Chibiţ-impresii la Hillsong Timişoara – 2 oct. 07


Concertul începe la 19 trecute fix, vorba clasicului. Membrii formaţiei sunt aplaudaţi, fluieraţi. Se scandează frenetic „Hill-song! Hill-song!”

Câteva melodii „băgate-n priză”. La oră, învăţăceilor li se „captează” atenţia. La concert, publicului i se face atmosferă. Lumea merge înainte, gesturile fundamentale se resemantizează, agora se aglomerează, şi cu spectatori, şi cu oratori. Mesajul nu vine numai de pe scenă, de la tribună, el este duplicat, reduplicat, multiplicat, implicat, explicat de ascultători. Mesajul e al tuturor, e Adevărul. Însă fiecare îşi are propria variantă de a-L face audibil, vizibil, fiecare Îl spune diferit. Trăirea nu e uniformă, nu vibrează toţi ca în faţa Unicului Adevăr. Fiecare îşi vorbeşte propria limbă, chiar dacă la microfon domină globalizanta engleză.

Textual, Darlene Zschech: „Dacă voi veţi tăcea, pietrele vor striga.” Con-textual(?). Publicul se conformează. Strigă. Fluierăturile fac contextul. Vecinul meu îmi strigă la ureche: „Cei de la Holograf ar fi invidioşi.”

Vocile cântăreţilor sunt bine ascunse de tehnologie. Ca-ntr-un joc de-a v-aţi ascuns(?). Doar săriturile, aplauzele, fluierăturile, tropăitul, ţopăitul şi dansul sunt la vedere. După primele piese, în atmosfera încinsă, încep să se audă şi vocile. Lipseşte niscaiva bass. Parcă toţi cântă pe nas. Praful celor care îşi scutură jos picioarele, hainele şi tot ce-au mai adus în traistă urcă alarmant la balcon. Se vede ca un nor dens, dacă te uiţi la el în lumina reflectoarelor.

Urmează melodii care reclamă o stare de închinare, de reverenţă. Ţopăielile se răresc. Am impresia că lumea ascultă, se roagă, ştie, în sfârşit, că Dumnezeu e de faţă. Şi de urechi. Şi de ochi. Şi de toate… Dar melodia se încheie tot cu fluierăturile triumfale acompaniatoare. Şi cu urlete. Dar nu numai la noi, şi la alţii.

Doamne, sunt de-al lor? Doamne, sunt de-ai mei?

Reuşesc să mă rog.

Că e pustiu… că e zgomot de concert… nu mai contează. Contează că Te pot auzi dincolo de ţipetele agonice / agorice.

Doamne, Cel pe care Te am, cum să Te spun, cum să Te arăt, cum să Te dau şi lor?

Mesaje, chemare, atmosferă neaerisită (la propriu). Acustică zângănitoare. Iar mi-e drag Caragiale. Rescris: Simţ enorm şi auz monstruos. Fluierăturile nu încetează. Pastorul se roagă, fluierăturile aprobatoare înlocuiesc amin-ul. Altă generaţie. Gesturile fundamentale se resemantizează…

În dreapta sălii, se flutură un steag cu culorile curcubeului. Liniile colorate sunt curbe, nu drepte, ca în steagul homosexualilor şi lesbienelor. Apoi steagul policolor e înlocuit cu steagul României, fluturat cu acelaşi elan.

Un copil cu o mână deformată urcă pe scenă. Cântă alături de membrii formaţiei. Apoi alţi şi alţi copii completează decorul. „Lăsaţi copilaşii să vină…” Membrii formaţiei îşi şterg sudoarea de pe frunţi. Oamenii de ordine fac… ordine săltând şi ridicând mâinile ca toţi spectatorii. Între gestul charismatic şi ridiculitate, un prag flu.

