Te duc unde vrea muşchii mei, bre!


Iată la categoria De (la) prieteni o pagină de călătorie pe care mi-a trimis-o o prietenă dragă. Există o mare probabilitate să (vă) recunoaşteţi (în) situaţia de mai jos. Personajele sunt interschimbabile. Suntem mai ocoşi ca alţii, iar lucrurile merg pe dos, că aşa le e… firea.

Pagină de călătorie

Toamna în soarele ritmat prin fereastra de tren e frumoasă. Şi dacă e admirată pe muzică gregoriană, alura e de basm. După Braşov, înălţimile-culoare sunt proaspete. Dacă nu gândeşti drumul din perspectiva destinaţiei, poţi să te simţi o alunecare prin natură.

***

Gara de Nord. Sunt prinsă într-un vârtej de bagaje cu role, care grăbesc oamenii în două direcţii: staţia de metrou sau staţia de taxi. Fiind deja întuneric şi sub apăsarea oboselii drumului, aleg taxiul, evitând cu grijă contactul vizual cu „şoferii-rechini”.

Aleg un Cobălcescu, întreb dacă e disponibil şi mi se răspunde pe un ton obraznic:

– E liber dacă mergi în Balta Albă.

Nu ezit să îmi arăt uimirea, şi răspund:

– În Piaţa Rosetti aş vrea să ajung. Mi se răspunde şi mai obraznic:

– N-ai auzit? Dacă mergi în Balta Albă te iau, dacă nu, lasă pe alţii.

Uimirea şi indignarea care mă provoacă să reacţionez îmi conturează în interlocutor prototipul bucureşteanului, pe care mi l-am creionat în ultimii ani, în diferite conjuncturi. Încerc să mă abţin să generalizez şi mă îndrept spre un alt Cobălcescu, cu gândul-speranţă de a nimeri într-un context mai primitor. La aceeaşi întrebare, mi se răspunde cu acelaşi ton scârbit:

– Eu merg în Colentina.

Simţind dialogul blocat, mă retrag pentru a aborda un nou Cobălcescu, mi se răspunde că este disponibil, observ gestul şoferului de a deschide portbagajul pentru valiză, timp în care sunt întrebată:

– Dar unde mergeţi, d-ră?

– În Piaţa Rosetti.

Observ cu disperare că valiza mea e aşezată din nou pe trotuar, cu explicaţia:

– E prea aproape, d-ră! Nu-mi merită drumul.

– Dar domnule, dumneavoastră sunteţi taximetrist, reprezentaţi o firmă, eu sunt clientă şi doresc să ajung în Piaţa Rosetti.

– Atunci sunaţi la firmă, d-ră! O să vă trimită un taxi la comandă.

Sun la firmă. Explic situaţia şi mi se răspunde:

– Sunt destule taxiuri de la noi în Gara de Nord, luaţi unul de acolo.

În acelaşi ritm, încerc abordări cu Meridian. Şi ei vor să mă ducă în Balta Albă, Otopeni…

O fată singură, după un drum lung şi obositor, în Gara de Nord, pe întuneric, în staţia plină de taxiuri…

Un astfel de context conturează în mintea mea, sub ochii mei, o lume bolnavă, pierdută, care-mi provoacă scârbă şi milă. Am convingerea că este fără nici o şansă de recuperare.

*

Suntem nemulţumiţi că nu avem autostrăzi în România, nu avem străzi asfaltate, la intrarea în localităţi ni se urează „Drum bun!”, însă ştim că nu suntem primiţi pe un drum bun, ştim că există „şoferi-rechini” care jupoaie de bani clienţii neinformaţi şi mai ştim acum că primul pas de turist în capitala României va fi întâmpinat de taximetriştii profesionişti, care aşteaptă în Gara de Nord astfel: Te duc unde vrea muşchii mei, bre!

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De (la) prieteni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Te duc unde vrea muşchii mei, bre!

  1. A. Dama,

    eu m-am regăsit în narator (știu că e o „ea”, dar forma feminiă a cuvântului nu-mi place). Am pățit-o și eu și în București (orașul meu de origine, deci sunt bucureștenacă!), și în Oradea (orașul meu studențesc), și în Cluj (orașul meu de suflet).
    Vai mama ei de taximetrie românescă!
    E nașpa rău, bre!

  2. Alex zice:

    Vai de mama ei de educaţie la unii „concetăţeni”. De cei 7 ani de-acasă….care nu sunt nici cât 7 minute! Dacă lucrurile merg aşa cum merg în ţara asta, este şi pentru că încă mai sunt posibile astfel de întâmplări atât de ruşinoase, de jenante. Când vom ajunge şi noi, românii, nişte oameni educaţi, manieraţi, eleganţi, cu bun simţ, serviabili, amabili. Buni creştini de fapt!
    Suntem mult prea „mioritici”…adică avem maniere de …stână! Păcat…

  3. Lia zice:

    Nu stiu cat si cum sa ma raportez la situatia descrisa mai sus. Stau in Bucuresti din 1990, dar niciodata nu am avut astfel de probleme sa nu pot sa merg unde doresc, insa problemele s-au ivit cu aparatul de taxare si cu plata oricum… Cel mai sigur – suni un prieten 🙂 si daca nici asta nu este… apai nu stiu ce sa zic. Fii barbata”!

