Elogiu copilăriei


Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De viaţă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

58 de răspunsuri la Elogiu copilăriei

  1. chrina zice:

    … o copilarie cu ochi senini si „palarie” serioasa, o copilarie vie ca focul macilor… frumos anotimp! 🙂

  2. Adi zice:

    Pare mai mult o adolescenta. 🙂

  3. A.Dama zice:

    Chrina, multumesc! 🙂 Palaria era din recuzita de imprumut, nu proprie. 😀

    Pai, la stilul copiilor de a se deghiza si de a imita… merita zambetele noastre! 🙂 😛

  4. A.Dama zice:

    Adi,

    E drept ca nu e cu scutece, nici stirba, cu dintii de lapte lipsa… Dar e, totusi, inainte de 13. 🙂

  5. Adi zice:

    Aia e definitia copiilor? Dinti am lipsa, dar scutece nu mai port. :))

  6. A.Dama zice:

    Definitia copiilor? In general se da tinand cont de un interval temporal. Insa si cei care au copii, ba chiar si nepoti sunt copii… pot spune mama sau tata cata vreme le traiesc parintii. Si eu sunt copil! 🙂

    Iar cu dintii lipsa, stai sa vezi! Poate inca nu i-ai vazut cand le cad dintisorii de lapte ce haiosi is, ca rad cu gura pana la urechi, nu-i intere’ defel ca n-au dinti. Numai cand is mari realizeaza ca ceva nu-i in regula cu imaginea. :))

    Tu sa-ti pui la loc dintii lipsa, sa fie mai usor procesul masticatiei! 🙂 Iar de scutece, nu mai vorbim, ca sunt out of… age. 😛

  7. Adi zice:

    O sa imi pun o pastila de Orbit ca sa ma ajute la masticatie. :))

  8. A.Dama zice:

    Daca te-ajuta la masticatie, e super. Sa nu fie de orbit! 😆

    Stii bancul cu banana mancata in tren? Cineva care n-a mancat niciodata banana se „sacrifica” sa guste si sa le spuna la ceilalti cum e. Cand musca din banana, trenul intra in tunel. La care omul striga:
    – Nu mancati ca orbiti!

    😀

    Dar bancul asta e valabil numai pentru perioada comunista, cand nu se aprindeau becurile cand intra trenul in tunel… 😛

  9. Alex zice:

    Un blog frumos, presărat cu frumuseţea macilor! Felicitări! Iar într-o pajişte cu maci, ce poate fi mai frumos decât un zâmbet inocent de copil? Parcă Însuşi Dumnezeu ne „zâmbeşte” prin atâta frumuseţe!
    Imi plac foarte mult macii. Unde îi văd…mai fac o poză-două. M-am bucurat că mi-au răsărit câţiva maci în curte, fără să-i pună nimeni.Pete de roşu intens, într-o grădină verde…Cineva spunea că macii sunt asemeni unor lumânări aprinse, ce ard intens, spre cer…
    Ieri am fotografiat nişte maci superbi…în cimitir! Morminte „arzând” de roşul macilor… Ca o rugă fierbinte înălţându-se spre cer..

  10. A.Dama zice:

    Bun venit, Alex! Multumesc pentru aprecieri! 🙂

    Am fost si am vazut cativa dintre macii de la tine de pe blog. Minunat!

    Adevaru-i ca as fi vrut sa scriu ceva cand am ales ce voi posta azi. Azi era si zi electorala, si mai sunt evenimente, aniversari etc. Insa m-am blocat si n-am putut scrie nimic. Doar titlul. Oricum, poza e recenta, e facuta ieri. 🙂

    Intrebarea copilareasca insotitoare a fost: „ce inseamna elogiu?”

    Deci s-au adunat zambetele. Si multumirile… tot arzatoare… spre cer!

  11. calatorru zice:

    era sa scriu „tu cand erai tanara”? 😀 ii spun acelei parti frumoase a copilariei care a ramas in tine, la MULTI ani! – se pare ca indragesti macii cu adevarat 🙂

  12. A.Dama zice:

    Calatorrule, eu asa voi fi tanara. 😀 Multumiri de urari! Le transmit mai departe. 😉 Iar cu macii… sa vedem cat mai tine. 😛

  13. romuluss zice:

    O floare intre flori – asta vroiai sa transmiti nu? 🙂

  14. rose4you zice:

    Saptamana binecuvantata! Esti diferita de alte poze, dar recunosc iti sade bine in lanul de maci.
    Sa fii binecuvantata cu copii la randul tau, fiindca pe cel din tine l-ai crescut frumos.
    Imbratisari cu drag de cer, L.

