Amintiri viitoare cu „Stâlpii împuşcaţi” ai lui Liviu Mocan


Eram cei de la Cuvinte la schimb la el în atelier, şi Liviu Mocan ne vorbea cu aprigă gingăşie de Stâlpii împuşcaţi care erau doar în faza de machetă. Dar o machetă aleasă deja de juriul concursului să devină monument în cinstea martirilor Clujului din Decembrie 1989.

liviu-mocan-invie-martirii-clujului.jpg

Atunci, Liviu ne-a spus simplu să ne rugăm pentru realizarea acestui proiect.

Am luat-o foarte în serios. Mai târziu, am aflat povestea impresionantă a facerii lor:
– găsirea unui loc suficient de mare în care să fie modelaţi, făuriţi, înălţaţi pentru a respecta exact amplasamentul lor din mediul natural,
– crearea fundalului cu detaliile arhitecturale ale clădirii care urma să fie în spatele lor,
-imposibilitatea de a găsi o turnătorie în România în care să se toarne bronzul pe piese atât de mari (unii stâlpi aveau peste 2 m),
– confecţionarea manuală a unui cuptor de dimensiuni mari unde să fie puşi stâlpii,
– eşecul primei turnări – câţiva stâlpi „împuşcaţi” de tot,
– reînceperea calvarului,
– facerea unui alt cuptor circular, mai mare, din peste 5000 de cărămizi,
– a doua turnare şi…
– aşteptarea înfrigurat-arzătoare pentru a vedea dacă acum stâlpii vor putea fi folosiţi,
– în sfârşit… visul devenit realitate.

stalpiimpuscati

foto.

E de înţeles de ce ori de câte ori trec pe lângă sau printre ei, îi văd ca pe nişte rugăciuni ascultate. Rănile martirilor, scobiturile săpate de sânge în trupurile stâlpilor sunt ochii care ne privesc pe noi… privitorii.

Stâlpii, pietre de-aducere-aminte viitoare, au inspirat şi vor mai inspira poeţii.

Poemul de mai jos l-am scris din bucuria reală izbucnită după participarea rugată la facerea lor:

STÂLPI ÎMPUŞCAŢI

din doi mi se şapte-ntr-o rană de geană
albastră, rotundă, de-asfalt şi de ‘nalt
stâlpii-mpuşcaţi sunt paznici la vamă
de veghe-n spărtura dintre moarte şi cald
dintre luciu şi-adânc
dintre ieri şi a fi
în giulgiul luminii cuminţi se aşază
drepte săgeţi ca-ntr-un clopot vestind
cum ochiul morţii s-a-nchis
înghiţit de ochiul de Zi

şi-n şapte îndoi geana de taină
e-acolo-nvierea din doi înspre noi
cu cerul sumes peste inima albă
torn numele piatră aducerii-aminte
în betesda de-apoi
rana-mpuşcată se-nchide
tăiată-mprejur de cercul de foc
muşc pâinea-nfierii
sorb ochiul de roşu
în mâna cu şapte degete prind
sâmbure dulce de-nghiţit cu lumină
sub pleoapa-nvierii
clipind

.

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De îngânat, De ochi(t) și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s