Bă, care v-aţi făcut tema?


Recunoaşteţi interpelarea? Ştiţi cu aproximaţie vârsta emiţătorului?

V-aţi gândit cu siguranţă că în cele 10 min. de pauză (plus/minus 5 min.), un elev strigă în gura mare prin clasă după ajutor!

Nu, nu mai suntem „pe vremea aia”.

Suntem pe vremea când fraierul funcţionează puţin diferit: forma diferă, e mise à jour, dar conţinutul rămâne. Adică „fraierul” e mereu cel care munceşte şi pentru alţii, într-o clasă. E bonomul pe care toţi îl trag de barbă să mai scuipe-o temă gata făcută, nou-nouţă. Conţinutul e acelaşi… şi e politico-religios pe deasupra: unul pentru toţi. Formele s-au schimbat, graţie tehnicii minunate de care dispunem.

Dacă într-o vreme, fraierul accepta cu chiu cu vai să-şi dea caieţelul într-o pauză să se-nfrupte toţi în 10 min. din munca lui de ceasuri „din chilie”, acum strigarea se face… pe chat. Yahoo messenger e un excelent locus communis pentru sinistraţii clasei. I se îngăduie un timp celui care binevoieşte să muncească, după care, se face strigarea:

Bă, care v-aţi făcut tema? N-o scanaţi să ne-o trimiteţi şi nouă? Puneţi-vă webcamu’ pe caiet să vedem şi noi!!!

Şi se face linişte până la primul cuvânt neînţeles. Până la prima formulă mai ciudată. După care vacarmul reîncepe… Cu prea puţine cuvinte de mulţumire pentru frăierică.

Deşi la origine fraierul este „prostul” – cuvântul vine din germană şi se referă la un pretendent tras pe sfoară – într-o clasă, fraierul nu e prost, doar e „prostit” de ceilalţi. Fraierul e deşteptul clasei. Ziceţi dacă nu!

Ce educaţie mai primesc copiii azi? Temele se fac pe net, la grămadă – singuri, mă rog, fiecare cu computerul, dar urmărind ce-a făcut deşteptul-fraier; referatele sunt, invariabil, în regim „copy-paste”, lucrările mai cuprinzătoare se cumpără de la antemergători ş.a.m.d.

Nu era mai sigur când se lua curentul 2 ceasuri pe seară şi temele se făceau la lumânare? Ah, nu, nu să ne-ntoarcem acolo! Dar nici să nu luăm totul la mişto!…

Cum am mai face atunci ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni?!

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în Demenţial. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

34 de răspunsuri la Bă, care v-aţi făcut tema?

  1. Camix zice:

    Un elev si-a fotografiat colegii in timp ce astia isi copiau tema; si mi-a trimis si mie poza, sa-i admir in toata splendoarea. 😀

  2. A.Dama zice:

    Da, Camix, e logic! Tipologiile se pot completa. Elevul deştept, elevul tocilar, elevul sinistrat, elevul turnător etc.

  3. amihur zice:

    Asa ceva… recunosc prima parte a povestirii, cu copiatul in clasa a temei… asa era pe vremea mea… dar chiar aici sa se fi ajuns…

    Poate eu unul in ziua de azi as folosi tehnica intr-un scop mai bun… de ex in ziua de azi poti sa faci un Conference, unde sa discuti idei despre cum sa faci tema mai bine…

    Dar vorba aia… e mai usor sa o transcrii doar prin webcam…

    Hmmm adevarat … ciudata generatie… ca sa nu spun mai mult.

    Amihur.

  4. A.Dama zice:

    Când e conferinţă, Amihur, e doar ca să dicteze unu’, iar ceilalţi să scrie după ureche… Îţi imaginezi o temă de franceză dictată? 😀 Sau de chimie…

  5. pety zice:

    Eu l-as proteja pe „fraierul” clasei. Dac-as fi cel mai tare din clasa la pectorali si bicepsi, as deschide chiar o afacere.

    Trimiterea temelor se face direct de la pc-ul meu. Geniul pe care-l protejez imi trimite doar mie temele gata facute si scanate, iar eu comercializez pe „bucati”, in functie de cat poate da fiecare. Ca doar e afacere nu?

    Asa ar fi un scenariu posibil.
    Asa s-ar putea chiar intampla in scolile romanesti.
    Sper ca nu am dat idei.

