Oximoronul – împăcarea salvatoare :)


Începe spectacolul?

S-a sfârşit?

Imaginea de mai sus este oximoronică, dacă facem în gând o asociere între cele două momente diametral opuse ale unui spectacol: începutul şi sfârşitul.

O cortină desfăşurată înaintea ochilor poate marca în egală măsură ambele momente.

Am pornit de la o imagine, dar oximoronul, ca figură de stil, are ca domeniu expresia lingvistică.

Oximoronul este alăturarea a doi termeni contradictorii, obţinându-se o sintagmă cu efecte stilistice surprinzătoare.

Cuvântul „oximoron” este oximoronic în sine, fiind compus din doi termeni care se opun ca semnificaţii: gr. oxys (ascuţit, pătrunzător; deştept -fig.) şi moros – (tocit, prost). Se aseamănă cu antiteza şi paradoxul, însă poate fi considerat sinonim doar cu paradoxismul (Fontanier).

Cel mai citat exemplu – când se dă definiţia oximoronului – este tăcere elocventă, sintagmă consacrată şi în alte limbi: fr. silence éloquent /engl. eloquent silence.

Dar poate cel mai important lucru de reţinut în privinţa acestei figuri de stil este că e o figură a împăcării (Umberto Eco). A împăcării contrariilor.

Există oximoroane pe care le-am asumat simplu, din obişnuinţă: festina lente, improvizaţii definitive, aceeaşi diferenţă, clar-obscur, iar, mai recent: creier electronic, realitate virtuală, bomba inteligentă, nimicul concret etc.

Iată alte câteva exemple:

  1. Oximoron poetic: splendoare invizibilă (Rimbaud), piticii uriaşi (V. Hugo), suferinţă dulce (Eminescu), dulci otrăvuri (Blaga), luminoasa umbră (Eminescu), micul om mare (T. Berger), bucurie crudă (Racine), soare negru (Baudelaire), minunată nefericire (Cyrulnik), tăcere asurzitoare (Camus), plasă caldă de răcoare (Arghezi), coşmar frumos etc.
  2. Oximoron gastronomic: dulce-acrişor, dulce-amar.
  3. Oximoron muzical: piano forte.
  4. Oximoron etic: bunătate crudă, răzbunare dulce.
  5. Oximoron teologic: baptist orthodox. 😉
  6. Oximoron în limbajul curent: accesoriu indispensabil, frumuseţe bestială, calm enervant, noapte albă, ilustru necunoscut, odihnă intensă, reproducţie originală.

Creştini fiind, cea mai frumoasă „figură a împăcării” este pentru noi salvarea, împăcarea omului cu Dumnezeu.

Am asumat realităţile oximoronice ale credinţei: Dumnezeu-Om, Alfa-Omega, Începutul-Sfârşitul.

Creştinii trebuie să fie înţelepţii nebuni şi maturii-copii.

Dumnezeu, natură divină, e gelos, milos, iertător – atribute umane. Cel fără păcat S-a făcut păcat. Cel fără timp a fost-este-va fi.

Deşi era considerat în analiza tradiţională un fel de antiteză (Morier), L. Cellier defineşte oximoronul ca o coincidentia oppositorum în care antiteza e negată, iar contradicţia asumată la modul paradisiac: Dumnezeul-Om, împăcarea salvatoare!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De(z)legat și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Oximoronul – împăcarea salvatoare :)

  1. Camix zice:

    M-au interesat oximoroanele de când le-am „întâlnit”. 🙂 Prin a 10-a, parcă. O prietenă a mea era pasionată de ele şi la ea am auzit „ţipătul mut”. Pe atunci începea să mă intereseze limbajul poetic. Aveam în cap sentimente plutitoare.

    Oximoroanele, traduse la nivelul personalităţii, mă interesau de asemenea. Pentru că omul e plin de oximoroane: plânge râzând, râde plângând, se bucură cu umbre de tristeţe, visează realităţi, îşi pune întrebări şi îşi răspunde în acelaşi timp, se ceartă cu el însuşi şi se consolează tot aşa. Dr. Jekyll and Mr. Hyde sunt reprezentarea literară a oximoronului personalităţii.

    Interesant.

    Cel mai simpatic mi-a părut „baptist orthodox”. Îmi place acest oximoron aparent imposibil.

    Isus a fost şi El un oximoron pentru noi. Iar noi, când cerem ceva, adresăm şi cerere pentru că nu avem şi trebuie să credem că am şi primit-o, ca şi cum am avea-o deja. 🙂

  2. Alex zice:

    Fain subiect. Mai ales că ajungem să recunoaştem că omul însuşi este un mare „oximoron”: muritor şi nemuritor, trup şi suflet, realitate materială şi spirituală. Iar Iisus: Dumnezeu şi Omul, Dumnezeu-Omul, Filul lui Dumnezeu şi Fiul Omului.Şi câte ar mai fi de spus….
    Baptist-ortodox? De ce nu? De ce nu şi ortodox-baptist? Adică cel ce crede drept în numele Domnului şi e botezat în numele Sf. Treimi, mărturisind prin botez dreapta credinţă creştină.
    Sunt sigur că putem găsi multe, multe oximoroane de ordin spiritual.