Venitvidit… şi cam atât. Sau am câştigat o nouă perspectivă asupra închinării săltăreţ-zângănitor-fluierător-triumfale. Prima dată când am ascultat Hillsong, indirect, de pe CD, m-am rugat şi am plâns. Ascultând pentru prima dată… în direct, mi-a venit în minte chibiţul, acest jucător din afara jocului, care încearcă uneori să le dea sfaturi celor care chiar joacă. Chibiţul nu sunt eu. Eu doar joc chibiţul. Prefer să-mi amintesc Hillsong ascultat în cămăruţă. Sau măcar aşa.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în (D)evenimenţial. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Chibiţ-impresii la Hillsong Timişoara – 2 oct. 07

  1. amihur zice:

    Chiar asa!!! Chiar asa??? Incercam si eu sa nu judec, ci sa analizez pentru mine… Oare ce pot sa iau bun… cu ce pot sa spun ca am fost zidit inlauntrul meu… Deocamdata, nu am gasit un raspuns clar, poate doar ca am vazut o gramada mare de tineri care sunt dornici de actiune. Pentru ei, ar trebui sa facem mai mult… Despre concert… cred ca a fost ceva la care ma cam asteptam… Nu e prima formatie care mi-a placut inainte de a o vedea live si, vorba adamaicii, prefer sa o ascult de acuma incolo (daca o sa o mai ascult :)) in camaruta mea…
    Intrebarea pe care mi-am mai pus-o a fost… (Daca se anunta o seara speciala de rugaciune, oare cati din cei de acolo ar fi venit?…)

    Anyway, concluzia finala este: „Dupa roade ii veti cunoaste”.

  2. acidutu zice:

    Ei, daca nu am pierdut nimic nefiind prezent la concert, cred ca am avut de castigat citind analiza voastra.
    Sunt de acord cu voi, vazand live Delirious in Viena acum vreo 2 ani la Sarbatoarea Dunarii, un festival la care vin foarte multe trupe.
    Hai ca schimb si eu atmosfera in camaruta mea si pun ceva Hillsong.

  3. Adi zice:

    Ma gandeam ca si concertul asta va fi asemanator cu cel de la Cluj, unde Rebecca St James aducea acum cativa ani un nou val de praise and worship modern in Romania. A aparut o serie de trupe noi in ultimul timp care spun ca muzica lor e praise and worship, praise and worship-ul „modern”. Are priza la tinerii de azi, fiindca e cel mai usor mod de a aborda inchinarea, prin muzica. Insa muzica de inchinare lipsita de rugaciune e lipsita de orice sens in fata lui Dumnezeu.
    Ma rog ca acest „spectacol crestin”, pe care unii crestini din strainatate il aduc aici, sa nu ne schimbe viziunea si directia buna pe care am primit-o noi romanii in bisericile persecutate de comunisti. Desi blamam de multe ori stilul de inchinare din bisericile noastre pentru ca este invechit, daca vom privi mai adanc lucrurile, vom descoperi ca a fost mediul cel mai propice pentru crestere spirituala si sper ca libertatea pe care o avem acum sa nu ne faca sa calcam in picioare acea viziune.

  4. patratosu zice:

    Ascult Johnny Cash, My Mother’S Hymn Book.
    Mi l-a dat un prieten drag.

    I’m a pilgrim,
    I’ll fly away
    In the Garden
    Just as I am
    We we’ll never grow old.

    Înţeleg perfect ce spui şi prefer să rămîn la amireasma asta de „cind vom fi” şi „ce sint”

  5. Nicolov Daniel zice:

    Mai, imi pare Rau de voi… Pt ca sunteti asa de LEGALISTI… si lasati traditia, si pacatul, si blestemul romanesc sa va intre in vene… Mai puneti mana pe istoria biblica si studiati cu o minte deschisa… si veti vedea… Noi ce inchinare avem pe aici pe la romani?? Doar Traditie. Cantarea nu o numiti inchinare, va rog frumos…..!! Nu are nici o legatura cu inchinarea… Imi pare rau de unii romani care nu vor sa se lase condusi de Dumnezeu… se lasa condusi de legi si traditiiiii… Pun o intrebare… Daca ei sunt gresiti, de ce merg din binecuvantare in binecuvantare? si de ce s-a vazut smerenia pe fetele lor? Smerenia aceasta nu se vede la unele trupe renumite din Romania!!! Fara dragoste, nu intelegem nimic… deci studiu, partasie, dragoste… MENTALITATEA romaneasca este: Daca este diferit, este gresit… ar trebui sa gandim si altfel… DIFERIT, DAR NU GRESIT