  6. calatorru zice:

    si totusi, cineva inca isi mai face tema… cineva… nu de mult, un profesor mai cu experienta invatza alti profesori cu mai putina, ca pana la urma cam tot ce poate profesorul sa faca e sa „sugereze si sa se roage”…

    cine vrea sa inventeze tema personalizata ??:) sau un altfel de antidot impotriva copy/paste-ului…

  7. Alin Cristea zice:

    Cine e fraierul e greu de spus… Abia viaţa îşi va spune cuvîntul… Din păcate, atîţia premianţi nu se adaptează vieţii. Nu e neapărat vina lor.

    Şcoala e un mediu artificial. Deşi face parte din viaţă, nu e chiar… viaţă.

    Li se întîmplă multora: pe cînd învaţă să facă un eseu, să facă faţă (în primul rînd psihologic) examenelor, termină şcoala şi vine… viaţa. Alte examene… Dar de un alt soi… de-alea adevărate. Aici cam ne lipsesc pedagogii…

    Să nu uit: e sănătos să luăm în derîdere uneori şi încrîncenarea pedagogilor care uită că şcoala nu e… viaţă.

  8. A.Dama zice:

    Pety, cred că deja se-ntâmplă (prea) multe chestii „economice” vizavi de teme. Dacă-ai avea spirit întreprinzător… 😛

  9. A.Dama zice:

    Nu se prea poate, Călătorrule! Cu invenţiile astea, nici măcar n-ai avea o secţiune unde să candidezi pentru Nobel. 😀

    Sunt, totuşi, unii profesori care îi ascultă pe elevi, studenţi din referate. Îi pune să le prezinte. Aşa, chiar dacă sunt copiate de undeva, trebuie şi parcurse. Mai mult decât nimic, nu?

    Dar şi loteria notelor… În fine, mai bine mă abţin!

    Cu subînţeles,

    A.Dama

  10. A.Dama zice:

    Aline, bine-ai venit! 🙂

    În multe privinţe îţi dau dreptate: unii premianţi sunt inadaptaţi vieţii. Pentru examenele vieţii, prea puţini pedagogi!…

    Dar, în privinţa mediului artificial… e destul de greu de tranşat aşa cum ne propui tu. Există elevi care stau 8 ore pe zi la şcoala, vin acasă, mai petrec cu familia 4 ore, după care la nani! Eh, pentru ei, modelele sunt adeseori cei cu care petrec 8 ore. Şcoala nu e viaţa, 100%, dar e viaţă – nearticulat. Iar când vine vorba de pedagogi, cei care după şcoală rămân tot acolo… nu ştiu cum să-ţi spun, dar, procentual, foarte mult din viaţa lor e şcoala!

    Cu prietenie (şi convingere),

    A.Dama

  11. Vasile zice:

    Ma intreb daca am auzit macar o singura predica sau cel putin o motivatie data copiilor / tinerilor de a considera scoala (implicit temele) ca ceva pentru Domnul?
    Ma tem ca nu.

  12. funlw65 zice:

    Nu recunosc decat varianta veche a procedurii… Acum, cand am camera web, nu mi-a trecut prin minte ca ar putea fi folosita si in acest fel…

    Ce ati zice de proiectie tridimensionala a fituicii direct pe lentilele celui care copiaza? Care imagine nu se vede decat dintr-o directie si usor de intrerupt temporar, in functie de pozitia profesorului. Transmisia se face de pe laptop-ul din masina din parcare. :p

  13. A.Dama zice:

    Vasile, nu ştiu dacă se pune accent, în predici, pe această dimensiune a muncii individuale!
    Am rămas surprinsă, totuşi, auzind de la cineva că există printre liceeni şi persoane care regretă că nu au fost mai conştiincioase în gimnaziu. Nu e suficient, dar e ceva! 🙂

    Mulţumesc pentru cuvintele tale!

    A.Dama

  14. A.Dama zice:

    Dragă Funlw65, (sper că am scris bine numele!),
    eu nu am vrut să le dau elevilor sau studenţilor idei de copiat. E, în fond, o chestiune care se întâmplă şi ar trebui să vedem ce atitudine luăm pentru a schimba ceva.

    Acum aş desface o mare paranteză şi ţi-aş spune că au fost prinşi unii copiind, folosind metode „noi”, aduse la zi, şi scoşi afară din licenţă… şi că au fost alţii care au copiat de pe perete (tot graţie noii tehnologii) şi nu au fost prinşi. Dar nu vreau să deschid o cutie a Pandorei!…

    Problema ar trebui secerată „din rădăcini”… Măcar să luăm atitudine! Ştim bine că mulţi deţin hârtia aceea de absolvire şi fără a o merita. Şi alţii o deţin pe merit. Deci, unde-i diferenţa?

