Când mi-a spus: bunica împlineşte 100 de ani, mi s-a părut aşa, de poveste. Dar, cum fiecare viaţă e (cel puţin) o poveste, m-am bucurat că această bunică e dintre cei mai tari decât cei tari:
Anii vieţii noastre se ridică la 70 de ani, iar pentru cei mai tari, la 80 de ani…
Vă redau cuvintele – simple şi mişcătoare – ale prietenei mele, însoţite de urarea mea: La Mulţi Ani, cu mulţumiri!
Îmi place să spun despre bunica mea că e dintr-un an cu Mircea Eliade. Reacţia imediată e „Daaa?”, iar apoi observi cum încearcă să îşi amintească sau să calculeze în cap. Când adaug că e dintr-un an şi cu Răscoala ţărănească, se face instantaneu clickul: „Aa! 1907? Uaa! Păi, câţi ani are, atunci? Doar nu 100! Nu se poate, chiar 100???”.
Azi e 23 decembrie, ziua ei de naştere. Împlineşte 100 de ani. Primăriţa comunei de care aparţine satul ei şi-a anunţat prezenţa la… eveniment. Din interior, sărbătoarea e mai puţin fastuoasă şi cere mai multă intimitate, însă gestul e apreciabil. Pentru că va fi greu pentru ea să aibă puterea de a se bucura; drumul ei spre cer devine din ce în ce mai scurt; cu fiecare zi, în ultima vreme. În urma unei fracturi de os la picior, nu a mai umblat de mai bine de 1 an, moment din care n-a rămas singură.
Pentru toţi cei din jur, e dureros să vadă acest drum scurtându-se. Are 4 copii, mama mea şi un unchi stau acum acolo cu ea. În mod sigur, nu aş fi în stare să dăruiesc ca ea, deşi ea crede că nu dă suficient.
Mi s-a spus că a fost tot timpul o femeie credincioasă şi că n-a lăsat să treacă o duminică fără a ţine post… Azi, de ziua ei de naştere, e duminică. Nu ştiu pentru câtă vreme voi mai putea spune că încă am bunică din 1907. Mă grăbesc. V-o spun şi vouă.
A.Dama, mulţumesc că m-ai ajutat să mă grăbesc mai sonor decât aş fi putut să o fac eu!
Camix
lumea adam(a)ică 
Iubesc inima care bate in aceste cuvinte.
Multumesc, Cata, pentru citirea ta empatica. Poate cu atat mai mult ca ai vazut-o si ai vorbit cu bunica asta!
Mă bucur, Cătă, să te aud din nou! Am crezut că ai dispărut într-o cămăruţă de sus cu eprubete.
Aşa-i că-i mare lucru să ajungi la 100 de ani! Mie aşa mi se pare. Că e un fel al Lui special de-a te iubi.
A.Dama
Mi-am amintit de acest articol acum…
Poate ar trebui să spun şi când Domnul a hotărât să reducă suferinţa la zero. Ce bine, A.Dama, că ai venit cu ideea de a-mi cere să scriu despre ea, câtă vreme îi putem ura ‘La mulţi ani’. În 2 ianuarie, durerile pământeşti au încetat. E şi acesta un mod de a iubi.
Acum… La mulţi ani ei acolo dincolo!…
Draga Camix,
Uneori, El ne asculta mai repede decat ne imaginam noi. Ca doar ce-a fost mutarea ei in vesnicie, decat ca El ne-a ascultat urarea de „La Multi Ani”. 🙂
Dumnezeu sa va mangaie! Ce-am facut eu, spunandu-i cu tine o urare in vazul tuturor, a fost atat de putin!!!
Cu drag,
A.Dama
Pingback: PoVeste din(ainte de) război « timposibil