţeles ce-ai vrut să spui. Da, e o modalitate potrivită de a le acorda părinţilor respectul cuvenit.
Acum, din cele câteva rânduri pe care mi le-ai scris aici, îmi dau seama că tu eşti puţin diferită de colegii tăi, de alţi adolescenţi de vârsta ta. Am dreptate?
nu stiu ce sa spun,
nu pot sa ma identific cu o anumita tipologie de adolescenti.
eu sunt pasionata de citit si scris spre deosebire de majoritatea(spun majoritatea pentru ca in grupul meu de prieteni nu toti citesc).
poate ca aceasta este singura diferenta deoarece fac si unele lucruri care nu ar trebui la varsta mea.
poate este dorinta de „maturitate” pe care o avem toti. vrem sa parem maturi si ne purtam ca atare!
Bine, Zebraaa, înţeleg că în privinţa tipologiilor, mereu e nevoie de schimbări sau măcar de acceptarea ideii că ni se potriveşte ceva dintr-o parte, încă ceva din altă parte şi tot aşa… se construieşte o altă schemă care ne-ar corespunde mai bine.
Eu am observat că interesul pentru lectură scade enorm, în condiţiile în care tentaţiile sunt mult mai variate şi la îndemână. Am zis că eşti diferită, fiindcă am întâlnit mulţi adolescenţi care nu se gândesc la respectul datorat părinţilor.
Iar cât priveşte dorinţa de maturitate… e interesant că cei ce au responsabilităţi şi sunt maturi vor să pară apoi copii… Reversul medaliei. 😀
da
asta imi spune si mama
ca nu imi traiesc indeajuns copilaria iar cand voi ajunge la varsta ei imi voi dori zadarnic sa fiu iar copil
Zebraaa, se pare că am gândit la fel ca mama ta. 😀 Tiparele astea!… Oricum, succes în continuare în tot ce faci!!! Doamne-ajută! 🙂