  3. A.Dama zice:

    Vai, Camix draga, ce de evocari! :)) Tipatul mut zici? Tipatul munchian? Cri. Criiiiiiiiiiii. 😉 Ar trebui vizualizate i-urile astea cum dupa un varf se sting incetul cu incetul… ca volumul de la CD-player. Sau ca…

    Da, pe Dr. Jekyll and Mr. Hyde i-am uitat cu desavarsire de asta data. Bine ca se completeaza informatia in comentarii. Asa e normal.:)

    Eu am cerut de nenumarate ori intelepciune. Sa cred ca am si primit-o? 😛

  4. A.Dama zice:

    Alex, multumesc pentru completari si pentru… inversiuni – asta cu referire la „ortodox-baptist”. 😉 Explicatia ta e la locul ei.

    Ziceai de om ca e muritor si nemuritor. Am putea spune cu inversiune despre Cristos acelasi lucru, plus o completare: nemuritor-muritor-nemuritor.

    Ma voi mai gandi la alte oximoroane. Sigur ca mai sunt si e bine sa completam lista. 🙂

  5. calatorru zice:

    ma gandeam si eu odata „nu, nu-s eretic cand iti spun Oximoron” http://calatorru.wordpress.com/2007/12/27/si-ca-si-cand-nui-tot/

  6. A.Dama zice:

    Calatorru, multumesc pentru trimitere! E limpede ca lista de mai sus trebuie completata. Mielul-leu isi are locul intre oximoroane, asa ca bine ai facut ca ne-ai completat. 🙂

  7. Alin Cristea zice:

    A. Dama, pe mine m-ai făcut să mă gîndesc la antinomie, mai ales cînd ai amintit de „realităţile oximoronice ale credinţei”. Mai exact, m-am întrebat care sînt distincţiile între oximoron, paradoxal, antinomic? Care dintre acestea e mai indicat pentru construcţia conceptuală teologică? Oare oximoronul să-l păstrez pentru aspectul stilistic (literar), paradox(al)ul pentru exprimarea impresiilor (de tip glosă), iar antinomicul să fie, totuşi, palierul cel mai potrivit pentru glăsuirea teologică?

  8. A.Dama zice:

    Aline, oximoronul şi paradoxul figurează în clasificările figurilor de stil. Uite nişte exemple de paradox:

    „Ci să pot să fiu din toate fără ca să fiu nimic”. (Al. Macedonski)

    „Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles”. (N. Stănescu)

    Când am dat peste exemplele astea, m-am gândit automat la paulinicul: „căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac.”

    Cât priveşte antinomia (aşa o aveam eu în minte, „antonimic” fiind adjectivul), pentru mine e vorba de un termen relevant în filosofie. Nu ştiu cum se pune problema antinomiei în teologie. 🙂

  9. pety zice:

    Mi-am imbogatit „bagajul” 🙂

  10. A.Dama zice:

    Pety, e bine că ai pus în ghilimele bagajul. Altfel se puteau gândi unii că ai luat ceva de pe-aici şi ai îndesat în valiză. 😉

  11. Alin Cristea zice:

    Nu poate exista teologie fără antinomie.

  12. A.Dama zice:

    Aline, în primul comentariu, ai făcut nişte separări – literar / glosă / teologic. Am lăsat să se înţeleagă că paradoxul şi oximoronul îşi au locul printre figurile de stil. Glosa e şi o poezie cu formă fixă, dar ştiu că ai avut în vedere alt aspect când ai încercat a încadra acolo paradoxul. Mie nu mi se pare plauzibil, dar…

    Nu ştiu de ce nu formulezi în termeni teologici antinomia. Eu am pregătire de filolog. Aşteptam să zici mai mult. 🙂

  13. Adde Bt zice:

    un oximoron poate fi si „blonda desteapta” nu ? :))

  14. A.Dama zice:

    Adde Bt, bine-ai venit! Chestia asta cu „blonda deşteaptă” e una de cultură. Îţi dai seama că sunt populaţii care nici măcar nu ştiu ce e o blondă. Iar cât despre brunete, Doamne, iartă-mă, dar câte n-am văzut de dădeau în gropi. Parol! Deşteptăciunea n-are legătură cu culoarea părului, aşa-i? 😀

  15. adianca zice:

    Daca ai cerut cu credinta intelepciunea…

  16. adianca zice:

    Lege si Har -o posibila antinomie?

  17. A.Dama zice:

    Adianca, bine-ai venit! Credinţa şi înţelepciunea se opun? Sper că nu… 🙂
    Cât despre „legea harului”, poate ar trebui adăugată la oximoronul teologic. 🙂

  18. Vlad zice:

    „Nu poate exista teologie fără antinomie.” …sau, poate există. Ar trebui făcută o completare, antinomie transfigurată.
    Oricum, fain articol.

  19. A.Dama zice:

    Vlad, bine-ai venit!
    Teologie fără antinomie?
    Antinomie fără teologie! 🙂
    Articolul era, vrând-nevrând, „didactic”.
    Pentru antinomia transfigurată e necesară credința, nu filosofia, nici logica…
    Mulțumesc.

  20. Lisa zice:

    Am fost fascinata de paradoxuri si oximoroane inca din clasa a saptea. Ma bucur ca nu sunt singura!

    –––-
    Măcar ele nu se termină niciodată!:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s