La ce sunt bune emoticoanele


Citind articolul domnului Picioruş, despre emoticoanele care dumnealui nu-i plac, ne-am gândit la o explicaţie pentru folosirea lor, iar dumneavoastră veţi decide cât de în plus sunt, dacă e nevoie să le prigonim atât, să le mazilim, dacă sunt într-adevăr „limbaj de lemn”, ca să cităm din articolul amintit.

După cum se ştie, comunicarea presupune un plan segmental, respectiv format din cuvintele care alcătuiesc expresia comunicării şi conţinutul ataşat expresiei (în condiţiile în care comunicarea se întâmplă între cunoscătorii aceleiaşi limbi), şi un plan suprasegmental, care e format din intonaţie şi accent. Am putea acum adăuga mimica şi gesturile. Să urmărim nişte situaţii:

1. Doi vorbitori de aceeaşi limbă discută despre o boacănă a unui politician. Pentru că sunt faţă în faţă, ei citesc din expresia feţei celuilalt dacă e ironic, dacă e îndârjit împotriva politicianului, dacă are o atitudine de treacă-meargă etc. Intonaţia, mimica, limbajul gestual ajută la o corectă înţelegere a reacţiilor celuilalt. Pe lângă planul segmental, al cuvintelor înşirate în secvenţa discursivă, există, aşadar, elementele suprasegmentale care contribuie la eficienţa dialogului. Aceeaşi discuţie având loc la telefon, mimica, gesturile sunt suplinite de intonaţie şi de accente.

2. În prezenţa a două persoane care vorbesc o altă limbă decât cea vorbită de un individ, acesta din urmă va înţelege doar din mimică, tonalitate, gesturi, dacă e vorba de o discuţie în contradictoriu, dacă e un sentiment de reciprocitate în ceea ce discută cei doi etc. Lipseşte înţelegerea în planul segmental, pentru că elementelor care îl alcătuiesc nu li se asociază o semnificaţie, însă în privinţa planului suprasegmental, individul pricepe câte ceva din comunicarea celor doi.

3. Cam acelaşi lucru, ca în situaţia descrisă la punctul 2 se întâmplă când sunt copiii lăsaţi să se joace, iar ei găsesc, chiar fără cuvinte, cum să comunice între ei, graţie acestor elemente suprasegmentale de care ziceam.

4. În dialogul virtual – excluzând cel care se realizează pe camerele web, unde e posibilă urmărirea mimicii sau/şi a gesturilor – locutorii şi interlocutorii nu se află faţă în faţă. Aşadar, pentru a nu exista dubii cu privire la vreo formulare ironică, în glumă, de drag şi aşa mai departe, emoticoanele suplinesc această dimensiune suprasegmentală a comunicării. Sunt nişte instrumente auxiliare ale dialogului virtual.

Să vedem nişte exemple:
a) Nu mă deranjează să merg pe mâna ta. 😉 Aici este folosită expresia „a merge pe mâna cuiva”. De bună seamă, cititorii nu vor înţelege că, fizic, călcăm pe mâna cuiva, Totuşi, când urmează un emoticon precum cel de mai sus, deja discursul este mai explicit, deja se înţelege mai bine că tonalitatea este amicală şi că sunt „subînţelesuri” pe care locutorul doreşte să i le transmită interlocutorului său – respectiv, autorul cititorului său.

b) Bine că nu facem infarct de la câte un dezacord gramatical 😀 Folosirea emoticonului îl va ajuta pe celălalt să înţeleagă ironia celui care a emis enunţul, dar şi atitudinea de condamnare, de indignare pe care a avut-o în faţa dezacordului gramatical.

c) Să vă-mboarde Domnul în rai! Dacă urmează un emoticon cu zâmbet 🙂 , cititorul va lua urarea cu zâmbet, nu se va gândi: „Măi, ce tâmpit îi individul ăsta, uite cum se exprimă!”

d) N-am vrut să te trag de limbă, dar mulţumesc că mi-ai spus! E trist. 😦 E un fel de a-i arăta interlocutorului mai mult decât exprimă cuvintele. Emoticonul arată intensitatea părerilor de rău, a stării instalate în urma dialogului.

Şi aşa mai departe…

Aş putea lua fiecare emoticon în parte şi să-l pun în context, dar asta poate face oricine.

În concluzie, emoticoanele nu sunt „limbaj de lemn”. Ele sunt elemente suprasegmentale în dialogul virtual.

