Mama lor de înjurături… (1)


printre-dinti.jpgDe cele mai multe ori când ceva ne dă bătaie de cap, căutăm cauza, originea a ceea ce ne sâcâie. Titlul articolului este ironic, nu imprecativ. Se ajunge la rostirea înjurăturilor, ocărilor, sudalmelor, sictirelii mai ales datorită unor trăiri psihologice intense – de un fel sau altul: uimire, mânie, admiraţie, revoltă, furie, stres etc. -, datorită proastei educaţii sau datorită spiritului gregar. Aşa face turma, aşa facem noi.

Abordarea o vom face din perspectiva puritanului, dar, în aceeaşi măsură, a celui care trebuie să se raporteze cumva la ceea ce aude zi de zi, indiferent că se află într-un mediu academic, universitar, indiferent că merge pe stradă sau la cumpărături, la piaţă, în supermarket, indiferent că se află în mijloacele de transport în comun sau în taximetru etc.

Nu ne interesează o abordare ştiinţifică – în condiţiile în care se scriu teze de doctorat pe această temă, e limpede că intenţia unui articol de blog îşi are limitele ei. Dar ni se pare necesară abordarea, pentru că suntem puşi în faţa faptului împlinit. Copiii care sunt învăţaţi în familii că nu au voie să înjure ajung între colegii care sunt învăţaţi altfel. Am auzit nu o dată astfel de copii spunându-le părinţilor: „Nu am curajul să-ţi spun ce zic colegii în pauză.” Ei sunt supuşi unei contaminări continue, şi acelaşi lucru se întâmplă şi în alte spaţii publice.

De altă parte, şi cei care ar trebui să se constituie în modele fac ce face turma. Nu degeaba e scris: „Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul”. Câţi desăvârşiţi de acest soi cunoaşteţi?

Nu-l pomeni pe necuratu’, că nu e bine!

E o zicală pe care toată lumea o ştie…

Am avut şansa de a învăţa cititul înainte de a ajunge la şcoală… Citeam cu fraţii mai mari Abecedarul, pe când aveam 4-5 ani. La 5 ani jumate, le citeam colegilor de grădiniţă poveşti… chiar complicate, cu un limbaj dificil, arhaizat, cu nume ciudate, greu de pronunţat, ale personajelor imaginare. Tovarăşa educatoare îmi dădea mie cartea de poveşti, iar eu eram lectorul de serviciu

Într-o zi, s-a întâmplat că, între poveştile citite, am dat peste una care avea de multe ori în text cuvântul dracul. De câte ori ajungeam la acest cuvânt, pe care-l consideram înjurătură, mă opream din citit şi mergeam la tovarăşa să-l citească ea. Copiii abia aşteptau continuarea poveştii, iar tovarăşa s-a plictisit să o deranjez de atâtea ori, aşa că… a găsit soluţia:

Nu-i mai spune dracul, spune-i ăla negru, spune-i ucigă-l toaca, spune-i cum vrei! Dar nu mai veni la mine să-l citesc!

Am mers la şcoală, colegii au aflat că eu nu pronunţ cuvântul „dracul” şi nici alte înjurături. Dacă vreunul scăpa printre dinţi în prezenţa mea vreo înjurătură, îşi cerea scuze. Apoi, am citit Biblia din scoarţă în scoarţă, iar în ea am găsit că scrie de draci: nu doar că există, ci şi că ei cred în Dumnezeu. Eu am continuat să nu rostesc „înjurătura”, pentru că aşa îmi rămăsese mie în cap, că pomenirea diavolului e o înjurătură.

Provocările au crescut, limbajul celor din jur s-a „colorat” din ce în ce mai tare – socotind după ale mele tabuuri – însă şi astăzi, când vreun coleg îşi iese din fire şi mai scapă câte-o înjurătură, îşi cere scuze dacă sunt şi eu de faţă.

Ptiu drace! vs Înapoia Mea, Satano!

