printre serbede replici lunecând
până la definiţia definitivă
metamorfoză fără far călăuzitor
aripa pescăruşului se frânge
şi ghearele îngerului îl apucă
în unduirea apei numai
pata de sânge se oglindeşte
şi în rest albul
Anunțuri
de (re)ţinut
Exceptând articolele care au precizată o altă sursă, conţinutul articolelor de pe acest blog nu poate fi reprodus fără acordul meu. Vezi pagina De contactat!de (a)mestecat
Din istoria blogosfe… pe Am fost la Peniel… Iosif pe generation gap (?) Angela pe Cum e corect? (2) – cu i… kristallherz pe Cureaua adevărului Iosif pe generation gap (?)
Macelara poza. Crud e sangele. Crud e sangele, si cel inchegat, si cel proaspat. Exista vreo lume in care sangele sa nu mai curga, in care, deci, varsarile lui sa fie imposibile? Cele mai grave procese de constiinta sunt cele legate de sangele semenilor de care trebuie sa dam socoteala. Si cum semenii mereu mor, si nu din senin, ma tem pentru mana mea, pentru privirea mea, pentru vorba mea, ma tem pentru mine, acest om impartit intre Abel si Cain, intre primul si cel de-al doilea Adam, intre calau si victima. Uneori mi-ar placea ca Dumnezeu sa nu ma „sesizeze”. Sesizarile seamana, pe alocurea, cu procesele verbale.
Catalin L
Draga Catalin,
Scrisa demult, poezia asta graieste acum cand cuvintele nu se mai schimba fara sangerari mai mult sau mai putin vizibile. Tu, care stii ca acolo unde nu se vede… e hemoragie… interna, vei fi inteles ca sangele ala in interior curgand, sangele ala care ucide scrie inainte de toate o poezie…
Poezia asta as fi putut-o cosmetiza pe ici, pe colo. Dar e mai importanta trairea, trairea aceea care face poezia adevarata, nu cosmetizata… Make up not allowed!
P.S. Stiu ca tu zici de poza… Dar pozele si poeziile au ele ce au in comun (nu doar sunete) :P. Iti spune Camix. 😀
Vizualizez imaginar o poza, inchid ochii, intind mana si imi spun: ‘s-ar putea sa fie un inger acesta… unul fara gheare’. E si asta un fel de poezie.
Asta apropo de ‘luati-i…’
Draga Camix, tu iar scrii poze! 😛
Unii ingeri trebuie sa aiba gheare. Sa apuce bine. Apoi sa-i mute pe aripi pe cei prinsi cu ghearele. Asta nu e nici poza, nici poezie!
Pingback: Credeai că n-are gheare (2) « lumea adam(a)ică