Dor de „Scara la cer” a lui Marin Sorescu


Ieri mi s-a făcut un dor nebun de “Scara la cer” a lui Marin Sorescu. Îmi stăruia pe retina memoriei pânza de păianjen pe care sufletul o ia spre cer pâș, pâș! Între țipătul dintâi al nou-născutului și interjecția ultimă: o întreagă viață… Cuvântul întreg, cu ale sale sensuri deversate în semnificații complexe.

Pâș, pâș-ul lui Sorescu m-a făcut să mă gândesc, paradoxal, și la reclama aia în care se vorbește o cu totul altă limbă, însă imaginea autoturismului grăiește de la sine. Obiectul e acolo și spune tot, nu are nevoie de cuvinte inteligibile care să îl descrie. Așa și interjecția reduplicată a lui Sorescu în fața morții!

Sorescu a venit la noi la facultate și ne-a vrăjit cu ironiile rostite cu un zâmbet larg, cât toată fața! Mă întrebam pe vremea aceea când o fi serios acest tip:

„Am văzut lumină pe pământ
Și m-am născut și eu
Să văd ce mai faceți.

Sănătoși? voinici?
Cum o mai duceți cu fericirea?

Mulțumesc, nu îmi răspundeți,
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici.
E cald, e frumos
Și atâta lumină încât
Crește iarba.”

Apoi veni vorba de fata aceea care se uita la el cu sufletul și care știa să-i prepare cafeaua amară. Și era vorba de târguiala lui cu Dumnezeu, ca să facă naveta între rai și iad. Nu voia decât “o carte, o femeie și o sticlă cu vin” să poată ține cursuri în rai. O femeie, ca material didactic pentru păcătoșii din iad, o carte: să le-o tălmăcească drepților din rai și vinul, să-i dea curaj să suporte „diferențele de temperatură, luminozitate și presiune dintre rai și iad”. Și Domnul îi răspunse că cere prea mult…

Apoi, Marin Sorescu ne-a cerut să-i spunem un nume obișnuit la români. Și cei din sală au strigat în cor: ION. Și poetul l-a scris mare, cu creta albă pe tabla neagră. Și a completat în dreptul lui ION o serie de calități, și altă serie de metehne. La urmă, a concluzionat: ION=NOI. Așa era scris mare, cu creta albă pe tabla neagră.

Mi s-a făcut un dor nebun după “Scara la cer” a lui Sorescu. Să o reînvăț pe de rost, ascultând Requiem-ul lui Mozart. Și o petală de mac căzătoare invers să fie trambulina pentru saltul la cer. O altfel de:

Scară la cer

Un fir de păianjen

Atârnă de tavan.

Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ

Cum se lasă tot mai jos.

Mi se trimite și

Scara la cer – zic,

Mi se aruncă de sus.

Deși am slăbit îngrozitor de mult

Sunt doar fantoma celui ce am fost

Ma gândesc că trupul meu

Este totuși prea greu

Pentru scara asta delicată.

– Suflete, ia-o tu înainte.

Pâș! Pâș!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De toate și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Dor de „Scara la cer” a lui Marin Sorescu

  1. Camix zice:

    Da’ ce mai pot măcina unele poeme… Cu atâta uşurinţă şi lejeritate să scrie despre subiecte atât de grave… Şi şă surprindă, în acelaşi timp, esenţe. Cu toate ironiile lui, e şi extrem, şi din cale-afară de serios. 🙂

    În prima, ce ton senin… Aproape că se aude iarba crescând. Am acasă orgă; între cele 100 de sunete – instrumente, 10 sunt din acelea mai cu moţ, mai sărite de pe fix. Unu din ele îşi spune: ‘leaf growing’. Parcă seamănă cu sentimentul din poezia asta.

    În a doua, îţi vine să spui ‘Hmmm’ şi că doare. Ca în articolul Pătrăţosului, cu poezia „De-a v-aţi ascuns”, la care te ia plânsu’. Serios vorbind. Nu ca Sorescu la curs.

  2. A.Dama zice:

    Draga Camix, ce mi-a placut chestia cu „leaf growing”! Uite ce-am gasit:

    In rest, Sorescu a ramas un optimist (auto)ironic pana la capat… chiar si atunci cand (pre)simtea trupul si sufletul separandu-se…

    Mie mi s-a parut putin surprinzator ca in aceeasi zi, cam pe 3 bloguri pe care ma uit zilnic, sa fie vorba de aceeasi desprindere! Inca o coincidenta. 🙂

  3. Daniel zice:

    Trebuie sa-i multumesc lui Bovanne pentru ca v-am aflat in acest ocean, internetul, de o fluditate rece, si totusi care te imbie la curiozitate… nestapanita…
    Da… tre’ sa recunosc ca nu am mai citit asa ceva pana acum… teribil…
    Am sa incerc chiar acum sa parcurg cat de mult posibil, din aceasta impartasire a unui suflet atat de frumos dezlantuit! Brava… si mai ales, multumesc pentru clipele acestea!

    PS
    Sa nu se creada ca am chef de politeturi absurde – nici pe departe, decat ca asa imi place mie sa „reactionez” atunci cand aflu un „ceva” minunat!

    La mai mare!!!

  4. A.Dama zice:

    Draga Daniel, ma bucur ca ti-a placut pe-aici! La tine e muuuuulta poezie. Voi mai trece din cand in cand sa te-ascult.

  5. Pingback: Munch + You = CriCri :) « lumea adam(a)ică

  6. Pingback: Ce are TBC-ul cu poezia? « lumea adam(a)ică

  7. mihai zice:

    uh, sorescu for-ever …

  8. A.Dama zice:

    Mihai,
    Bine-ai venit! For ever-yone.

  9. Catalina zice:

    Foarte frumos ai scris despre Marin Sorescu. Nu cred ca a mai scris vreun scriitor asa cum a scris el. Incredibil om si unic. Bravo !

  10. A.Dama zice:

    Catalina, mulțumesc! Ne poți spune un titlu, două, trei preferate?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s