Handicapul ca avantaj


După ce a alergat la început în cursele organizate pentru handicapaţi, Oscar Pistorius, care are proteze din fibre de carbon la ambele picioare, a fost acceptat să alerge alături de atleţii sănătoşi, fără dizabilităţi. În iulie 2007, la Roma, el a obţinut al doilea timp de alergare.

Sunt de admirat dorinţa, disciplina, perseverenţa, ambiţia, încăpăţânarea lui de a merge înainte, de a-şi depăşi handicapul, de a fi socotit în rând cu ceilalţi. Însă, pentru că a obţinut rezultate, ceilalţi sportivi şi-au pus imediat problema:

Protezele acelea sunt un avantaj. Nu are ce căuta printre noi. Nu e ca noi.

Dacă nu obţinea rezultate, cred că nu îşi făcea nimeni griji de acest fel. Dimpotrivă, l-ar fi privit cu compasiune.

Uite, săracul, cum aleargă el, şi dacă n-are picioare!

După ce a fost refuzat iniţial să alerge la Jocurile Olimpice din China, împreună cu atleţii fără dizabilităţi, Oscar Pistorius a făcut apel, iar acum o săptămână, Curtea de Arbitraj Sportiv i-a dat aprobarea pentru a alerga la JO dacă va reuşi să obţină pentru 400 de metri un timp de 45,95 sec. Recordul său actual este de 46,46 sec.

Mă gândeam, citindu-i povestea, câţi dintre noi semănăm cu el. Ni s-a întâmplat un accident de suflet, am rămas ologi şi ne plângem de milă, în loc să ne punem proteze să alergăm alături de cei sănătoşi… Suntem diferiţi, şi asta se vede, însă ne încăpăţânăm să mergem înainte ca cei „normali”.

Unde începe şi unde se sfârşeşte „normalitatea”? Şi care sunt punctele de reper?

Pavel zicea că aleargă spre ţintă căutând să apuce premiul, întrucât şi el a fost apucat de Cristos. Avea un ţepuş în carne, L-a rugat de 3 ori să i-l îndepărteze, dar a continuat să alerge. S-a certat cu Domnul: „Nu vezi cum se uită ăştia la mine? Mă privesc ca pe un stigmatizat.”

Dar singurul răspuns, repetat, ţiuindu-i în urechi, a fost mereu: „Harul Meu îţi este de ajuns”.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

37 de răspunsuri la Handicapul ca avantaj

  1. romuluss zice:

    A.Dama – da e socant exemplul lui Oscar – cred de fapt ca handicapul nostru este interior, al lui doar exterior. Al nostru poate stopa orice performanta, el nu poate fi stopat de nimic.

  2. Gellius zice:

    Întrebarea privitoare la normalitate merită nota zece, deşi elementul retoric mi se pare evident (nu-i aşa?). Cred că normalitatea, aşa cum îi sugerează numele, presupune o „normă”, un fel de numitor comun de atins. De asemenea, pretinde un sistem de referinţă.
    Pentru Oscar, sistemul vizat este a fi acceptat la întrecerile sportive (la JO), iar norma ar fi timpul de 45,95, obligatoriu pentru calificare.
    Aplicat la Creştinism, sistemul (poate termenul de „sistem” nu-i cel mai exact) dorit ar fi Împărăţia, iar norma ar fi sfinţirea.
    Spre deosebire de sport, unde „norma” nu poate fi menţinută decât temporar, în Împărăţia lui Dumnezeu norma este dezideratul spre care ne străduim, desigur prin Harul Domnului, care ne propulsează spre ţel (precum protezele din fibre de carbon ale lui Oscar).
    Handicapul nostru fiind universal, moştenit de la Adam, primul pas, obligatoriu, spre normalitate ar fi să ne recunoaştem ca atare, adică handicapaţi.

  3. Camix zice:

    Paralela îmi place mai mult decât cealaltă latură. Motivaţia este, într-adevăr, o chestiune dificilă. Mai ales în asemenea contexte. Însă e dificilă şi în cazuri mult mai puţin grave, ba chiar fără probleme. Copiii de la şcoală. Motivaţia lor de a lupta scade tot mai mult şi posibilele motivaţii devin tot mai ineficiente.

    Vis-a-vis de cazul particular al lui Oscar şi participarea lui împreună cu ceilalţi, gleznele lui nu obosesc la fel ca cele ale competitorilor cu glezne proprii. Poate cel mai bine ar fi să se pronunţe cineva chiar din domeniu; însă opiniile de care vorbeai în legătură cu el erau de aşteptat.