  15. Camix zice:

    Bineînţeles că se poate privi problema şi din punctul de vedere al ideilor pe care le-am putea da unora mai puţin… iniţiaţi, să zicem.
    Însă aş propune acum un alt punct de vedere din care putem privi: acum, că au ŞI mai multe alternative, chiar şi cei corecţi, ce vor face ei? “Republica” ridica, printre altele, şi întrebarea dacă cei buni sunt buni şi când nu-i vede nimeni şi în condiţii favorabile…

    Sunt elevi – de exemplu – care nu copiază pentru că nu ştiu copia. Nu se descurcă, îi prind profesorii, n-au suficiente metode sau suficientă îndemânare. Aşa că nu încearcă. Sunt alţii care nu copiază pentru că nu vor; nu copiază din principiu. Este o diferenţă.

    Ei, aceasta e o minge la fileu. Suntem buni pentru că ducem lipsă de idei în a desfăşura răul sau de putere în a-l aplica sau suntem buni pentru că am ales asta din convingere, în ciuda atâtor metode pe care ştim că le-am avea la dispoziţie.

    Poate a spune ’suntem buni’ e destul de nerealist. Ar trebui să spun ‘dorim să fim buni’.

  16. pety zice:

    Din nefericire, la capitolul pregatire pentru viitor, se sta rau de tot.

    As pune problema si altfel.
    Cum evaluam elevul care n-a copiat niciodata ca de fapt a invatat pentru viata, si nu pentru examen? Eu unul am o memorie de scurta durata de invidiat (dar nu ma invidiez deloc). Daca e sa invat pt examen, imi ajung 3-4 zile ca sa stiu 3-4 capitole. La examen, nu-mi trebuie fituica si iau note între 7-10. DAR, dupa 3 zile nu mai stiu mare lucru. Dupa 2 saptamani, abia daca mai stiu cate ceva.

    Si acum ma intreb: cati dintre cei care nu au copiat au invatat pentru viata?

    Ar fi, pentru mine, lgitima intrebarea: „pentru cat timp ajuta examenul”? Este examenul singura metoda de evaluare a cunostintelor elevului? Ca daca da, nu e suficient.

  17. A.Dama zice:

    Eu… sincer… am întâlnit puţini elevi/studenţi care n-au copiat niciodată în viaţa lor. Şi… motivele erau diferite! Bine-ar fi să fie toţi buni şi pentru că ştiu materie, şi pentru că nu sunt tentaţi să copieze!

    Cred că ar fi perfect dacă toţi ar fi interesaţi de studiu: şi cei care predau, şi cei care învaţă. Atunci s-ar rezolva 50% chestiunea copiatului. Problema e concureţa. Vor să iasă în faţă. Intervin şi părinţii. Nici n-am scris în articol despre „profesorii care dictează pe messenger teme”, fie că sunt prieteni cu părinţii copiilor, fie influenţaţi de alte persoane din anturajul lor.

    „Flori de mucigai”, vorba poetului…

  18. A.Dama zice:

    Dragă Pety,
    Se cam ştie ce materii sunt de umplutură, iar profesorii îşi adaptează pretenţiile şi în funcţie de materia pe care o predau.
    Dacă se cunosc situaţii particulare ale elevului / studentului, cei mai mulţi profesori acordă circumstanţe atenuante când vine vorba de notare.
    Când a murit mami, am lipsit de la un examen. Profesoara mi-a cerut să scriu o lucrare şi să i-o prezint pentru a-mi da notă. Acum sunt obişnuite astfel de referate, însă atunci examenele erau draconice. De dimineaţa până seara, dacă era scris şi oral. Au fost profesori care au plecat din facultate la 11 noaptea, după ce au ascultat ultimul student. Ce răspuns mai dai atunci? Şi excesul de zel ar trebui temperat!

  19. funlw65 zice:

    Eeee, problema e veche si nu vad sa se schimbe in Romania curand… Mai sunt si cei care-si cumpara in continuare diploma, nu exista nimic care sa nu poata fi cumparat cu bani… Uneori, cate un profesor se „pune de-a doua” si, in functie de importanta persoanei care cumpara, e transferat acel profesor sau facut sa taca. Si asa va fi pana se vor pocai cei de la putere (si nu va fi cazul, nu?). Intotdeauna doua masuri de cantarire.

    Cei dotati vor razbate singuri, le place s-o faca. Cei mai putin dotati si lenesii vor trudi mai mult. Fiecare va ajunge pana unde il tine „puterile”. In rest, cine are bani se descurca. Avem deopotriva (in partea rea a lucrurilor) si cumparatori, si vanzatori.

