De (ne)citit (I)


O zi de februarie ca oricare alta… când temperaturile erau „normale în acea(stă) perioadă a anului”, când încălzirea globală nu le dădea bătăi de cap savanţilor… De cea blogală nici nu se profeţise încă. Ana luă tramvaiul până la piaţă. De-acolo se putea merge doar cu autobuzul. Era târziu şi se mai întâlni cu vreo patru prieteni de vârsta ei. Aveau 15, 16 ani. O adunătură pe cinste.

*

Au intrat în căsuţa cu tavanul jos. Lume multă, aproape că nu era aer. Un decor rustic, deşi nu ieşiseră din oraş. Cuverturile de pe cele două paturi aşezate faţă în faţă în încăperea strâmtă erau întinse peste hainele de pat. Cei aşezaţi pe marginea paturilor se sprijineau de ele, ca şi cum ar fi fost spătare. O masă lipită de perete, două scaune de-o parte şi de alta a ei. Pe masă, o Biblie. Un domn citi în auzul tuturor: Isus le-a zis din nou: ‘Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi. După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: ‘Luaţi Duh Sfânt!’ Ana era atentă la fiecare mişcare. Ştia, în mare, la ce să se aştepte de la acea seară, de la acea întâlnire. Prietenii care o chemaseră îi explicaseră pe îndelete cum va fi. Bărbatul care a citit a închis Biblia şi a spus că se vor pleca toţi pe genunchi şi se vor ruga. Ana urmărea cu interes etapele, detaliile, chipurile, până şi ochiurile feţei de masă din macrameu. Îngenunche împreună cu ceilalţi. Urmări cum se formează un oval din trupurile celor îngenuncheaţi, iar în mijloc se putea vedea puţin spaţiu liber. Încăperea era strâmtă, altfel s-ar fi aşezat în cerc, îi trecu prin gând. După ce îi auzi rugându-se cu voce tare, lucru care o deranja, fiindcă erau prea mulţi într-un loc atât de mic şi, în loc să se gândească la propriile cuvinte, îi parveneau frânturi din rugăciunile celorlalţi, rostite cu forţă: „Doamne, astăzi, dă-ne Duhul Tău!”, „de la Tine vin toate darurile bune şi desăvârşite”, „ai milă de mine, păcătosul”, „chiar acum fă-Ţi numele de slavă între noi”, „aleluia”, „vrem atingerea Duhului” ş.a.m.d., Ana încercă un exerciţiu de detaşare. Se gândi că nu va mai veni niciodată la astfel de întruniri. Se gândi la zăpada în strat subţire de afară, care, în acele zile de februarie, acoperea pământul ca o hlamidă. O senzaţie de frig, plăcută, o cuprinse pe la mijloc. Realiză rapid contrastul dintre temperatura de afară şi cea din camera supraîncălzită, a cărei apăsare era amplificată de vocile care nu conteneau să se audă deconcertant. Ana îşi propuse atunci să se roage fără să fie atentă la ceilalţi. În ciuda ecoului de murmure mai mult sau mai puţin stridente, Ana reuşi să ajungă pe frecvenţă cu cerul, aşa cum înţelegea ea să stea de vorbă cu Domnul ei. Simţea că faţa i se luminează, chiar dacă nu avea cum să-şi vadă propriul chip. Stătea cu ochii închişi în acea lumină, în contemplare. Începu să cânte un cântec pe care nu-l ştiuse înainte şi nu o mai interesă defel ce se întâmpla în jurul ei. Îngenuncheată, cânta un cântec nou, ale cărui cuvinte nu le înţelegea, dar le ştia, fără să priceapă cum, pe de rost. Continuarea aici.

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De probă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la De (ne)citit (I)

  1. viorica spune:

    Asemenea clipe am trait si eu. Am cirtit mult, nu puteam sa sufar rugaciunea in comun, nu ma puteam concentra, nu imi dadeam seama este de la Duhul Sfint aceasta invalmaseala sau din firea omului, lipsa de pricepere!!!
    Atunci eu cu sotul am pus inaintea Domnului cu post si rugaciune, eram incepatori in aceasta lucrare, era ceva nou pentru noi. Noi sintem baptisti, dar ne spuneam daca este de la Domnul acesta lucrare de ce sa nu fie si printre baptisti. La inceput ne stringeam in grup de 25 de persoane, adaugindu-se si altii, veneau la grupul nostru frati din toata tara. Dumnezeu incepuse sa faca vindecari printre noi, eram fericiti, ne stringeam pina peste miezul noptii, mergeam km pe jos, nu mai circulau autobuzele. Trebuia sa ne ferim cind plecam acasa doi cite doi sa nu fim prinsi, stiam ca suntem urmariti, in fiecare seara ne stringeam in alt loc… Asa au fost vremurile in timpul comunist. Si cum va spuneam am pus inaintea Domnului daca exista botezul cu Duhul Sfint, eram asa de impetrita ca nu puteam intelege dece trebuie sa strig. Intr-o seara am mers in casa Tatianei Topciu,{poeta crestina }care locuia la bloc si era tare fricoasa sa nu vada vecinii ca ne stringem in casa ei. Era profesoara si avusese de suferit din cauza credintei. Deci nu am fost decit vreo 7 persoane. In timpul rugaciunii in soapta, mi-a venit ceva cuvinte straine pe buze si nu vroiam sa dau drumul sa nu ma fac de rusine, o sora de linga mine imi spune: „Da-i drumul este vorbirea in limbii”. Atunci am inteles lucrarea Duhului Sfint. El poate sa-ti dea botezul si in soapta asa cum l-am cerut. Nu a trecut mult si au venit de la Uniunea Baptista Fr Bolea, Gavagina si Husan cu misiunea de a ne exclude. Au fost exclusi din biserica 45 de persoane pe considerentul ca ne stringem la rugaciune si ca Domnul boteaza cu Duhul Sfint. Printre exclusi a fost un pastor, dirijorul de cor, coristi. La excluderea noastra s-au mai ridicat frati ca vor si ei cu noi, pentru ca s-a facut nedreptate. Ce ne-a durut mai mult a fost ca ne-a citit un verset de blestem din Galateni 5,12; Si schilodeasca-se odata cei care va tulbura! Iar un frate din comitet avea o lista cu toate adresele unde ne stringeam pina si data si orele. Nu va spun ca si-au luat rasplata fiecare. Nu ma bucur de ce s-a intimplat, dar ma bucur ca Dumnezeu e drept. Nu dupa mult timp, dupa ce si-au dat seama ca au gresit ne-au chemat inapoi. Unii s-au intors altii au ramas si cu acesti oamenii s-a marit biserica penticostala care o intrece pe cea baptista. Este Biserica numarul 1 Constanta km 5. E poveste lunga, ma opresc si va cer iertare pentru ca am simtit sa scriu asa de mult. Dumnezeu lucreaza cum intr-un fel cind in altul. Eu sunt crestina si iubesc pe toti care fac voia Tatalui, dar frecventez biserica baptista.
    ps. Scuzati-mi greselile gramaticale. Sint de 25 de ani plecata din tara. Va iubesc pe toti in numele Domnului Isus.