Am citit de curând pe blogul domnului Mănăstireanu că, la un sfârşit de alineat, a scăpat un Ptiu drace!, iar unul dintre comentarii venea, corectiv, să-i atragă atenţia: nu vă şade bine, că aveţi o vârstă… la cei mai tineri se înţelege, dar nu la dvs. (am reconstruit ideea comentariului, nu am dat citatul exact).

Va urma.

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De(z)legat. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

32 de răspunsuri la Mama lor de înjurături… (1)

  1. Daniel zice:

    “Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul”.
    Asta mi-a plăcut mai cu seamă – știu din proprie experiență ce înseamnă…

  2. A.Dama zice:

    Daniel, cred că e un standard de care nu se poate nimeni apropia, afară de Fiul. Nu există om desăvârşit în afară de El. Neprihăniţi mai sunt, dar nu desăvârşiţi.

  3. calatorru zice:

    ca tot ai scris despre subiectul asta, stii cumva de unde provine cuvantul „naiba” – de unde asocierea lui (gresita sau corecta)cu dracu` ??
    la dracu = la naiba?

    curios 🙂 calatorru

  4. Camix zice:

    Aud în fiecare zi cel puţin una. Cel puţin mai multe, de fapt. Mediul de lucru e de aşa natură. De cele mai multe ori, sunt spuse ca să mă enerveze. Aşa că, în timp, oboseşti să mai reacţionezi. Sau nici nu ştii cum să mai reacţionezi… sau dacă are vreun rost. E plin de mori…

    În rest, folosim fiecare ceva la nervi, fie ele şi mai „convertite” decât altele şi mai „inocente”. 🙂

  5. Daniel zice:

    Naiba – l-am căutat pe site-urile rusești; apare foarte frecvent ca nume propriu rusesc dar mai ales în cultura popoarelor islamice din fosta URSS, mai ales in Cecenia, Daghestan!
    Se pare ca este vorba de un ordin religios in cadrul populatiei oricum islamice – cam cum ar fi iezuitii intre catolici!
    Uite ce am gasit la acest link:
    http://209.85.135.104/translate_c?hl=en&u=http://www.amina.com/kamina/1004-p27.html
    Among insignia commanders were then introduced: the sotennika – on the right side of the chest of silver triangle at the club safyanovom have dvuhsotennika – two of the same sign on both sides of the chest, the trehsotennika – on the right side of the chest of the same sign, and on the left – circle with the text from the Koran, the chetyrehsotennika – on both sides of the chest with a wide range of texts from the Koran, the naiba – the same, but with a full texts from the Koran.

    In concluzie poporul roman, in vechimile sale a avut de-a face cu ”naiba”! Naiba – trib cecen!

  6. A.Dama zice:

    Călătorrule,

    Să te uiţi şi peste ce zicea Daniel mai sus.

    Şi mai aruncă o privire spre explicaţia lui Răzvan Codrescu:

    Un foarte raspandit nume popular romanesc al diavolului este NAIBA, astazi formula generica si evaziva, tinzand spre contexte interjectionale („La naiba!”, „Pe naiba!”, „Ce naiba!” etc., la paritate cu mai crudele „La dracu’!”, „Pe dracu’!”, „Ce dracu’!”). Dupa unii, ar proveni din sintagma „N-aiba parte de noi!”, echivalenta cu „Uciga-l (bata-l) crucea (toaca)!” – expresie lingvistica automatizata a „lepadarii de rau”, mod evaziv de profilaxie mistico-magica (cu o doar vaga asumare de ordin moral). Dupa altii, am avea de-a face cu un cuvant de origine araba, ajuns la noi pe filiera turceasca: naibe, cu sensul de „nefericire, ghinion”. Diavolul – Naiba – este prin excelenta cel ce aduce nefericirea sau ghinionul, forme curente de insatisfactie existentiala.

    http://www.crestinortodox.ro/Galceava_dracului_cu_lumea-29-156.html

  7. A.Dama zice:

    Camix,

    Ai atins problema intenţionalităţii injuriilor. Da, aici este o cheie a problemei. Adică nu doar că se spun când dispoziţiile psihologice sunt de o natura sau alta, dar şi intenţionat pentru a provoca o reacţie în celălalt. Iar dacă tu lucrezi în mediul educaţional şi zici ca auzi zi de zi, ce să mai spună alţii, care lucrează în alte domenii unde se aprind spiritele chiar mai repede decât aici?!

