Vorbe de duh iudaic(e)


Despre o carte intitulată „Petites étincelles de sagesse juive” (Mici sclipiri de înţelepciune iudaică), spunea cineva că este plină de vigoare şi cu un extraordinar simţ al umorului. Vă dau şi vouă câteva „pastile” de înţelepciune, poate ne va merge tuturor mai bine digestia „cerebro-cordian/l/ă” după aceea.

***

Înţelepciunea lui Solomon era atât de mare, încât putea lua toate formele, inclusiv forma nebuniei.

***

Vorbă de duh a lui Naham din Braslav: „Cei care ştiu nu spun. Cei care spun nu ştiu”.

***

Mendel de Kotzk: „În copilărie, învăţăm să vorbim. La bătrâneţe, învăţăm să tăcem. În aceasta constă marea inferioritate a omului: că învaţă să vorbească înainte să înveţe să tacă”.

***

Baruh din Medzibozh se afla în birou când intră nepoţelul său plângând:
– Ce s-a întâmplat?
– Mă jucam de-a v-aţi ascunselea cu copiii. M-am ascuns de câteva ore bune şi nu mă caută nimeni!
Bunicul său izbucneşte şi el în plâns:
– Dumnezeu plânge şi El pe ascuns, zise. Că noi nu Îl mai căutăm. Şi este scris: „Şi Eu Îmi voi ascunde Faţa în ziua aceea.” (Deut. 31,18)

***

E bine că Moise a fost bâlbâit, că dacă nu, nu ar mai fi ajuns israeliţii să fie eliberaţi din robia Egiptului, fiindcă ar fi pierdut vremea în discuţii şi dezbateri.

***

Rabinul Meir Yehiel era fiu de brutar. Era vestit pentru tăcerile sale. Nu zicea nimic decât în situaţii extreme. Un student l-a întrebat de ce are atitudinea asta.
– Să-ţi explic! i-a zis rabinul. Tatăl meu mi-a zis într-o zi că măiestria brutarului constă în următorul lucru: cu cât rămâne mai mult închis cuptorul, cu atât mai mare este căldura pe care o degajă. La asta mă gândesc de fiecare dată când am chef să iau cuvântul”.

***

Rabinul Şimon Miroslav este întrebat:
– Cărui fapt i se datorează viaţa dvs. lungă?
– Nu m-am revoltat niciodată împotriva lui Dumnezeu. Mi-am spus: dacă vrei să îmbătrâneşti liniştit, mai bine nu spune nimic. Altfel, rişti să te convoace în cer pentru a ţi se asculta argumentele şi a ţi se procesa plângerile.

***

O femeie vine la maestrul hasidic Moche Leib din Sassov:
– Vreau să vă rugaţi pentru fata mea: e bolnavă pe moarte!
– Îi doresc însănătoşire grabnică de la Dumnezeu!
– Ah, nu, rabine! Nu e suficient. Şi să ştiţi că nu mă mişc de-aici până nu juraţi solemn, pe viitorul care vă stă înainte, că fata mea se va vindeca!
– Bine, fie: jur pe viitorul care-mi stă înainte că fiica ta se va vindeca!

După câteva zile, fata muri. Unul dintre ucenici îl întrebă atunci pe rabin:
– Ce vă veni să rostiţi un astfel de jurământ când ştiaţi că fata suferea de o boală incurabilă?
– Ei bine, eu îţi spun că viitorul întreg nu valorează cât o oră de mângâiere pe care, în acel moment, i-am putut-o dărui acestei femei.

***

Vorbă de duh a lui Zeev de Strikov: Să taci când n-ai nimic de zis e o dovadă că nu eşti prost. Înţelepciunea e să taci când ai ceva de zis”.

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în (De)gustare, De (la) prieteni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la Vorbe de duh iudaic(e)

  1. Camix zice:

    Mendel de Kotzk: „În copilărie, învăţăm să vorbim. La bătrâneţe, învăţăm să tăcem. În aceasta constă marea inferioritate a omului: că învaţă să vorbească înainte să înveţe să tacă”.

    Ba, e bine că învaţă să vorbească înainte. Altfel, tăcerea nu ar fi făcută din voinţă, ci din neştiinţă (neştiinţa de a vorbi). Şi atunci, nu ar mai valora nimic.
    E bine că învaţă să vorbească înainte. Altfel, tăcerea nu ar mai veni ca un contrast şi n-am mai simţi-o ca pe o binefacere după un vorbit prost.

  2. A.Dama zice:

    Draga Camix, mi-ai dat de gandit. Nu am ajuns la o concluzie. 🙂 De fapt, cand se naste, copilul plange. Asta e prima lui reactie la lume. Deci nu e tacerea… De fapt, invata intai alte lucruri. Invata sa apuce obiecte, sa umble. Plange dupa mancare din instinct. Taceri se intampla intre timp. Destule. E impropriu sa zicem ca intai invata sa vorbeasca. Da, la tipetele lui care inca nu sunt cuvinte articulate, i se spune deja: „Mai taci!”. Cred ca intai si intai e invatat sa taca. Numai ca uitam lectia asta. Sau nu e asa?

