Sacred Profane Diving – Emanuela Lucaci

Picturile artistei Emanuela Lucaci sunt ca poemele. Picturi abstracte, poeme ermetice… Am mai făcut o incursiune în Agonia şi extazul ei, iar acum revenim în acest univers al visării, incandescenţei, translucidităţii, acvaticului etc., pentru a face o baie de lumină: Diving. Tabloul face parte din seria Sacred Profane, tema expoziţiei colective a câtorva artişti plastici (Atlanta, 2007).

Picturile Emanuelei Lucaci sunt, într-un fel, mai accesibile decât poezia ermetică, fiindcă ele au ca suport pânza, culoarea, relieful, jocul luminii şi umbrelor.

Poezia are ca substanţă cuvintele, iar accesul la ea este mai întâi cenzurat de cunoaşterea limbii în care sunt scrise poemele. Apoi, în al doilea rând, există o cenzură ideatică, semantică, legată de sensurile pe care poemul le conţine în structura de adâncime. Din acest punct de vedere, picturile folosesc un „limbaj” mult mai universal(izat): culoare, formă, figuri, umbre, lumini etc.

Acum ne aflăm în faţa unei picturi abstracte. Grilele de lectură sunt multiple. Am putea purcede la o lectură cromatică, la una ideatică, având ca suport titlul, la o lectură psihanalitică, la una simbolică etc.

Am ales o combinaţie din toate acestea, găsind legitimă rămânerea într-un orizont mistic-creştin. Această legitimitate vine şi din informaţiile despre artista care s-a format într-o astfel de matrice spirituală, culturală, şi din deschiderile pe care ni le înlesneşte imaginea.

Imersiunea în lumină se suprapune momentului de geneză a luminii. Dacă urmărim cum ţâşneşte lumina din centrul imaginii, asociem acestei izvorâri magnifica rostire primordială: Fiat lux!

Lumina se desface parcă din matca întunericului, lumina vine din întuneric, după cum ar spune Eckhart, iar în această izbucnire genetic-luminiscentă, mişcarea pe care o face fluxul de lumină este una centrifugă. Versurile lui Eckhart de mai jos sunt cât se poate de potrivite:

C’est lumière, c’est clarté
c’est la ténèbre,
c’est l’innommé,
c’est l’ignoré,
libéré du début ainsi
que de la fin,
Cela gît paisiblement
tout nu, sans vêtement.
Qui connaît sa maison,
ah ! qu’il en sorte !
et nous dise sa forme.

Să încercăm o traducere:

Lumină e, e limpezime
e întunericul,
nenumitul,
neştiutul
dezrobit de început
şi de sfârşit.
Ce zace netulburat
gol, fără îmbrăcăminte.
Cine-i cunoaşte locuinţa
ah, să iasă
şi să ne spună forma-i.

Dincolo de această geneză a luminii, privitorul e invitat la botezul în ea. Este ceea ce sugerează şi titlul: diving.

În relief, în imaginea mărită, se pot vedea nişte cruci în dreapta sus şi la baza tabloului, în centru, precum şi nişte mâini care ar ţine făptura. Senzaţia de imersiune este completată prin albastrul acvatic, care ne evocă, din nou, un moment al obârşiei: apele de sus / apele de jos. Negrul, roşul, ocrul, umbrele sunt necesare pentru contrast şi pentru a intensifica senzaţia de ţâşnire, respectiv de scufundare în lumină: „Da, Tu îmi aprinzi lumina mea, Domnul îmi luminează întunericul meu”.