Practic şi semnificativ


Acest articol îi este dedicat lui CiprianS, care a participat la concursul organizat aici, fiind cel dintâi care ne-a dat răspunsul corect!

Tot pentru Ciprian, o dedicaţie muzicală, care se află aici. Şi versetul acesta.

*

Umberto Eco înţelege prin „frumuseţe practică” (vezi Istoria frumuseţii) aducerea în faţa privitorilor, în operele de artă, a frumuseţii feminine din spaţiul domestic. În pictură, fenomenul se întâmplă între secolele XVI-XVII, iar trecerea se face dinspre chipul madonelor, dinspre chipurile domneşti (regine, prinţese, ducese) ori dinspre nuditatea venerelor către spaţiul casnic: femeia casnică, educatoarea, lăptăreasa, administratoarea. Frumuseţea se împleteşte astfel cu utilul şi practicul.

Unul dintre tablourile ilustrative în acest sens este Lăptăreasa de Johannes Vermeer:

*

*

Tabloul acesta mi-a adus aminte de un altul, pe care am avut ocazia să-l văd la Paris, într-o expoziţie de la le Centre Pompidou, un tablou realizat la distanţă de mai bine de două secole şi jumătate, dar care înfăţişează tot o figură feminină din spaţiul domestic. E vorba de Fermiera lui Joan Miró.

*

*

Ceea ce m-a surprins foarte tare a fost că, în momentul în care mă aflam în faţa tabloului, a venit cineva cu mai mulţi copii (probabil o învăţătoare); copiii aveau 7-8 ani şi au fost întrebaţi:

– Ce vă transmite acest tablou?

– Fermitate, siguranţă, stabilitate, a răspuns unul dintre băieţi.

Pur şi simplu am rămas bouche bée, vorba franţuzului, că acel copil de 7-8 ani a văzut ce picioare puternice are femeia şi de-aici a avut sentimentul de siguranţă, fermitate…

Important este sensul pe care îl atribuim imaginii. Există, evident, un sens care îl asimilăm prin cunoaştere, dar contează cum ne relaţionăm direct şi personal la obiectele şi fiinţele din lumea înconjurătoare, contează ce fel de sens „personal” selectăm noi.

Revenind la Umberto Eco şi la ale sale comentarii legate de frumuseţe, m-am oprit la partea în care este relevată frumuseţea obiectelor. Avangarda începutului de secol XX provoacă publicul spectator la o „poetică a obiectului ca atare – ready made„.

În viziunea lui Duchamp, o roată de bicicletă, un stativ pentru scurgerea sticlelor sau chiar un pisoar pot deveni obiecte ale contemplării estetice. Chiar dacă selecţia obiectelor se face cu intenţii vădit provocatoare, în momentul în care ele sunt organizate, „încadrate” de către artist într-o anumită ordine şi supuse observaţiei publicului, sensul lor trece din sfera utilului, în sfera esteticului.

Aşa sunt, de pildă, şi sticlele de Coca-Cola ori conserva de supă Campbell’s ale lui Andy Warhol:

_

După ce au fost „mântuite” de (in)utilitatea şi de zădărnicia lor, aceste obiecte capătă o semnificaţie care le conferă o „neaşteptată Frumuseţe” (Umberto Eco).

Această meditaţie a lui Eco asupra frumuseţii obiectelor ca atare şi a obiectelor de consum – practic, sunt aceleaşi obiecte şi pe rafturile magazinelor şi în muzeu -, m-a făcut să mă gândesc la ceea ce spunea Mircea Eliade despre unele activităţi ale comunităţilor arhaice.

De exemplu, repararea bărcilor de către indigeni. În zilele obişnuite, pescarii fac acelaşi lucru, îşi repară bărcile şi merg la pescuit, dar, într-o zi anume din an, repararea bărcilor are loc în mod ritualic. Activitatea este aceeaşi, „frumuseţea” este aceeaşi, obiectele sunt aceleaşi.

Semnificaţia actelor şi a obiectelor asupra cărora se acţionează se schimbă.

