(D)efectele BLOGalizării


GloBalizare / BloGalizare – un calc ce ne dă de gândit. Verificând numai pagina principală a platformei WordPress, statisticile pe care le pune la dispoziţie asupra blogalizării sunt mai mult decât grăitoare, sunt îngrijorătoare:

wordpress1.jpg

Dacă ne gândim că aceasta e doar o platformă şi sunt cu miile, rezultatele statisticilor se modifică exponenţial.

___

blog1.jpgPrintre păcatele globalizării, am găsit enumerate:

alienarea,
acţiunea selectivă,
marginalizarea,
revenirea la colonialism,
impunerea,
pierderea suveranităţii,
pierderea identităţii.

Nu ne-a trecut prin intenţii o analiză economică, nici măcar o analiză… cât am vrea să aruncăm o ocheadă asupra (d)efectelor blogalizării. Să luăm câteva dintre aceste „păcate” enumerate mai sus:

1. Alienarea – cum se traduce în termeni blogali?

a) În primul rând, printr-o reprezentare denaturată a realităţii.

Multiplicarea exponenţială a punctelor de vedere: fiecare (a)trage cititorii într-o direcţie diferită. Entropia muşcă adânc, mestecă şi înghite tot.

b) În al doilea rând, această alienare se vede în denaturarea relaţiilor dintre oameni. Comunici fără să ştii cine e la celălalt capăt al… ecranului. Uneori e mai bine să nici nu ştii. Cel care vorbeşte se transformă cameleonic. Nu există nicio oprelişte.

Denaturarea relaţiilor interpersonale se vede şi în răutatea care duce la dese războaie între colocutori. Ascuţişul săbiilor cuvântătoare poate fi fatal. Homo hominis lupus. Omul este lup pentru om. Fiecare greşeală, oricât de mică, e pescuită şi folosită ca armă împotriva celuilalt. Dreptatea mea contează, e standardul după care se măsoară toate lucrurile.

c) În al treilea rând, alienarea vine dintr-o privare de prezenţa fizică a celuilalt. Dialogul mediat de interfaţa ecranului împiedică vizibilitatea reacţiilor. Imposibilitatea de a vedea expresia feţei, de a auzi râsul celuilalt, de a percepe ironia şi din tonul vocii, nu doar din fluxul de cuvinte, duce la neînţelegeri de nenumărate ori şi apoi la explicaţii, hiperexplicaţii, paraexplicaţii.

2. Acţiunea selectivă – În termeni blogali, blogurile cu vizibilitate şi trafic mare vor fi cu precădere accesate de noii veniţi la spectacolul blogosferei. Blogurile aflate la început de drum vor avea de furcă în a ajunge vizibile. Bloggerii mai mărunţi nu-şi vor face vocea auzită decât într-o mică măsură. Este ceea ce duce la următorul (d)efect: marginalizarea.

3. Marginalizarea – unul ia microfonul şi e ascultat de marea majoritate. Un altul e marginalizat. În orice caz, e imposibil să îi asculţi pe fiecare în parte. Şi selectezi. Însă selecţia e dictată de „vocea poporului”.

4. Pierderea identităţii – Există şi un aspect volitiv în alegerea multiplelor identităţi, dincolo de tradiţionalele reproşuri legate de multiplicarea centrilor, robotizare, depersonalizare.

Există o dipoziţie cameleonică, de foarte multe ori negativ orientată. Pe o pagină eşti Genoveva, pe altă pagină Gheorghe, într-un grup de discuţii eşti popă, în altul amantul de serviciu. Pe un blog eşti tu însuţi, peste o lună îţi întâlneşti dublul pe alt blog, vă cheamă la fel, ştie tot despre tine, vorbeşte în numele tău, dar tu nu ai nicio legătură cu blogul contrafăcut, cu falsificatorul, cu hoţul identităţii tale. Acest (d)efect e în strânsă legătură cu alienarea şi cu denaturarea relaţiilor interpersonale.