O altfel de concluzie: dacă vi s-a întâmplat să scrieţi ceva şi să trimiteţi emoticoane în prezenţa unui copil care urmăreşte ce apare pe monitor, veţi vedea ce reacţie superbă are copilul la emoticoane. Nepoţelul meu de 4 ani înţelege emoticoanele, şi dacă nu poate citi ce scriu. Se amuză de numa’.

Deci, nu vă temeţi de emoticoane! Dar nici nu le supralicitaţi! Excesul de zel emoticonesc dăunează. Face riduri! 😆

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De(z)legat. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la La ce sunt bune emoticoanele

  1. Camix zice:

    Cred că emoticoanele sunt chiar un necesar, un mai mult decât util. Nu, nu cred că fiecare replică necesită aşa ceva. Însă da, cred că e important. Comunicarea virtuală e şi aşa mult limitată dacă ne gândim doar la cea scrisă. Emoticoanele sunt o încercare de a mai umaniza spaţiul în care comunică cel puţin două persoane. Şi în care se comunică pe ele, nu? 🙂 Nu doar oferim informaţii:

    – Unde ai fost?
    – La Ionel.

    ci ne comunicăm şi pe noi (altfel, vom semăna cu maşini care stau de vorbă).

    – Îţi place piesa mea?
    – Nu.
    – De ce?
    – Plată.

    Acum să vedem acelaşi text:

    – Îţi place piesa mea?
    – Nu. 😦
    – De ce? 😕
    – Plată. 😕

    Poate vedeţi o diferenţă.

    Încă o chestiune de notat: am văzut şi mesaje care constau doar din emoticoane: o sută de zâmbete înşirate pe vreo 10 rânduri. Na, acum, dacă nu avem ce spune, dar vrem neapărat să spunem ceva… 😛

  2. rasvan cristian zice:

    Draga A.Dama, are dreptate Piciorus: textu bate emoticonu! Zice marele omu:

    „Te iubesc e un lucru comun, ceva banal, o parte a limbajului de lemn, dacă nu e băgat într-o stare de spirit…”

    Poti sa-l bagi tu pe te iubesc in ce emoticon vrei, ca-n stare de spirit tot n-o sa fie… bagat! 🙂

    Cu drag simplu, de lemn
    Rasvan

  3. A.Dama zice:

    O sută de zâmbete, Camix?????????????
    Îţi dai seama câte riduri? 😯

    Din câte înţeleg eu, chiar ţi se pare mai umană comunicarea cu emoticoane, adică nu „limbaj de lemn”. Dar oare ce o fi limbajul de lemn? 😛

    A.Dama

  4. A.Dama zice:

    Dragă Răsvan, ştiu că textu’ bate emoticonu’, de-aia am făcut teoria comunicării în ditamai articolu’. 😉
    Dar, lămureşte-mă, cum e cu băgatu’ lui „te iubesc” în stare de spirit? Tu zici că, de fapt, „te iubesc” vine dintr-o stare de spirit, nu tre’ introdus? ❓

    Cu drag,
    fără lemn,
    A.Dama

  5. A.Dama zice:

    @ Aurel: 😉

    🙂

    A.Dama

  6. pety zice:

    Cineva spunea: „daca vrei ca oamenii sa se simta bine in preajma ta, put a smile on your face”.

    Cum cuvintele n-au acest „har”, emoticoanele se alatura cu bine si cu efect lor, cuvintelor.

    Emoticoanele au rol de semnale pt diferite stari de spirit care nu pot fi corect „citite” la o prima lectura din text. Sunt un fel de „semne de circulatie” printre cuvinte.

    Semnele de circulatie ne spun printr-o imagine bidimensionala: „atentie cad pietre”, „drum in panta/rampa”, „atentie urmeaza o trecere de pietoni” etc., etc.

    Asa si emoticoanele.
    Ele spun: „heeei, nu mai fi asa crispat, era o gluma”.
    Sau: „Am glumit noi, dar acum treaba e serioasa”.

    Cam asa ceva.

  7. A.Dama zice:

    Dar americanii prea îşi pun smile-ul pe face şi joacă teatru. Sau nu?

    Semnele de circulaţie… plauzibilă trimiterea, pentru că e vorba de un limbaj simbolic. Însă acum nu pot să nu zâmbesc pe sub mustăţi 😀 – de care nu am – imaginându-mi un traseu pe care întâlneşti indicatoare de genul: la dreapta 🙂 , la stânga 😦 , înainte 😆 , înapoi ❓ ş.a.m.d.