  4. A.Dama zice:

    Florentina, interesant traseul tău topic! Tu ai tot urcat. Ai mers spre înălţimi. 🙂 Mi-am schiţat harta, mai ales că sunt oraşe faţă de care n-am rămas nici eu indiferentă. 🙂

    Exclamativa din finalul comentariului tău ţine cumva de oraşul tău de origine? Sau e o mostră de argouri… aşa, combinate? 🙂

  5. A.Dama zice:

    Alex, eu sunt convinsă că unii sunt, totuşi, exact aşa cum descrii tu modelele de oameni!

    Dar nu ştiu dacă se vor generaliza vreodată apucăturile bune la noi…

  6. A.Dama zice:

    Lia, să vezi cum mi s-a întâmplat mie cândva în Bucureşti. Îi spun unui taximetrist destinaţia, îmi zice: 50 de lei. Încerc la un alt şofer, două maşini mai încolo. Îmi zice: 40 de lei. Mă gândesc să mai încerc şi spre capătul cozii de maşini… că dacă tot scade preţul pe măsură ce merg în spate, de ce să nu întreb. Ei bine, am ajuns, tot mergând aşa, la 20 de lei.

    Totuşi, nu e normal să te târguieşti la taxi ca la piaţă, nu?

  7. Rodica Botan zice:

    A.Dama…nu vreau sa fiu lipsita de respect ca voi suferiti acolo;
    dar povestioara ta de la sfirsit este aproape nostima…cum te-ai dus pe linga coada de taximetre si pretul a fost tot mai mic…ma steptam in final sa zici ca tot mergind asa …ai ajuns la destinatie si n-a mai trebuit sa platesti nimic…?
    🙂

  8. Sorina zice:

    Am patit si eu o dandana urata cu un sofer de taxi, infiltrat printre cei de la firma (normal, am crezut ca apartine aceleiasi firme, nu?!) – era statie destinata lor, strict. Cunoscand tariful practicat de firma respectiva (de multe ori apelasem la serviciile lor, avand preturi bune si soferi seriosi), am urcat in taxi fara sa ma mai uit la tariful inscris pe usa; dupa primul kilometru, am simtit ca mi se face rau, vazand cum crestea suma „sub ochii mei”. A trebuit sa ma cert cu el ca sa il fac sa opreasca, sa pot cobori… Era un taxi obisnuit (nu o masina ultra-moderna), nici macar foarte noua; iar pretul era de 75.000 lei/km (in timp ce tariful firmei era de 14.500 lei/km)… Intelegeti… De atunci, nu mai urc in taxi fara sa ma uit la ce scrie pe usa; si stau mai tot timpul cu ochii pe ceasul de taxare (ca si alea sunt masluite, de multe ori…)…
    Cat despre atitudinea bucurestenilor (in general) si a taximetristilor (in special)… prefer sa nu comentez pentru ca as folosi cuvinte mult prea aspre… In 10 ani (cat am locuit acolo), am avut ocazia sa vad mult prea multe atitudini… si nu le faceau nicicum cinste persoanelor respective…

  9. teologeanu zice:

    Trista intamplare. Te-au mirosit ca nu esti din Bucuresti. Trebuia sa ii intrebi direct: adica refuzati comanda? Luai indicativul si apoi sunai la firma. Cand iti spuneau ca sunt destule taxiuri le-ai fi dat indicativele celor care te-au refuzat. Dar sigur nu ajungeai pana aici.

    Eu am mers din Buc pana in Pantelimon (4km) dupa o discutie similara.

  10. A.Dama,

    ai dreptate. Și în privința hărții, și în privința comentariului final: combinația.
    Tu, deja îmi înțelegi prea bine limbajul!

  11. A.Dama zice:

    Rodica, îmi place că ai simţul umorului. 🙂 Mai ştii expresia aceea: „pe ochi frumoşi”? Ei bine, şi dacă omul s-ar fi „săturat” cu ochi frumoşi, la nevastă şi la copii trebuia să le ducă pâine, nu? 😀

    Am plătit exact cât ne-am înţeles înainte de a urca în taxi…

  12. A.Dama zice:

    Sorina, în privinţa atitudinii bucureştenilor, mie îmi ajung scurtele popasuri prin măreaţa capitală, ca să nu-mi doresc să stau acolo pe termen lung… De fiecare dată am revelaţii negative. O agresivitate a oamenilor în priviri, gesturi, ţinută, vorbire… Ajunge puţin şi se umple paharul. 🙂

  13. A.Dama zice:

    Teologeanu, bine-ai venit! Îi transmit prietenei comentariul tău! 🙂

    Nu ştiu dacă cei de la dispeceratul firmei erau prea supăraţi pe oamenii lor, de vreme ce au rezolvat rapid cu „comanda”. Maşinile nu merg neapărat la „comandă”. Maşinile firmei merg unde le pică cel mai mult…

  14. A.Dama zice:

    Florentina, tre’ să merg mai des la Bucureşti, să învăţ şi eu de-astea… Cu „bre” nu mă pot obişnui defel. E prea din topor. 😀

  15. Alex zice:

    „Bre” nu este …din topor, ci din popor!! 🙂 Când îl rosteşti cuiva, o poţi face suav, ca şi cum i-ai spune un „măi dragă”!! Ha, ha, ha! Glumesc, desigur. Şi totuşi îl aud atât de des în jur. Chiar mi-a şi zis un elev odată… „bre!” Să mor de râs.