  15. Ted zice:

    I’m puzzled! It’s you at 13, it’s N at 13? I don’t know! Can you enlighten me, please!? I’m lost!

  16. A.Dama zice:

    Romi, multumesc pentru „traducere”! Se potriveste. 😛

  17. A.Dama zice:

    Lorelei, multumesc pentru urari! Nu sunt eu in poza, dar semanam bine. 🙂 Ii ziceam Calatorrului ca sunt eu la timpul viitor, atunci cand toti vom fi copii, ca altfel nu vom intra in Imparatie. 😉

  18. ama zice:

    Superbi ochi are copila dintre maci 🙂
    … intr-un tablou cu maci, sunt mai vizibili ochii…

  19. A.Dama zice:

    Dear Ted, we were both there… me taking the picture! 😉

  20. A.Dama zice:

    Da, Ama! Totul e destinat privirii. 🙄

    Dar in alte poze se vad si mai bine ochii. Sunt ochi de cer. 🙂

  21. Dan H zice:

    Se pare ca tu ai o „problema” cu copilaria.
    Pastreaz-o nerezolvata…
    🙂

  22. ambasadorul zice:

    În fiecare an macii sunt la fel….noi nu.

    Domnul cu tine!

  23. Dan H zice:

    Sunt alti maci, Ambasadorule. Cei de anul trecut au murit…

  24. A.Dama zice:

    Dane, pana nu vine Matematicianu’ sa o rezolve, asa va ramane! 🙂

  25. A.Dama zice:

    Ambasadorule, multumesc de urare! Fiindca ti se potriveste la fel de bine, o rostesc si pentru tine! 🙂

    Macii au ceva ce se perpetueaza de la an la an: frumusetea. Noi? 😛

  26. romuluss zice:

    A.Dama si noi avem ceva ce perpetuam an de an,… exact ai ghicit – imaturitatea 😛

  27. pety zice:

    Este o frumoasa imagine a… fragilitatii.
    🙂

  28. elisa zice:

    Ma bucur sa va „vad” pe toti pe aici.
    Noi ne infrumusetam in fiecare an sufletul… 🙂

    Am vazut odata pe un mormant al unui barbat tanar mort in accident numai maci… ei erau contrastant de vii… m-a impresionat!

  29. A.Dama zice:

    Romi, mi-e incomod sa fiu de acord cu tine. 😀 Hai sa nu-i zicem „imaturitate”. Sa-i zicem „copilarie”. 😛

  30. A.Dama zice:

    Oups, Pety! Despre ce, despre cine e vorba? De maci sau de copila?

  31. A.Dama zice:

    Elisa, am zambit la afirmatia ta cu vederea tuturor. 🙂
    Iar imaginea macilor crescuti deasupra mormantului e superba. Moartea si renasterea laolalta. 😉

  32. Camix zice:

    Exact aşa mi-am spus şi eu în primele fracţiuni de secundă precum Călătorru. 🙂 Izbitor, izbitor de-a dreptul! Mai ales că domnişoara pare atât de mare, de matură…

    Sper să o fi sărbătorit din plin! 🙂 Pe mine mă trase de mânecă timpul şi uitai.

  33. ama zice:

    🙂 Stiai ca daca mirosi un mac, petalele iti imbratiseaza nasul? 🙂 Dar, exercitiul este indicat doar experimental …altfel se ajunge in alte sfere…”flower-power”.
    Ma gandeam ca sunt flori copilaroase si pline de afectiune…daca isi intind petalele cu asa drag spre imbratisare 🙂 Ca si copiii 😛

  34. A.Dama zice:

    Camix, nici nu mi-am dat seama ca arata asa matura. 🙂 Poate alegeam alta poza. 😛 Dar a fost sarbatorita pe placul ei. 😆

    Daca ai uitat ca e 1 Iunie, atunci iti spun eu: LA MULTI ANI! 😉

  35. A.Dama zice:

    Ama, n-am stiut. Dar am auzit reactia unei americance cand a vazut campurile pline de maci. Era ceva de genul: cum permit autoritatile asa ceva? Si… m-am gandit ca aici nu avem parte decat de frumusete cu spini. Pana nu vom da de Frumusete.