  6. A.Dama zice:

    @Amihur – Ar fi venit si la seara de rugaciune. Orice ocazie de intalnire e binevenita. 😛

    @Acidutu – Cum e acum, dupa ce-ai schimbat aerul camarutei?

    @Adi – La Rebecca St James a fost diferit. A fost la Sala sporturilor, intr-un spatiu mai generos, iar sonorizarea s-a dovedit mai putin agresiva. Topaiala s-a intamplat pe terenul de sport. Aici, la Timisoara, a fost vorba de o biserica, spatiu mic, sufocant, sonorizare dezastruoasa (zic si eu asa, ca simplu ascultator, cei care stiu mai multe si au fost prezenti ma pot contrazice). Sudoarea curgea si pe fruntile celor din formatie.

    Din punctul meu de vedere, desi e o intreaga discutie, inchinarea reala se poate face si prin praise & worship. La fel cum, inchinarea pe care in general o consideram traditionala poate fi doar de suprafata. Cantece stiute pe de rost, pe care le reproducem fara sa ne mai treaca prin inima si, uneori, chiar prin minte. Mereu ne scapa Obiectul-Subiectul inchinarii. Asta e durerea. Ne oprim la interpreti, la calitatea actului interpretativ, la calitatea textului (sau lipsa ei). Dumnezeu e cea mai mare paranteza care urmeaza sa se deschida dupa ce vom fi epuizat de tocat senzatiile pe care le avem acolo si atunci. Si mai e o durere. Daca in prezenta lui Dumnezeu nu ajungem DECAT prin mijlocirea muzicii, atunci suntem niste condamnati.

    @Patratosu – „Where we’ll never grow old” e un alt topos. Dar daca tot imbatranim, cum ar fi sa ni se intample ca lui Niculita Moldoveanu?…

  7. A.Dama zice:

    @Nicolov Daniel – Imi place entuziasmul tau! Nu de legalism era vorba. Banuiesc ca ai fost la concert, dupa felul in care le faci apologia membrilor formatiei. Nu era nevoie. Am ascultat muzica lor si m-am inchinat odata cu ei in repetate randuri. Si David a jucat inaintea Domnului. Si eu am jucat…

  8. Nicolov Daniel zice:

    totusi… eu am spus de multe… scuze daca am atatacat prea tare unele chestii, dar… ii adevar cel putin 90% ce am zis, sunt convins… asta este mentalitatea noastra…

  9. A.Dama zice:

    @Nicolov Daniel – Fiecaruia ii place sa spuna: „90% din ce am zis eu e adevarat”. Ne place mai mult sa avem dreptate decat sa iubim cum a iubit Cristos. Ne gadila amorul propriu.

    Nu stiu ce ai atacat atat de tare si de ce iti ceri scuze. Poate vrei sa fii mai explicit. Ai comentat un articol in care ai citit impresii despre concertul Hillsong de la Timisoara. Spui ca iti pare rau ca suntem legalisti. CINE sunt legalistii? De ce nu te inchini prin cantare? Reiese din articol ca nu as fi vazut smerenia pe fetzele lor? Un alt comentator spunea – si ii dau dreptate: Dupa roadele lor ii veti cunoaste.

    Incerc sa inteleg cum ai citit tu randurile scrise de mine. Ca as fi impotriva inchinarii diferite a formatiei Hillsong? Inseamna ca ai adaugat si de la tine la cuvintele mele. Nu e un pacat propriu-zis. Toti cititorii procedeaza la fel.