  3. Camix zice:

    Dar când i se spune „Mama! Mama!” 😀 Şi pruncutz trebuie să reţină, să ştie să cheme pe nume. Apoi, „Tata!”
    Dacă e să o luăm aşa literal. Însă pentru chestiunea asta, eu zic să scoţi sabia la Mendel de Kotzk, nu la mine. 🙂

  4. Camix zice:

    Până atunci,

    la:
    Vorbă de duh a lui Zeev de Strikov: Să taci când n-ai nimic de zis e o dovadă că nu eşti prost. Înţelepciunea e să taci când ai ceva de zis”,

    Şi dacă taci când ai ceva de zis, nu vor striga pietrele?
    E drept că important lucrul pe care îl ai de zis. Ajută pe ceilalţi sau doar pe mine… Dacă doar pe mine, nu suntem decât egoişti. Şi, la urma urmei, cine nu e?

  5. A.Dama zice:

    Am înţeles, să trăiţi, Camix! Am să-l iau la întrebări pe Monsieur Mendel. Poate şi de guler. Poate de-un colţ al mormântului, că nu ştiu de mai trăieşte au ba. Poate îmi notez pe lista de „shopping” să nu uit să cumpăr în rai un interviu cu el. 😀

    Dar, dar…

    La chestia cu „pietrele vor striga” chiar m-am gândit. Asta e. Azi mi-a fost dat să-mi citiţi voi, comentatorii, gândurile şi să le rostiţi înainte de mine. Well done!

    Totuşi, care ţi-a plăcut cel mai, cel mai?

  6. A.Dama zice:

    Ah, Camix! Ce-mi faci tu? Mă pui să completez verbe elipsate? „E drept că important lucrul”. La stilistica mea, lipseşte un verb: „că-i… important”. Asta era important de corectat?

  7. Camix zice:

    Ţi-au luat vorba din gură comentatorii ăştia? Ştii bancu’ ăsta:

    Pe un câmp, două vaci rumegau de zor. Zice una:
    – Muuu!
    – Măi, tu iar îmi iei vorba din gură!

    Deci, vorbele acestea de duh… e bine că pune omul pe gânduri. Dacă are de comentat, înseamnă că se mişcă rotiţele.
    Cel mai cel?
    Ăsta: Vorbă de duh a lui Naham din Braslav: „Cei care ştiu nu spun. Cei care spun nu ştiu”.

    Îl verific în fiecare zi la clase. Din păcate. Şi pe fiecare din cele două tabere îl încurajez să treacă în cealaltă. Doar doar s-a mai echilibra balanţa…

  8. A.Dama zice:

    Vai, ce bine-am râs, cu echilibrarea balanţei! Bine că măcar faci eforturi! Vai! Iar îmi dai de gândit.

  9. Edi Kupferberg zice:

    Cine e deştept? Acela care învaţă de la fiecare! Cine e erou? Acela care ştie să-şi stăpânească pornirile cele rele! Cine e bogat? Acela care se mulţumeşte cu ce are! Cine e stimat? Acela care ştie să-şi respecte semenul!

  10. Camix zice:

    Cam completă şi stilistica ta. Multe verbele tale. Grea şi încercarea asta. Rodnică revenirea din ea, cu siguranţă. Nesatisfăcătoare stilistica mea? Inadmisbilă povară.

    Aşa-ntr-o doară. 😀

  11. A.Dama zice:

    @Edi – Bun venit şi felicitări pentru blog!

    Cine e viteaz? Acela care câştigă mai întâi războiul cu sine!

  12. A.Dama zice:

    @Camix

    La grele cazne ne supui, Camix! Quoi faire? Să ne batem în figuri de stil?

  13. andrei zice:

    Frumos duelu’n maxime rabine. 🙂

  14. A.Dama zice:

    Intri în duel, Andrei? Atunci cum se cheamă? True – el? 😀

  15. andrei zice:

    Eu nu prea invat nimic dintr-un eventual duel.
    Dar imi dau si eu cu parerea.
    In bebelusie, copilul nu invata sa planga, sa strige. De multe ori e fortat sa planga, sa zbiere, sa-si manifeste instinctele. Daca „nu zice” ceva e de rau. Atunci medicul, sau cine-o fi, ii da una sau doua la fundulet. Ce brutalitate salvatoare. Drepturile omului in devenire sunt in mod flagrant incalcate. Nici nu intra bine in viata, ca e intampinat „cum se cuvine”. Ce fericire pe toti cei de fata ca broscuta plange! E viiiuuu. Traiesteeee.

    Abia apoi invata ca daca plange, zbiara, urla, primeste ce-si doreste.