  16. Pingback: In atentia oricui din tara, care ajunge prin Bucuresti « Mai in gluma, mai in serios… ;)

  17. Camix zice:

    Păi trebuia să le răspundă monsieurilor:

    – Bine, bre, te duci pe banii tăi până în Balta Albă. Dacă mergeai până în piaţa Rosetti, era pe banii mei.

    🙂

    Dincolo de glumă, … e strigător la cer. Deşi multe nu mai sunt de mult strigătoare la cer pentru mulţi. Dacă invocăm grija faţă de oameni la acea oră din noapte, e prea mult. Pentru ei. Relaţia om – om nu mai este una de solidaritate. Ar trebui să invocăm – scăzând mult de tot ştacheta – doar respectul faţă de meseria pe care o au. Dar uite că şi asta e mult prea mult.
    Deci ce mai rămâne de invocat? … Au Holograf o piesă, foarte difuzată într-o vreme….

    http://www.trilulilu.ro/iculici/25d0b05984099d

  18. Ha,ha!

    Alex ține cu… „miticii”. Nu că eu aș fi vreo „Zoe”, bre, Doamne ferește! Dar, are dreptate! Depinde cine și cum ți-l zice pe „bre”, care e tare „mișto”!

    Că numai cu el am rămas din București.
    În rest, toate apucăturile „miticești” s-au cam șters. Locul lui „mișto” l-a luat „fain”-ul ardeleanului; locul lui „văleu!” l-a luat „ioi!”; dar de „bre” nu m-am dezis.

    Bre…

  19. A.Dama zice:

    Alex, mă străduiesc să te înţeleg, dar e clar că aici e nevoie de material sonor ca să pricepem nuanţele. 😛

    Tare mă tem că nu voi putea realiza nuanţele suave ale lui „bre”. Mie mi se pare bădăran cine îl foloseşte. Cred că din strat m-aş raporta cu prejudecăţi la persoanele care-l au în vocabular. 😀

  20. A.Dama zice:

    Camix, bine-ar fi să ai prezenţă de spirit în situaţii similare!!! Ar fi tare de tot. Numa’ că atunci ne cam invadează sângele clocotitor de nervi şi… uităm de poante.

    Cred că taximetriştii ăia stau acolo doar pentru câte un fraier pe care îl taxează cât pentru 30 de curse. Apoi merg acasă liniştiţi. Nu se pune problema de omenie, no way.

    Am reascultat Holograf… 🙂

  21. A.Dama zice:

    Ioi, Florentina! Ce faaaaaain! 😛

  22. Alex Androne zice:

    Ha, ha! Îmi place tare subiectul „bre”. Acum ce să mai zic la ce-a spus Florentina? Oare ţin cu „miticii”? Nu ţin deloc. Mai ales că acest cuvânt este sinonim cu mitocani, bădărani, „neamuri proaste”. Desigur în ceea ce priveşte comportamentul, manierele. Iar cu acestea nu mă împac deloc. Deja i-am „albăstrit” pe unii elevi cu observaţiile despre bunele maniere. Şi o să-i bat la cap în continuare, pt ca sunt tare încăpăţânat şi vreau să înţeleagă şi ei că e mult mai „cool” să fii un om elegant în purtare, maniere, stil de viaţă.
    Bine tare a mai specificat Florentina folosirea acestor „regionalisme”. Eu unul am pomenit acest cuvânt la bunici şi în general la cei mai în vârstă de la ţară. Dar o spuneau cu maximă politeţe! Ceea ce e total diferit de „bre-ul” bădăranilor, spus cu obrăznicie, cu mojicie. Probabil că sunt nuanţe, aşa e.
    După anii petrecuţi la Sibiu, am adoptat câteva cuvinte, cum ar fi foarte cunoscutul „fain”. Unii se cam miră pe aici, pe la noi când mă tot aud zicând „fain” sau „no, fain”. Şi întreabă miraţi: „de unde eşti bre?” 🙂
    Hai că am râs de unul singur scriind aici. Sper să nu se supere A.Dama pt această „apologie” a lui „bre”!! Glumesc, desigur. Indiferent de „moşteniri” sau tradiţii lexicale, omul trebuie să se cizeleze, iar limbajul e primul aspect important.
    „No, mişto, fain, bre, p-acilea!” 🙂

  23. A.Dama zice:

    Alex, am râs şi eu citindu-te! 🙂 Bine, evident că m-am întâlnit şi până acum cu acest „bre”, doar că încă nu l-am auzit rostit de aşa manieră ca să-mi placă. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.