Vinde-ţi cărţile şi ia-ţi pâine!


booksandwich.jpgAm auzit nu de mult acest imbold. Reacţia mea a fost să zâmbesc, dar nu voiam ca interlocutorul să creadă că iau în derâdere vorbele-i. Uneori mi se face dor de oamenii simpli, care n-au nevoie de multă şcoală să creadă. După câte-un meci la facultate, după câte-o repriză de stress, e o relaxare să-i auzi:

– Da’ dacă citeşti toate cărţile alea, nu înnebuneşti?

– Ioai, da’-s prea multe cărţi!!! Peste tot prin casă ai numa’ cărţi.

– Mai bine vinde cărţile şi ia-ţi pâine!

Aşa funcţionează gândirea practică a unora. După primul zâmbet ţâşnit involuntar pe buze, a urmat meditaţia.

Mie mi s-au furat cărţile la care ţineam cel mai mult şi mi le-am găsit pe rafturile unui anticariat câteva zile mai târziu. N-am mai putut recupera nimic şi-am făcut atunci o criză de… identitate, fiindcă unele dintre cărţi erau aduse din străinătate şi nu le-aş fi putut înlocui cu uşurinţă. Ca să nu mai zic de cărţile-premii obţinute la concursurile pe ţară… cărţi cu dedicaţii de la profesorii mei, cărţi cu valoare sentimentală. După o astfel de pierdere, după o astfel de îngenunchere, trebuie să-ţi regândeşti coordonatele… Măcar dacă le-aş fi vândut eu şi să-mpart „averea” săracilor… Dar n-a fost să fie!!!

De câte ori am avut ocazia după aceea să-mi cumpăr cărţi, aveam un sentiment neaşteptat de luminos… Ca şi cum aş fi gustat celebra madeleine a lui Proust. Iar de obsesii cu cărţile mele, cu biblioteca nu eram singura „vinovată”. Să-i pomenesc acum numai pe Borges şi pe Eliade…

Care e raportul între cunoaştere şi pâinea cea de toate zilele? Mi-am amintit şi de contra pe care Isus i-a dat-o Diavolului, când acesta L-a ispitit cu pâinea. El a parat lovitura şi a contrat cu Cartea:

  • „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.

Atunci era flămând. Dar e drept că mai sunt şi altfel de ispite, nu doar ispita cu pâinea pentru cel flămând:

temptation.jpg

Într-un interviu dat de Radu Macrinici, directorul Festivalului de Teatru „Atelier”, acesta spune:

  • „Mi-am vândut cartela de masă şi mi-am luat cărţi”.

O româncă rezidentă în Canada:

  • „Am vândut tot, în afară de cărţi. Ne vindem şi sufletul?”

Deci încă două voturi pentru cărţi şi în defavoarea pâinii. Însă am dat şi peste mărturia cuiva care abia aştepta să scape de cărţi şi, după ce a reuşit să-şi vândă cărţile – 76 de bucăţi cu 60 de euro, a scris câteva sfaturi. Iată mo(n)strele sale de înţelepciune:

  1. Odată cumpărate, cărţile nu sunt uşor de vândut.
  2. O rablă de maşină, toată coaptă, se vinde mai uşor decât o carte bună.
  3. Am suferit mai tare când mi-am pierdut pisica decât când mi-am pierdut cărţile.
  4. Ca să nu trebuiască să vinzi cărţi, e suficient să nu ţi le cumperi.
  5. E aiurea să-ţi povesteşti viaţa de toate zilele. O demonstraţie literară sub formă de sofism: autoficţiunea e valoroasă numai atunci când viaţa ta iese din limitele obişnuitului. Însă toţi scriitorii care scriu autoficţiune au o viaţă obişnuită. Deci autoficţiunea nu are nicio valoare.

Am să închei cu o vorbă citită undeva, cândva, pe undeva… Poate ne dă de gândit cum e cu raportul pâinea / cărţile / Cartea în dreptul nostru, al fiecăruia.

  • „Mama mea avea doar certitudini, citind o singură carte, Biblia. Eu, citind biblioteci, am doar întrebări.”

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Vinde-ţi cărţile şi ia-ţi pâine!

  1. rose4you zice:

    O problema tare „spinoasa” mie… carti dorite-citite doar in biblioteci, dar nciodata suficienti bani pentru a cumpara tot ce mi-am dorit… chiar si acum inca practic obiceiul de a-mi lua abonament la biblioteca cea faina… si cum prind un moment de „libertate” desprinsa de „fusta copiilor” – acolo ma postez… dar pentru a-mi cumpara carti, trebie sa fac economii consistente… nu cred ca voi ajunge vreodata ca din „leafa” din invatamant sa-mi satur „sufletul cunoasterii si raftul mare de biblioteca… dar pe jumatate goala… inca treuie sa studiez pana termin… mai sunt ani inainte de va fi bine cu voia LUI, dar… nu cred ca voi ajunge sa spun „acum pot sa cumpar fara sa-mi fac griji cartea asta!”