Putem face în aceeaşi zi aceleaşi activităţi, şi ca o rutină, şi „ca pentru Domnul”. Sensul pe care-l atribuim actului face diferenţa.

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De ochi(t). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Practic şi semnificativ

  1. Rodica Botan zice:

    „Ca pentru Domnul”…mi-a amintit de o alta activitate care o facem…dind Cezarului ce este al Cezarului si Lui Dumnezeu ce i s-e cuvine Lui…si daca nu trecem si prin inima activitatea respectiva, va fi la fel de banala ca orice alta activitate cum ar fi platirea taxelor…si fumul nu se va ridica in sus.

  2. Alex zice:

    Felicitări lui Ciprian! Dar şi „gazdei”! câte un moment ca acesta ne mai scoate din amorţeală!
    Mă uitam la pozele de mai sus. Oricum aş da-o, tot „Lăptăreasa” îmi place mai mult… Formele artistice moderne…hmmm. Mă rog, fiecare cu gustul lui, cu percepţia lui artistică.
    În vara asta am revăzut Muzeul Bruckenthal din Sibiu. O adevărată sărbătoare pentru suflet! Ce de minunăţii sunt acolo, ce „explozie” de frumuseţe, de bun gust, de artă în sensul clasic al cuvântului. Când mă uit însă la modalităţile de expresie abordate în timpurile mai recente…mi se pare că ele exprimă tocmai schizofrenia spirituală a unor generaţii tot mai „deraiate” de la adevăr, de la credinţă, de la valorile divino-umane perene. Aşa cred eu! Nu am pretenţia că am şi dreptate. Dar nu m-aş „extazia” în faţa unui „tablou” cu o cutie de supă!! Prefer …boii lui Grigorescu!! 🙂

  3. Rodica Botan zice:

    Si eu sint pentru boi!!! Si vad tot atita intelepciune in lucrarile lui Picasso ca si in pinzele pictate de un elefant, pe care s-au dat recent milioane de dolari.
    Noi dam atita sens fiecarui amanunt…este oare posibil ca cel care a pictat femeia aia cu picioarele groase de pilda, sa fi pictat asa din nestiinta si lipsa de talent, mai degraba decit intentionat, si incercind sa transmita un anume mesaj?

  4. A.Dama zice:

    Rodica, există o cheie de lectură a acestor opere de artă, de aceea e bine să se cunoască întâi aceste elemente… Dacă nu, se poate aprecia şi în funcţie de preferinţe, dar aprecierea rămâne pur subiectivă. Diferenţa cred că s-ar putea formula astfel: ştiu despre ce e vorba, dar nu îmi place / nu ştiu despre ce e vorba, nici nu vreau să ştiu, sigur nu îmi place.

    Tabloul lui Miró aparţine primei etape a creaţiei sale. Da, evident că ştia ce vrea să picteze. Şi privitorii acordă un sens imaginii, în funcţie de orizontul lor de cunoaştere, şi chiar în funcţie de orizontul lor de aşteptare. Dar, dacă ai urmări mai departe în ce direcţie a mers arta lui Miró, ai zice tot aşa… că nu-şi merită banii. 😀 Însă e bine să adunăm întâi câteva elemente despre universul care transpare pe pânzele acestor pictori şi numai apoi să ne pronunţăm. Că şi aceste tablouri intră într-un sistem, sunt tributare anumitor concepţii despre lume, viaţă, bine, rău, proporţii, lumini, umbre, prejudecăţi etc., şi dacă facem abstracţie de aceste elemente, cu siguranţă nu vom fi în măsură să le apreciem.

  5. A.Dama zice:

    Alex, cred că înţeleg preferinţa ta. 🙂 Dar să-ţi spun un lucru. În vara asta am reuşit să-l văd pe Grigorescu la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti şi… a fost o mare dezamăgire. Aş putea scrie cu majuscule: MARE. E drept că am văzut mai întâi muzeele pariziene şi… ce-am văzut la Bucureşti pălea în comparaţie cu… Dar Grigorescu are nişte tablouri minuscule, nu ştiu… mi s-a părut de-a dreptul nerelevant. Dacă nu erau Theodor Aman şi Brâncuşi, aş fi regretat timpul petrecut acolo…

    Din fericire, la Bruckenthal a fost cu totul diferit. La Bruckenthal, am savurat fiecare tablou şi fiecare colţişor de tablou, fiecare operă de artă, atmosfera aceea specială, a fost cu totul diferit.