    Sa stii ca uneori, spre disperarea parintilor, copiii sunt foarte deschisi sa imbratiseze chiar pe oricine. Si daca mama ii striga: „pe nenea nu-i voie”. 😀

  36. viorica zice:

    Si la noi sunt maci, dar mai mari noi ii avem in gradina cu flori. Domnisoara din poza m-a facut sa tresar. Seamana perfect cu nepoata fr. Pavel Niculescu, o cheama Iustina. Asa perfecta asemanare nu am intilnit de multa vreme. Se zice ca fiecare persoana are sapte copii. Sa fie adevarat?

  37. A.Dama zice:

    Viorica, bine-ai venit! 🙂

    As continua tot cu zambet. 🙂 E sigur ca in poza de mai sus nu e Iustina. :)) Dar in ce priveste sosiile pe care le are fiecare, asta numai Cel de Sus stie. Oare am putea noi sa aflam astfel de taine?

    Multumesc de zambete! 🙂

  38. elisa zice:

    …Da, pe toti de la Patratosu… ii vad… degeaba insa, nu trece dorul dupa „suflul acela de viata ”
    pe care stia sa-l imprime;
    vesnic la dispozitia tuturor,
    a rupt din linistea familiei,
    si a lui de multe ori,din cauza unor
    intrusi.
    Pacat ca s-a sfarsit!

  39. viorica zice:

    Si daca azi oftam stingher
    Ca ne-a-mpartit furtuna,
    Dar tot vom fi odata-n cer
    Si-acolo vom fi una!

  40. Alex zice:

    Si eu mă bucur să-i revăd aici pe prietenii de la Pătrăţosu’ Cred că ne e dor de el la toţi care am intrat prin „Cafeneaua” lui pătrată. D-na Elisa, nu mai fiţi aşa de supărată. Aţi văzut ce poză ne-a pus Marius pe blog: e la pescuit!
    Îmi place mult titlul temei: „Elogiu copilăriei”. Le-am zis azi unor elevi că mulţi dintre ei greşesc că vor să fie cât mai degrabă maturi. Şi să experimenteze cât mai repede cele ale maturilor. Greşesc pentru că fac prea degrabă pasul spre maturizare şi se leapădă de cea mai frumoasă perioadă a vieţii: copilăria cu inocenţa ei, cu gândurile curate, cu bucuria sinceră, cu jocul…Aş vrea să vă întreb aici: nu vă vine câteodată să vă jucaţi? Eu recunosc că da. Duminica trecută am fost la nişte prieteni şi m-am delectat vreo oră ajutandu-l pe puştiul lor să monteze un joc de construcţie cu multe piese. M-am aşezat de-a buşilea şi mai tare mă omoram eu, decât puştiul, ca să fac jocul. Aşa ce mi-a plăcut… Am mai fost, de curând, la o gradiniţa în vizită cu nişte colegi şi mi-a plăcut enorm. Mi-am amintit de fiecare jucărie pe care am avut-o în copilărie. Iar azi…copiii vor să fie maturi… De parcă nu vor fi destul, cât să li se acrească!
    Da…. Elogiu copilăriei!

  41. A.Dama zice:

    Elisa, intr-adevar, Marius a muncit pe mai multe fronturi deodata, iar blogul a necesitat timp, fara doar si poate. In privinta energiei si dispozitiei lui blogaresti, nu stiu daca cineva il va egala. 🙂

    Sa fim recunoscatori pentru ce-a fost bun si de folos! Sa vedem cum putem si noi sluji celorlalti! 🙂

  42. A.Dama zice:

    Multumesc pentru versurile sensibile, Viorica! Banuiesc ca era un raspuns potrivit pentru Elisa, dar de ce sa nu fie si pentru noi! 🙂

  43. A.Dama zice:

    Poza aceasta pusa in vazul tuturor a fost un „cadou” de 1 Iunie pentru copila din poza. Dupa ce a intrebat „ce insemana elogiu”, au urmat explicatiile si zambetele cu gura si cu ochii. 🙂 Si multumirile.