  4. rose4you zice:

    Normalitatea intelegerii noastre nu este aceeasi normalitate a intelegerii LUI. Poate de aceea nu reusim sa intelegem tot, fiindca sunt „normalitatile” noastre… la Dumnezeu conteaza sufletul, credinta, dragostea pentru El.
    Cat despre cei care depasesc handicapul… cinste lor, fiindca ei se considara normali in prisma normalitatii lui Dumnezeu – doar noi ii vedem cu handicap… EL ii vede super ok, fiindca EL se uita la sufletul lor… poate ca ar trebui sa vedem ca noi suntem cei care avem un „handicap de privire” si sa punem ceva proteze din Cuvant (cand spun noi, ma includ si pe mine – a nu se lua ca o jignire, ci ca o idee.)

  5. A.Dama zice:

    Romi, adevaru-i ca nu stiu cum arata in interior Oscar. Ceea ce se vede in afara este exact de pus pe ganduri, cum e categoria acestui articol. E limpede ca ambitia lui e graitoare. Plus ca e nevoie de o disciplina teribila pentru asemenea performante. Nu stiu cum se dezamageste el daca nu reuseste, cu siguranta trece si prin astfel de momente. Dar pentru cei care se ologesc pe dinauntru si apoi stau si aduna tesut adipos… :)), ar trebui sa fie o pilda. 😀

  6. A.Dama zice:

    Gellius, bine-ai venit! 🙂 Sa stii ca problema cu recunoasterea handicapului este la fel de dificila ca aceea cu „a ne lepada de noi insine, a lua crucea in fiecare zi si a-L urma”. In fond, cand ne recunoastem handicapati, aratam cu toata fiinta catre Cel ce ne da puterea, vointa, infaptuirea. Si eului nostru nu-i place sa i se zica „esti neputincios”.

    Chestiunea aceasta cu „normalitatea” a fost o rabufnire, sa zic asa. Aici, era vorba de cei cu picioare si Oscar, care era cu proteze. E limpede ca nu se potrivesc lucrurile. De alta parte, el se antreneaza, ca atletii care au picioare, se disciplineaza, se cronometreaza, are visuri de castigare a premiului etc., etc.

    Am transpus apoi ideea de normalitate la cei care sufera de accidente interioare, iar handicapul lor apoi, desi mai greu de vazut, determina un comportament in general de abandon al luptei.

    In privinta normei si sistemului de referinta, asa cum le-ai expus tu, sunt de acord cu tine! 😉 E valabila concluzia cu harul care e de ajuns! 🙂

  7. A.Dama zice:

    Camix, oare sa fie chiar asa? Sa oboseasca mai greu decat ceilalti alergatori? Daca efortul de alergare ii oboseste dublu genunchii, pe cand ceilalti atleti il au impartit intre genunchi si glezne? Stiu ca specialistii s-ar pronunta mai bine, dar… chiar si ei, cum pot aprecia? Cine se poate pune exact, exact in locul lui Oscar?

    Imi place ideea cu motivatia. Si zic 😦 pentru motivatia regresiva a elevilor. Hm.

  8. A.Dama,
    văd că tu ești dintre cei care și-au pus ”proteza” si isi continua alergara, privind țintă la Premiu.
    Fiindcă văd că petalele lumii adam(a)ice si-au pus „protezele”, iar acum iar se imbujorează, privind Cerul, ca o floare roșie, și plăpândă, de mac.

    Parfunmul său să fie oare Cristos? Eu știu răspunsul.

  9. A.Dama zice:

    Draga Lorelei, de o vreme am devenit precauta cu termenul „suflet”. 🙂 Inteleg ce zici tu si sunt de acord. In masura in care „gandurile noastre sunt atat de departe de gandurile Lui, cat sunt de departe cerurile fata de pamant, este clar ca normalitatea noastra si normalitatea Lui se bat cap in cap.