    Insa, cand e prea plin de viata, i se spune taci. Si daca nu tace, i se reaminteste „primirea in viata”.

    Cand se apropie de moarte, invata tacerea. De ce oare? Pentru ca din simpla observatie isi da seama ca acum nici cel mai mare si mai indelung zbierat nu-l mai poate salva. De ce sa-si consume atunci energia? oricum nu mai primeste viata.

  16. A.Dama zice:

    Vai, ce bine e sa zambesti. Da, auzi, Andrei, „broscuta” asta va deveni print?

  17. andrei zice:

    Nuuuu! Va deveni… a fost un om bun. Ce umor intunecat am in seara asta!

  18. A.Dama zice:

    Deci acum se zice „umor intunecat”, nu „umor negru”?

    🙂

    Adevaru-i ca ultimul tau alineat, Andrei, cel cu zbieratul nesalvator, e de-a dreptul tensionant! Induce tensiune oscilatoriu-ascendenta…

  19. andrei zice:

    Imi place ultima:

    Vorbă de duh a lui Zeev de Strikov: Să taci când n-ai nimic de zis e o dovadă că nu eşti prost. Înţelepciunea e să taci când ai ceva de zis”.

    E posibil sa fiu si eu intelept. Mereu am ceva de zis. Da’ nu ma lasa sefu’… :))

  20. A.Dama zice:

    Sa te faci seful tau. Si apoi sa nu-ti dai voie sa vorbesti. Cata intelepciune!
    :))

  21. Camix zice:

    Poate acum stie ca zbieratul nu-l mai salveaza de ceea ce vrea el, doar linistea in care se recunoaste om cu defectele cele multe, tacerea in care se vede in adevaratele culori (deopotriva bune si rele) si se recunoaste in oglinda. Mutenia in care cere sa fie iertat. Poate zbieratul doar se metamorfozeaza, nu dispare efectiv. Poate stie ca e auzit fara sa strige. Si are rabdare dupa raspuns, pentru ca stie ca va veni.

  22. A.Dama zice:

    Zbieratul acela interior, Camix, mi se pare consumator. Cine stie cum e cu rabdarea… daca chiar are rabdare dupa raspuns?

  23. Camix zice:

    Nu ştiu, poate nu are…
    Poate în asta stă maturitatea (sau ŞI în asta): a nu zbiera în gura mare când doare. A aştepta şi când nu ai răbdare, de fapt…

  24. A.Dama zice:

    Se stie ca unii dintre cei in varsta vorbesc mult. Chestiunea asta cu tacerea o fi pentru cei care isi pastreaza luciditatea. Pentru cei care se inchid in ei. Pentru cei care cred…

  25. patratosu zice:

    Mulţumesc pentru aceste vorbe de duh, A.Dama.

    M-a pus pe gînduri. Exact ca o cloşcă care a sărit de pe ouă şi trebuie adusă pe cuib înapoi.
    Mă întorc la clocit de gînduri.
    Sper să iasă galbene.

  26. A.Dama zice:

    Cu plăcere, Pătrăţosule!
    Deci nu vrei roşii şi verzi ca de Crăciun? 😀
    Mai ales că sunt vorbe de duh iudaice(?)…
    Fie-ţi galbenul bucuria gândului! Dar numai acela al străzilor de aur…
    (Să nu ne-apuce hepatita cuvintelor, cum îi apucă pe unii care mai şi apar la televizor!)

  27. Pingback: Dar din dar: Sclipiri de înţelepciune iudaică « lumea adam(a)ică

  28. patratosu zice:

    Adamaica, mulţumesc din nou!

    un prieten bun, tocmai termină o carte caută ceva de genul ăsta din înţelepciunea iudaică… despre ieşirea în fiinţă a răului prin rostire…

    ideea este că ce rostim rămîne, aşa cum Dumnezeu a rostit binele în fiinţă, noi, după chipul şi asemănare Lui, dar căzuţi, putem rosti răul..
    am avut o discuţie lungă cu el ani în urmă despre asta…

    dar căutăm un citat… poţi ajuta?

  29. A.Dama zice:

    In cartea asta cu sclipirile de intelepciune iudaica este un capitol intitulat „Le mauvais penchant”. De aici am extras urmatoarele 2 citate:

    * Vorba de duh a lui Johnatan Eibschitz: „Majoritatea certurilor intre evrei izbucnesc sambata, fiindca atunci oamenii nu lucreaza si au timp. De aceea Torah zice: „Nu faceti foc” (Ex. 35, 3). Focul de care e vorba este si cel al conflictelor.

    ** Fiecare generatie, zicea Arye Leib din Sapoli, trebuie sa combata inclinatia spre rau prin metode noi, pentru ca pe cele vechi le cunoaste. Pe toate.

    Sper sa fie de vreun folos. Daca mai gasesc ceva, iti dau de stire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.