De altă parte, reflexele necondiţionate, automatismele: mă trezesc dimineaţă de dimineaţă şi deschid aceeaşi pagină, cu ce-mi serveşte acelaşi tip. Zi de zi. La fel cu acelaşi canal de televiziune, acelaşi post de radio. Denaturarea informaţiei este la ordinea zilei. Manipularea… ce să mai vorbim?

Astfel de automatisme duc la uniformizarea indivizilor. Caragialiana „lume-lume” e cât se poate de actuală.

În aceste condiţii, cum am traduce „mergeţi până la marginile pământului” sau „călcaţi pe urmele Mele”? Rămâne de gândit!…

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

34 de răspunsuri la (D)efectele BLOGalizării

  1. Daniel zice:

    Elocvența ta mă îndeamnă să-mi cer iertare: normal că am mințit atunci când am spus că nu mai sunt interesat de blogurile românești – în fapt, referindu-mă la tine – reprezentativă prin calitate și bun simț! Nu pot să mă țin departe în această zbatere a ta și să îți spun că, cei care s-au fript la „cameleoni” ar trebui să sufle și în iaurt! Această întreprindere am găsit-o utilă până la un punct, după care, comparând totul cu viața de zi cu zi, cu năzuințele și cu așteptările mele, am decis! Blogul este Irosire!!! Într-o țară normală, ai fi fost de mult o voce consacrată a literaturii, a spiritualității etcetera! Într-o țară dementă, cum e România, doar hahalerele, escrocii sentimentali și alte orătănii vor ospăta la masa celebrității, recunoștinței, virtuții etcetera! Tu ești altfel: ce nu înțelegi? Păduchii la păduchi trag! E ceva greu până aici? E greu, că uite cum blogurile astea devin și fișe operative pentru paraziții semi-potenți de la SRI! Ce pastori să fie aceia care-și urlă pe internet conflictele intime, casnice, conjuncturale – și care-și denunță frații pentru nu știu ce neplăceri! Ce pastori sau creștini sunt acei păduchi care atunci când îmi exprim sincer părerea despre Petre Dugulescu – laudativ – sunt cenzurat, apostrofat și rugat să nu care cumva să-i iau blogul la țintă? Paranoici neică, asta este! O adunătură de cameleoni – da bagă de seamă să nu greșești la identificarea lor!
    Baftă!

  2. A.Dama zice:

    Daniel, mulţumesc pentru opiniile exprimate! Te-am iertat! 🙂 Aş vrea să ne gândim la un lucru. Această cameleonizare nu este o noutate. Zicala „Fă-te frate cu dracu’ până treci puntea” e veche de când lumea. Travestiul, masca fac parte din garderoba circului existenţei dintotdeauna. Şi prefăcătoria. Nu degeaba îl avem ca exemplu încă din primele pagini ale Cărţii pe Cain, făcând pe prostul cu Dumnezeu: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?”. Da’, el şi-a găsit naşul. Cameleonizarea aceasta este mult amplificată în zilele acestea în care informaţia circulă cu viteză uluitoare.

    Ce au făcut pastorii în trecut, continuă să facă. Faptul că acţiunile lor sunt mai la vedere se datorează circulaţiei ameţitoare a datelor. Năravul nu s-a schimbat, s-a schimbat doar viteza cu care se află până la capătul pământului ce au făcut unii şi alţii. Ca şi cum apocaliptica strigare de pe acoperişul caselor se întâmplă pentru cine are ochi de văzut şi urechi de auzit.

    Ce e de făcut? Abandonăm blogosfera şi ne afundăm capetele în nisip precum struţii, că acolo e mai puţin infect mediul? Greu de zis! Greu de ales!

  3. ionatan zice:

    Mie nu mi se pare greu. Sa fiu cel care sunt, indiferent de mediul unde evoluez, sa nu astept nimic de la ceilalti, indiferent daca ma citesc ori nu, indiferent daca ma iau in seama sau nu, sa-mi pese de ei suficient incat sa fac din „globarit” un pahar cu apa in Numele Domnului, nu poate fi o optiune?

