Se făcea că urcam un povârniş
ca un arcuş
îl ştiam ca-n palmă
de câte ori îl suisem
cu bucuria
sărutului luminii
deasupra?
Urcam şi-acum ca altădată
dar povârnişul meu
copilăresc
se prefăcuse-n munte
nemaiştiut
nemaiumblat
şi fiecare nouă
crăpătură
de stâncă
în care-mi adânceam
degetele
purta neînţeles
amprenta mea
Uneori la răstimpuri
se făcea că amprentele mele
se suprapun
amprentelor tale
că tu trecuseşi pe-acolo
sau poate încă erai
să-mi aţii privirea
către lumină
ştiam
ştiusem
amândoi
că sus urmează sărutul
lumea adam(a)ică 
Iau, ce final surprinzător! 😀 După ce ridicai sprâncenele, am reluat lectura, să prind tot ce scăpase la prima.
Reacţia care vine în mod natural e să spui că a meritat povârnişul. Din plin! 😉
E simplu poemul acesta, Camix. Aşa cum am promis după experimentul „dalb”. Am promis un poem simplu şi frumos.
Vai, câtă modestie din parte-mi! Ouups! 😀
Eu îl leg de „Ghimpii” lui Blaga. Mi se pare că au ceva în comun. 😛
Ei, acuma sa te vad! Cum cobori?
Ionatan,
Pe griful viorii şi pe bărbia violonistului? 😛
Pe scara de pompieri? 😀
Mulţumesc de zâmbet! 🙂
Bravo.
Oare ce-ar fi potrivit să răspund la asta, Daniel?
– Bravo!
– Mulţumesc! 🙂
Sau:
– Bravo!
– Să-ţi fie de bine! 😛
Aşa cum ai avertizat: uşor, dar nu mai puţin fain! Dimpotrivă! Îţi doresc să te cobori îmbrăţişată!
Bravo, mulțumesc! Pe lângă Iulia Hașdeu, mai citesc Adama și Camix! Trei fete până acum… dar n-am de gând să lărgesc lista, fie și pentru lipsa de timp, fie și pentru unicitatea voastră! Bravo!
Mulţumesc, Ted! Să ştii că îţi trebuie curaj să vii în faţă cu texte mai simple, mai ales dacă ştii multe despre poezie.
Daniel, eu mai citii Cella Serghi, Ana Blandiana, Gabriela Adameşteanu şi altele, şi altele. Noi mai avem de parcurs etape până la apariţii editoriale. Dar, cine ştie? Într-o bună zi…
Mulţumesc pentru aprecieri!
Daniel, … 🙂 e onorant, foarte onorant; e stimulativ, foarte stimulativ.
Mai am multe etape de parcurs (şi pe lângă cea editorială), dar mă stimulează să continuu!
Mulţumesc (la puterea a 3-a)! 😛