Vinde-ţi cărţile şi ia-ţi pâine!

Am auzit nu de mult acest imbold. Reacţia mea a fost să zâmbesc, dar nu voiam ca interlocutorul să creadă că iau în derâdere vorbele-i. Uneori mi se face dor de oamenii simpli, care n-au nevoie de multă şcoală să creadă. După câte-un meci la facultate, după câte-o repriză de stress, e o relaxare să-i auzi:

– Da’ dacă citeşti toate cărţile alea, nu înnebuneşti?

– Ioai, da’-s prea multe cărţi!!! Peste tot prin casă ai numa’ cărţi.

– Mai bine vinde cărţile şi ia-ţi pâine!

Aşa funcţionează gândirea practică a unora. După primul zâmbet ţâşnit involuntar pe buze, a urmat meditaţia.

Mie mi s-au furat cărţile la care ţineam cel mai mult şi mi le-am găsit pe rafturile unui anticariat câteva zile mai târziu. N-am mai putut recupera nimic şi-am făcut atunci o criză de… identitate, fiindcă unele dintre cărţi erau aduse din străinătate şi nu le-aş fi putut înlocui cu uşurinţă. Ca să nu mai zic de cărţile-premii obţinute la concursurile pe ţară… cărţi cu dedicaţii de la profesorii mei, cărţi cu valoare sentimentală. După o astfel de pierdere, după o astfel de îngenunchere, trebuie să-ţi regândeşti coordonatele… Măcar dacă le-aş fi vândut eu şi să-mpart „averea” săracilor… Dar n-a fost să fie!!!

De câte ori am avut ocazia după aceea să-mi cumpăr cărţi, aveam un sentiment neaşteptat de luminos… Ca şi cum aş fi gustat celebra madeleine a lui Proust. Iar de obsesii cu cărţile mele, cu biblioteca nu eram singura „vinovată”. Să-i pomenesc acum numai pe Borges şi pe Eliade…

Care e raportul între cunoaştere şi pâinea cea de toate zilele? Mi-am amintit şi de contra pe care Isus i-a dat-o Diavolului, când acesta L-a ispitit cu pâinea. El a parat lovitura şi a contrat cu Cartea:

• „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.

Atunci era flămând. Dar e drept că mai sunt şi altfel de ispite, nu doar ispita cu pâinea pentru cel flămând:

Într-un interviu dat de Radu Macrinici, directorul Festivalului de Teatru „Atelier”, acesta spune:

• „Mi-am vândut cartela de masă şi mi-am luat cărţi”.

O româncă rezidentă în Canada:

• „Am vândut tot, în afară de cărţi. Ne vindem şi sufletul?”

Deci încă două voturi pentru cărţi şi în defavoarea pâinii. Însă am dat şi peste mărturia cuiva care abia aştepta să scape de cărţi şi, după ce a reuşit să-şi vândă cărţile – 76 de bucăţi cu 60 de euro, a scris câteva sfaturi. Iată mo(n)strele sale de înţelepciune:

1. Odată cumpărate, cărţile nu sunt uşor de vândut.
2. O rablă de maşină, toată coaptă, se vinde mai uşor decât o carte bună.
3. Am suferit mai tare când mi-am pierdut pisica decât când mi-am pierdut cărţile.
4. Ca să nu trebuiască să vinzi cărţi, e suficient să nu ţi le cumperi.
5. E aiurea să-ţi povesteşti viaţa de toate zilele. O demonstraţie literară sub formă de sofism: autoficţiunea e valoroasă numai atunci când viaţa ta iese din limitele obişnuitului. Însă toţi scriitorii care scriu autoficţiune au o viaţă obişnuită. Deci autoficţiunea nu are nicio valoare.

Am să închei cu o vorbă citită undeva, cândva, pe undeva… Poate ne dă de gândit cum e cu raportul pâinea / cărţile / Cartea în dreptul nostru, al fiecăruia.

• „Mama mea avea doar certitudini, citind o singură carte, Biblia. Eu, citind biblioteci, am doar întrebări.”