  4. Alin Cristea zice:

    Deocamdată, felicitări pentru postare. (Am citit cu mare interes.)

    Nu şi pentru aspectul unilateral al perspectivei (critice).

  5. A.Dama zice:

    Ionatane, nu poţi rămâne indiferent. Eu nu cred aşa ceva, fiindcă dacă nu te promovezi pe tine, îi promovezi pe alţii şi te zbaţi să-i promovezi. Prin urmare, indiferenţa nu există: „indiferent dacă sunt citit sau nu”. Nu cred aşa ceva. E o investiţie de timp, de emoţie, de cunoaştere… Ar fi şi nepotrivit să fii indiferent, nu?

  6. A.Dama zice:

    Aline, mulţumesc! Articolul se cheamă „(D)efectele…” De aici aspectul unilateral.

    Un articol pe care l-ar putea scrie cineva interesat… unde să prezinte cealaltă faţă a problemei, ar fi: „Avantajele blogalizării”.

    😀

  7. Camix zice:

    Este valid.

    La alienare, aş adăuga şi o alienare sinonimă cu interiorizarea. „Cenaclul” se mută (bine ar fi să nu se mute, ci să co-existe) din sală în internet, iar protecţia în faţa replicilor – creată de distanţa fizică şi nevederea interlocutorului – ne privează de dezvoltarea curajului (care, faţă în faţă, progresează).

  8. A.Dama zice:

    Camix, eu cred că se dezvoltă curajul, chiar prea tare, din păcate. Curajul războiului verbal. Tocmai pentru că nu îl vezi pe celălalt, poţi să-l înjuri fără reţinere, fără greaţă.

  9. anaAyana zice:

    Foarte interesantă sinteza, multe dintre afirmaţii sunt adevărate.

    În legătură cu dispoziţia cameleonică, pot spune că o văd ca pe ceva pozitiv, pentru că există toate şansele să descoperi în tine laturi de care nu ştiai.

    De exemplu, când intru pe saiturile cu poezii, am tendinţa de a compune, când intru pe cele cu discuţii pline de umor sau ironie, poate că mă las dusă de ele. Până la urmă, toate fac parte din noi şi cel mai bun aspect este faptul că poţi alege.

    Nu mă opresc numai la cei din blogroll, ci îmi place să-i citesc şi pe cei noi, aşa am descoperit oameni care gândesc frumos. Pe unii i-am cunoscut şi-n viaţa reală şi mi-au demonstrat că sunt cu mult mai valoroşi decât în scris.

    E firesc să existe îndoieli cu privire la identitatea celui care scrie, dar atâta timp cât în rândurile lui se conturează un anumit om, începi să-l recunoşti.

    Toate blogurile sunt bune şi mai ales contează faptul că ajută la cunoaşterea reciprocă, chiar dacă nu avem nimic în comun câteodată cu cei pe care-i citim.

    Dacă nu înţeleg de ce un om ascultă manele sau hip-hop, citesc ce scrie şi îmi dau seama cum este, dacă nu înţeleg de ce unii oameni vorbesc mereu serios sau numai despre religie, intru şi am răbdare, citesc.

    Vreau să-i înţeleg pentru că, în ciuda faptului că ne ascundem în spatele monitorului, cineva scrie, iar acele gânduri nu ar avea sens dacă ar fi un fals continuu.

  10. Camix zice:

    Da, curajul în mediul virtual se dezvoltă, se hiper-dezvoltă. Asta ai punctat şi în articol la ultimul punct foarte corect.
    Eu, însă, vorbeam despre curajul în mediul real, direct, de la om la om. Pe măsură ce curajul virtual se dezvoltă, cel real se diminuează. Poate trebuia să specific mai clar la care tip de curaj mă refeream.

  11. anaAyana zice:

    Carmix,
    referitor la curaj, la mine a funcţionat exact invers, pe măsură ce discut cu oamenii de pe blog (o grămadă de necunoscuţi) am început să discut din ce în ce mai uşor şi cu ceilalţi, deci nu cred că se poate spune că dispare…

  12. anaAyana zice:

    scuze, ţi-am greşit numele, Camix 😛

  13. dadatroll zice:

    Sa stii ca sunt si avantaje.

