Amintiri (in)directe cu Marius Tupan


Am aflat de pe site-ul Bibliotecarului că a murit scriitorul Marius Tupan, redactorul şef al Luceafărului.

La televizor, s-a spus despre moartea domnului Lăzărescu (actorul Ioan Fiscuteanu), dar moartea unui scriitor era, probabil, mai puţin „importantă”. La noi, media hotărăşte cine moare important şi cine nu.

Dincolo de această mică revoltă, mi-am amintit că l-am întâlnit la un moment dat pe Marius Tupan, la un eveniment scriitoricesc. Era înalt, cărunt, de o verticalitate impunătoare, cu ochi negri, pătrunzători. De la distanţă, după un discurs la microfon, după felul de a aproba sau puncta unele lucruri în conversaţiile cu ceilalţi, ai fi zis că este foarte sigur pe el, cu un simţ al umorului de invidiat şi cu atracţie magnetică. Niciodată nu era singur în grupul celor 40 de persoane prezente la eveniment. Se adunau ciorchine în jurul lui.

Dacă n-aş fi avut ocazia unei plimbări de câţiva kilometri alături, pas la pas, undeva pe cărăruile de la Stâna de Vale, n-aş fi apucat să întrevăd un alt Marius Tupan, cu momentele sale de fragilitate, cu sentimentul că, oricât ar spune sau scrie, nu va epuiza ce a adunat de-a lungul vieţii. O viaţă întreruptă brusc, la 62 de ani, de un infarct (scurt, puternic şi definitiv).

Îmi scrisese pe trilogia Coroana Izabelei (Ursa Mică, Rezervaţia de lux, Arca rubinie) următoarele cuvinte:

Pentru…,

Omagiul unui lipsit de umor, de bucurii şi de noroc!

Nu se potrivea cu ceea ce arăta Marius Tupan în exterior!

Cu un umor debordant, răstimp de ceasuri, ne-a povestit ani întregi de istorie literară. Era o istorie a literaturii ambulantă. Deţinea informaţii uluitoare despre lumea scriitoricească, despre cei care s-au învârtit pe lângă Ceauşescu în anii săi de glorie, despre scriitori afirmaţi şi obscuri… Mi-a spus că în romanele sale a codificat numele reale, că aşa se cuvine în literatură, dar există un nume real corespondent pentru personajele sale. Între timp, a mai scris… a publicat…

M-a frapat această distanţă între ceea ce a rămas scris pe carte şi ceea ce se vedea în exterior. O prăpastie demnă de cel mai performant actor. Sau, poate că gestul de a scrie despre ce nu era în realitate nu se voia decât un act de alungare a închistării, tristeţilor şi nenorocului… Dumnezeu ştie adevărul, că El e Adevărul. În faţa Lui, omul este gol şi descoperit.

Mi-e greu să îmi amintesc altfel de Marius Tupan, decât aşa: cu un simţ al umorului magnetic, cu un zâmbet când cald, când cu subînţelesuri de „eu ştiu”, care mereu avea de spus ceva fascinant şi ştia că „n-avem timp” de toate. Un Marius Tupan care ştia bine paşii de dans, dar care a dispărut înainte de a-şi termina dansul şi vorba…

Dumnezeu să-l odihnească!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în (D)evenimenţial, De viaţă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Amintiri (in)directe cu Marius Tupan

  1. Camix zice:

    Imi pare bine de cunostinta, dar rau ca prea tarziu. Mai ales sa descopar un punct comun. Sa fie vesel cu ceilalti si trist cu el. Nu e o distanta chiar asa mare, de fapt. Si nu e vorba nici de masti pe care le-ar purta. Se poate; acel dr. Jekill si mr. Hyde exista in fiecare; poate sub alte forme.
    Si mai e ceva. Cineva imi spunea ca arata celorlalti ceea ce crede ca le-ar fi lor de folos (din ceea ce are in el). Mare lucru sa poti discerne intre folositor si nefolositor celuilalt (mare lucru si sa discerni ce e folositor pentru tine). Mare lucru si sa doresti sa dai acel ceva folositor si sa nu incarci inutil un bagaj cu tot ce esti tu la un moment dat.

