Psalmul 3 – Psalm (dez)odiseic


Ştirile nu mai vin odată cu dangătul cela de clopot, Doamne drag, nu mai ştim că se moare şi-nvie decât dacă avem curent la aparate. Sau baterie…

De se-ntunecă cerul şi scapără, tună, n-auzim că Dumnezeu spre pământ Se-ntoarnă, Se-adună. Nici măcar că Poseidon ar fi vinovat de-orice mică sau mare furtună. Ne ia din avut viitura, iubiţii ne-ngroapă… şi vin uragane, incendii, tsunami, şi-n toate e numai zvâcnirea dementă a Mamii Natură.

La orice pas, Doamne, pe cale, ne-ademnesc actualizate Sirene, cu cântecul lor fecund şi paranormal ori cu trupul de jumătate mirene. De unde atâta ceară pentru urechi miliarde, s-astupe chemarea de dimineaţă la înfruptarea din trupul de spumă al humii?

De unde atâta sfântă ciulire, doar susurul blând şi-adierea de vânt să rămână – în măruntaiele auzirii?

Nu mai vine solul cu to(l)ba să-anunţe înc-o Domnească descălecare. Doar se strigă c-au venit patriarhi, preşedinţi şi vorbesc în engleză la difuzoare.

Ştii, drag Doamne, în cetate se zvoneşte fără de solie c-ai murit. Mireasa Ta-i la cheremul milioanelor înscrişi la peţit.

Astupă-Ţi, Doamne, urechile să nu-i mai auzi! Acoperă-Ţi ochii, Doamne, să nu ţâşnească din ei potop de flăcări să-i înghită!

Pleacă-Ţi urechea şi ochiul spre cel trecut de Charibda şi Scylla… de-a lotofagilor ispită!

Şi-n urmă, din haină de cerşetor mă-mbracă în haină nuntită…

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De psalm(r)odiat. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Psalmul 3 – Psalm (dez)odiseic

  1. ama zice:

    inainte sa citesc ultimul vers… textul mi-l imaginam rostit de un copilut la poarta unei cetati… cu picioarele goale si prafuite si am zambit la ultima rostire 🙂
    e ca un manifest… e o trambita din apocalipsa
    e un „wake up!” cutremurator… cat sa filtreze mania „aproape” (si) dezlantuita.
    …se pare ca Dumnezeu inca mai asculta vocea copilutului (ne)linistit in ruga… de la poarta cetatii… care sopteste astfel…

  2. adamaica zice:

    Da, acest psalm îl înţeleg copiii! Mireasa lui Ulise Îl aşteaptă, chiar dacă se bulucesc la porţi peţitorii… Iar la sfârşit, noi înşine cerşetorii-ulise, Îi cerem să ne dea haina de nuntire. Aici e suprapunerea pe care copiii o pricep.

    Mulţumesc de copilărie, Am(e)a!

    Din (c)ulise, 😉

    A.Dama

  3. Pingback: “Dumnezeu ne-a lăsat să ne facem de cap” « lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s