Şi erau tot 12…


Cu ocazia concertelor de colinde, am ajuns prin diferite catedrale, biserici, locaţii culturale… Am sesizat că, în unele catedrale, există foarte multă agitaţie în timpul slujbei. Puţini sunt cei care stau aşezaţi şi ascultă de la cap la coadă slujba. Mulţi sunt cei care vin doar să aprindă câte-o lumânare… E un permanent du-te vino. Acolo, unde se vând lumânările, e chiar îmbulzeală şi… Ne-am amintit de scena alungării vânzătorilor din Templu… Totuşi, e multă lume, e limpede! Oamenii au măcar o fărâmă de simţământ religios.

Dar ne-am oprit mai îndelung asupra celor lângă care am petrecut mai mult timp la slujbă. Tipologiile nu sunt niciodată complete. Am făcut, aşadar, o schiţă. Şi erau tot 12…

1. Entuziastul. Stă cu urechile ciulite să prindă tot ce se spune. Priveşte doar în faţă, nu se concentrează la cei din jurul lui, cu excepţia situaţiilor în care distragerea atenţiei este foarte intensă. Participă la tot ce se întâmplă, trăieşte tot… Este ascultătorul dedicat prin excelenţă. Pentru el, mesajul are o semnificaţie directă, care se asumă pe măsură ce mesajul se transmite. Nu dă semne de oboseală. E prezent ochi şi urechi de la început până la sfârşit.

2. Plictisitul. Ascultă ce se spune şi expresia feţei lui trădează lehamitea, plictisul. „Alte voci, aceeaşi piesă / Alte guri, aceeaşi gamă”. Totuşi, stă acolo, nu se evaporă. Ascultă până la capăt. În prezenţa lui, se citeşte un sentiment de obligativitate. E acolo pentru că trebuie sau pentru că i s-a cerut să fie acolo. Nu i se spune nimic nou sau cel puţin aşa lasă să se vadă.

3. Cârcotaşul. Prezenţa lui e, într-un fel, exterioară. Ancorată în discurs, în ce izbeşte privirea, în suprafeţe. Îl aude pe cel din faţă spunând: „Creşterea şi trimiterea este…” şi se pomeneşte vorbind cu voce tare: „sunt”… Mai târziu: „Trimiterea e o etapă finală, mergerea ucenicilor…”. Şi iar, din reflex: „mersul”. „Uite copilul ăsta, dacă pică în nas de-atâta alergat. N-are părinţi?” Şi mai departe: „Ce tipă bine! Şi totuşi, la biserică nu se vine cu decolteu. La -8 grade. Ce apucături!”

4. Adormitul. Stă acolo, lângă tine, şi îţi dai seama din respiraţia lui că a adormit. Respiraţia i se îngreunează, pe nas iese un şuierat. Noroc că discret. Aproape se înclină în partea ta. L-ai încoti, dar dacă pică de-a dreptul într-o parte!?! Nu te mai concentrezi la nimic din ce se vorbeşte. Tipul acesta eutihian îţi captează toată atenţia. Bine că nu e pe marginea ferestrei!…

5. Indiferentul. E impropriu să-l numeşti „ascultător”. E acolo şi nu e. Nu participă în niciun fel. E marele absent. Are expresia aceea de perete impenetrabil. Privirea fixată sau nu. Nimic nu-l mişcă, nimic nu-l deranjează, nici măcar copilul care strigă pe-aproape: „pipi! mami, vreau pipi!”. Indiferentul nu părăseşte încăperea. Fizic, vorbind. Stă acolo, dar îl doare-n cot de toţi şi de toate. Niciun interes, pentru nimic. Nimic. Un zâmbet scăpat din greşeală pe arcuş… Un încruntat de privire. Zero.

