Înţelepciunea neştiinţei – „Buna”


– Nu fiţi firetice!

– zise buna…

Nu buna mea, fiindcă nu mai am buni(ci) de la 22 de ani. Dar mi-a rămas pe retina memoriei îndemnul acesta bun(icesc) dintr-o istorioară relatată de cineva, cândva, undeva… Nepoatele femeii se tot fâţâiau prin faţa oglinzii şi se mai păruiau, aşa că buna le mustra cu îndemnuri înţelepte:

– Nu fiţi firetice, fetele mele!

…pe când ele au înţeles, ea nu mai era…

O femeie simplă, de la ţară, fără şcoală prea multă, dar care trăia la înălţimea chemării lui Dumnezeu!

Tot mai mult îmi place să-i ascult pe înţelepţii fără ştiinţă, fără erudiţie, fără diplome şi titluri academice, pe oamenii care L-au aflat pe Dumnezeu cu adevărat fără să pună cărămidă pe cărămidă până la cer, să se lămurească ei înşişi, cu mintea lor limitată cum e cu ne-limita divină.

Unii au elaborat studii după studii să-I facă natura de înţeles pe măsura minţii umane, când El alegea să Se descopere pruncilor:

Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor (Mat 11, 25).

Alţii au fost deştepţi şi ambiţioşi să construiască poduri spre cer, când El alegea să facă vizibilă Calea şi pentru cei fără minte:

Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea Sfântă: nici un om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească (Is 35, 8).

Aşa că, îndemnul bunei de a nu fi firetici, -ce, în sensul de a nu asculta de firea pământească, (ne a)pare o adevărată sinteză teologică:

...nu împliniţi poftele firii pământeşti (Gal 5, 16).

Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace (Rom 8, 6).

Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea (Gal 5, 19-21).

Dacă am îndeplini îndemnul spus de buna, am fi mai aproape de Dumnezeu decât înţelepţii lumii care şi-au lăsat numele înscris pe mii de tomuri!

Când nu ascultăm de imboldurile firii, suntem duhovniceşti… În directă proporţionalitate. Cu cât suntem mai puţin fireşti, cu atât suntem mai duhovniceşti. Am găsit sintagma „firea pământească” doar în Noul Testament, acolo unde se vorbeşte şi de prezenţa Duhului… Îmi pare că îndemnul bunei e cât o carte scrisă de Watchman Nee.

Renunţarea la fire, la sine, alegerea de a trăi după îndemnurile Duhului, iată înţelepciunea neştiinţei!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Înţelepciunea neştiinţei – „Buna”

  1. Camix zice:

    🙂

    Păi… vin numai bine uneori anumite cuvinte. După cum spuneai… acţiunile justificabile omenesc, dar nejustificabile divin, trag un semnal de alarmă. Trebuie să avem grijă dacă doar din pucntul de vedere al omului procedăm corect sau şi din punctul lui Dumnezeu de vedere.

    Mai era un verset de care mi-am amintit, care zicea că a înălţat lucrurile slabe pentru a le face de ruşine pe cele puternice. Cu cât suntem mai supuşi Lui, cu atât făcuţi mai puternici şi mai înţelepţi. După valorile Lui.

  2. peginduri zice:

    Ce subiect minunat! Nu puteai sa ai un subiect mai dupa inima mea. Ceva despre buna!!!
    A mea a plecat la Domnul cu 10 ani in urma si a lasat un gol in familie la care parca inca construim poduri sa ne putem intilni unii cu altii.
    Aceasta buna care tinea post cite o saptamina pentru noi cind dam de nacaz… era ca si cum aveai totdeauna bani in banca si pile in locuri inalte!!!
    Buna asta a mea care mi-a povestit ca pe cind facea curatenie in Biserica nu indraznea decit sa intinda mina in fata amvonului de unde se predica Cuvintul Lui Dumnezeu ca sa spele podeaua!!!
    Buna care avea numai doua clase de scoala, dar putea da clase multora despre cum trebuie sa fie un om adevarat!!!
    Ce subiect minunat… a.dama, i love you for it!!!

  3. Alex zice:

    Citind cele de mai sus mi-am amintit cuvântul Domnului:
    „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16,24).
    „Să se lepede de sine” – este o adevărată „cheie” a dorinţei de a-L urma pe Hristos. Dacă într-adevăr vrem acest lucru, trebuie să ne lepădăm de noi înşine, de această fire supusă păcatului, răului acestei lumi care corupe. Iar asta înseamnă şi „să-ţi iei crucea” – o cruce a ascultării, a suferinţei şi a încercărilor de tot felul. Prin acestea ajungem la „Urmarea lui Hristos” (e şi o carte scrisa de Toma de Kempis cu titlul acesta).
    Ce frumos ştiau să îndemne bunicii noştri! Câtă cuminţenie sufletească ştiau să aibă! Îmi amintesc o vorbă a bunei mele: „să nu faci aşa, mamă, că nu se cade!” La care eu întrebam de ce nu se cade. Şi-mi explica. Şi mai avea o vorbă, cu o formă mai ţărănească, dar care mie mi-a rămas întipărită în minte: „şade ruşine”, iar ruşinea era o măsură severă a faptelor oamenilor din comunităţile de demult.
    Frumoasă temă! Cum le mai găseşti, A.Dama, atât de frumoase?

