1% ştiinţă, 99% credinţă (IV)


AVERTISMENT!!! Imaginile din acest episod nu sunt pentru cei slabi de inimă.

Acesta este al IV-lea episod dintr-o poveste adevărată de credinţă şi viaţă. Dora era în situaţia de a renunţa la gemenii pe care îi purta în pântec sau de a risca să moară, pentru că lichidul în exces îi punea viaţa în pericol în orice moment. Puteţi citi episoadele anterioare aici, aici şi aici sau urmărind articolele din categoria „De (ne)crezut”.

Lupta pentru fiecare gram în plus

„În momentul în care i-am văzut, atât de mititei şi neajutoraţi, n-am putut decât să mă încredinţez şi să îi încredinţez pe ei în mâna Celui Atotputernic care mi-a îndrumat paşii acolo şi m-a vegheat în fiecare clipă să ajung să îi văd cu ochii mei. Am aflat ulterior că am fost la un pas să-mi pierd viaţa, deoarece, aşa cum s-a exprimat medicul, uterul meu a fost nu mare, ci uriaş, putea să cedeze şi să-mi provoace moartea, mie şi copilaşilor. În fiecare zi urmăream cât puneau în greutate, erau zile în care puneau zece grame, alteori mai multe, alteori scădeau. Erau zile în care mă bucuram, şi zile în care mă îngrijoram teribil, căci, fiind atât de mici, medicii făceau tot ce ţinea de ei, dar copiii trebuiau să lupte cu trupurile lor micuţe să supravieţuiască, iar progresele se vedeau foarte greu.

De multe ori se întâmpla să le las 100 ml de lapte să fie hrăniţi cu sonda, iar asistentele îmi spuneau că unul mânca 3 ml, 5 sau 7, iar celălalt 5 ml, 6 sau 9. Am avut emoţii pentru fiecare gram pe care l-au pus şi îmi notam în fiecare zi ce progrese făceau sau dacă scădeau în greutate. Mă rugam neîncetat să aducă Dumnezeu ziua în care să pot ieşi din spital cu ei.”

În următoarele două imagini este Tedi, pe când avea 1kg. A avut nevoie de o lună de zile să adauge 250 grame la cele 750 grame cât a avut după naştere. Cândva, Tedi va vedea pozele acestea şi va spune: CE-AM FOST şi CE-AM AJUNS!

tedi3.jpg

Dacă vă uitaţi cu atenţie la mâna Dorei, veţi realiza care este dimensiunea căpşorului lui Tedi. Practic, îl putea ţine cu degetele, nu avea nevoie de podul palmei.

tedi2.jpg

Eu i-am văzut pe gemeni când Tedi avea 750 gr. şi Luca 1.340. Aşa am citit pe fişa de pe incubatoarele lor. Tedi pusese 10 grame, iar apoi scăzuse iar la 750. Prima dată am văzut incubatorul în care se afla Tedi. E greu de spus în cuvinte ce simţi în faţa unei făpturi atât de mici. Nu se vedea decât piele adunată în jurul a ceva ce ar fi urmat să fie cândva osatură, dacă ar fi rezistat provocării vieţii. Căpşorul îi era cât o minge de tenis de câmp. Şi-a deschis ochii exact când mă aflam acolo şi mi s-a părut incredibil!

M-am uitat cu atenţie la căpşorul lui şi am văzut firele de păr. ÎN ACEL MOMENT, MI-AM AMINTIT VERSETUL: PÂNĂ ŞI FIRELE DE PĂR DIN CAP VĂ SUNT NUMĂRATE!

Deci, înaintea lui Dumnezeu, Tedi conta ca o fiinţă vie, cu firele de păr numărate Numai El ştia cât va trăi, care-i va fi numărul zilelor, dar, oricum, profesorul de la Cluj spusese că nu are nicio şansă să supravieţuiască. Acel procent de 1% era pentru Luca. Tedi nici nu intra în calcul… Şi m-am gândit că Dumnezeu a onorat credinţa Dorei şi a tuturor celor care au susţinut-o în rugăciune. Nu ar fi putut trece pe aici fără sprijinul soţului ei, al familiei şi al bisericii care s-a rugat pentru ei la fiecare program, şi dacă era întâlnirea tinerilor, şi dacă era Cina.

