Îngeri de fire


azi toţi îngerii mei păzitori
şi-au venit în fire
jucau mâţa şi eu îi priveam
de pe streaşina templului –
inumană privire

după regulă aripile
de peste tălpi şi-atingeau
să-şi tragă suflarea
o secundă n-aveau
ca bebeluşii în somn
râdeau de râdeau

ce de aripi vâltoare
de jur împrejur
şi-n abisul fiirii
c-aş fi adormit de nesomn
de nu se-auzea dindărăt
un preot nebun
încurcat în măruntaiele
teologhisirii

scrise în timp ce burta-i creştea
proporţional cu dările
iar de la poartă
văduva şi ciungul cerşeau
şi ologul îşi lustruia cârjele

îngerii mei de fire nici că-l auzeau
prea ocupaţi să se ia la-ntrecere
un pas de mă voi dezechilibra
care să mă prindă mai repede

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De îngânat. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Îngeri de fire

  1. rose4you zice:

    …adevarat… multumesc de aducere-aminte A.Dama

    cu lacrimi si dor de Cuvinte
    ma leg de firele de-aducere-aminte
    de aripi petale si de Iubire
    si de gangurite inmugurit infrunzite.
    cu drag si multumire L.

  2. viorica zice:

    Doi ochi oricarui om i-ai dat
    Si-n ei ai pus lumina
    Dar nu oricui i-ai asezat
    In suflet dorul minunat
    Sa vada ingerii stind la sfat
    Si lumi ce Ti-se-nchina.

    Voi care aveti ochii spirituali deschisi si aveti lumina Domnului fiti binecuvintati!

  3. A.Dama zice:

    Lorelei, ma bucur ca poema iti da imboldul sa viersuiesti. Sa te prinda ingerii, ca-n joaca! 🙂

  4. A.Dama zice:

    Foarte frumoase versuri, Viorica! Este minunat sa inchizi ochii acestia de carne si sa vezi ingerii la sfat cu ochii spirituali – care nici nu stim cum arata.

    As vrea sa fim toti dintre aceia care avem lumina Domnului! Fara ea… intunericul se (ne)desavarseste!

  5. Alex zice:

    Frumoasă poezie! Care ne face să ne gandim la „vederea” celor cereşti, de care ne lipsim atat de lesne, fara sa stim ce pierdem prin viata asta a noastra, nu tocmai aşa cum ar trebui să fie….
    Mi-am amintit că am citit undeva despre un copil care, seară de seară rostea rugăciunea copilăriei noastre: „Îngeraşul” ( sau „Îngerelul”). În timp ce o rostea, îşi întorcea privirea într-un colţ şi râdea. Mama îl tot mustra, rugându-l să fie cuminte, dar copilul spunea că râde către Îngeraş, care îl priveşte din colţul camerei. Mama nu îl lua în serios, până când şi-a dat seama ca ea este cea care NU VEDE! Copilul, în nevinovăţia şi puritatea lui, îşi vedea Îngerul păzitor! Ştia Mântuitorul de ce spunea că a unora precum copiii va fi Împărăţia cerurilor!

  6. A.Dama zice:

    Dragă Alex, mi-a plăcut povestea copilului zâmbăreţ şi morala – cine vede şi cine nu. 🙂 Mulţumiri adamaice!

    Poemul acesta are o tensiune care vine din alăturarea firii şi îngeririi. Un fel de care pe care. 🙂 Şi cu o critică explicită la adresa celor care nu arată către lucrurile cereşti, ci îşi enunţă propriile elucurbaţii fără jenă.

  7. Camix zice:

    Acest joc al îngerilor mi-a părut revelaţia de care se bucură eul poetic şi în care e „răpit” spiritualiceşte, hrănit în interior, umplut cu Duh Sfânt.

    Un singur lucru îl readuce pe pământ, îi reaminteşte că locuieşte printre muritori şi îi tulbură privirea: ipocrizia şi falsul unui pământean pus să vegheze asupra credincioşilor. Însă accesul lui la divinitate nu se arată a fi deschis, îngerii nu îi observă încercările exterioare, pentru că interiorul lui este mult prea departe de cele sfinte.

    Sensibilă ultima imagine în care privitorul/ privitoarea este asigurat de toată dragostea, grija, atenţia Dumnezeului atotputernic.

  8. A.Dama zice:

    Wow, Camix! Coerenţa interpretării tale îmi dă sentimentul că s-a putut prinde textul în unitatea lui. 🙂 Mie îmi era limpede ideea, dar, formal, aş mai fi lucrat la poem.

    M-a bucurat îndeosebi umplerea de care vorbeai în jocul cu îngerii. Fiindcă eu nu m-am gândit atât de departe, dar e de dorit să se întâmple.

    Pentru mine, conta schimbul dintre mine şi îngeri. Un loc comun unde să ne întâlnim. Îngerii vin în fire, iar eu îi privesc cu o privire îngerită, inumană. Sigur că, în joaca noastră, dacă eu cad datorită legii gravitaţiei, îngerii sunt acolo să ma îngerească. Există critica implicită adusă celui care, pus într-o postură în care ar trebui să vadă îngerii, el nu vede, fiindcă şi-a trădat vocaţia. Nu-i vede nici pe cei de la poarta templului, cu care Isus Se identifică.

    Aşa că, nu-mi rămâne decât să fiu mulţumitoare pentru momentul meu de îngerire. Şi de umplere cu Duh Sfânt. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s