  8. A.Dama zice:

    Daniel,

    Mulţumesc! 😉

  9. Debora zice:

    Le-am spus copiilor mei sa nu-i pomeneasca numele (stim noi cui), pentru ca atunci va considera ca e chemat si va veni. Fiica mea are aproape douazeci de ani si mi-a marturisit intr-o zi cat de frica ii era in copilarie sa nu il pomeneasca cumva, din greseala. Totusi, cred ca e buna uneori o „frica sfanta”, copiii mei nu par deloc traumatizati, in schimb ma bucur ca nu „scapa” nici o injuratura…

  10. Debora zice:

    Adica nu injura! Sper sa nu se inteleaga altceva prin expresia cam nefericita „nu scapa nici o injuratura”!

  11. Anodos zice:

    Ideea ca orice cuvant „tare” e deplasat si trebuie scos din limbaj este literalism politic corect… Conteaza in primul rand contextul, si in al doilea actorii lui.

  12. Lorelei zice:

    cand mergi brat la brat cu Hristos cred ca primul gand care trebuie sa ne insoteasca este acela- ii place de mine?sau ii este rusine de modul in care ma port ma imbrac sau vorbesc?–accentul trebuie sa cada nu pe felul nostru de a simti ci pe ceea ce simte EL cand ne vede ne aude…fiindca EL este Domn al inimii si un rege niciodata nu trebuie sa se simta ofensat…Noi IL chemam sa ne fie alaturi zi de zi…dar ne purtam zi de zi stiind ca El este langa noi??

  13. anaAyana zice:

    Foarte bun subiectul!
    Despre mama lor de înjurături s-a vorbit şi la un curs la Literatura pentru copii (prin anul II de facultate) şi un profesor din acea vreme spunea că de fapt înjurăturile sunt forme de frustrare, când nu găseşti o soluţie şi cauţi un ţap ispăşitor are loc acea eliberare.
    Personal, nu folosesc nici eu cuvintele de care ziceai, cred că ne asemănăm mult la partea asta 😉

    In continuare, înjurăturile au evoluat în sensul prost în care putea să se întâmple asta, şi-au pierdut foarte mult destinaţia iniţială.

  14. DanutM zice:

    Am fost absolut sigur ca sensibilitatile pietiste vor fi deranjate de aceasta expresie, dar am lasat-o totusi, trebuie sa recunosc, cu o placere oarecum sadica. Probabil este destul de clar de acum ca nu sunt un simpatizant al acestui gen de sensibilitati si ca le socotesc mai degraba drept simple mofturi.
    Sunt sigur insa ca ati inteles faptul ca aceasta expresie ‘colorata’ este o formula populara de exorcisare, adica de alungare in pustiu a celui rau. In contextul a ceea ce spuneam in pamfletul meu, consider ca aceasta formula este perfect justificata. Dar se poate foarte bine sa gresesc si sunt gata sa iau in considerare argumente rezonabile cu privire la acest lucru.
    Oricum, multumesc pentru atentie!
    Danut

  15. A.Dama zice:

    Debora, bine-ai venit! Ai ales calea cea bună cu ai tăi copii! Se vede diferenţa între copiii care sunt feriţi de înjurături şi blesteme zilnice şi copiii care cresc într-un astfel de mediu! Vă fericesc! 🙂

  16. A.Dama zice:

    Anodos, bun venit şi ţie! Cred că funcţionează metaforic limbajul acesta „colorat”. Contextul şi actanţii sunt, într-adevăr, importanţi. Întrebare: se poate fără cuvinte „tari”? Altă întrebare: dacă unii folosesc în prezenţa noastră aceste cuvinte, se poate să nu le răspundem cu aceeaşi monedă?