    Cred ca fiecare ne redescoperim copii, ne place sa ne jucam, nu scapam de aceste porniri ludice. Eu ma joc cu nepoteii mei de cate ori am ocazia, dar trebuie sa recunosc ca ma depasesc cu energia lor si cu ce le poate trece prin minte. Cand i-am spus prima data unei nepotele ca se aud greierii, m-a intrebat daca am spus ceva in engleza. 😀

    Totusi, daca ne amintim de exemplele date de Patratosu, el zicea ca nu e de acord cu imaginea aceasta „angelica”, inocenta a copiilor. El zicea ca sunt niste rai, niste razbunatori copiii. Fiecare pe masura lui…

    Aici eu cred ca trebuie lasat loc si de bine, si de rau. Nu sunt corecte afirmatiile exclusive nici intr-un sens, nici in celalalt. 🙂

  44. romuluss zice:

    Copiii sunt rai, desi exista diferente intre performanta in rautate. Am meditat in urma cu cativa ani un copil care provenea dintr-o familie buna, cu o buna educatie crestina. Desi tot cadrul ar fi indicat un comportament exemplar al copilului, nu a fost sa fie asa, pentru ca comportamentul sau era la polul opus fata de al parintilor. Nu de putine ori parintii l-au scos de la politie, ca fura emblema de la masinile de marca Mercedes, se batea, intrase in contact cu vanzatorii de droguri (nu va speriati, nu era peste 20 de ani, avea doar 12 ani), la scoala mai mergea din cand in cand, desi parintii il urmareau cu mare atentie.

    Tin minte ca intr-o dimineata avea un meci de fotbal in campionat, si in acea dimineata numai de mate’ nu avea el chef. Nu exagerez, dar imi facea si mie peri albi, imi venea mie sa il disciplinez intr-o maniera mai putin friendly, dar mai aproape de disciplina artelor martiale, dar nu imi permiteam. Tineam pe masa ceasul care cronometra timpul rezervat meditatiei, pentru cateva momente am iesit din camera pentru a lua o pauza, atat de enervant era Alin. La terminarea meditatiilor, mi se parea ca ceasul meu de pe masa nu merge bine sau a trecut meditatia atat de repede, incat nici nu am observat. Ei, nu trecuse meditatia repede, ci Alin mutase ceasul cu 30 de min inainte 😀 .

    Intr-o dimineata, venise la mine si mi se parea ca miroase a fum de tutun la mine in apartament, ma intrebam de unde oare. Il intreb pe Alin – ai fumat? Da, dar sa nu ma spuneti la parinti, ca promit ca is atent la ore si colaborativ AZI. Strategia de lucru cu acest copil era santajul 😀 . Da, il santajam ca sa il pot determina sa invete. Ma legam de fiecare greseala a sa pentru a-l obliga sa invete, altfel promiteam ca o sa le comunic parintilor argumentele mele.

    Copiii nu sunt rai?! Sa fim seriosi – nu am spatiu suficient pt a prezenta rautatea copiilor. 😛

  45. viorica zice:

    Copiii sunt copiile noastre. Ne imita la orice pas. Suntem noi mofturosi, nemultumiti, neiertatori, nepocaiti, nu ne rugam in familie, ne certam, tot ce vad la noi maine vor imita vrind-nevrind. Imi place cum Pavel ii scrie lui Timotei si il numeste „copilul meu prea iubit”.
    Imi aduc aminte de credinta ta neprefacuta, care s-a salasluit intii in bunica ta Luis si in mama ta Eunice, si sint incredintat ca si in tine. Frumos, foarte frumos!

  46. Alex Androne zice:

    Are dreptate Romuluss: au şi copiii răutatea lor. Desigur, după „chipul şi asemănarea” celor adulţi, pe care îi imită intru toate. Dar şi pentru că „întru fărădelegi ne-am zămislit şi în păcate ne-au născut maicile noastre” (Ps.50). Şi totuşi, în preajma unui copil, nu poţi să nu recunoşti că te simţi mult mai bine decât de multe ori alături de adulţi. Au dragălăşenia lor. Cei mari….parcă tot mai „acri”. Tot mai tânjim după vărstele copilăriei. Vă mai amintiţi „Hronicul sau cântecul vârstelor” de Lucian Blaga? Tot un elogiu adus copilăriei.

  47. A.Dama zice:

    Romi, sunt si copii rai, si foarte rai, dupa cum sunt si buni, si foarte buni. Nu as avea de ce sa te contrazic, fiindca tu ai scris din experienta pe care ai avut-o cu acel invatacel.