    Cât despre arta modernă, sigur că se poate vorbi şi în termeni de preferinţe, dar mai bine ar fi să vorbim dacă s-au parcurs nişte paşi în decriptarea sensurilor, altfel… mi se pare prea fragilă discuţia.

  6. Alex zice:

    Ştiu că am fost cam exagerat cu „aprecierile”, dar nu pot să nu spun că arta modernă uneori mă enervează. Are ceva ce ţine de …”ghicitori”! iar mesajul nu mai e atât de evident ca odinioară, ci e ascuns, disimulat, cifrat, criptate. În maniera oamenilor acestei vremi. Până la urmă şi arta este precum oamenii şi precum vremurile. După sufletul şi gândirea lor.
    Mă bucur că ţi-a plăcut Bruckenthalul. Cum ar putea să nu placă cuiva? E o imensă bogăţie că avem aşa ceva. Şi au şi artă modernă acolo! Au de toate! Ar trebui că toţi elevii, studenţii, toţi semenii noştri să vadă aceste muzee, destul de puţine, pe care le are ţara asta. Se face atât de puţină educaţie în acest sens.. Şi e păcat!
    Cu Grigorescu… aşa e. Nu a avut ideea să picteze la scara lui…Rubens! Dar tot e frumos. Căci a văzut „măreţia” lucrurilor simple.

  7. sony zice:

    Sa ma ierti: dar, vazind laptareasa, mi-a trecut prin gind: „si grasa, si frumoasa, si devreme acasa” – asa sa fie femeia, „all inclusive”.
    Atunci e ideala roaba, supusa, cuminte si ascultatoare.

  8. Rodica Botan zice:

    A.Dama… n-am nici o pretentie de cunoscator. Am fost si eu la Louvre si Orsay… si anul trecut m-a carat sora mea prin toata Italia… dar imi place sa compar tot ce vad cu originalul… cu ceea ce aceste picturi incearca sa copieze… creatia Lui Dumnezeu… si El, Creatorul, n-a fost Picasso… Multumescu-Ti Tie, Doamne, pentru asta! 🙂 Imagineaza-ti cum am fi aratat noi, oamenii, daca Dumnezeu S-ar fi amuzat in felul asta… Nici nu vreau sa ma gindesc…
    ……………..
    Acuma, in toata dreptatea… sint si eu un simpleton… si-mi place sa ramin asa… Citeodata mai inteleg si eu cite ceva, dar nu mult… ca asa cum ziceai si tu… de gustibus et coloribus non disputandum… ori cam asa ceva…
    🙂

  9. Camix zice:

    Deci mie mi-a făcut o plăcere enormă să reascult o melodie foarte îndrăgită cu ocazia victoriei lui Cipri. 🙂 Dragă Cipri, m-am bucurat când am văzut că eşti câştigător. Acum, cu Delirious şi al lor Inside Outside şi mai mult. Transmite o dedicare totală în faţa lui Dumnezeu care e extrem de sensibilă. La urechile mele. 🙂

    A.Dama, mi s-a părut interesantă tratarea imaginii feminine în acele tablouri.

  10. A.Dama zice:

    Alex, acum ar trebui să-ţi dau un răspuns cu două tăişuri. 🙂 Dacă zic ce văd în arta pe care doar convenţional o numim „modernă”, fiindcă aici separările ar fi numeroase, aş putea apărea în faţa ta şi a celorlalţi drept un apologet al ei. Dacă blamez această artă, atunci am pierdut vremea câţiva ani buni încercând să citesc despre ea, mergând prin muzee, urmărind emisiuni…