    😛

  8. pety zice:

    Eeeeeiii.
    Acum hiperbolati putin, dar evident, glumiti.

    Sic!

  9. pety zice:

    Iar treaba cu americanii dupa mine e simpla.
    Avem de invatat de la ei in lucrurile bune, ca la teatru nu ne intrece nimeni.

    Ce piese de teatru se joaca in parlamentul Romaniei…
    Dar bietii de noi, oamenii de rand, suntem figuranti. Ai lor, ai parlamentarilor.

    Scrisesem mai multe, dar m-am razgandit.

  10. A.Dama zice:

    Iar dvs, Pety, lansaţi licenţe poetice în eter. Deci eu hiperbolam… ❓

    Şi, trecând la parlament, hai să ne gândim cum le-ar sta politicienilor să ţină discursuri doar din emoticoane? La microfon, cu pancarta. 😛

  11. pety zice:

    Scuze, vorbeam cu cineva pe mess si foloseam pronumele de politete. V-am zis ca e greu sa fii setat asa.

    Eu nu m-as supara. Sa foloseasca emoticoane cate vor. Dar daca e un emote de-ala zambaret, sa simt si eu, nu sa cant prohodul.
    Adica, ei folosesc emoticoane cu propriile lor „moace”, si zambesc de le sar capacele, dar bietilor oameni de rand numai de ras nu le vine.

    Am divagat putin, dar asa e cu semnele… Te duc unde nu te-astepti.

  12. A.Dama zice:

    La câte scene penibile am asistat. care au avut loc între politicieni, nu ştiu dacă doar emoticonul cu zâmbetul ar fi suficient. S-ar inventa emoticoane noi. Cu trasu’-n piept sau de barbă, cu pumnii în moace etc., etc. Nu că n-ar fi tot un spectacol…

    Dar, parcă ziceam cândva că nu fac politică pe blogul ăsta. Doamne, iartă! 🙂

  13. pety zice:

    Doamne, ce-am mai ras. Dac-as avea asemenea emoticoane, as sti eu cui sa le dau.

  14. rasvan cristian zice:

    Draga A.Dama,
    la „Tu zici că, de fapt, “te iubesc” vine dintr-o stare de spirit, nu tre’ introdus?”

    Daca ti-as spune ca nu tre’, m-ar bate Cyrano… Si daca stau si ma privesc, nici nasu meu nu-i chiar atat de mic, ca sa nu tre’ sa-ncerc… 🙂

    Cu nasu la purtare,
    Rasvan

  15. anaayana zice:

    Eu cred ca nemulţumirea cu privire la emoticoane era alta: din cele 20-30 câte există, poate că nu de fiecare dată ele reuşesc să exprime exact starea pe care vrem să o arătăm.

    Când comunicăm în scris, este nevoie de indicii în ceea ce priveşte starea noastră. Numai cineva care a vorbit destul de mult pe chat poate să înţeleagă utilitatea lor.

    Dacă s-ar realiza mult mai multe, poate că nu ar mai fi privite ca nişte stări-şablon. E ca şi cum ai zice că-ţi place rozul, primeşti o rochie roz cadou şi de fapt ţie îţi place rozul ăla mai şters, nu unul fosforescent.

    Ideea este că emoticoanele sunt bune, dar numai să nu fie folosite în exces, pentru că denotă superficialitate.

    O mică paranteză! Mai vorbesc o dată sau de două ori pe lună cu cineva drag şi primele reacţii pe care le are sunt nişte emoticoane cu hug şi kiss, trimise în şir indian, unul lângă altul, până se fac sute. La un moment dat, ele sunt deranjante pentru că elimină cuvintele. I-am şi spus persoanei respective „ce te-ai fi facut fara emoticoane?”

  16. Camix zice:

    Cu excesul s-a spus. De multe ori.

    Dar ar fi cu totul haios să vezi în viaţa face to face ce ar însemna un dialog numai din emoticoane. Ar fi ca un dialog ca între surdo-muţi, privit din afară.

  17. anaayana zice:

    Pentru asta exista mimii 🙂

  18. iacov zice:

    Vai, A.Dama, uneori stau sa ma intreb daca post-urile tale nu sunt cumva articole de cercetare care n-au avut sansa sa fie publicate in Limba si literatura 🙂

  19. A.Dama zice:

    Răsvan,
    te temi de Cyrano, chiar aşa? Da’ pe el l-a purtat nasu’ departe. Hi hi, ce bine că avem diacritice! Altfel ai fi citit naşu’. Oricum, nu mi-ai răspuns dacă vine dintr-o stare de spirit sau tre’ vârât într-o stare de spirit. Dar m-am mai gândit la ceva. Când înveţi o limbă străină şi înveţi „te iubesc”, nu înseamnă nimic. Doar când înveţi limba persoanei îndrăgite, să-i poţi spune pre limba ei aşa ceva. Asta stare de spirit!