  14. ionatan zice:

    Da… Singura adevarata
    Scofală, după expertize,
    E că te-nvaţă-n corul ăsta
    Să faci superbe blogalize.

    Să iei la rând străine game
    Şi chiar dacă nu ştii înotul
    Să tragi cu wordpessu’ la rame
    Ca la idee… idiotul.

  15. calatorru zice:

    eu am ranit de multe ori cu vorba, tocmai pentru ca am lasat vorbele sa zboare cu usurinta. am vazut pe bloguri cum de la un cuvant pus acolo in graba sau din greseala se poate naste o intrega dezbatere.

    „tupeul” meu in a spune ceva (atunci cand am ceva de zis) s/a redus de cand sunt prins si eu in blogosfera. sunt mai rezervat, mai prudent, incerc tot timpul sa nu uit ca celalalt nu ma vede si poate fi ranit de vorbele mele. e simplu sa zic ca nu/mi pasa, insa imi pasa cand altii fac asa in dreptul meu.
    banuiesc ca in felul acesta (d)efectele mele maresc sau micsoreaza (d)efectele blogalizarii.

  16. A.Dama zice:

    Anaayana,

    Mă bucur că ai trecut pe-aici şi ţi-ai exprimat părerile! 🙂

    Există aspecte pozitive ale blogalizării, de aceea îl îndemnam pe Alin Cristea şi, implicit, pe alţii, să scrie despre avantaje.

    Revenind la dispoziţia cameleonică, să stabilim un lucru. Între „fii grec cu grecul, iudeu cu iudeul” şi „lupii în blană de oaie” e o distanţă imensă. Faptul că tu mergi pe diferite bloguri şi comentezi, şi eşti interesată de oamenii care scriu nu înseamnă că eşti un cameleon. Atitudinea cameleonică presupune schimbări repetate de principii, de convingeri după cum bate vântul. Şi dacă ai chef să scrii poezie după ce ai citit un blog de poezie, aşa cum mi se întâmplă şi mie, de altfel, asta nu duce la schimbarea principiilor sau convingerilor tale. Şi nici nu cred că luăm ce e bun chiar de peste tot. Adică sunt şi preocupări ale unora cu care nu suntem de acord şi nu îi vizităm, nu ne spurcăm cu toate mizeriile, nu?

    Dincolo de multe lucruri bune, sunt şi alte multe lucruri rele. Trebuie să avem discernământ.

    Acum, după ce ai enumerat câteva atitudini blogăreşti: unii foarte serioşi, alţii cu umor, alţii… mă întreb unde ai încadra tu lumea adam(a)ică? 😉

  17. A.Dama zice:

    Camix, cred că e o discuţie care ar merita un articol: curajul din spatele ecranului şi curajul în piaţa publică. 🙂 Să vedem cine se încumetă!

  18. A.Dama zice:

    Dadatroll, sigur că sunt avantaje! Abia aştept să văd un articol pe această temă!

    Sper să mă anunţe cel care îl va scrie! 😉

  19. A.Dama zice:

    Ha ha, Ionatane! Uite-aşa ni l-ai amintit pe superbissimul idiot!

  20. A.Dama zice:

    E bună observaţia ta, Călătorrule! Ajungem să-i rănim pe alţii fără să ne dăm seama. Plus că există atâtea accepţiuni la unele fraze simple şi de toată ziua… Noi le folosim într-un fel, dar pentru alţii înseamnă altceva şi, dintr-o dată, ne pomenim în conflicte pe care nici nu le-am putut bănui!

    Cât despre a mări sau micşora (d)efectele blogalizării, am o veste bună: e valabil şi pentru mine! 😛

  21. Camix zice:

    Anaayana,

    e oarecum amuzant numele aşa şi din alt motiv. Numele meu întreg nu conţine niciunde litera R, însă de-a lungul timpului, oameni (rude sau cunoştinţe) mi-au introdus din greşeală R-uri în prenume. Suna haios. 🙂 Anyway, no offence taken!