  4. A.Dama zice:

    Camix, e drept că gândurile noastre sunt atât de departe de gândurile Lui, cât sunt… dar de-aia tot credem că ŞTIM.

    De-atâtea ori, acest argument ne revine pe buze: „las’ că ştiu eu”.

    Avem informaţie multă, poate chiar ştiinţă în înţelesul lumii. Însă eu caut să văd acele valori ale Lui, pe care le-ai pomenit, dincolo (sau dinainte) de pretinsa noastră ştiinţă…

  5. A.Dama zice:

    Rodica, înţeleg cum e să pierzi pe cineva drag, care te-a purtat pe braţe de rugăciune – expresia preferată a mamei mele, să pierzi pe cineva care ţi-a fost model demn de urmat!

    Legat de bunicile mele, nu am astfel de nostalgii, fiindcă pe bunica din partea mamei nu am cunoscut-o, iar pe bunica din partea tatălui, am văzut-o doar de vreo 3 ori în viaţă. Cele mai multe amintiri le am de la înmormântarea ei…

    Dar ceea ce m-a determinat să scriu rândurile acestea – am şi pus între ghilimele „buna”, ca fiind un nume generic pentru persoanele mai în vârstă (şi bune 😛 )- a fost că am găsit înţelepciune la aceste persoane care au stat aproape de Dumnezeu. Sunt oameni care L-au găsit, fără telescoape şi alte experimente „ştiinţifice”.

    De la oamenii aceştia simpli, pentru care mulţumesc că există, îmi propun să învăţ în continuare!

  6. A.Dama zice:

    Alex, sunt unele întrebări pe care mi le pun zi de zi, pornind de la lucrurile mărunte pe care le întâlnesc, şi de la care ajung la altele mai mari. 🙂

    Ei bine, adevăru-i că mi-am amintit şi de unchiul Florea, despre care scria Marius cândva pe blogul lui. L-am evocat şi eu după ce l-am întâlnit… Nu ştiu cum să-ţi spun, Alex, dar merita să nu zicem noi nimic, doar să tăcem şi să ascultăm. Era atât de dens ce avea de zis omul acela simplu, era atât de grăitor ce trăise, ce îndurase pentru credinţa în El, că nu puteai să nu te gândeşti că avem şi noi martirii noştri.

    Memorabile şi vorbele bunicii tale! Cine-i mai are în viaţă să mulţumească pentru ei!!!

  7. Pingback: Evanghelici în Top 100 WP (26.10.2008) « România Evanghelică

  8. Alex Androne zice:

    Aşa e, numai după ce s-au dus ne dăm seama cât de preţioşi au fost. Bunica mea s-a dus de mult la Domnul, dar cuvintele sale îmi răsună şi acum în minte şi în inimă. Aşa cum nu pot să uit ultima sărutare pe care mi-a dat-o pe obraji, cu doar câteva zile înainte să moară. Eu plecam la facultate, vesel nevoie mare. I-am urat să ne vedem cu bine şi sănătoşi. Mi-a zis că nu o să ne mai vedem şi aşa a fost. Lăcrimez de căte ori îmi amintesc acest moment şi cum mi-a cuprins faţa în mâinile sale calde şi mângăietoare de care mi-e atât de dor…Buna mea bună….
    Aşa este A.Dama. În faţa acestor oameni deosebiţi „merită” să tăcem. Şi să luăm aminte!

  9. cata zice:

    da, de buna seama trebuie sa ne nastem din nou, se ne imbracam in Hristos, adica, sa fim duhovnicesti ca se face tarziu si nu se stie daca chiar mai e vreme de pierdut…

  10. A.Dama zice:

    Alex, Dumnezeu să o odihnească în pace!

    Avem amintiri preţioase cu cei dragi pe care i-am pierdut. Nu s-ar cădea să le uităm…

  11. A.Dama zice:

    Nu e vreme de pierdut, Cătă! Nici n-a fost… că trebuia răscumpărată vremea, zilele erau rele încă de când?
    Acum sunt rele, rele, rele, rele, rele, rele, rele, rele, rele, rele, rele, mai rele, şi mai rele, din ce în ce mai rele, foarte rele, prea rele-rele…

  12. Alexandru zice:

    Aşa să fie A.Dama! Dumnezeu să le dea odihnă tuturor celor ce au plecat la Dânsul!
    Sărut mâna pentru cuvântul bun!

  13. different zice:

    a te parasi pe tine inseamna a te castiga in Hristos.:)

  14. A.Dama zice:

    Different, aşa e! Când renunţăm la noi înşine, suntem câştigaţi. A trăi înseamnă Hristos, iar a muri e un câştig.

  15. Pingback: Înţelepciunea neştiinţei – Fetiţa cu îngerul « lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s