    Cu drag,
    A.Dama

  20. A.Dama zice:

    Dragă Anaayana, tot nu mi-ai spus de unde ţi-ai adunat literele astea laolaltă! 😉 Deci tu spui că sunt prea puţine emoticoane? Hm. Să mai dăm comandă la câteva! Da’ apoi unde va mai încăpea misterul. Într-o comunicare, trebuie să-i lăsăm loc şi misterului. Nu lui „Mister X” 😛 .
    Da’ unele persoane chiar nu se ştiu opri când vine vorba de emoticoane. Ăsta e un pericol, e clar! Şi dacă pune un sărut sau un îmbrăţişat acolo, ce înseamnă? Păi, nu mare lucru. Între emoticon şi act… Lungă distanţă. 😉
    Iar când ai scris de mimi, nu m-am abţinut să nu mă gândesc la filmele mute cu Stan şi Bran. Eh!

  21. A.Dama zice:

    Camix, tot ai înţelege ceva şi din emoticoanele acelea face to face, aşa-i? Şi m-am mai gândit la vietnameză care e o limbă cântată. Dacă am asculta doi vietnamezi, oare ne-am da seama dacă se ceartă sau se iubesc?

  22. A.Dama zice:

    Dragă Iacov,

    Un ochi râde, unul plânge! 🙂 😦

    Mă bucur că ai dat pe-aici!

    Îmi pare rău că îmi aminteşti că m-am rătăcit prin blogosfera asta.

    Îmi fac bagajele şi plec.

    Nu prea am ce căuta pe-aici!

    Mă ascund într-o carte şi îi las pe cei mai practici să scrie articole de toată ziua!

    Asta e!

    Cu un ochi zâmbăreţ, altul lăcrămăreţ,

    A.Dama

  23. rasvan cristian zice:

    Draga A.Dama

    Daca la ‘partir c’est mourir un peu’, pun aimer in loc de partir, adica sa mor pentru mine pentru a te iubi pe tine. Asta e ceva, pot spune atunci ‘te iubesc’…?
    Cyrano? Nu, cu Depardieu nu ma tem, invat sub nasul lui 🙂

    Cu drag
    Rasvan

  24. A.Dama zice:

    Vezi tu, dragă Răsvan, chestiunile sunt atât de simple cât de complicate ne plac nouă! 😉
    Aimer c’est mourir… mai mult. El chiar a murit de tot.
    Însă Depardieu… e „De part(ea) lui Dieu”. 🙂

    Cu drag,
    A.Dama

  25. anaayana zice:

    Mai multe emoticoane, dar folosite numai acolo unde este nevoie, ar fi culmea sa fie si astea in exces!

    Care este misterul literelor adunate într-un singur cuvânt? 🙂 Trimite-mi pe mail, simt că discuţia este mai profundă!

  26. A.Dama zice:

    Hm, Diana! Pe ce limba-mi vorbesti tu aici?

    😛 , 😉 , 😀

    Bun venit, by the way! 🙂

  27. Alex zice:

    Am văzut la tv că astăzi, 19 septembrie, au împlinit emoticoanele 26 de ani de când au fost „inventate” de …”tatăl” lor (nu am reţinut numele). Adevărul e că ne ajută să „întărim” textul şi cu mici indicii despre starea noastră de spirit.
    Mi-am amintit că ai abordat acest subiect. Cui nu-i plac…sănătate! Poate să pună mai multe virgule şi semne de exclamaţie! 🙂
    Numai bine!

  28. A.Dama zice:

    Draga Alex, multumesc de informatie! 🙂 Deci emoticoanele au implinit 26 de ani? Mai bine de un sfert de secol. Au ceva greutate inseamna… si o experienta bogata. Cate lacrimi n-au transmis, cate zambete, cate inimioare intregi si frante, cate hohote de ras! 🙂

    Ma indoiesc ca unii care nu le agreeaza vor reusi sa transmita totul cu virgule, puncte, semne de intrebare si de exclamatie. Dar nu ne putem pune impotriva lor, ca am pierde vremea. Iar vremea trebuie rascumparata.

    Sa zambim deci pre limba noastra! 🙂 😉 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.