    As putea insira si eu niste experiente cu elevi problema, dar acum nu asta e important, ci mi se pare mai important sa nu absolutizam. Daca Alin e un dezastru, toti copiii sunt dezastre.:P

    Poate mai interesant ar fi sa discutam cum e cu putinta ca dintr-un mediu sanatos, din aceiasi parinti credinciosi care se roaga pentru copiii lor, sa iasa si copii care le fac cinste, si copii care ii fac de rusine. Care sunt explicatiile acestor devieri comportamentale?

  48. A.Dama zice:

    Viorica, e adevarat ca ne imita copiii, ne copiaza in cele bune si in cele rele. Intrebarea pe care am ridicat-o mai sus, raspunzandu-i lui Romi, ramane pe tapet. Se intampla ca intr-o familie, unii copii sa-i imite pe parintii lor model in toate, iar alti copii, avand acelasi model, sa nu urmeze calea parintilor. Si-atunci, de ce nu s-a salasluit si in ei aceeasi credinta, ca sa parafrazez exemplul scriptural dat de tine mai sus?

    Da, frumos exemplu, multumim! 🙂

  49. A.Dama zice:

    Da, Alex. Imi amintesc de „Hronicul si cantecul varstelor.” 🙂 Blaga nu a vorbit pana la 4 ani, iar cand a inceput sa spuna cuvinte legate, prima reactie a fost sa-si puna mana la ochi, „sa ma apar de lumea cuvantului”, spunea el. Multumim pentru evocare, Alex. 🙂

  50. viorica zice:

    Fratilor, asta ma intreb si eu de multe ori. Sint frati de-ai nostri pe care ii ascultam si vrem sa-i imitam pas cu pas, si copiii lor sint in lume. Cunosc un pastor de inalta talie, toti copiii sint in lume. De ce? Cineva mi-a raspuns: „NU sunt predestinati” Ce durere mare, tu predici la altii, si copiii tai se pierd in lume!!! Sotia fratelui se roaga neincetat cu lacrimi sa fie copiii smulsi din gheara Diavolului.
    Intrebari fara raspunsuri.

  51. A.Dama zice:

    Viorica, la multe nu avem răspunsuri! Să mulţumim pentru răspunsurile pe care le-am primit! Să suferim cu cei ce suferă, să ne bucurăm cu cei ce se bucură!!! Greu de menţinut în permanenţă un echilibru, mai ales când am vrea să-L tragem de mânecă pe Dumnezeu să ne dea atunci şi acolo, când şi unde Îi cerem, răspunsurile de care avem nevoie!

  52. pety zice:

    Afirmatia cu: „nu sunt predestinati”, imi pare un „mecanism defensiv al eului” destul de interesant. E dureros sa stii ca al tau copil, conform Scripturii, nu va avea un final etern fericit (daca nu se va intoarce catre solutia divina de salvare). Aici intervine autolinistirea: „nu e predestinat”.

    Mintea intervine linistitor, subordonandu-se cerintelor interne de echilibru sufletesc, rationalizand, dupa un sistem de referinta scos din context (cica biblic, dar ce, conteaza?), protejand intregul sistem (persoana in cauza) de nelinisti macabre, sugerand (totusi, cu argumente): „chestie de predestinare”.

    Pacat!

    Nota:
    Comentariul se vrea ca o parere vis-a-vis de ceea ce Viorica a aratat in comentariul:

    Fratilor, asta ma intreb si eu de multe ori. Sint frati de-ai nostri pe care ii ascultam si vrem sa-i imitam pas cu pas, si copiii lor sint in lume. Cunosc un pastor de inalta talie, toti copiii sint in lume. De ce? Cineva mi-a raspuns: “NU sunt predestinati” Ce durere mare, tu predici la altii, si copiii tai se pierd in lume!!! Sotia fratelui se roaga neincetat cu lacrimi sa fie copiii smulsi din gheara Diavolului.
    Intrebari fara raspunsuri.

  53. Camix zice:

    Despre predestinare nu putem vorbi când încă oamenii sunt în viaţă. Nu ştim felul în care va lucra Dumnezeu acolo sau în alte cazuri. Dacă spunem că x-ulescu nu ar fi predestinat, e ca şi cum ne-am considera noi Dumnezeu, capabili să hotărâm soarta cuiva sau capabili s-o prevedem. Nu putem nici una, nici alta.
    Chiar şi dacă oamenii respectivi nu mai sunt în viaţă, e mult prea complicat pentru noi a ne pronunţa asupra relaţiei lor cu Dumnezeu până la finalul vieţii şi a judeca. Mult prea complicat.