  17. A.Dama zice:

    Lorelei, aşa ar trebui… la modul ideal! Noi suntem încă departe de ideal, suntem doar oameni şi greşim în multe feluri!

  18. A.Dama zice:

    Dragă Anaayana, e drept că folosirea invectivelor ţine mai ales de dispoziţia psihologică a persoanei într-un moment anume. De altă parte, această apucătură devine obişnuinţă când persoana este expusă în permanenţă unui mediu în care se rostesc injurii. În acest caz, folosirea înjurăturilor ajunge, cum ai spus tu, să-şi piardă din semnificaţia iniţială. E apă de ploaie sau tot un drac, ca să folosesc o expresie în context.

  19. A.Dama zice:

    DănuţM, întâi şi întâi, bun venit!
    În al doilea rând, e drept că am făcut trimiterea la folosirea sintagmei „ptiu’ drace!” pentru că am văzut-o recent pe blogul tău. Din punctul meu de vedere, care se va vedea în episodul 2, formula slujeşte exact îndepărtării Celui Rău, cum ai precizat în comentariu.
    M-am legat de acest subiect, pentru că sunt atâţia cu o evlavie afişată, care folosesc alte expresii neconsiderate îndeobşte „înjurături”, dar care funcţionează identic. Şi nu există, după a mea părere, om care să nu rostească astfel de cuvinte: la mânie sau supărare, la nervi, ba chiar din cauza unei mari uimiri…
    Tu, involuntar, mi-ai oferit un context. 🙂

  20. DanutM zice:

    Ma bucur daca am putut fi cit de cit de folos, cu toata inclinatia mea sadica.

    Se spune despre C.S. Lewis ca folosea adesea un limbaj destul de ‘colorat’ in conversatii si ca prietenii lui erau uneori socati de acest lucru. In mod evident, in acest caz nu putem suspecta o carenta de limbaj (care este adesea sursa limbajului bolovanos in jurul nostru), ci mai degraba o anume inclinatie temperamentala.

    Noroc ca unii dintre pietistii din jur n-am auzit de asta (si nici de pipa lui Spurgeon sau de berea lui Luther) caci altfel ar risca sa nu mai citeasca decit Biblia si, nu ca acest lucru ar fi rau in sine, dar ar ramine si mai saraci decit sunt, fara de ceea ce Biblia si credinta a nascut in altii, adica in Biserica.

    Danut

  21. A.Dama zice:

    Cine n-are înclinaţii sadice din când în când să dea primul cu piatra. 😀

    Şi cred că ne vom foarte minuna când se va termina cu cunoştinţa „în parte” câte alte exemple ziditoare au mai fost, dar pe care le-am fi linşat că nu rimau cu propria sfinţenie.

    Doamne, feri!

  22. Pingback: Cu curaj, despre limbajul ‘colorat’ « Persona

  23. Pingback: Turul blogurilor - 20 martie 2008 « La Rotundu

  24. Pingback: Turul blogurilor (30 martie 2008) « La Rotundu

  25. Pacifistu' zice:

    Cu toate că sunt înconjurat de o mulţime de oameni la care tot al doilea cuvânt îl constituie o înjurătură sau un alt cuvânt porcos, am reuşit să mă păstrez imun în faţa unor astfel de dovezi ale sărăciei sufletului! „Pe dracul” nu-l folosesc că sunt ateu… pe restul nici aşa, pentru ca rareori sunt nervos sau supărat… deci vocabularul meu conţine 0 termeni injurioşi! Recunosc că uneori îl imit puţin pe C.V.Tudor, al carui stil inconfundabil, satiric, de a agresa verbal o persoană e foarte original şi…

  26. A.Dama zice:

    Pacifistule, bine-ai venit! Mă surprinde că un ateu stă departe de injurii, dar mă bucur că e aşa. Deci, dacă nu crezi nici în Dumnezeu, nici în dracu, crezi în Buna-cuviinţă? Dar sper că nu-l imiţi pe C.V. Tudor şi la poezii! ???