În următoarea imagine este Luca. El era „uriaşul” dintre cei doi, aproape dublu în greutate faţă de Tedi. Când a fost făcută fotografia, Luca avea 1.640 grame.

luca2.jpg

În vreme ce Luca este lăsat acasă, „în pătuţul lui”, Tedi rămâne în spital încă o lună

„După o lună jumătate, Luca a ajuns la greutatea de 2.590 grame şi am fost sfătuită să vin cu el acasă. Tedi avea doar 1.390 gr., era încă în incubator şi era hrănit artificial. Mergeam săptămânal de la Oradea la Debrecen ca să îl văd şi, în acelaşi timp, mă bucuram că unul dintre gemeni era acasă cu mine. Când mergeam să-l văd pe Tedi, îl lăsam pe Luca în grija sorei mele, iar când venea momentul să mă despart de Tedi, care trebuia să rămână în spital, mi se rupea inima în două, chiar dacă ştiam că Luca mă aşteaptă acasă. Tedi a mai rămas în spital o lună de zile, până a atins greutatea de 2.350 grame.

Când mi-au dat medicii vestea că îl pot aduce acasă, nu-mi venea să cred. Am mers de urgenţă după el şi am avut o bucurie extraordinară când i-am văzut pe amândoi, în sfârşit, acasă. Cu greu poate cineva înţelege o astfel de bucurie şi, oricum, nu am cuvinte ca să o descriu. Aveam inima plină de recunoştinţă şi mulţumire înaintea Celui care a făcut pentru mine şi familia mea această minune.”

Tedi şi Luca împart, în sfârşit, acelaşi pătuţ. Stau deja la taclale. 🙂

tediluca.jpg

În următorul şi ultimul episod, vă povestesc cum au fost duşi la binecuvântare Tedi şi Luca pe când împlineau 3 luni. A fost impresionant.

continuarea aici

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De (ne)crezut, De viaţă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la 1% ştiinţă, 99% credinţă (IV)

  1. Daniel zice:

    O mama adevarata… Ce comentariu sa adaug? Ar fi ridicol… decat ca, as putea spune ca, acei care cauta miracole si semne de la Dumnezeu sa faca bine sa ia seama la zamislirea puiului de om in pantecele maicii sale! Stiinta nu va putea niciodata sa imite laboratorul divin. Dora este o femeie puternica. Dora este o mama. Dora este un om. Dora este un exemplu.

  2. A.Dama zice:

    Cata dreptate ai tu, Daniel! Daca ar putea stiinta imita geneza pruncilor, n-ar mai fi valabil psalmul: „m-ai tesut in chip tainic in pantecele mamei mele”. Acest „in chip tainic” va ramane ascuns stiintei… aratat ochilor credintei…

  3. Dora zice:

    Chiar daca atunci, in acele momente, luptam cu fiecare indoiala si cu fiecare obstacol, acuma, cand vad ce minunat a lucrat Dumnezeu, nu pot decat sa ma bucur ca sunt un exemplu… nu pentru ca eu sunt Dora, ci pentru tot ce a facut El cu mine… sa fiu un martor al Lui.

  4. A.Dama zice:

    E adevărat, dragă Dora, că nu am spus prea multe despre îndoielile tale. Am lăsat să se vadă partea bună, să se vadă rezultatul, adică hotărârea ta. Dar îndoielile au fost şi ele parte a exeperienţei. Şi n-a fost uşor!!!

  5. ANCA zice:

    …….. BRAVO BRAVO BRAVO VOUA, fara alte cuvinte!

  6. A.Dama zice:

    Anca, bine-ai venit! 🙂

    Mulţumesc pentru felicitări! Dora le merită. Şi mai ales Cel care aşa a găsit cu cale să intervină în situaţia ei! 🙂

  7. Pingback: 1% ştiinţă, 99% credinţă (III) « lumea adam(a)ică

  8. Pingback: Prăjitura verde cu coji de portocală | lumea adam(a)ică

  9. eLioR. zice:

    ioi ce scumpi is! ma topesc dupa kinderi.

  10. cristina zice:

    DOMNUL SA VA BINECUVANE FAMILIA…SI SLAVA LUI DUMNEZEU CA NE-A FACUT MULT BINE, SLAVA LUI NUMAI LUI…NU POT EXPRIMA IN CUVINTE CAND VAD CA DUMNEZEU NI SE ARATA IN FIECARE LUCRU …PACAT CA SUNTEM PREA OCUPATI SA VEDEM ASTA. TE PUP

  11. Pingback: Minunile cresc… | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.