6. Flirtaşul. Nu-i stau ochii în cap. Frumoasă expresie în limba noastră românească! Dacă-l urmăreşti de la începutul până la sfârşitul slujbei, vei descoperi o mulţime de lucruri despre el. Ce fel de persoane îi plac, cum încearcă să atragă atenţia, cum zâmbeşte, în câte feluri… cum face semne discrete, cum îşi ridică sprânceana etc., etc.

7. Fanaticul. Probabil e cel mai spectaculos ascultător. Aude câte o frază şi o supralicitează. E cu mâinile pe sus, murmură fraza aceea de nenumărate ori. Nu îl deranjează deloc privirile ciudate ale celor de lângă el. S-a retras în turnul lui de fildeş cu fraza miraculoasă şi o savurează pe îndelete, bucăţică cu bucăţică. Nu contează dacă între timp se mai rostesc alte fraze importante. Până nu-şi termină şi ultima înghiţitură, a plecat dintre ceilalţi. Apoi revine pentru scurt timp, să mai ia o porţie cu care să se retragă din mulţime să înfulece în tihnă. E cel mai savuros dintre toţi ascultătorii. Ţi-e şi teamă să-l analizezi. Poate e mai „adevărat” decât tine.

8. Centralistul. Sau mobilistul. E doar cu ochii pe mobil, uneori şi răspunde şi încearcă să vorbească în şoaptă, dar tot e auzit de ceilalţi. Când e un telefon mai important, iese pe hol. Apoi revine, sms-uieşte şi iar răspunde în şoaptă. La sfârşit zice: „Bun, le-am rezolvat pe-amândouă. Şi slujba, şi afacerile/relaţiile etc.

9. Plimbăreţul. E ascultătorul care nu are stare. Nu poate sta locului. Iese, revine. Iar iese. Ceva mult mai important sau mai interesant pentru el se consumă undeva afară. Venitul la biserică e doar pretextul. Toată atenţia sa e îndreptată asupra a ceea ce se întâmplă în culise. Acolo e adevărata lui „scenă”. Ceilalţi să asculte vrutele şi nevrutele celor din faţă…

10. Povestitorul. E un alt fel de a fi şi a nu fi la slujbă. Uneori, ceea ce povesteşte porneşte de la ce aude chiar acolo, pe moment. Alteori, poveştile sunt din afară şi n-au nicio legătură cu ce se intâmplă. Povestitorul şi bârfitorul au multe puncte de congruenţă. Dar ei trebuie să fie prezenţi, să participe într-un fel, că au nevoie de „substanţă” pentru poveşti. Sunt foarte deranjanţi, sunt cei mai insuportabili. Cel care doarme, măcar nu zice nimic. Cel care e agitat cu telefonul, măcar îţi dă impresia că are alte chestii importante pe rol. Dar povestitorii şi bârfitorii sunt de nesuportat! Nu doar că îşi mestecă propriile discursuri, dar îi şi obligă pe alţii să le înghită. Cum să te concentrezi stereo, şi la ce se spune în faţă, şi la ce ţi se flutură pe la urechi?!? Cu atâtea detalii!…

11. Ascultătorul tic-ăit. Îţi dă impresia că se concentrează la ce se spune, dar are nişte reflexe – mai mult sau mai puţin deranjante. Îşi freacă mâinile fără încetare, dă din cap a aprobare, îşi bălăngăne piciorul liber când stă picior peste picior, scoate capacul pixului şi-l pune la loc de zeci de ori, răsuceşte foaia cu anunţurile şi o desface la nesfârşit, bate un ritm cu degetele pe Biblie, pe marginea băncii etc. Cu siguranţă, se tic-ăieşte inconştient, de aceea e mai uşor de suportat decât povestitorul.

12. Observatorul. Şi, în marea mulţime de ascultători, se regăseşte şi câte unul cu „binoclul” în funcţiune. Are privirea distributivă, nu-i scapă nimic din „program”. Despre cel care observă un joc sau un act sărbătoresc, fără a participa, Huizinga spune că este un trişor. Cam aşa şi cu observatorul nostru. E acolo, dă impresia de acumulare „enciclopedică” a fiecărui cuvânt, gest, a fiecărei priviri, semnificaţii, dar, în fond, e o altă formă de abstragere din actul care are loc. Cel care nu participă la slujbă, dar o observă… un trişor.