  27. Pacifistu' zice:

    Poate îi subestimezi pe atei… oricum, eu sunt unul tânâr şi perfect convins, nu aş putea să mă pronunţ în favoarea sau defavoarea celor adulţi a caror viaţă socială, probabil, e afectată de lipsa unei credinţe! Desigur, consider că buna-cuviinţă este accesibilă oricui, dar mai ştiu că nu toată lumea o poate avea, pentru că s-ar strica echilibrul dualist existent… ceea ce e imposibil! De aceea nu mai militez neapărat pentru o lume mai bună, pentru că ştiu că ea nu poate fi mai mult de atât! Mă mulţumesc să fiu eu schimbarea pe care am dorit-o lumii! Şi sunt fericit, chiar prea fericit!
    Nu, nu-l imit, nu-i fur inteligenţa, prefer să o folosesc pe a mea, care poate odată va deveni una marcantă, prin multă muncă. Iarăşi despre ceea ce spuneam în comentariul anterior, despre imitatul acelui stil, poate fi foarte avantajos pentru mine, rareori, când mai cert pe cineva, am ocazia să-i spun câteva vorbe de duh, care doar după plecarea mea le va desluşi şi apoi, înţelege. Acesta e avantajul! Oricum, de acum doi ani (deja aveam 14 ani) nu m-am lăsat antrenat într-o ceartă! Secretul?! Nu răspunzi urii cu ură!… Poate respectivul\a să mă înjure până-i seacă glanda salivară, pur şi simplu îi spun că nu îmi trebuie înjurăturile lui şi că,cu cea mai mare plăcere i le dau înapoi,apoi îi râd în faţă şi îmi exprim mila pt. astfel de persoane şi comportamente!
    Nu ezita să îmi scrii dacă ai anumite nedumeriri sau întrebări!
    Peace!

  28. A.Dama zice:

    Pacifistule, din ce punct de vedere să îi subestimez pe atei? Dacă sunt buni profesionişti, bravo lor! Dacă nu cred în Dumnezeu, nu-i subestimez, ci mi-e milă de ei, cum ţi-e milă ţie de cei care se ceartă „până le seacă glanda salivară”. 😛 Dorinţa mea este ca toţi ateii să ajungă să creadă în Dumnezeu.

    Eu mă bucur că eşti „fericit, chiar prea fericit”. Dar mă gândesc că starea asta de împăcare şi de lipsă de reacţie nu ar persista dacă sora sau cineva drag ar fi agresat în prezenţa ta. Nu te-ai uita aşa cu superioritate şi să le dai câteva replici gen CVT, nu-i aşa?

  29. Pacifistu' zice:

    Mi se părea mie că-i subestimezi deoarece, spui tu, ai fost surpinsă că un ateu „stă departe de injurii”! Crezi că Dumnezeul tău chiar vrea ca tu să duci o misiune apostolică, să mă creştinezi pe mine, să-mi araţi „dreapta credinţă”, şi astea fără voia mea proprie, şi cu o campanie destul de agresivă, de cele mai multe ori crezând că în spatele ateismului ar sta o anumită boală psihică? (da, aşa fac cei mai mulţi „buni creştini”).Ca să vezi că acest lucru ţi-e aproape imposibil, ar trebui să ştii ce e credinţa, care e definiţia ei! De ce aş crede în Dumnezeu, când văd că divinitatea se ascunde în mine? Ei, şi această credinţă pt. mine e de neclintit!