  2. A.Dama zice:

    Rose4you, ce să-ţi spun eu acum? O fi pentru cei care au ce vinde articolul ăsta. 🙂

    Eu am primit foarte multe cărţi când am participat la olimpiade şi la sesiunile de comunicări ştiinţifice. Aşa era moda pe-atunci, să se dea premii în cărţi. De multe ori nu le puteam duce singură acasă. O dată am numărat cred că 37 de cărţi la una dintre olimpiade. Erau şi multe ciurucuri, dar se strecurau şi cărţi valoroase printre ele. Apoi, am mai primit de la prieteni. Mi-am şi cumpărat… Vezi, mai încearcă şi tu prin anticariate. Tot mai e rost de cărţi niţel mai ieftine. 🙂

  3. Camix zice:

    Prima replică ce ţi s-a dat (cea cu înnebunitul) are mare greutate şi cred că ea conţine şi mult adevăr. Zice că unde este multă minte, este şi multă de cealaltă. 🙂

    Ăsta nu-l consider însă un argument pentru a lăsa cărţile baltă de tot. Cred că ele pot fi revelaţii de ordin raţional, creativ, imagistic, chiar spiritual etc. Cred de asemenea că ele pot avea şi efecte negative.

    Citeam despre moderni pentru un examen şi după o vreme de moderni, simţeam că mă ia deprimarea. Şi totuşi modernismul mi-a fost cel mai uşor de tratat. Şi îmi plac mulţi scriitori din „zonă”.

    Cred că important e să îmbinăm bine cărţile cu Cartea!
    Iar în privinţa pâinii, 🙂 spunea bine cel cu mostrele de înţelepciune, mai ales 1, 2 şi 4. Nr. 3 nu mă caracterizează 😛 , iar nr. 5 are una din premise greşită. 😀 Nu toţi scriitorii ce scriu autoficţiune au o viaţă obişnuită. Poate nu ştiu s-o povestească. Dar asta e doar o paranteză jucăuşă.

  4. A.Dama zice:

    Incep cu sfarsitul, Camix. 😛 Si eu m-am gandit cand am citit ca nu toate vietile sunt obisnuite. Insa, pe masura ce insolitul devine fara masura, nici nu stiu daca nu are dreptate omul… Nici nu mai stii ce inseamna oameni obisnuiti, ca tuturor li se intampla cate ceva neobisnuit. 🙂

    Iar cu nebunia… mie mi s-a parut haioasa intrebarea. Adica, sa spui cuiva care a citit Biblia si vreo 2-3 carti bisericesti toata viata ca citesti numai 2 rafturi de carti dintr-o biblioteca, reactia e… cat se poate de normala: „o sa te strici de cap”.

    Cred ca am mai scris undeva intr-un comentariu… Cel mai bine e sa te rogi inainte de a incepe o carte si cand o termini. E o metoda de autoprotectie utila. 🙂

  5. calatorru zice:

    ce sa fac eu daca citind mi-a venit in minte vorba aia „omul nu se hraneste numai cu paine…” mai are nevoie si de carti 🙂

  6. calatorru zice:

    of…am citit doar jumate. prost obicei sa „vorbesc” inainte sa „ascult”
    cine zicea? Wurmbrand parca: „fereste-te de omul care citeste o singura carte, fie ea chiar si Biblia”

  7. CiprianS zice:

    nu-mi pot imagina o lume fara Carte. Si fara urmele lasate-n noi de Cuvant.

  8. cristal zice:

    Cartile ne sunt cei mai buni prieteni.
    Si pentru ca m-am „furisat” aici vreau sa las o urma
    Cu multa prietenie 😛

  9. A.Dama zice:

    Calatorrule,

    am zambit ca ai avut o reactie spontana. E bine ca s-a intamplat, ca asta inseamna ca ti-a zis ceva textul pana in acel moment! 🙂 Iar citatul din Wurmbrand imi da de gandit. Am cunoscut candva un om care stia toata Biblia pe de rost. Nu citise alta carte. Si era un tip luminat, in ciuda lipsei educatiei traditionale…

    Hm.

  10. A.Dama zice:

    Draga Cipri,

    Nu stiu ce ai scris diferit la adresa, ca nu ti-a aparut poza… 😦

    Asta a fost prima reactie. Si ma bucur ca suntem dintre aceia care nu putem fara Cuvant! 🙂

  11. A.Dama zice:

    Draga Cristal,

    Bine-ai venit pe poarta! Nici macar nu te-am lasat sa te furisezi. :)) Urma lasata de tine e o (‘n)cantare! Sa tot lasi urme pe care sa se poata pasi cu toata talpa, fara a face echilibristica~!~ 🙂

    Cocotata pe un colt de zambet,

    A.Dama

  12. Dan H. zice:

    Regrete inutile; nu te cred in stare sa-ti vinzi cartile.
    Cred ca apartii in privinta aceasta, unei specii pe care o cunosc din interior…

  13. A.Dama zice:

    Dane, nu pot să cred ce pescuieşti tu! 😀 Păi, sigur… atunci nu le-aş fi vândut.

    Dar, de exemplu, dacă te muţi dintr-o ţară în alta, mai şi vinzi dintre ele, fiindcă nu le poţi duce cu tine pe toate. Le duci numai pe acelea fără de care nu poţi în niciun caz. Şi… multe-ar fi! 😛

    Am reţinut că eşti pe-acelaşi calapod al nerenunţării din interior la ele… Hm. 🙂

  14. Pingback: Roaba cu amintiri | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.