Ascuţitoarea de pene


Nu, nu este o sintagmă poetică… Ascuţitoarea de pene era un obiect de folosinţă generală.

taille-plume1.jpg taille-plume2.jpg taille-plume3.jpg

Am citit despre asta într-un Regulament de ordine internă al unei tipografii, pe la 1880. L-am găsit interesant. Aproape „utopic”:

1. Evlavia, curăţenia şi punctualitatea sunt forţa unei afaceri.

2. Pentru că am redus considerabil numărul orelor de lucru, angajaţii vor fi prezenţi numai de la 7 dimineaţa la 6 seara, şi numai în timpul săptămânii.

3. Îmbrăcămintea trebuie să fie cât mai sobră. Funcţionarii nu se vor lăsa purtaţi de fantezia hainelor în culori vii.

4. În birouri nu se va purta palton sau pardesiu. Când va fi deosebit de rece, se va permite purtarea fularelor, a eşarfelor şi a bonetelor.

5. Firma pune o sobă la dispoziţia angajaţilor. Cărbunele şi lemnul trebuie păstrate în lăzile destinate lor. Pentru a se putea încălzi, le recomandăm angajaţilor să aducă în fiecare zi patru livre de cărbune în anotimpul rece.

6. Niciun angajat nu poate ieşi din încăpere fără permisiunea Domnului Director.

7. Este strict interzis a se vorbi în timpul orelor la birou.

8. Pofta de tutun, vin sau alcool este o slăbiciune umană, de aceea e interzisă tuturor membrilor personalului.

9. Acum, că am redus substanţial numărul orelor de muncă, servirea mesei e permisă în continuare între 11.30 şi 12.00, dar munca nu trebuie, cu niciun chip, să înceteze în acest interval.

10. Funcţionarii îşi aduc ei penele. O ascuţitoare nouă de pene este disponibilă, la cerere, la Domnul Director.

11. Un angajat adult, desemnat de Domnul Director, va răspunde de menţinerea curăţeniei în sala mare şi în biroul directoral.

12. Proprietarii recunosc şi acceptă generozitatea noilor legi ale muncii, dar aşteaptă din partea personalului o creştere importantă a randamentului în schimbul acestor condiţii aproape utopice.

Utopic? 😀

Explicaţie (întârziată, dar necesară):

Existau şi copii angajaţi, nu doar adulţi. Salariile săptămânale prezentau diferenţe ca de la cer la pământ în funcţie de vârsta angajaţilor sau de vechimea în firmă. Aruncaţi o privire:

Cadeţi (până la 11 ani) – 0,15 F
Juniori (până la 14 ani) – 1,45 F
Tineri – 3,25 F
Funcţionari – 7,50 F
Seniori (cu vechime de 15 ani) – 14,50 F

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De toate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Ascuţitoarea de pene

  1. Bibliotecaru zice:

    Este o lume de acum 100 de ani. Iată o explicaţie a faptului că atunci lucrurile mergeau mai bine ca acum. Paradoxal, mi-aş dori mai mult un loc de muncă care are astfel de rigoare decât „libertatea” de astăzi. Pe atunci exista o anumită eleganţă a funcţionarului care impunea respect celor din jur. Şi parcă şi femeile mergeau elegante şi vaporoase pe străzi, şi nu agăţate de sacoşe de piaţă, cum le poţi observa acum în fuga lor spre casă… Ajunşi acasă, oamenii nu se îmbrăcau în „haine de casă”, ci îşi dezbrăcau vestonul luând un halat elegant. Întotdeauna hainele periate, pantofii văcsuiţi, pălăria întreţinută… Dar cel mai mult regret acea socializare gen Five o’clock.

  2. A.Dama zice:

    Da, chiar mai bine de 100 de ani, Bibliotecarule! Însă mă surprinde privirea ta nostalgică în trecut… ca şi cum ai fi fost cândva acolo! 😉
    Eh, mă duc şi eu cu gândul la capoate elegante şi servante. Dar tot era scindată lumea. Că nu erau toţi eleganţi… Mahalagii şi muşterii cârciumelor, o îmbâcseală. Five o’clock ţine de lumea bună. Prea suntem cu cafeaua unii, ca să mai socializăm la ceai. 😀

  3. anaayana zice:

    Suna bine „angajat adult” 🙂

  4. A.Dama zice:

    Poate trebuia să precizez în articol, Anaayana, că erau şi angajaţi copii. Cred că voi actualiza informaţia în articol! 🙂 Am scos „statul de plată”, deşi era interesant. Am să îl pun pentru cei care vor mai citi de-acum înainte articolul.

    Cu mulţumiri,

    A.Dama

  5. addsalu zice:

    Sa tot fii angajat in vremurile noastre… Articol de citit in perioadele in care nu-ti mai convin conditiile de lucru… 🙂

  6. A.Dama zice:

    Aşa-i, Adrian, că era nasol de tot să ceară permisiune să iasă la pipi. Auzi, dom’le, fără permisiunea Domnului Director nu se merge nicăieri!

  7. Pingback: Din pană în pană « lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.