Ne oprim aici. Sigur că am pus, generic, masculinul în schema tipologică de mai sus. E limpede că funcţionează şi la feminin. Ba, unele categorii, chiar mai bine la feminin…

Cameleonic, ne aflăm într-una sau mai multe ipostaze. Deodată sau rând pe rând. Am pus un plural inclusiv: „ne”!!!…

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit, De vină. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Şi erau tot 12…

  1. pety zice:

    Foarte interesante tipologiile prezentate. Parca ar fi o imitatia a Caracterelor lui Teofrast.
    In Dictionarul Enciclopedic de Psihiatie (Constantin Gorgos), volumul III sunt prezentate cateva din caracterele lui Teofrast. Din 30, doar 12. Sa fie o coincidenta?

    Iata care sunt, doar enumerate:
    1. Prefacutul,
    2. Flecarul,
    3. Grosolanul,
    4. Neobrazatul,
    5. Guralivul,
    6. Nascocitorul de stiri,
    7. Zgarcitul,
    8. Mojicul,
    9. Brutalul,
    10. Nemultumitul,
    11. Neincrezatorul,
    12. Infumuratul.

  2. A.Dama zice:

    Hm, Pety! Nu-mi strica jocul! 😉 E drept ca tu ai pregătire în domeniu, dar eu… De unde să ştiu eu că s-a mai scris şi cum, şi când, şi cine, şi cât?! Eu… sunt mic, nu ştiu (mai) nimic. M-am ocupat şi eu cu ce nu trebuie la slujbă în biserică. De-aici a venit tipologia asta. Dintr-o neatenţie atentă… Vai! Joaca asta! Dar tu crezi că dacă aş fi ştiut că sunt 30 de caractere, aş fi pus numai 12? Mie atâtea mi-au ieşit… într-o seară. Şi m-am gândit că 12 erau ucenicii…

  3. pety zice:

    Mie chiar mi-a placut. E un joc super interesant. Si aveti inclinare priceputa. Dar nu erau numai 12. Erau 13. Al 13-lea era Adamaica: cercetatorul, analistul comportamental.

    🙂

  4. rasvan cristian zice:

    Draga A.Dama,
    Iubesc bucuria din Craciunul tau!

    Si acum, la treaba!
    Asta nu-i biserica, e insectar! 🙂
    Asa sunt(em) si ne iubim eroii, ne ‘ludim’ cu ei.
    Ce pot sa-ti spun e ca Adam poate deveni A.Dam(a), da’ Balzac Balzac(a), ba!
    Cum de ce? De ce ii clasifici, ca ala e mai rau decat celalalt? De ce te implici? Se descurca fara tine, mai bine fara tine, nauci din tine.
    Acum, stii cum a fost: desteptii si frumosii si ‘frumoasele’ nu veneau. Asa arata ologii, ciungii, orbii etc., dupa ce au primit ‘papica’ de la pastorii lor. Cum i-ai descris tu. Pun eu bigotele lui Brel pe randurile din dreapta, ce zici?

    Cu drag de balzac,
    Rasvan

  5. A.Dama zice:

    Pety, mă surprinzi! Trebuia să mă ia cineva la rost, nu să-mi cânte în strună. 😛

    Deci, cum e cu „înclinaţia pricepută”? Vine de undeva din sfera psihologiei această terminologie?

  6. pety zice:

    Stiu ca nu suna bine din punct de vedere al limbii si papilelor limbii romane, dar tocmai de aceea am vrut sa alatur cei doi termeni.

    Ca sa sune haios de fain.

    De ce sa va iau la rost? Cine sunt eu?
    Mie mi-au placut descrierile.

    Cine stie cate or mai fi.