    E bine că la tine s-a manifestat aşa activitatea pe blog. La scris ajută oricum foarte mult; gândirea ideilor ce se vor a fi spuse, organizarea lor.. etc
    Numai că mă gândeam la riscul care există (şi cred că destul de pregnant) ca bloggerii să refuze să mai aibă polemici face to face, în ideea că… „las că îl pun eu pe blog. Îi trag un articol de nu se vede!”

  22. anaAyana zice:

    Lumea adam(a)ica este simplă, dar profundă. Te-am remarcat de ceva timp, stai liniştită!

    Camix,
    eu intenţionez la un moment dat să mă întâlnesc cu cei cu care am apucat să mă împrietenesc pe blog.

  23. dadatroll zice:

    Pai trebuie sa il scrii tot tu, ca altfel esti propagandista. In defavoarea blogurilor, adica.

  24. A.Dama zice:

    Anaayana, oare cum se împacă simplitatea cu profunzimea? Ai „comis” un paradox cristic. 😛 Lumea adam(a)ică e pe muchie de cuţit. Face echilibristică.

    Lumea anaayanică e colocvială, incitantă. Tu ai timp şi energie pentru tot felul de relaţii. Unii nu mai au timp de întâlniri şi prietenii… Ca să fie reală prietenia, e nevoie de timp investit în ea. Plus că, atunci când îţi petreci mai mult timp cu cei cu care te faci prieten, e imposibil să nu intervină scântei, mici conflicte. Dacă nu e profundă prietenia, se va destrăma. Efecte şi (d)efecte, vorba ceea! 😛

  25. A.Dama zice:

    Dadatroll, mulţumesc de încredere! 😉

  26. anaAyana zice:

    Se destramă tot ceea ce a juns la final. cum toate au un început…

  27. A.Dama zice:

    Dacă eşti împăcată cu finalul, e ok. Vin alte începuturi! 😉

  28. Lorelei zice:

    sa citesc …sa nu citesc un blog, si daca citesc, de ce o fac?…pai …uite gasesti prieteni… sau poate o vorba care iti place …poate e doar un gand si singuratatea dispare… cu sau fara masca cu care ma prezint dincoace de sticla sunt eu …si citesc, fiindca si voi ma stiti… suntem poate la fel de oameni toti… la fel vrem sa ne cunoastem…

  29. A.Dama zice:

    Da, Lorelei, ne re-cunoaştem în unele cuvinte scrise de ceilalţi, de aceea ne ispiteşte lecturarea blogurilor lor. Singurul lucru important e să avem înţelepciune în a alege ce citim, fiindcă e şi multă mizerie, şi-atunci, în loc să răscumpărăm vremea, o risipim.

  30. Lorelei zice:

    Adevarat… dar sa nu uitam ca de multe ori, chiar prin natura „muncii” trebuie sa citim si ceea ce nu este tocmai dupa personalitatea noastra (ma refer si la carti si bloguri). Uneori trebuie sa citim doar pentru „a sti”… fiindca cine nu stie…
    DAR sa nu ne lasam ghidati de ceea ce citim-asta cred eu ca este arta intelepciunii sa poti mentine traseul credintei printre toate pe care treci… imi place un lucru f mult cand vin aici la „fereastra”… va vad pe voi!

  31. A.Dama zice:

    Dragă Lorelei, ai dreptate! Aici când vii, ne vezi pe noi… măcar aşa, în parte! Se potriveşte, oricum, căci cunoaştem „în parte”. 😉

    Iar această chestiune cu ceea ce trebuie citit prin natura muncii merită un articol! Într-adevăr, ce ne facem când ceea ce trebuie să citim contravine principiilor noastre? E un subiect de meditat, cu siguranţă!!! Şi de dezbătut! Mulţumesc. 🙂

  32. Pingback: requiem de mai | lumea adam(a)ică

  33. Pingback: Concert la 6 ani | lumea adam(a)ică

  34. Pingback: (p)o stare 9 | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s