1% ştiinţă, 99% credinţă (III)


În episoadele anterioare, I şi II, v-am prezentat situaţia Dorei, cu sarcina ei gemelară, care nu putea fi dusă la termen din cauza excesului de lichid. Medicul profesor de la Cluj i-a cerut ori să plece din clinică, ori să avorteze. A fost o decizie cumplită, însă Dora a plecat din spital. Când a plecat, nu i-au dat niciun fel de analize din cele făcute acolo. Dora putea să moară în orice moment, dacă pereţii uterului cedau, din cauza presiunii exercitate de lichid. După ce sâmbătă, ca printr-o minune, a obţinut o programare la consultaţie la un medic de la clinica universitară din Debrecen, a pornit luni dimineaţa, neştiind ce îi mai rezervă drumul, neştiind dacă va ajunge măcar. Soţul ei şi prietena care îi însoţea, care vorbea maghiară, au parcurs drumul într-o stare de încordare greu de descris, pentru că, dacă se întâmpla să cedeze pereţii uterului pe drum, Dora murea cu siguranţă.

„E inuman să laşi pe cineva să ajungă în halul ăsta”

„Când am ajuns, în sfârşit, la Debrecen, medicul m-a privit cu multă compasiune, cu îngrijorare şi cu uimire făţişă, pentru că dimensiunea burţii mele era complet depăşită. După control, mi-a zis că trebuie să fiu văzută de o comisie de doctori şi de profesori de la clinica universitară unde mă aflam. Apoi se vor pronunţa ce e de făcut în cazul meu. M-au dus în mai multe laboratoare, mi-au făcut ecograf şi alte analize, iar când au văzut cât lichid aveam, au zis: E inuman să laşi pe cineva să ajungă în halul acesta! Au decis să mă oprească pentru trei zile la ei, să le administreze copiilor steroizi, urmând ca după trei zile să îmi facă cezariană. Mai mult de atât nu puteau face. Nu aveam cum să duc sarcina mai departe, iar ei sperau să salveze amândoi copiii, spre deosebire de cei de la Cluj care mi-au zis că nu am nicio şansă să îi aduc pe lume. Ba da: 1%.

Inimile copiilor băteau, dar nu puteau fi localizaţi din cauza lichidului în exces

La zece minute după ce-am ajuns în salon, am simţit că încep contracţiile, cu nişte dureri insuportabile. Soţul meu şi prietena mea erau lângă mine şi nu ştiau ce să facă. Mi-au povestit mai târziu că faţa mea se schimonosea de durere. L-au chemat imediat pe medic, am fost dusă iar la comisie. Au ascultat bătăile inimii copilaşilor, care se auzeau, dar nu mai puteau fi localizaţi în uter din cauza lichidului în exces. Au început să îmi extragă din lichid. Între timp, îl vedeam pe medicul A. discutând cu anestezista, care se opunea operaţiei. Aveam tensiunea foarte mare, deşi nu avusesem niciodată probleme înainte.”

Când medicii îţi spun să nu te uiţi la ei, ci la Dumnezeu…

Soţul Dorei era pe coridoarele clinicii, aşteptând într-o încordare maximă să afle ce se întâmplă dincolo de uşile închise, măcar o informaţie liniştitoare. Se temea că Dora nu va rezista şi va rămâne fără ea. La un moment dat, s-a dus să îşi ia o cafea de la un automat de cafea, neştiind câte ceasuri va trebui să mai stea. Medicul a venit şi el să-şi ia o cafea şi atunci, soţul Dorei i-a spus: „Domnule doctor, am încredere în dumneavoastră!” Iar medicul i-a răspuns: „Nu în mine trebuie să ai încredere!” A făcut cu mâna un semn către cer şi a completat: „În El să ai încredere!”

„Lichidul a ţâşnit ca dintr-o arteziană”

„Nu ştiu cât a trecut, probabil câteva ore, dar, dintr-o dată, l-am văzut pe medic că se schimbă la faţă şi îi arată anestezistei vasul cu lichidul care se extrăgea, devenit brusc verde. Acesta a fost motivul care l-a determinat să mă ducă de urgenţă în sala de operaţie.

În câteva minute, am fost pe masa de operaţie, mi s-a făcut anestezie epidurală. În momentul în care medicul a făcut prima tăietură, lichidul a ţâşnit ca dintr-o arteziană şi nu am auzit decât exclamaţii de uimire: ‘Dumnezeule!’ Asta am înţeles eu…

La câteva secunde, am auzit primul scâncet de copilaş, iar la un minut diferenţă, a fost scos al doilea copil, care nu a scos niciun sunet. Soţul meu, care a asistat la operaţie, mi-a povestit că pe fiecare copilaş l-au luat în primire doi medici şi două asistente – câte patru persoane la fiecare copil.