    Şi vorbind de dualitate în comentariul anterior, mi se pare că e necesară o ripostă de partea adversă, în cazul acesta, a creştinilor! Acest lucru e la fel de natural precum e credinţa. Antagonismul va exista întodeauna, şi ca să ne înţelegem între noi ar trebui să învăţăm cum să-l păcălim… să-l facem să lucreze pentru noi, şi nu împotriva noastră, să lucreze pentru pace şi dialog!

    Greşeşti! Eu ştiu că fiecare om are puterea de a se salva de orice pericol, şi nu aş lăsa sentimentele să intervină şi să „avarieze” adevarul, destinul! De aceea le spun apropiaţilor mei să nu intervină în vreun fel în acţiunile mele, pe care le voi recepţiona, întodeauna, ca fiind o cale spre libertate, spre auto-cunoaştere!

    Inteligenţa, asta trebuie să ne caracterizeze fiecare acţiune! Eu mă bazez pe inteligenţa mea şi ştiu că ea poate să lucreze în favoarea mea sau a celor apropiaţi chiar şi fără acea reacţie, pe care văd că tu o vezi absolut necesară! …Vezi, sunt situaţii în care şi întrebările retorice nu-şi au locul, pentru că există o variată gamă de răspunsuri pentru ele!

  30. romuluss zice:

    Pacifistule,
    a fi crestin sau ateu este o problema de raportare la transcendent, nicidecum de inteligenta sau de existenta unor calitati comune tuturor oamenilor.

    Cred ca varsta intrebarilor existentiale va aparea mai tarziu, pentru ca tine de o alta etapa a vietii. Exista o predeterminare care favorizeaza adoptarea unor conceptii despre lume si viata la varsta adolescentei.

    Modul tau de raportare la transcendent este preluat si nu poti spune ca este rezultatul unei etape indelungate de framantari si studiu intens.

    Sigur, unii vor finaliza aceasta viata atei, altii crestini, altii musulmani, altii vor avea o repulsie totala la deschiderea acestui subiect, pentru ca au acumulat doar intrebari fara raspunsuri clare si categorice.

    Cred totusi ca intre tine si gazda blogului e o diferenta uriasa de pregatire intelectuala, nu stiu daca tonul tau e cel mai inspirat 😉

  31. A.Dama zice:

    Pacifistule, tu ştii cum e cu surprizele, unele sunt neplăcute, altele de la plăcute în sus. Am zis că m-ai surprins, dar mă bucur. Încearcă să prinzi şi tu nuanţele.

    Eu nu îţi dau ţie socoteală în privinţa misiunii mele, iar că aş vrea să te creştinez eu pe tine e fals. Deducţiile tale, în ciuda inteligenţei pe care o reclami pas cu pas, sunt false.

    De misiunea mea, dau socoteală Celui de Sus. În privinţa credinţei, ea vine prin auzire, dar cel ce lucrează schimbarea nu e omul, ci este Duhul. Eu nu aş putea să te creştinez pe tine şi pe nimeni altcineva.

    Faptul că Dumnezeu e în oameni este un adevăr afirmat de Biblie. E important să ţinem minte că El Se ascunde / Se arată în noi, dar nu-I luăm locul.

    Unii nu cred în Dumnezeu, dar cred în Absolut. Nu cred în dracul, dar cred în pacea lumii. În locul lui Dumnezeu, omul pune orice – din păcate – iar acel ceva ocupă o poziţie de autoritate, iar omul este tot un „credincios” în raport cu ce / cine se află în poziţia de autoritate.

    Despre reacţia când li se întâmplă ceva grav celor dragi nu mai discutăm până nu are loc o experienţă-limită.

    Întrebările retorice sunt foarte bune! Şi din ele se face poezia! 🙂

  32. Pingback: Acum 6 ani (04.03.2008) – A.Dama: Mama lor de înjurături… (1) | Romania Evanghelica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.