    Mi-a placut expresia „handicap de privire”. Ma certam cu cineva daca privim cu coltul ochiului ce vedem si daca privim drept in fatza. 🙂

    Nu am luat-o ca jignire, Lorelei! Da, ne includem, fiindca nu suntem cu nimic mai buni! 😉

  10. A.Dama zice:

    Florentina draga, si eu am vazut ca ti-ai schimbat look-ul. 😉 Cred ca au avut un rost si petalele acelea imprastiate pe caldaram. Au fost Pastele, cu moartea si invierea lor. A Lui, a noastra. 🙂 Deci acest mac, pe care-l vezi pe header, l-am pozat in 18 mai. E „proaspat”. Mi-am adus o multime de boboci acasa si am asistat la iesirea lor din „gaoace” zi de zi. Urmeaza sa repet experimentul, fiindca nu tin mult macii. Mor repede. 😦

  11. Gellius zice:

    Cu adevărat, greu de sondat lăuntrul unui om; mă gândesc la motivaţia, mobilul, aspiraţiile lui şi dorinţa de a fi acceptat (nu aşa cum este). Dar oare presupun toate astea faptul că se acceptă pe sine însuşi (aşa cum este)?

  12. A.Dama zice:

    Gellius, cred că putem vorbi de o fugă perpetuă de ceea ce este. Omul nu este mulţumit cu ceea ce este. Unii spun că e bine, fiindcă astfel sunt menţinute impulsurile creatoare, datorita unei tendinţe permanente de autodepăşire.

    Dar imi amintesc atunci de Eliade care mânca insecte în încercarea de depăşire a condiţiei umane. Ori de exhibiţioniştii care îşi manifestă mai mult sau mai puţin violent crizele de originalitate.

    De îndată ce aspiraţia de a fi acceptat se materializează, omul va vrea mai mult. Nu se poate opri acolo. Sau, adastă o vreme, după care aspiraţiile iau altă formă.

    P.S.
    „Gellius” mă trimite cu gândul la jeleu. 😛 Îţi place jeleul?

  13. A.Dama,

    așa e cu macii. de aceea am și zis „plăpând”. Să te bucuri de ei, cât mai ai timp.

    Sa ai o zi plină de Soare, și de maci „indrăgostiți” de Soare!

  14. Apropo de lookul meu schimbat,

    pai, ma cam plictisea cel vechi, si, cum e primăvară-vară, am zis să mă mai inveselesc puțin. Asta e facuta acum 2 săptamâni, in curtea Muzeului de Cărți (de joc), din orașul nostru, Turnhout.

  15. A.Dama zice:

    Florentina, macii sunt un fel de „călcâi al lui Ahile”. 😀 A plouat de numa’ pe-aici, ar fi cam greu sa dau iama în lanul cu maci, dar uite, parca te-a ascultat Domnu’ şi a făcut să răsară Soarele. 🙂

    Avatarul tău este înverzit, gata de viaţă nouă! 🙂 Şi pus pe meditaţii, dacă asta înseamnă gestul făcut cu mâna…

  16. rose4you zice:

    Neata ‘ buna …ce rau imi pare ca nu locuiesti in Bucuresti… te-am fi invitat cu toata „gasca” de fete la o cafea pe Lipscani… sau la un ceai la Carturesti… e super fain in perioada asta pe-aici.
    asta era off topic
    Asa, cat despre normalitati; oare este normala atata cntroversa intre crestini…? De unde apare si cum se poate incheia?

  17. A.Dama zice:

    LOL, Lorelei! Tare faza! Nu locuiesc prin Bucureşti. Mai am nişte invitaţii neonorate la cafea prin Montreal, Detroit, Atlanta, Geneva şi Cluj, asta ca să le pomenesc pe cele mai recente. 😛

    Nu este normală atâta controversă, dar… din păcate nu cred că se poate potoli lumea. E o chestiune de orgoliu. Am învăţat nişte lucruri şi nu renunţăm la ele, şi avem reflexe să reacţionăm la ce nu se potriveşte cu ce-am învăţat noi, şi suntem violenţi prin natura noastră. (Vor fi fiind 1-2 comentatori care nu respectă regula, dar… numa’ de-aia ca să o întăraescă).

    O soluţie ar fi să facem în dreptul nostru ce credem că e bine şi ziditor. (Oricum vom fi judecaţi de cei ce nu cred ca noi…, dar măcar ştim că dăm socoteală de nădejdea care e în noi.)