    Apropo de asta… 🙂 Am vazut recent The Shadowlands (filmul despre CS Lewis). I se reprosa ca nu comunica, nu vorbeste destul, nu spune ce gandeste. La care el: „We can’t say everything. It would take too long.” 😀

    Sa spunem ce gandim si simtim. Sa fim onesti. Deschisi. Doar sa nu dam pe dinafara. 🙂

  2. A.Dama zice:

    Ce faaaaaaain! Super, Camix! Doamne, şi îmi amintesc cum îmi tot repeta:
    „- Dar n-avem timp acum să-ţi spun tot. N-avem timp.”

    Uite că mi-am amintit şi de „Timpul nu mai avea răbdare” a lui Preda.

    Îmi place răspunsul lui C.S. Lewis. Cât se poate de sănătos!

  3. Căderea unui înger rebel

    De scriitorul Marius Tupan nu a auzit multă lume. El însuşi spunea: “Haita îmi repugnă, individualitatea mă fascinează…”. A trăit discret, evitînd publicitatea de orice fel. Acum, într-un sfîrşit de an care trimite în nemurire oameni remarcabili, s-a stins, fulgerător, răpus de un infarct, undeva, pe o stradă din Bucureşti.

    L-am cunoscut la sfîrşitul anilor 60, fiind colegi de facultate. El, mai în vîrstă, pentru că i se puseseră barierele ştiute, deşi nu provenea din vreo familie de moşieri. Era “celebru” printre colegii de la filologia bucureşteană, pentru că, în perioada în care muncise din greu, la şantierele navale din Turnu Severin, cîştigase titlul de cel mai bun tînăr sudor din ţară.

    Prima lui carte – despre care nu a spus nimic pînă cînd a apărut în librării – girată entuziast de Fănuş Neagu, ne-a surprins pe toţi. Venea din lumea în care văzuse lumina zilei, un sat din sud, ascuns, la modul propriu, de pe hartă, uitat chiar şi de război.

    De la acel superb poem în proză, “Mezareea”, curgînd dintr-o lume a legendelor, pînă la remarcabilele trilogii “Coroana Izabelei”, “Batalioane invizibile”, romane construite cu talent, dar şi o muncă uriaşă, Marius Tupan a străbătut vremurile – în general, potrivnice creatorului – la masa de scris, avînd ca singură armă “condeiul”.

    În “Rezervaţia de lux” – roman premiat de “Gazetă”, în 1995 – Marius afirma că “Liniştea şi confortul n-au creat niciodată îngeri rebeli”. Nu a avut nici linişte, nici confort. Rebel a fost în scrisul său.

    Cum spuneam, despre scriitorul Marius Tupan, autor al unei opere impresionante, românii, iubitori de manelişti, elodii şi alte alea, nu ştiu mai nimic. Acum, cînd a plecat la cele veşnice, se scrie cîte ceva, apoi, în mod sigur, se va aşterne tăcerea, aşa cum se întîmplă, de obicei, în această perioadă de terfelire a valorilor.

    “Plăsmuirile” lui, cum îi plăcea să-şi caracterizeze romanele, au provocat analogii cu Orwell, Hesse, Junger. Ce se va întîmpla dacă, peste un timp rezonabil, un cercetător bine intenţionat, neînrolat în vreo haită, se va apleca atent asupra operei lui Marius Tupan, este greu de spus acum, într-o lume aplecată spre lucruri uşoare. Deocamdată, “îngerul rebel” a căzut în nefiinţă. Dîra luminoasă, lăsată în urmă, s-ar putea să strălucească, cîndva, orbitor.

    http://huidan.wordpress.com/2007/12/08/caderea-unui-inger-rebel/

  4. A.Dama zice:

    Vă mulţumesc pentru articol! L-am citit cu deosebit interes… Cei care l-au cunoscut pe Marius Tupan, chiar dacă pentru un prea scurt interval, nu au putut rămâne indiferenţi.

    Mult spor la (în)condei(atul textelor)!

    A.Dama

  5. Floriana Gavrila zice:

    M-a socat! Sincer, nu-mi vine sa cred! Am lucrat impreuna la revista Luceafarul ani de zile! Un om si un scriitor deosebit! Dumnezeu sa-l odihneasca!

  6. A.Dama zice:

    Floriana Gavrila, bine-ai venit!
    Mulțumesc pentru rememorare! Pentru cuvintele calde!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s