    Or, eu nu fac altceva decât că încerc să înţeleg – în măsura în care reuşesc – mecanismele care au dus la o astfel de exprimare / expresie, fiindcă, în toată lipsa asta de raţiune (de suprafaţă), există o noimă, un rost. Să zicem că arta abstractă necesită un efort de decriptare mai intens. Bun, dar, uitându-te la un tablou precum „Lăptăreasa”, singurul lucru explicit este că e o figură feminină, în momentul în care execută un act, pe care îl identifici cu uşurinţă. Însă, dincolo de această explicitare, ai nevoie de contextul epocii. Ai nevoie de elemente de comparaţie. Ai nevoie de cunoştinţe pentru a înţelege în ce fel se realizează perspectiva, punctul de fugă şi o serie de alte elemente. Faptul că ţie ţi se pare mai explicit totul poate fi doar o iluzie. Evident că dacă ne rezumăm la „îmi place / nu-mi place”, atunci am rezolvat rapid discuţia.

  11. A.Dama zice:

    Sony, nota 10! Faza cu „all inclusive” a fost tare de tot. Aici trebuie să ne gândim, desigur, la ce ideal de frumuseţe aveau oamenii în diferite epoci, în diferite culturi. Graţiile, cele 3, sunt bine făcute, bine întocmite. Păi, dacă pictau atunci pictorii vedetele anorexice de azi, ar fi zis oamenii că nu-s decât biete fiinţe pe moarte, pe care le-a mâncat boala sau amorul neîmplinit de-au ajuns aşa slăbănoage… 🙂

  12. A.Dama zice:

    Rodica, sigur că Picasso nu putea ajunge la acea expresie în pictură decât într-un context. Trebuie studiat contextul şi apoi să ne pronunţăm. Nu toată arta este imitare a Creaţiei, iar Dumnezeu chiar nu avea cum să Se ia după Picasso – deşi a ştiut mai dinainte că Picasso va veni la un moment dat pe lume şi se va exprima ca atare, pe perioade roze, albastre 🙂 … Dumnezeu nu S-a luat după nimeni, fiindcă nimic înainte de El n-a fost şi nici după El nu va mai fi. Dar El este la curent cu toate curentele astea pe care noi doar ne străduim să le cunoaştem, să le pricepem… Cred că a avut motive serioase să le îngăduie. 😀 Pe unii îi sensibilizează şi prin arta asta care altora le dă numai bătăi de cap. 😛

  13. A.Dama zice:

    Camix, mă bucur că, în sfârşit, cineva a zis ceva şi de dedicaţia muzicală. Nu de alta, dar după ce i-am adresat-o lui Cipri, am ascultat-o exagerat de mult. 😀 Asta fiindcă aşa procedez eu cu ceva ce-mi place. Deci, îţi dai seama ce mă bucur că ai vibrat şi tu la piesa aceasta!

    Dacă ţi-a plăcut partea aceea cu figurile feminine, am să mai caut pe viitor alte tablouri care ar merita prezentate. 🙂

  14. Alex zice:

    Sărut mâna pentru cuvânt! Trebuie să recunosc că mai am de învăţat la acest capitol. E uşor să-ţi dai cu părerea…”româneşte”, ca un „habarnist”. Mai greu e să încerci să te edifici înainte de a spune ceva. Scuze!
    Oricum, „gustul” rămâne ceva atât de personal, de subiectiv. Ţine enorm de mult de sufletul şi educaţia fiecăruia. Cum le cultivi, aşa le ai.
    Recunosc că modul în care am spus cele din comentariul de mai sus nu se verifică întru totul. Sunt opere ale unor artişi moderni care îmi plac enorm. Altele nu. Dar sunt şi opere clasice care nu-mi plac. Deşi sunt sigur că sunt foarte valoroase. Arta are oricum doza ei de subiectivism.

  15. A.Dama zice:

    Alex, să ştii că e dificil de gestionat o raportare potrivită la operele de artă. Sigur că există subiectivism, şi în momentul facerii operei, şi în momentul re-facerii, adică al receptării ei. Dar, uite, de exemplu, credinciosul evlavios se fereşte de ce îi poate ispiti firea pământească prin privire… Totuşi, Capela Sixtină serveşte ca lăcaş de închinare de secole, chiar dacă există multă nuditate în picturile lui Michelangelo…

  16. Pingback: Ange musicien | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.