    Si foarte bine spune „Alin Cristea”:

    „Cine e fraierul e greu de spus… Abia viaţa îşi va spune cuvîntul… Din păcate, atîţia premianţi nu se adaptează vieţii. Nu e neapărat vina lor.

    Şcoala e un mediu artificial. Deşi face parte din viaţă, nu e chiar… viaţă. ”

    Lipsesc conexiunile intre aspiranti si target… In mare masura, invatamantul romanesc este plin de generalitati, ne laudam cu cultura generala care o „implantam” si o facem in dauna pregatirii reale pentru mediile spre care aspira sau spre care trebuie directionati elevii de catre pedagogii (care ar trebui sa fie si buni psihologi – dar si aici se pare ca e cate ceva de cumparat 🙂 ) reali. Am conexiuni (si cred ca si dvs. aveti) cu studenti care isi iau masteratul in strainatate si scot in evidenta problema reala a invatamantului – lipsa target-ului (cu cateva exceptii).

  20. Camix zice:

    Dragă Pety,
    ~ „câţi dintre cei care nu au copiat au învăţat pentru viaţă?” Aceasta nu mai e o chestiune de morală. Asta ţine strict de fiecare persoană în parte. Şi de cât timp acordă studiului. Ştim că ceea ce „easy comes, easy goes”. Ţine de dorinţa de studiu ca plăcere, ca dezvoltare intelectuală sau, dimpotrivă, de dorinţa unui rezultat de moment, care să fie bun. Am avut colegi care se uitau o dată peste curs în dimineaţa examenului şi luau 8. Dotare mare. Ştim şi la ce ne ajută că ştim numai acum? Nu aş spune că este de vină numai metoda de evaluare, ci şi individul. Poate mai de incriminat ar fi subiectele strict teoretice din examene, nu faptul că un singur examen hotărăşte o notă, un semestru…

  21. A.Dama zice:

    Subiectul „fraier” mă interesează, dragă Funlw65 (tu nu ai un nume mai uşor de scris şi reţinut? 😀 ). Pentru că, o serie de acte creştineşti, pe care ceilalţi nu le pricep, sunt etichetate aşa, ca făcute de un „fraier”. Tu ai mers în comentariu pe arătarea cu degetul a sistemului educaţional din România. Aici putem discuta multe chestiuni concrete, e limpede! Şi articolul de aici pornea, de la temele copiate la grămadă.

    Însă pe mine mă interesează în continuare acest „fraier”. Acest prostit de ceilalţi sau… ştiu şi eu? Poţi face fapte bune şi să fii luat drept fraier. În afara contextului educaţional…

  22. Camix zice:

    „Am fost un fraier când…” am lăsat-o pe colegă-mea să copieze de la mine la matematică în gimnaziu. Rău de tot. Matematica dădea bătăi de cap în clasă. Noi, unii, prunci, nehotărâţi, lipsiţi de fermitate.
    Când am dat def-ul, l-am enervat pe cel care stătea lângă mine, că nu i-am furnizat informaţii… Fraier eşti dacă te laşi copiat, clonat (de fapt „ajutatul” nu e ajutat defel; doar încurajat în lenevia lui şi răsplătit pentru ea, răsplătit pentru insistenţă, pentru smecherie etc.), nu dacă înveţi. Apoi, dacă înveţi prost, memorând, nu eşti fraier; doar… tocilar, nepriceput. 🙂

  23. funlw65 zice:

    Ok, Guta-Ciucur Vasile. Acest id e dovada (in parte) a unei lipse de inspiratie la momentul crearii.

    Vreti sa discutati despre „fraier”. De ce? Vreti sa-l intelegeti? Nu ati fost niciodata in pielea lui? Un „fraier” constient nu va vorbi niciodata despre el si faptele lui… poate doar sa se planga din cand in cand… de faptul ca este tratat in realitate ca fraier.

    O tristete amara …

  24. A.Dama zice:

    Da, Funlw65, am făcut bine, în ciuda „sfaturilor” celor de prin preajmă, că binele pe care-l vreau să-l fac nu va fi apreciat, ci doar ocazia celor ajutaţi de a te trage pe sfoară.

    Conştienţa fraierului despre care vorbeşti, are 2 aspecte. Când se-ntâmplă să îl „fraierească” cineva şi nu realizează decât ulterior… atunci ea este post-actuală. După ce actul tragerii pe sfoară a avut loc. Dar mă gândesc la o altfel de conştienţă a acestei „frăieriri”. De exemplu, tu acţionezi în virtutea unor principii. Pricipiile tale se bat cap în cap cu ale lumii. Când faci bine şi ceilalţi nu îl înţeleg, te vor numi fraier, dar tu nu faci decât să-ţi pui credinţa la bătaie…

    (Cel puţin la fel de) amar-trist(ă)!