  2. Gellius spune:

    Reuşisem a convinge un coleg de serviciu să viziteze adunarea noastră într-o Joi seara. Am urcat împreună la balcon şi ne-am ocupat din timp locurile în primul rând de bănci, de unde se vedea bine partea din faţă a sălii.
    Când a început serviciul divin şi l-am văzut urcând la amvon pe cel mai bun predicator al bisericii, eram sigur că dădusem lovitura. Mă rugam pe tăcute şi aşteptam nerăbdător terminarea programului, cu multe speranţe. În drum spre staţia de tramvai, după câteva minute de tăcere, am lansat întrebarea inevitabilă:
    – “Ei, ce zici? Cum ţi s-a părut?”
    Răspunsul colegului meu n-a fost tocmai ce aşteptam să aud.
    – “Ce m-a impresionat”, a început el gânditor, “a fost felul cum v-aţi oprit din rugăciune toţi deodată, ca la comandă”.
    Chiar la asta nu m-aş fi gândit. Socoteam rugăciunea în comun “un articol de uz intern” al bisericilor noastre, şi mai degrabă o piatră de poticnire pentru mulţi vizitatori. Mă temusem că rugăciunea în comun de la începutul programului, la care asista pentru prima dată în viaţa lui, ar putea să-l sperie pe prietenul meu şi să-l împiedice a fi receptiv în continuare la mesajul predicatorului, pe care contam eu ca să vorbească inimii lui.
    Dar, spre surprinderea mea, el rămânea profund impresionat de sincronizarea pe care o văzuse între credincioşi în timpul rugăciunii în comun.
    Departe sunt uneori cărările noastre de căile Sale!

  3. A.Dama spune:

    Viorica, în privinţa folosirii limbii române să nu-şi facă nimeni griji dacă scrie aici! În mare, eu apuc să corectez. Oricum, nu e esenţial. Esenţial e să ajungă mesajele la destinatari! Mulţumesc de experienţa împărtăşită! Cei care sunt în temă recunosc unele scenarii cu care sunt familiari.

  4. A.Dama spune:

    Gellius, mi-a plăcut surpriza venită din partea amicului tău! Excelent!🙂 Reuşită relatarea ta!

  5. un firicel de iarbă spune:

    Superb. Spunea Charles Finney în autobiografia lui, ceva asemănător. „Când am intrat şi am închis uşa, am avut impresia că L-am întâlnit pe Isus Hristos faţă în faţă…nu a spus nimic, dar s-a uitat la mine în aşa fel încât să mă frângă la picioarele Sale. Am plâns tare, ca un copil, şi am făcut mărturisiri printre suspine… Când m-am întors pregătindu-mă să mă aşez lângă foc, am fost botezat în mod minunat cu Duhul Sfânt… am plâns de bucurie şi dragoste”.

  6. A.Dama spune:

    Un firicel de iarbă, bun venit! Mulţumesc pentru citatul din Finney. N-am citit autobiografia lui, dar e bine când sunt aduse în faţa noastră exemple care au elemente în comun. Sporeşte bucuria tainei!🙂

  7. Camix spune:

    Păi, de obicei, primele confruntări de acest fel se lasă cu reacţii negative. E de înţeles şi de aşteptat reţinerea în faţa lor. Aveam şi un argument cu care veneam „împotrivă” (argmuentul ar putea sta în picioare şi acum, dar am ales eu să nu importe).

    Că s-a produs o schimbare în atitudine faţă de acest fel de a fi este real. Nu era obligatoriu, dar am ales să accept. Dacă ar fi să militez pentru acest fel de rugăciune, probabil nu aş face-o; însă a milita şi a te simţi bine în jurul… sunt două lucruri diferite.🙂

  8. A.Dama spune:

    Camix, poţi să aduci argumente şi să te pui împotrivă.

    Am riscat cu aceste texte, ştiu, dar n-am putut altfel. Unii s-au recunoscut în scenariu, alţii au venit cu prejudecăţi, iar alţii au zis că e prea de tot…

    Dacă, totuşi, rămâne valabilă ca reacţie ultima ta frază, „a te simţi bine”, atunci🙂 🙂 .

  9. Pingback: De (ne)citit (II) « lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s