Psalmul 2 – Mi s-a urcat gramatica la cap


Mi s-a urcat gramatica la cap, drag Doamne,
de nu mai pot vedea măcar un „i” nelalocul lui,
dar doi sau trei?

Nu ne-ai spus Tu
totul să facem ca pentru Tine,
nu ca pentru oameni?

Mi-am încins mijlocul, mi-am suflecat mânecile
şi-am tăiat şi spânzurat nereguli şi dereglări
în numele Dreptei Gramatici şi-al Justei Exprimări
în nădejdea că la urmă scrie-vor toţi
fără dezacorduri, pleonasme, cacofonii, confuzii,
ba chiar impecabil –
ca o jertfă fără cusur.

azidupătoatăsiguranţacăŢiscriupeplac
măntrebcumstaiTucugramaticaDoamne
dacănumailasspaţiiîntrecuvintedacănupunlinioare
şisemnedeexclamaredouăpuncteşietcaeteracorect
mănţelegiTuoaremăpoţiurmăripânălacapăt
pânălacapătulfiinţeipânălacapătulcredinţei

sentinta-001.jpg

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De psalm(r)odiat. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Psalmul 2 – Mi s-a urcat gramatica la cap

  1. catalin zice:

    Ce bland se misca El printre randuri… Ce fara de fosnet trec pasii Lui pe alei, poate doar ca un susur care cutremura firav sufletul meu fragil. Ce Cuvant intreg e drumul Tau pe la mine prin asternut. Ce ragaz in toata asteptarea mea dupa Tine!

    Catalin

  2. ionatan zice:

    Dacă din toate gramatica datu-mi-ai
    s-o-ntr-o-ntoarcere stau şi s-o ştiu,
    Doamne, desprinde-mă-n taina rostirii
    de Christ ca să pot să înviu.
    Şi crucea s-o spui tot gramatică vrea,
    o de sânge gramatică cere,
    s-o rostesc, s-o iubesc şi s-o port
    pân’ la corecta-nviere…

  3. adamaica zice:

    Excelent, Cataline si Ionatan!
    Catalin ne prefigura gramatica tacerii, iar Ionatan pe cea a invierii.
    Asa se face ca vorbim intre noi cu psalmi. 🙂

  4. agnusstick zice:

    Limba cea mai apropiată de Dumnezeu mi se pare ebraica – nu că aş cunoaşte-o, dar scrierea consonantică este fantastică, conceptuală, asociativă, liberă, sugestivă, insinuantă în sens bun, intuitivă până la imaginaţie pură – mai ales fără vocalizare. Conotaţie fără denotaţie – idealul expresiei poetice şi numenale. Cum a decăzut limbajul în hăţişul limbilor noastre babelizante şi hipergramatizante? Dar şi aşa, e atât de uriaş să-L gândeşti pe El, într-o limbă ca a noastră, care ne face aşa cum suntem. Neevrei.

  5. A.Dama zice:

    Un sfert de sânge evreiesc tot curge-n vinele mele. 🙂
    Dar ne-a numit fii, şi dacă suntem neamuri! Prinţi şi prinţese ale Împăratului. Dacă El alege să ne numească aşa, să ne mai lamentăm?
    Da, e frumoasă limba aceasta care îţi pune serios intuiţia la încercare. Şi totuşi, cu El ne înţelegem pre altă limbă!… Trebuie!…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s