În sfârşit, în mileniul trei…


Am aflat, în sfârşit, cine este noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Am consemnat, pur şi simplu, acest eveniment, pentru că, fără îndoială, ne priveşte… se răsfrânge asupră-ne! Aşa, ca-ntr-un joc de lumini… şi umbre…

De altă parte, simultaneitatea cu trecerea în mileniul trei în spaţiul geocultural etiopian e prilej de meditaţie asupra discontinuităţii asumării temporale şi de mulţumire că există o Fiinţă suverană, pe care nimic în istorie nu O poate lua prin surprindere!

Aşadar, Etiopia a sărbătorit intrarea în mileniul trei!

Ca în calendarul copt, în calendarul etiopian există 12 luni a câte 30 de zile, la care se adaugă 5 sau 6 zile suplimentare (fr. jours épagomènes), care formează ceea ce se numeşte a treisprezecea lună. A şasea zi suplimentară se adaugă din patru în patru ani, corespunzând zilei de 29 august din calendarul iulian. Aşa se face că Anul Nou se serbează în Etiopia în prima zi a lunii Meskerem, ceea ce înseamnă la noi 11-12 septembrie.

Cu toate că ştirile remarcă fastul trecerii în noul mileniu, fast costisitor, în vreme ce o parte a populaţiei etiopiene moare de foame, ceea ce ne-a reţinut atenţia a fost această discontinuitate a asumării temporalităţii, cu tot cortegiul de semnificaţii ataşate. Iată cum (sur)prinde profesorul Nicolae Dima începutul experienţei sale etiopiene – care, trebuie să precizăm, avea loc în 2005:

În acea zi cu nimic deosebită, de 26 septembrie, s-a întâmplat însă un mic miracol. În numai câteva ore am întinerit cu şapte ani. Am plecat din Europa în septembrie, adică a noua lună a anului 2005, şi am ajuns în Etiopia, în prima lună, Meskerem, a calendarului etiopian, cu 12 luni de câte 30 de zile, plus a 13-a lună de cinci sau şase zile… după nevoi. În plus, am ajuns în… 1998, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere „iulian”, mai aveam încă doi ani până la temutul an 2000 şi intrarea în noul mileniu.

Ajunge aşadar să ne deplasăm în alte spaţii geopolitice, culturale, ca să „întinerim”, ca să fim obligaţi la o asumare altfel a temporalităţii. Ajunge să ne mutăm dintr-o arie lingvistică în alta ca să realizăm că timpurile verbale se înmulţesc sau se împuţinează, că pierdem sau câştigăm viitorul, că timpul devine perfectibil sau… continuu.

Nu discontinuu, cum îl ştim…

Nu ne rămâne decât bucuria umilă a liniştii că dincolo s-au încheiat mileniile toate şi Ochiul Suveran ne vede într-un continuum în care patriarhul fusese ales chiar înainte de a ne naşte… chiar la început de mileniu trei copt… 🙂

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în (D)evenimenţial. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s