    Daca vrei sa critici ceva la acest articol, chiar te rog. Fii exact! De mentalitatea romaneasca in general nu suntem multumiti niciunul. Mereu citesti ofurile fiecaruia, in ziare, pe net, pe garduri… Legat de inchinare insa, aici se particularizeaza lucrurile. M-am ferit cat de cat de o „lectura” denominationala a concertului…

  10. acidutu zice:

    Hai ca mi-am mai revenit si sunt pe… val !!
    Astept urmatorul chibit-articol …>< !!

  11. Mihai Cozmiuc zice:

    Salutare!

    Si eu am fost la concert! Concluzia finala ar fi: DIFERIT!

    Ar fi interesant o analiza generala. Noi am facut-o la biserica la echipa de inchinare si a iesit cam asa:

    + tobosarul, au cantat pe dinafara cuvintele, imbracamintea ei, spiritual (ea tot incerca sa duca totul spre inchinare si spre Dumnezeu chiar daca altii vroiau concert), s-a rugat si a indemnat compozitorii romani sa cante cantarile lor si sa nu astepte dupa Hillsong

    – sonorizare, proiectie, organizare, teologia bunastarii, ambitusul (plaja cantarii intre nota cea mai de jos si cea mai de sus a unei cantari) destul de inconfortabil ptr. o biserica = tonalitati prea sus

    DIFERIT:
    sa nu iti pese de cei din jur?
    inchinare pe alocuri / concert
    genul de muzica abordat
    bilet cu intrare in biserica la „seara de inchinare”

    Ar fi mai multe de zis, dar cam astea sunt ideile principale.

    Interesant este ca tinerii nostri vor sa se distreze bine in sensul bun, si la noi distractia are o conotatie negativa.

    Noi nu stim sa ne distram fara pacat! (pocaitii)

    Am zis in gandul meu: „Doamne, binecuvinteaza tinerii astia care sar aici si chiuie”, chiar daca am 30 ani si eu nu fac asa. „Ajuta-i sa fie devotati Tie si sa Te iubeasca pe Tine dincolo de ceea ce nu inteleg eu.”

    Vrem sa vedem tineri cu esenta, nu cu forme!

    Iubiti tinerii!

  12. A.Dama zice:

    Multi inainte, Mihai! (Ma refer la ani…) Multumesc pentru analiza si impresiile tale! Ma ingrijoreaza putin ca s-a inteles ca eu as avea ceva impotriva formatiei Hillsong sau impotriva tinerilor prezenti la concert. Imi dau seama din comentarii ca asa s-a inteles articolul meu. Eu am insistat asupra faptului ca a fost un spatiu impropriu pentru un astfel de concert, cu o sonorizare defectuoasa, agresiva. Sariturile nu m-au deranjat, pentru ca, la alte concerte, am sarit si eu… am jucat. Acum le dau apa la moara celor „traditionalisti”. In schimb, m-au deranjat fluieraturile in timpul rugaciunii pastorului. Si m-a deranjat ca tinerii nu au lasat sa se vada ca se intampla o asumare interioara a mesajului rostit pe scena. Daca ai fost acolo, eu zic ca a predominat participarea exterioara, nu trairea reala cu Dumnezeu. Poate am eu ochi de cal… sa ma ierte cei care chiar s-au inchinat de la cap la coada in timpul concertului.

    Eu am o relatie speciala cu sarbatorescul in general, pentru ca fenomenul ma preocupa de ani de zile. Am fost si la concertele organizate de municipalitate in proximitatea primariilor in diferite localitati. Sunt un observator impatimit al evenimentelor, festivitatilor, jocurilor, sarbatorilor. Si, in ultima instanta, unul care traieste evenimentul…

    Ii iubesc pe tineri pentru potentialul lor care trebuie doar orientat, canalizat, focalizat. Si eu sunt tanara. :))

  13. Mihai Cozmiuc zice:

    Ai dreptate cu privire la fluieraturile in timpul rugaciunii si inchinarii!