    Altă chestiune: spunând că x-ulescu nu ar fi predestinat spre locuri înalte, spunem de fapt că noi nu credem şi nu ne intereseaza soarta lor. Pety, l-ai numit foarte interesant „mecanism defensiv al eului”. Ce altceva e credinţa decât speranţa în lucrurile care nu se văd. Nici nu cred că e biblică această concepţie care încurajează la necredinţă, pasivitate, lipsă de implicare…

    Dacă la un moment dat, acei fii se vor întoarce precum fiul risipitor, … ce vom spune despre credinţa noastră?

  54. pety zice:

    Mi-a venit sa zambesc la aceasta afirmatie:

    Despre predestinare nu putem vorbi când încă oamenii sunt în viaţă.

    🙂

    Dar cand putem vorbi? Daca putem vorbi, ar insemna ca nici noi nu mai suntem in viata. Ar insemna ca am ajuns in alta dimensiune si ca stim (daca ne va informa cineva) cine este, a fost, va fi si nu va fi predestinat. Insa nu ni se arata ca ar fi asemenea preocupari in cer 🙂

    Si eu cred ca e periculos sa spui x e predestinat, iar y nu este predestinat. De fapt, ar trebui sa fim Dumnezeu, ca sa avem autoritatea pronuntarii, dar nu suntem.

    Ni se cere in schimb sa mijlocim pentru toti oamenii si s-o facem necurmat. Ni se cere sa invatam, sa indemnam, sa mustram, sa mangaiem etc., etc.

    Ni se cere sa crestem in maturizare, sfintenie si sa-i ajutam si pe altii sa creasca (sigur, nu ni se cere sa fortam pe cineva…).

    Cu alte cuvinte, ni se cere sa facem lucrurile pe care noi le putem face (tot ce tine de finitudinea noastra), in colaborare cu Duhul. In ceea ce priveste predestinare-nonpredestinare, tine de Tatal, nu e nicidecum de competenta umana.

  55. A.Dama zice:

    Dragă Pety, oare ce părinţi se pot linişti cu aceste cuvinte? Eu cred că părinţii care sunt dedicaţi nu se culcă pe-o ureche cât trăiesc. Uneori luptă cu Dumnezeu şi Îi cer să schimbe în bine lucrurile până îşi dau ultima suflare.

    Faptul că unii pun etichete… cred că sunt cei din afară, nu cred că părinţii care sunt în cauză.

  56. A.Dama zice:

    Camix,

    Eu cred că Dumnezeu ştie mai dinainte numele celor din Cartea Vieţii. Accesul la cunoaştere este pentru noi nu doar limitat, ci şi fragmentat rău de tot. Nu putem avea o imagine întreagă. Eu nu mă leg acum în mod expres de ce ai zis tu referitor la a vorbi despre predestinare în timpul vieţii sau după ce persoana nu mai este. Aici cred că e vorba de nişte etichete pe care le punem şi ne înşelăm, fiindcă inima omului este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea.

    Ci ceea ce vreau să spun este că, pentru mine lucrurile stau cam aşa: omul este predestinat 100%, fiindcă El cunoaşte totul de la un cap la altul dincolo de vremuri şi soroace; omul este liber 100% să aleagă Împărăţia.

    Dincolo de asta, rămân nebuloasele oglinzii întunecate.

  57. pety zice:

    Draga Adama,
    intr-adevar, si eu, ca parinte, nu ma pot culca pe aceasta idee nelalocul ei.

    Am intalnit insa cazuri in care unii parinti credeau si se linisteau astfel. E adevarat, in cele mai multe cazuri, privitor la copiii altora.

    Imi place ales 100%, alegand 100% 🙂

  58. A.Dama zice:

    Bine ca ai precizat, Pety: „privitor la copiii altora”…

    Am avut ocazia sa asist la inmormantari unde parintii isi ingropau copiii. Aveau semne de intrebare referitoare la destinul lot etern. Am fost uimita uneori cu cata demnitate stau unii parinti in fata acestor nelinisti teribile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.