  7. A.Dama zice:

    Ce te bălzăceşti / băltăceşti tu, Răsvane!?!

    La insecte se pricepea Eliade. Ştii că mânca din când în când insecte, ca să vadă cât suportă „condiţia umană” din el…

    Crăciunul meu, dragă Răsvan, ai priceput că nu a fost cârcotaş… de tot. Dar tu de unde l-ai scos pe Brel, dom’le? Din ce buzunar? Vai! Demenţial. 😆

    Da’ vezi că nici Răsvana nu merge. Numai C(h)ristiana.

    Şi-acum, serios! Ce-am mai putea adăuga? Dar, aşa, strict la ce se întâmplă în timpul slujbei, nu în alte contexte?

    Cu drag,
    A.Dama

  8. A.Dama zice:

    Papilele limbii române, Pety? Hi hi hi! E o sintagmă care trebuie reţinută!!!

    Deci, oricine citeşte această „intruziune” îşi dă seama că, cel puţin în momentul analizei, cel care o făcea s-a identificat cu ultimul „păcătos”. Cu trişorul. Că slujba mergea înainte, iar analistul analiza, în loc să participe… Da’ eu mi-am făcut mea culpa din proprie iniţiativă. 😀

    Dincolo de toate astea, nu e trist ce se întâmplă prin biserici? Ziceţi şi voi!

  9. Camix zice:

    Asa bine cum am ras acum, rar in ultima vreme…

    Da, este si un adevar trist aici. Insa fiecare ne gasim la un moment dat intre ele (chiar daca nu in toate: e mult chiar in toate), dupa cum ai si punctat. Si asta e cel mai sanatos: sa ne vedem cu aceiasi ochi.

  10. A.Dama zice:

    Camix, ce m-aş fi făcut fără „punctările” tale? Trebuie să le iau cu mulţumiri! 😉

    Eu sper ca, dincolo de zâmbete, aşa cum ziceai, să medităm şi la partea tristă. Să schimbăm ce se poate, măcar în dreptul nostru!

  11. Ted zice:

    I-am văzut și noi, A.Damo, dar nu i-am definit! Acum, că știm cum îi cheamă, o să începem să îmbrăcăm scheletul oferit de tine cu carne și piele… Să vedem când ajungem la față… cu cine seamănă?

  12. A.Dama zice:

    Vezi, Ted, eu nu ştiu cum arată de la amvon mulţimea enoriaşilor, dar…

    Cand ajungem la faţă… cel mai sigur că ne vedem pe noi înşine! 🙂

  13. Camix zice:

    Iui, Ted… 🙂 ma ia cu friguri cand citesc ce ai scris. Ca un thriller.

    Ei, da… este un film numa’ bun. Bineinteles, proportiile sunt exagerate fatza de discutia in cauza, insa are asemanari multe multe. E vorba de The Machinist ( http://imdb.com/title/tt0361862/ ), in care personajul principal accidenteaza mortal un copil, dar fuge de la locul accidentului; timp de 1 an, e urmarit de ideea vinovatiei (slabeste foarte mult), insa sub forma unei halucinatii, in care el cauta vinovatul mereu si suspecteaza pe unul si pe altul. In final, descopera vinovatul… el insusi. Cam la asta m-a dus cu gandul imaginea pe care ai descris-o. 🙂 Tare de tot.

    Un scurt trailer:

    Recunosc ca m-am departat cu mult. Imaginatia zboara. 🙂

  14. Ted zice:

    A.Dama,
    Te înșeli cu privire la mine… De la amvon, mă străduiesc să-i privesc pe oameni așa cum îi vede Dumnezeu: prin prisma a ceea ce pot deveni, nu prin prisma a ceea ce sunt! Că dacă m-aș uita la cum sunt…
    Știi bancul acela? Un păstor s-a lăsat de păstorit și și-a deschis o casă mortuară (tot suntem în domeniul thriller-elor! ;-)) La întrebarea că de ce a renunțat la o meserie în favoarea alteia, el a răspuns că o viață întreagă a încercat să-și îndrepte enoriașii și aceștia nu s-au lăsat îndreptați… acum, când vin la el, cum îi pune, așa stau!

