Ne-mpăcăm pe ritmuri de Wagner, Gershwin şi Dvorak


Muzică şi diplomaţie. Acolo unde diplomaţia are zile grele, muzica poate face minuni. (?) Între Statele Unite şi Coreea de Nord, relaţiile nu sunt tocmai de bon ton. Dar, arta poate cel puţin „întredeschide” uşile închise…

Orchestra Filarmonicii din New York a concertat la Phenian, în Coreea de Nord, în 26 februarie 2008. Cu toate că evenimentul a fost în principal artistic – orchestra new-yorkeză răspunzând practic unei invitaţii, nimeni nu a contestat dimensiunea politică a evenimentului.

După cum afirma dirijorul orchestrei, Lorin Maazel, muzicienii care vin să cânte în societăţile închise „sunt întotdeauna primiţi cu dragoste, căci ei sunt ca o fereastră către lumea exterioară”. Iar în introducerea la poemul simfonic al lui Gershwin – Un american la Paris, dirijorul şi-a permis o vorbă de duh… că poate se va compune şi o replică acestui poem, intitulat „Americanii la Phenian”.

Sub două aspecte ne-a provocat evenimentul:

  • de o parte: artisticul şi politicul continuă să fie în strânsă legătură. Bufonul regelui, compozitorul curţii, lingăii tiranului…
  • de altă parte, repertoriul ales trebuia să fie unul cât de cât neutru… Şi Dvorak, şi Gershwin au trăit o parte a vieţii lor în Statele Unite, iar Wagner nu ar fi avut de ce să aprindă spiritele… Dar, cum ar fi fost Aleluia de Händel în program sau un Beethoven?

Ce părere aveţi?

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în (D)evenimenţial. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Ne-mpăcăm pe ritmuri de Wagner, Gershwin şi Dvorak

  1. Adi zice:

    Am intalnit anul trecut un profesor din Seul care venise in misiune la noi si l-am intrebat cum de nu merg sa ii misioneze si pe fratii lor din Coreea de nord, stiam ca existau unii misionari si acolo. Poate au inceput sa misioneze si Coreea de nord. Poate ca acest concert e inceputul trezirii. E stilul american de a se folosi de orice ocazie pentru a evangheliza. Poate Dumnezeu ii foloseste pentru Schimbare.

  2. ihtys zice:

    Mie imi plac anumite masuri si note inchegate in piesa lui Dvorak.

  3. A.Dama zice:

    Adi, nu exclud ipoteza ta, insa eu am perceput evenimentul ca fiind mai mult politic decat religios. Pe mine ma preocupa sarbatorescul, festivul, in toate formele posibile, de aceea mi-a atras atentia acest concert. Arta este manipulata intr-o directie, ceea ce nu e nici nou, nici pentru ultima data, insa ne da serios de gandit. Pana unde?

  4. A.Dama zice:

    Ihtys, mie imi place mai mult Dvorak. 🙂 Am pus si pe vodpod o Serenada cantata in Oratoriul Luvrului.

    Eu cred ca in alegerea repertoriului s-a pastrat o neutralitate… asta era ideea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s