  18. Gellius zice:

    „Jeleu”, zici?
    Dulciuri tremurânde?
    Nu pot zice că-mi plac.
    O zi bună, îţi doreşte Jellius

  19. romuluss zice:

    A.Dama – nu stai rau cu invitatiile 😉 Dar cea de la Vatican e urgenta si importanta – trebuie onorata prima data 😛

    Ca sa fiu si eu in tema, prima da trec pe la Pentagon, dupa aceea sa vad daca am timp sa trec si pe la Casa Alba – daca nu asta e ii sunt pe acestia ca data viitoare ne vedem la Buckingham la terenul de golf 😀 😛

  20. A.Dama zice:

    Jellius, mulţumesc de urare! 🙂 Mie îmi plac „dulciurile tremurânde”. Vai, ce expresie! 😛

    Dar acum, am facut un alt joc cu numele tau de „scenă”. De la Jellius la jelit nu-i mare distanţa. 😀

    Kidding…

  21. A.Dama zice:

    Romi dragă, era vorba de invitaţii reale, de la oameni reali, nu de invitaţii ale locurilor care m-ar ispiti să le văd. Sunt şi de-astea destule! 😉 Uite că la Vatican nu ştiu pe nimeni (momentan) 😛 .

  22. A. Dama,

    ai prins ideea!

    sa meditam impreuna.

  23. A.Dama zice:

    Florentina,

    Oricum, e mai prietenoasa imaginea asta. Cealalta parca era de buletin. Sau de tablou de absolvire. 🙂

  24. GhitaB zice:

    Impresionant! 🙂

  25. Ted zice:

    A.Dama,
    handicapul este adesea în „ochii” privitorilor… nu într-ai subiectului! Sunt convins că Oscar nu se consideră nici handicapat, ci normal! Eu aş zice că are chair avantaje… A învăţat să umble, să alerge, să se convingă că e posibil, să rabde, să scrâşnească din dinţi din secundă-n secundă, din pas în pas, spre o performanţă visată. Handicapul aparent a devenit pentru el un fel de binecuvântare… ca pentru patriarhul Iacov după lupta nocturnă cu îngerul ce l-a înşchiopătat pe viaţă. Iacov a plecat şontâc-şontâc, dar binecuvântat!

    Eu cred că nouă ne lipseşte prin biserici învăţături despre faptul că o cădere, o pierdere, un handicap, este de fapt… un lucru normal! Şi titanii Scripturilor le-au avut pe-acestea. Unii dintre ei au atins performanţele cele mai mari după câte un handicap!

  26. A.Dama zice:

    Ghita B, bine-ai venit! Aşa-i cum zici! Mulţi sănătoşi n-au atâta disciplină şi dorinţă de înaintare!

  27. A.Dama zice:

    Ted, teologia reabilitării e în faze embrionare, după cum văd! Unul dintre motivele pentru care nu am citit articolele despre deconspirări a fost acesta: că şi dacă oamenii au spus sincer ce li s-a întâmplat, şi-au luat inima-n dinţi şi şi-au recunoscut vinile, tot au fost spânzuraţi după aceea. Asta mi s-a părut revoltător.

    Mi-a plăcut paralela cu şchiopătatul lui Iacov. E un soi de şchiopătat care nu ne-ar împiedica să urcăm Scara la cer. 🙂

  28. GhitaB zice:

    N-am putut să nu pun şi la mine pe blog…

    Un alt exemplu:

  29. A.Dama zice:

    Am urmărit videoclipul, Ghiţă! Aceşti oameni sunt invingători în fiecare zi. Alţii cu mâini, picioare, ochi etc. se gândesc să-şi ia viaţa…

  30. GhitaB zice:

    Aşa e.

    Paradoxal, există oameni „liberi”, dar legaţi de păcat… şi oameni în închisori, dar care sunt liberi pentru că au găsit Adevărul.

    Cred că martirii erau liberi.

    Şi există oameni care au probleme, dar care pot trece peste problemele lor. Pot să fie liberi.

  31. A.Dama zice:

    Libertatea martirilor e reală în raport cu constrângerile acestei vieţi, ale firii. De altă parte, sunt robii Celui pentru care mor. 🙂

  32. Pingback: Inca un om de la care am avea multe de invatat « Mai in gluma, mai in serios… ;)

  33. Pingback: Valori care dainuie « Un pas spre Infinit

  34. Sunt o tanara cu amputatie de picior in urma diabetului insulinodependent si as dori o adresa unde as putea procura o proteza mai performanta in strainatate, va multumesc anticipat, tel.0763577887

  35. A.Dama zice:

    Cornelia, bine-ai venit!
    Dacă vor fi pe-aici cititori care să aibă legătură cu acest domeniu, sper să ia legătura cu tine, să te îndrume mai departe! Binecuvântări!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s