De-nviere


şi ştiu că de n-ar fi murit
ţărâna n-ar mai fi rodit
fulgi de înviere

de la un pol la altul
bulgăre tăvălit
prin nucă de cocos
celestă
e pământul

doi fulgi de-olaltă înviaţi
pe-o margine de rugă
şi-au spus cu sârg
vorbe de duh
şi stele-au început
să curgă

dintotdeauna am ştiut
că stele pier
când nins se-adună
ci noi eram împodobiţi
de fulgi
de stele
într-o strună

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De îngânat. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la De-nviere

  1. Învățăcel zice:

  2. A.Dama zice:

    Invatacel,

    Bine-ai venit! 🙂 Cu marea.
    La mer… l’amer… la mère… 😀

    Dar nu mi-ai zis daca iti place invierea asta de Craciun! :))

  3. Învățăcel zice:

    Învierea de Crăciun? adică, reînvierea credinței în nașterea din nou? Frumos ai grăit… Eu, cel puțin, îți sunt îndatorat pentru tot ceea ce am aflat aici… și poate că, cândva, mă voi putea revanșa.

  4. A.Dama zice:

    Învăţăcel, asta era una dintre mizele textului, un text simplu, pe înţelesul tuturor: o unitate care există dincolo de segmentările, separările, fragmentările pe care noi le operăm.

    Noi asociem Paştele şi Învierea cu primăvara, cu verdele. Aici, fulgii de înviere sunt asociaţi şi cu fulgii de nucă de cocos, şi cu fulgii de ninsoare. Pentru că învierea are loc oricând, în orice anotimp, în naşterea din nou, cum ai zis şi tu.

    O altă încercare de depăşire a fragmentării este în ultima strofă. Când ninge noaptea, stelele nu se mai zăresc din cauza norilor. În acest poem, aducerea la unison a celor doi fulgi înviaţi are loc şi prin punerea într-o strună a fulgilor cu stelele.

    Eu îţi mulţumesc!!! Nu ştiu pentru ce ar trebui să-ţi iei revanşa. Am gândit şi eu cu voce tare, ca alţii, prin lumea asta întortocheată şi blamată, nu de puţine ori, a blogurilor.

  5. calatorru zice:

    chiar ma gandeam ce/i cu atmosfera asta de craciun in miez de primaVARA. dar parca invierea tine cont de anotimpuri 🙂
    pamantul ala tavalit in celesta nuca de cocos de la un pol la altul ma duce cu gandul la promisiunea facuta „pamantul va fi plin de cunostinta Lui ca fundul marii de apele care/l acopera”

  6. A.Dama zice:

    Imi place asocierea cu fulgii de cunostinta. :))

    Acum intreb si eu in zenit cum e cu fulgii de constiinta, oare ne rostogolim in el precum prajiturica?

  7. calatorru zice:

    greu de zis. daca e sa raspund in dreptul meu, eu zic ca inca mai functioneaza „alarma” – norii de deasupra mea inca mai cern fugi de constiinta in care sa ma rostogolesc si imbrac. la altii nu stiu cum e, depinde ce vant a batut pacolo, daca a adus sau a imprastiat norii.
    ce/o fi vrut apostolul sa zica atunci cand a scris „cugetul meu luminat de Duhul Sfant…” ca de/un nor alb (sau plin de alb 🙂 – vai vai ce asocieri 😛 )

  8. A. Dama,

    imi place tare mult, dar foooarte mult cum scrii!

    interesanta perspectiva!

  9. A.Dama zice:

    Călătorrule, eu cred că norul alb este accesibil doar cu „ochii” duhului. Deocamdată „vedem” cu sufletul. 🙂

  10. A.Dama zice:

    Florentina, ar trebui să pun un emoticon care roşeşte. Nu-mi mai spune de-astea că mă blochezi / bloghezi. 😀

  11. A.Dama,

    Bine, nu-ti mai spun! dar asta nu pune frau simțămintelor mele față de „scrierile” tale!

  12. A.Dama zice:

    Wow, Florentina! Te-ai exprimat ca la carte. Literar. 😉 Mulţumesc!

  13. Alex zice:

    „…fulgi de înviere…” – e minunata poezia! E minunat ca mai există oameni care iubesc poezia, care au simţăminte poetice. Parcă prea ne abrutizăm în această lume în care totul ajunge sa se reducă (pentru unii) la bani. Am vazut la tv o ştire că la Targul de carte din Bucuresti, la sectorul carte pt copii au avut mare succes cărţi care îi învaţa pe cei mici „cum se fac banii”!!?. Mai că îmi vine să ma apuc din nou de poveşti şi basme, dacă cei mici se gandesc la vârsta poveştilor la probleme financiare.
    O poezie este ca o mică stea căzătoare ce ne luminează sufletele…
    Frumoasă poezia, frumoasă imaginea cu stelele. Mulţumiri!

  14. A.Dama zice:

    E trist, Alex, că de mici încep copiii să muşte din realitatea crudă! Am văzut reportaje despre copii de 9, 10, 11 ani, care muncesc deja pe bani… de fapt, sunt exploataţi, împiedicaţi să facă şcoală.

    E una când într-o vacanţă mai merg şi îşi mai ajută rudele la ţară, ba chiar în alte ocupaţii decât agricultura, şi primesc câte o răsplată, şi e alta când încep atât de devreme lupta pentru existenţă. Măcar noi, la şcoli, să le mai dăm de citit poveşti… cât mai putem să le arătăm şi o altă faţă a vieţii!

    Mă bucur că ţi-a plăcut poezia! Este simplă, dar nu totdeauna trebuie să scriem complicat, ermetic, inaccesibil. 🙂

  15. Pingback: Ca-n Eden | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.