    E tare interesant de discutat limita, divergentele sau convergentele unui concert cu ale unui moment de inchinare!

    Eu personal m-am dus la un concert crestin ca observator si mi-am zis ca, daca ma si inchin, e super.

    Inchinarea a fost pe alocuri! Din mai multe motive.

  14. A.Dama zice:

    De exemplu, eu nu inteleg de ce zice Daniel N. ca intre inchinare si cantare trebuie trasata o linie neta. M-am intrebat daca ingerii care canta si Il adora pe Dumnezeu nu se si inchina cu ocazia asta?

    Si eu m-am inchinat la concertul de la Timisoara. Pe alocuri, ca tine si ca altii. Dar asta nu a depins de atmosfera din sala. Ma arde limba sa-l citez pe Eliade, chiar daca prietenii ma acuza ca ar fi cazul sa depasesc faza Eliade, insa cred ca are dreptate in privinta faptului ca exista o libertate interioara de care poti dispune, chiar fiind inchis intr-o cusca la Buchenwald. Poate scriu un articol despre asta. Ideea e ca te poti inchina lui Dumnezeu si cu picioarele in butuci (acolo a fost doar cantare sau si inchinare, Daniel N.?), si in sala de clasa, si la un concert unde toata lumea zice ca se inchina…

    Intre un concert crestin si inchinare, ar trebui sa fie mai multe puncte de convergenta decat de divergenta. La modul ideal, unicul scop e inchinarea. La modul practic, exista scopuri adiacente… Trebuie sa facem slalom sa ajungem la „Finish”.

  15. Ted zice:

    Mulţumesc pentru perspectiva ta asupra „concertului”. Cred că felul în care vedem şi cântărim un asemenea eveniment depinde de mai mulţi factori; printre aceştia, aş enumera cultura muzicală, anticipaţia (ce aştepţi de la concert), predispoziţia sufletească, confortul (sau lipsa acestuia) resimţit, înţelegerea faţă de curentele moderne în închinare (dacă le accepţi sau nu), dacă ai vrut să participi sau doar să observi etc.

    A.Damo, eu apreciez mult capacitatea ta de analiză, decantare a esenţelor şi relatare exactă a faptelor. M-aş bucura dacă ai face o descriere a concertului ţinând cont de factori mai precişi, decât cei angajaţi de un oarecare… chibiţ!:-)

  16. A.Dama zice:

    Mulţumesc de aprecieri, Ted! Nu ştiu relata exact faptele, fiindcă am lipsit de la lecţia de obiectivitate…

    Cât priveşte dorinţa de participare, la mine era o dorinţă reală de participare. Nu degeaba am parcurs o distanţă mare ca să iau parte la sărbătoare. Plus că a doua zi trebuia să fiu la şcoală, aşa că mi-am sacrificat şi odihna, fiindcă aveam de făcut drumul înapoi, în noapte. Există şi ocazii sărbătoreşti, festive, la care merg îndeosebi pentru observare… Aici a fost mult mai mult. Iubeam Hillsong, îi iubesc în continuare pentru că o coardă a vibrat cândva la unison cu cântecul lor.

  17. Nicolov Daniel zice:

    Sunt de acod cu ce ai spus… Poate m-am exprimat gresit, nu trebuie sa tragem chiar o linie… dar, m-am referit la unii care doar canta si se concentreaza doar pe ce canta, cum canta, daca canta bine, daca se aude bine, daca au gresit… ce zic oamenii despre ei, si tot asa. Ei spun ca este inchinare, dar de fapt nu simti nici o ungere. La asta ma refeream: cantarea placuta in fata lui Dumnezeu este adusa ca o jertfa de inchinare, da… dar nu este ceva care sa curga pt ca te gandesti la chestiile omenesti, la sunete etc. Trebuie doar sa comunici cu Dumnezeu direct cand tu canti, sa se simta putere, oamenii sa fie atinsi pt ca tu ai o viata traita cu El in inchinare. Este diferit… de unele biserici traditionale care cred ca au unii tineri in fata, canta si fac semne in timp ce canta, se uita pe pereti, mai zambesc, canta mecanic si spun ca ei fac INCHINARE… Nu am zis ca nu este placut in fata lui Dumnezeu, dar… nu este Inchinare cand sufletul nu este acolo si cand pur si simplu esti pe langa cuvintele pe care le canti, si tu faci altceva in timp ce canti…