Luca, cel dintâi dintre gemeni, cântărea 1.480 grame, iar Tedi (Teodor), al doilea, cântărea doar 850 de grame. Împreună au avut 2.330 grame. Au fost de urgenţă incubaţi şi monitorizaţi de cei câţiva neonatologi care aveau la momentul respectiv în grijă mai multe incubatoare, atât la reanimare, cât şi în alte 2 saloane. Imediat după naştere, ei au scăzut în greutate, astfel încât Luca avea 1.310 grame, iar Tedi numai 750 grame.”

În prima imagine este Tedi. Deşi nu reiese din imagine, scutecele pe care le vedeţi atât de mari, erau de fapt scutece în miniatură, ca pentru păpuşi. Imaginea e luată de foarte aproape, de aceea nu se poate aproxima bine mărimea copilului. Jumătate din picioruş era cât degetul arătător de la mâna unui adult.

ted1a.jpg

În a doua imagine este Luca. Amândoi erau intubaţi. Nu puteau respira singuri. Pentru că numele Luca se citea în maghiară „Luţa”, cei care i-au pus brăţara de nou-născut pe mână au crezut că este fetiţă şi i-au pus brăţară roz. 🙂

luca1a.jpg

continuarea aici

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De (ne)crezut, De viaţă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la 1% ştiinţă, 99% credinţă (III)

  1. addsalu zice:

    Cei mai tari pitici sunt prematurii! Normal, sunt subiectiv… Si Luca al meu s-a nascut la 7 luni, si a avut 1 kg si jumatate… Iar acum, la 4 ani, e bine-mersi… Capos ca… mine, dar asta ramane intre noi… 🙂
    A, si… rusine sa le fie ca au crezut ca Luca este nume de fetita… Avem baieti… si suntem mandri de asta! 🙂 (nu ca as fi suferit prea mult daca ar fi fost fetita… chiar ziceam in timpul sarcinii Danei ca „o sa fie baiat, fetita tatei”). Guys, ma bucur mult pentru voi, ca s-a terminat totul bine!

  2. A.Dama zice:

    Să vă trăiască Luca, Adrian! Frumos nume au copiii ăştia prematuri. Nume de doctor. 😀

    Dar povestea gemenilor încă nu s-a terminat… Urmează calea credinţei.

  3. Acidutu zice:

    Nu stiu cum sa ma exprim…si al | ai | meu | mei |sunt pe drum…Am credinta ca o sa fie bine…

  4. A.Dama zice:

    Deci, Acidutu, tu încă nu ştii dacă e unul sau sunt doi? Oricum ar fi, ne rugăm să fie sănătos/oasă/oşi/oase. 😛 Şi, FELICITĂRI, viitorule tătic!

  5. Acidutu zice:

    Multumesc, imi creste inima-n mine!…

  6. A.Dama zice:

    Faină expresie, Acidutu: „Îmi creşte inima”. O inimă mare, la figurat… e super!

  7. Mau zice:

    Nu putem decat sa Ii multumim Celui de sus pentru minunile din viata noastra. Cu toate ca am stiut dinainte povestea gemenilor, parca, citind-o, ma imaginez acolo in mijlocul doctorilor cu Dora si sotul ei… Retraiesc emotia si teama simtite atunci.

    …Sotul Dorei vorbea cu doctorul in engleza, ca el nu stia maghiara, si doctorul nu stia romana… Si s-au inteles.

  8. A.Dama zice:

    Draga Mau, ma bucur ca am putut da mai departe aceasta lectie de viata si credinta! Ma bucur ca ai fost parte a ei. Sunt convinsa ca, daca nu acum, candva, va fi o incurajare pentru cineva. Si daca nu voi afla niciodata pentru cine a trebuit sa o scriu, am scris-o cu acest sentiment ca TREBUIE sa ajunga la cineva.

    Cu drag,
    A.Dama

  9. Dora zice:

    Exact la asta ma gandeam si eu… trebuie ca aceasta marturie sa ajunga acolo unde este nevoie… sa fie pentru cineva un pas inainte…

    Va multumesc inca o data pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ati adresat in comentariile voastre!

  10. Dora zice:

    Mau… mersi ca traiesti inca o data aceasta experienta impreuna cu noi… mi-e dor… 🙂

  11. Pingback: 1% ştiinţă, 99% credinţă (IV) « lumea adam(a)ică

  12. Pingback: 1% ştiinţă, 99% credinţă (II) « lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s