    A.Dama

  25. A.Dama zice:

    Cami, în răspunsul pe care i l-am dat lui Funlw65, m-am îndepărtat de tema articolului, de mediul educaţional… Tu ai dreptate că nu-l ajuţi pe cel căruia îi şopteşti, decât pe moment – sau îl încurci dacă sunteţi prinşi şi… suportaţi amândoi consecinţele. Ţi s-a întâmplat?

    🙂

  26. Camix zice:

    Să suportăm consecinţele, nu. 🙂

    Fraierul de care vorbeşti tu acum e mai interesant decât cel din articol. Merită un articol separat, pentru că riscă să se confunde cu acel fraier din şcoală, pe care lumea îl identifică sau nu ca fraier. De fapt, tu vorbeşti despre acela care dă Bine şi primeşte în schimb, nu nimic, ci chiar Rău ca răsplată. Cel care dă, care simte, care empatizează, care iubeşte; însă care primeşte totul pe dos…. Nu ştiu dacă e fraier acesta. Adică, dacă se relaţionează la cel care îi răspunde cu rău, da, fost prostit (cu sau fără intenţie); dacă se relaţionează la Binele suprem al lui Dumnezeu, Binele lui va fi văzut cu ochi buni de către El şi în ochii Lui, el nu este un fraier, ci este un iubitor.

    Apoi, referitor la asta, mai poate exista o posibilitate: acele principii de care spui că diferă să nu fie legate de Bine ca dragoste de semeni neapărat, ci de etică. Eşti fraier dacă îţi cumperi bilet să mergi o dată pe an cu tramvaiul.

    Corectitudinea e de cele mai multe ori calea cea mai lungă de străbătut. Ca să primeşti un post cinstit, te prezinţi la înscriere, examen de departajare etc. Dacă nu, mergi direct la cea mai mare uşă şi ai rezolvat problema. Eşti fraier dacă te apuci să faci toate demersurile. Concluzia e la fel: în ochii oamenilor, fraier, în ochii lui Dumnezeu, iubitor de Adevăr.

  27. A.Dama zice:

    A-ha, îmi place Camix! Îmi plac nuanţările tale! Eu ştiu că mami m-a învăţat ca atunci când merg cu tramvaiul şi chiar nu am bilet, să cumpăr ulterior un bilet şi să îl rup, pentru a plăti călătoria făcută… Oricine-ar pune eticheta…

    Mulţumesc de nuanţări,

    A.Dama

  28. funlw65 zice:

    Excelent Camix.

    Adama, ultima propozitie nu era pe post de concluzie 🙂

  29. A.Dama zice:

    Deci, până la urmă, îţi pot spune Vasile, Funlw65? Greu am realizat! Mă încurcam cu celălalt nume: Petru Ciucur. Există vreo legătură de rudenie între voi?
    M-am încurcat în ciucuri… 😆

    Mulţumesc, Vasile, că ai mai lăsat loc de concluzii. 😉

  30. funlw65 zice:

    Exista doua legaturi de rudenie 🙂

  31. A.Dama zice:

    Am înţeles, Vasile! În parte… 😉

  32. pety zice:

    Si ce-am citi de curand e fara … cuvinte:

    S-a copiat pe rupte la tezele unice, s-au cunoscut subiectele, supraveghetorii i-au lăsat pe copii să rezolve în grup subiectele, asta când nu le-au dictat chiar ei. Ba chiar, la o anumită şcoală, profesorul de la clasă a sugerat părinţilor şi suma care trebuie strânsă şi cum să se dea aceasta supraveghetorilor. Acestea sunt doar câteva dintre semnalele, reclamaţiile şi informaţiile pe care redacţia noastră le-a primit în ultima săptămână.

    Sursa aici

  33. Camix zice:

    Vasi, thanks 8) . Eu îţi citeam id-ul tot fun law. 😛 Or fi şi legi distractive pe undeva, cine ştie?! Poate ai văzut ceva prin Anglia şi povesteşti. 😛

  34. A.Dama zice:

    Da, Pety, exact de ce mă temeam! O cutie a Pandorei… Ştiu destule exemple din experienţa mea pedagogică. În presă, unele chestiuni sunt exagerate, asta ştie toată lumea. Dar nu mă apuc acum, în comentarii, să dezbat toate situaţiile şi încărcătura lor de realitate şi de ficţiune. Oricum, mulţumesc pentru link! Şi să sperăm în mai bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.