  18. A.Dama zice:

    Am inteles, Daniel Nicolov! Am inteles ca unii dintre cei care ies in fata la inchinare sunt prea ocupati cu propria imagine si nu se mai inchina de fapt. E trist!

  19. ADRIAN ALASU zice:

    Va scriu din AUSTRALIA, tara in care am ajuns prin harul lui D-zeu. Inainte de a ajunge aicea am fost membru in bis. Agape din Timisoara si sunt multumitor lui D-zeu pentru timpul in care am crescut sub mina unor oameni ai lui D-zeu ca DANIEL MATEI si CLAUDIU LAPADAT, oameni cu viziune de trezire a Romaniei, oameni de calibru, acel timp m-a pregatit pt. acum. Felicit pe aceasta cale org. acestui concert de catre cei de la Agape. Biserica AGAPE, chiar de la infiintarea ei incepind cu 1990 a binecuvintat miscarea evanghelica din Romania prin faptul ca a promovat inchinarea ca mod de viata [in duh si adevar]. Biserica din Australia este binecuvantata sa aiba bis. Hillsong care incurajeaza generatia tinara prin muzica sa intre intr-o relatie cu ISUS, este clar ca nu toate bisericile din Australia experimenteaza acest mod de inchinare libera in bisericile lor pt. ca nu au revelatia inchinarii pt. ca n-au intrat in acea relatie profunda cu DUHUL SFANT. Inchei spunand ca Romania are lideri de inchinare puternici in persoana EX: PICA MENGER, SIMON BAHNARU… Gindindu-ma la anii in care eram in Agape si cind in timpul inchinari Duhul Sfint se manifeta atingind biserica, aducind eliberare, vindecare si improspatare peste biserica, nu pot sa spun alceva decit marit sa fie Domnul nostru, care, asa cum in vechime si-a pus tronul in mijlocul laudelor poporului Sau, asa o va face si astazi. Citez: TOMMY TENNEY „INCHINA-TE SI VEI DESCHIDE CERUL, DUMNEZEU VA COBORI. Cu iubire din Australia, al vostru frate in HRISTOS A.ALASU.

  20. A.Dama zice:

    Multumim de impresii, Adrian! Sa aveti din belsug mancaruri alese la masa Duhului!

  21. marius caunii zice:

    adam(a)ica,

    am incercat sa citesc cu maxima atentie atat articolul tau, cat si comentariile.
    Te intrebi de ce articolul este oarecum perceput ca fiind contra…
    Te-as ruga respectuos sa-mi atragi si mie atentia asupra a ceva bun din tot ce a fost la acest concert, bun pe care tu sa-l fi evidentiat in articolul tau.
    Sunt unele fapte, pe care poate le stii sau le stii mai putin. De ex. Biserica Agape are cam 500 de membri, din care maxim jumatate sunt sub 30 de ani. La concert au participat cam 2500 de tineri. Fa un mic calcul si o sa vezi ca majoritatate erau tocmai din biserici cu un cu totul alt mod de inchinare. Poti sa-mi spui de ce acesti tineri, altfel crescuti, au fluierat si tipat la fel?
    Ai infierat praful din sala, dar si pretul biletului. Stii cam cat a costat sonorizarea, asa mediocra cum a fost? Praful are si el o explicatie – Agape a deliberat intre a pune gresie pe jos si a organiza ceva deosebit pentru tinerii din Romania… imi imaginez putina chibitare despre rosturile de la gresie sau combinatia de culori:-)

    Mi-a placut tare subtilitatea cu steagul curcubeu…
    Stii, intr-o vreme credeam ca sunt tare vigilent si nu-mi poate scapa nici o cacofonie a predicatorului, dar citind articolul tau am realizat ca sunt tare in urma…
    Mai am o intrebare pentru tine – ti-ar placea sa te analizeze Dumnezeu asa cum ai analizat(chibitat) tu concertul?

