Tata ştia să împartă fructele şi tortul în mod egal, aşa încât nu mai aveam suspiciuni că bucata celuilalt ar fi mai mare. Tata ne gâdila uneori până ne dădeau lacrimile de râs. Tata purta sandale care se auzeau încă de pe stradă, când se apropia de casă. Tata ne aduna în camera mare, unde îngenuncheam cu toţii în jurul măsuţei pe care era aşezată Biblia lui mare. La Mulţi Ani, tata!
basmul tatălui
la poarta (în)toarcerii ascult
fuiorul de tăcere petrecut poveste
prin mâinile tatălui
fiece literă-i sămânţa unui fruct
şi-orice cuvânt e fructul copt
mereu în părţi egale frânt
şi leg dimineţi gâdilate buchet
să nu le dezlege aritmetica serii
nici geometria rotundului de surâs
închis atât de adevărat în
rotundul deschis al lacrimei
o clipă cât vraja ce-şi leagă sandala
în faţa oricărui pustiu
se strânge inima-n bătăi
de nu mai fiică nu mai fiu
cum intră ochiul presimţit al lunii
în ultimul pătrar
la masa genunchilor se face rând
de aburind şi roşu altar
eu fruct de fire n-am cules
dar rana nevederii întregului
ori rana oglinzii
mă-nalţă la harul din care-am purces
şi el ca fuiorul petrecut
mereu fără cuvinte de-nţeles
prin mâinile Tatălui
în basmul ceresc
lumea adam(a)ică 
Ma bucur pentru tine …cred ca ai fost putin cam rasfatata!
Tragic este ca nu multi putem sa ne reamintim momente (reale) asa de placute legate de tatii nostri…
Draga Acidutu,
Am multumit pentru ce am primit… Sunt si altele neprimite. Nu l-am vazut pe tati de ani de zile. Sunt convinsa ca unii nu au astfel de amintiri. Aceste daruri primite difera. Sa multumim pentru ce am primit!
Poate ca nu avem niste amintiri asa de frumoase, dar poate ca putem darui altora ceea ce nu am avut noi…
Oricum, mie mi-ar fi placut sa greseasca tata la taierea tortului… cea mai mare numai pentru mine …si sa fie si cu frisca!
Acidutu, tu esti constient ca au existat multe dificultati! Am selectat amintiri frumoase, pentru ca pe acestea ne place sa le aducem la zi in momente aniversare. Insa nu a fost usor intr-o familie numeroasa. A fost cu Cer mult. Cand le spuneam colegilor la scoala ca imparteam cu sora mai mare batonul de ciocolata sau inghetata aceea la vafa, de 3 lei… greu pricepeau. Ce copil nu vrea sa manance o inghetata intreaga? Pe mami nu am stiut-o sanatoasa cat a trait. Avea 54 de ani cand… Iar noi suntem toti in viata, si tati. Chiar aveam nevoie de ea in continuare. De ce a luat-o de la noi? Eram niste copii…
Eu realizez ca sunt experiente diferite in familii. Pentru noi a fost greu, dar cu mult Cer, cum iti spuneam.
Frumos, frumos…
Superba redarea acelei trairi unice! Superba poezie!
Bravo!!! La mai mare!!!
Dumnezeu sa te binecuvanteze!
Foarte interesant ca, desi am simtit-o ca pe o poezie care se cere lecturata de mai mult de o data, dupa prima lectura, m-a impins catre scriere. Am inceput o poezie. A carei idee zacea de ceva vreme. Nu ma linistesc pana nu ii pun punct. Adama, se multumeste pentru atmosfera creatoare!
Si mai asteptam si comentarii cu atmosfere poetice. Doara gatam poezia aia. 😛
@Acidutu, Daniel – multumescu-va de participarea poetica la amintire! Si la amintirea viitoare din basmul Tatalui!
Camix, esti totala! Iti dai seama ce ma bucur ca un gand trecut prin sufletu-mi ii indeamna pe altii la scris! Sa ne trimiti poezia cand e gata, mai ales daca am contribuit la „atmosfera creatoare”! Imi amintesc de atelierul „creative writing” de la Cluj, de la Seminarul poetic Cuvinte la schimb. Cum mai vorbeam dupa aceea intre noi cu psalmi!
Ahhh… se lasa cu dureri de inima 🙂 amintirile acestea prea pretioase, prea eterne, cu oameni ce nu vor muri nicicand…
Da, voi da poezia…
Pingback: Atmosferă creatoare: Camix ne-a m(atr)ix-at un poem « lumea adam(a)ică
Incredibil cat de exact ai surprins amintirea tatalui…:-) Sandalele cu sunet, gadilatul pana la lacrimi, impartitul in mod egal… Fara sa vrei, cand citesti, lacrimezi (daca ai fost fiica sau fiul).
Nu voi uita cum il priveam uimiti cand venea acasa de la servici si lua sticla cu apa de un litru si o bea pana la fund fara rasuflare in doar cateva secunde… un spectacol ce nu se voia pierdut de noi, copiii.
Draga ML, pur si simplu nu-mi amintesc spectacolul de care scrii tu! Ar trebui sa facem eforturi sa punem cap la cap amintirile. Ca sunt multe si pretioase! Multumesc de amintire! 🙂
Pingback: plesnet de cuvinte | lumea adam(a)ică
Pingback: Roaba cu amintiri | lumea adam(a)ică
Pingback: Dreptatea tatălui | lumea adam(a)ică
Pingback: Cinci | lumea adam(a)ică
Pingback: portret in oglinda – left-hand and right hearted sketch | B-logoreea
Pingback: de (singura) poveste | lumea adam(a)ică
Pingback: (can)tată | lumea adam(a)ică