    Camix,
    „scheletul” lui A.Dama (în viziunea mea) era esența caracterelor celor 12 neapostoli ai bisericilor (și aceștia au și diaconi cu ei!) Dar tu știai asta, așa că ne lăsăm purtați de imaginația ta fermecătoare și ne luăm pe urmele tale în lumea thriller-ului propus! Mulțumim pentru linkuri. Eu merg doar la filmele recomandate de prieteni 😉 Dușmanii…

  15. Mau zice:

    Mi-a placut lectura… la sfarsit m-am gandit la tine ca fiind Observatorul pana am citit cuvantul trisor…:-) Si citind mai departe am inteles ca tu nu erai decat „cercetatorul, analistul comportamental”…aveai o misiune… sau te plictiseai? 🙂 Mi-e dor de tine sa imi fii mai pe aproape.

    E mai personal mesajul, dar imi permit.

    Cu drag si dor,
    Mau

  16. A.Dama zice:

    M-am înşelat, Ted? Dar nu am zis nimic de tine aici. La tine ţin… Acel „nu ştiu cum se văd oamenii de la amvon” era mai degrabă interogativ. Că nu ştiu cum e. Se pare că mi-ai răspuns. Bancul tău mi-a amintit de „Cănuţă, om sucit”. Toată viaţa sucit, nici în sicriu nu a stat cum l-au pus. Şi acolo s-a sucit. Caragiale ăsta! 😀

  17. A.Dama zice:

    Se înţelege, dragă Mau, că sunt mai personale cuvintele-ţi. Doar eşti din pătratul perfect. 😉 Sincer, despre momentele acelea în care i-am văzut pe toţi aşa cum i-am descris… eu doar aveam atenţia distributivă. Că ştiu şi ce s-a zis de la amvon. Dar, a fost deranjantă agitaţia din jurul meu. În spate, vorbeau 2 băieţi, apoi am auzit o fată corectând cu voce tare un dezacord făcut de cel de la microfon… în stânga era mobilistul, mai în stânga unul care vorbea singur etc.
    Poate lectura aceasta să-i pună şi pe alţii pe gânduri. Cum sunt văzuţi de cei din jur…

    Mulţumesc că treci prin lumea mea! 🙂
    A.Dama

  18. Dacy zice:

    Oare nu cumva toţi avem o bucăţică din fiecare categorie enumerată mai sus? Şi fiecare o dezvăluie pe care doreşte când vrea… sau poate o dezvăluim pe cea mai nepotrivită la cel mai nepotrivit moment, sau cine ştie… fiecare avem o parte, mai mare sau mai mică, depinde de noi din fiecare dintre cei menţionaţi mai sus… nu? 😀

  19. A.Dama zice:

    Dacy, dacă intenţionat dezvăluim o faţă sau alta din cele enumerate în articol, atunci e de rău. Înseamnă că intenţionat greşim
    Dacă ni se întâmplă la modul inconştient să ne găsim în aceste ipostaze, poate mai e scăpare!… 😉

    Mulţumiri de vizită,
    A.Dama

  20. ihtys zice:

    A.Dama

    iti propun sa iscalesti si profilul celor de la amvoanele catedralelor, bisericilor…

    Asteptand,
    Emanuel

  21. A.Dama zice:

    Ihtys, tribuna e libera. De ce sa nu iei tu microfonul si sa ni-i profilezi pe cuvantatori?

    Cu ascultatorii a fost mai simplu. Ca ma aflam printre ei. Dar la pupitru… nu ma vad. 😀

  22. ihtys zice:

    Ma gandesc sa iau microfonul, cand voi avea mai mult timp.

  23. A.Dama zice:

    Înseamnă că va ieşi un duet… la distanţă, dar tot duet! 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s