    Si o ultima subtilitate. Si eu am fost la concert. Dar intunericul si praful din sala nu au fost o ascunzatoare. Asa cum nici locul asta… nu sunt un blog! Dar, de, poate ca deja sunt prea batran… 🙂

  22. A.Dama zice:

    Draga Marius,

    Am recitit articolul. Da, sunt si lucruri bune. Cine are urechi de auzit le va auzi. Faptul ca Dumnezeu ma analizeaza (mai ceva decat am analizat eu sau de tot) e un adevar pe care nu-l pot modifica in niciun fel. Nici cu inconstienta-mi. Asa stau lucrurile. Daca stie fiecare fir de par care imi cade din cap. Si numarul lor…

    Nu am pomenit nimic de bilet, de pret. Aici te inseli. Unii au intrebat: daca s-a tinut intr-o biserica, atunci de ce sa se plateasca inchinarea? Eu am repetat ca spatiul a fost inadecvat, pentru ca asa a fost. Mi-a spus un prieten care a fost la Budapesta la concert ca a fost foarte bine. Iar sotia acestui prieten a fost si la Timisoara, si la Budapesta. Ea a spus acelasi lucru, ca aici a fost nepotrivit locul si au fost nepotrivite fluieraturile. Sunt o serie de lucruri pe care ti le-as mai putea spune, dar nu cred ca aici, pe blog.

    Chestia cu cacofonia (tu ai scris gresit „cacafonie”, dar mi-am permis sa editez… inclusiv „membrii”, ca trebuia „membri”), deci, revenind, nu e vorba de cacofonie. Citeste definitia – asociere neplacuta de sunete, lipsa de armonie etc. Din cate stiu eu, cucul canta „cucu” (fr. coucou) si nu e dizarmonic. Iar, in literatura, asocierile de sunete (deranjante altfel) „vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie”, „prin varfuri vantul viu vuia” – se cheama aliteratie.

    In fine, sunt convinsa ca au fost facute eforturi pentru organizarea acestui concert. Eu chiar am fost acolo, la Agape, in dimineata concertului si erau multe pe rol. Nu am de ce sa minimalizez eforturile organizatorilor. Faptul ca tinerii se manifesta la fel intr-un spatiu unde stiu ca o pot face, chiar daca in bisericile lor nu s-ar manifesta asa, e usor de inteles: spiritul gregar. Dar au fost si tineri care n-au fluierat, care s-au purtat… obisnuit (ca sa nu spun „normal”).

    Ai mai spus ca nu esti un blog. M-ai facut sa zambesc. Nici eu nu sunt. Sunt o persoana. Exista multi care ma cunosc si stiu ca eu scriu pe acest blog. Nadajduiesc sa-i fie cuiva de folos. Chiar atunci cand nu voi mai fi…

  23. Camix zice:

    Din cate stiu „calul de dar nu se cauta la dinti”, nu? 🙂 Calul de dar. Daca acest concert ar fi fost organizat gratuit, atunci criticile gen ‘praf’, spatiu mic’ etc s-ar fi facut mai nejustificat. Insa, atunci cand platesti, ai niste asteptari si e normal sa le ai.

  24. marius caunii zice:

    A.Dama,

    sunt foarte constient ca nimeni nu e perfect, am scris cate am scris doar datorita faptului ca tonul general al articolului tau mi se pare insinuant, la un mod neplacut. Sunt constient de lipsurile din organizare, de pretul prohibitiv pentru unii tineri al biletului, de multe altele… dar, avand in vedere ca nu m-am implicat in organizare, nu mi se pare neaparat onest sa iau piatra in mana.
    Astazi am cugetat destul de mult daca ceea ce am scris eu este ok, daca chiar foloseste cuiva… intoleranta combatuta cu intoleranta!

    Asa ca te-as intreba, pe tine si pe oricine, ai citit cumva cartea „Tulburatoarele descoperiri ale Harului” a lui Philip Yancey? In contextul acestei carti te-am intrebat despre cantarul lui Dumnezeu.

    Multumesc de corecturile gramaticale, se vede ca am terminat tare demult clasa a VIII-a! 🙂 e bine ca mi-ai dat har si ai corectat! Chestia cu cacofonia nu are de-a face cu articolul, ci cu un fel al meu de a fi, adica un fel de chibit al bisericii! Asta chiar mi-a placut – chibit 🙂 !

  25. A.Dama zice:

    Draga Marius,

    Tonul neplacut al articolului este motivat de surpriza neplacuta a unui concert tinut in conditii improprii, cu (im)posibilitati tehnologice care au obstructionat vizibil ajungerea mesajului la public. Prompterul afisa la rastimpuri cuvintele altui cantec decat cel cantat pe scena, iar camerele de luat vederi fixau o singura persoana de pe scena, nu a existat o imagine de ansamblu care sa fie afisata, ba chiar se afisa in negativ, se vedeau doar umbre si contururi umane, iar intreruperea imaginilor si a textului cantecelor se intampla la fel de imprevizibil. Nu-mi spune ca n-ai sesizat toate acestea. La Budapesta, mi-a spus prietenul pe care ti l-am pomenit mai sus, au fost afisate cuvintele si toti au putut canta odata cu cei de pe scena. La Timisoara nu a fost la fel. Si daca membrii formatiei aveau un mesaj, aveau voci, tehnologia a faultat constant si mesajul, si vocile lor.

    Imi pare rau ca se intelege doar ca as fi ridicat piatra. Eu am parcurs o distanta considerabila sa ajung la concert, am platit bilete nu doar pentru mine, ci si pentru altii… a doua zi trebuia sa fiu de dimineata la scoala si mi-am sacrificat odihna ca sa pot participa la concert. Ma gandeam ca voi merge la ore ca un zombie, dar mi-am dorit mult sa particip. Nu-mi pare rau de sacrificiile facute. Voi asculta in continuare Hillsong… Faptul ca avem o atitudine critica nu il vad ca pe un defect. Am citit cartea lui Yancey, pot sa Ii multumesc lui Dumnezeu ca El are o alta matematica decat a noastra si… da, e preferabil sa cazi in mainile Lui, nu-i asa, decat in mainile oamenilor?…

    Mult spor in tot ce intreprinzi!

  26. marius caunii zice:

    Eu am stat langa scena, in lateral, chiar sub boxe, asa ca mi-a bubuit bine in cap muzica… iar ce s-a proiectat pe pereti (nu avem un ecran, asta e), mi-a fost aproape imposibil sa vad. Am remarcat calitatea dubioasa a imaginii si faptul ca s-a insistat obsesiv pe Darlene, asta tine de regizorul A&O. In schimb, ce mi-a atras mai mult atentia a fost marea de tineri prezenti, chestie pe care nu o vezi zilnic in Agape. Poate ca m-am cam lasat furat de peisaj 🙂 ! Dupa concert mi-au spus multi ca la balcon nu s-a auzit deloc bine, si nici chiar pe centrul salii. Nu mi-e clar de ce, pentru ca s-a platit o groaza de bani pentru inchirierea echipamentului de sonorizare, probabil ca este imposibil sa sonorizezi o sala neterminata. Asta e, poate totusi vom ispravi si noi de amenajat biserica!
    Nu consider gresit sa fii critic, iar impresia pana la urma urmei este o chestiune personala. De aceea am revenit in discutie, pentru ca nu este normal sa impun cuiva parerea mea, sa-l oblig sa simta ca mine…
    Spor maxim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s