Mioriţa şi Meşterul Manole au nevoie de o altfel de lectură


Acest post se datorează consternării pricinuite de postul Mioriţă laie, laie bucălaie…. Iată un citat din acest post: „Mioriţa este la fel de greu de priceput pentru o minte întinsă pe Scripturi, ca şi altă mare gogonată, altă mîndrie a neamului, balada Meşterului Manole, meşter care-şi îngroapă nevasta gravidă. Altă dată despre asta, că ajunge o monstruozitate o dată!”

Pur şi simplu e o privire reducţionistă şi cât se poate de “politică”. Faptul că românii sunt balcanici au afirmat-o şi alţii, şi cu suficiente argumente. De ce trebuie să desfiinţăm literatura? Ca să demonstrăm ce? Că e imorală? Şi în viaţă avem exemple suficiente de imoralitate şi alegem să nu facem ca persoanele care trăiesc imoral. Avem distanţa discernământului. Literatura are o funcţie formativă. Ca să ne apropiem de operele literare, avem la dispoziţie un instrumentar şi aşa ne vom apropia de ele. Altfel încurcăm borcanele. Aşa cum în Scripturi găsim numeroase exemple de imoralitate şi nu le urmăm, tot aşa, în literatură există suficiente contraexemple, faţă de care vom păstra distanţa discernământului.

Copiii noştri pot foarte bine să se formeze citind literatura română, dacă profesorii îi învaţă cum trebuie. În balada Mioriţa este impresionantă situarea cosmică a fiinţei, alegoria morţii ca nuntă şi se potriveşte ca o mănuşă acestui spaţiu indefinit ondulat despre care vorbea Blaga definindu-l ca matricea noastră stilistică. Faptul că ciobănaşul moldovean îi spune oii cum să fie îngropat şi ce să transmită mai departe măicuţei nu este dovadă de laşitate, cum se sugera în postul sus-menţionat. În primul rând, el spune „de-a fi să mor” – e limpede că e un condiţional, nu înseamnă abdicarea lui definitivă. Putem înţelege la fel de bine că urma să se lupte până la sacrificiu pentru turma lui, dar, pentru că duşmanii erau superiori numeric, putea anticipa moartea: „de-a fi să mor”. Acest dialog imaginar cu oaia năzdrăvană (tot sub semnul condiţionalului – „de eşti năzdrăvană”) nu este o lamentaţie, el propune o situare cosmică a fiinţei, e vorba de o credinţă populară. Nu trebuie să fie credinţa mea, dacă eu ştiu că n-am murit, ci trăiesc veşnic, dar voi păstra faţă de această credinţă populară distanţa discernământului şi lectura mea se va face deţinând instrumentele necesare.

Când copiii mei vor studia Mioriţa, voi şti să le spun ce înseamnă să cerceteze toate lucruile şi să păstreze ce este bun.

Despre balada Meşterul Manole, iar e revoltător că se consideră o „monstruozitate”. Pur şi simplu trebuie să existe nişte distincţii fără de care nu putem înţelege literatura. Avem instrumente cu care putem opera în texte, dar nu are rost, dacă nu eşti chirurg, să te-apuci de operaţii de inimă la oameni, nu-i aşa? E aberant. Textele mitologice le vom citi cu instrumentarul de simboluri alături. O afirmaţie de genul: „meşterul îşi îngroapă nevasta gravidă” ar echivala cu afirmaţia: „la Cina de taină, Isus a fost tăiat şi mâncat de ucenici, iar din sângele Lui au băut cu toţii rând pe rând, pe săturate”. Nu-i aşa că sună stupid?

Mitologic vorbind, a existat un sacrificiu întemeietor al lumii şi, prin analogie, al oricărei construcţii trainice. Cristic vorbind, există un sacrificiu răscumpărător. Da, aşa stau lucrurile: pentru ca să reziste construcţia mănăstirii, era nevoie de sacrificiu. Dar trebuie să rămânem în sfera simbolurilor. Mi se pare incredibil că nu se pot pricepe lucruri atât de simple! Copiii nu sunt învăţaţi să îşi omoare părintele, fratele, soţul/soţia după ce se căsătoresc, şi aşa să realizeze opere nemuritoare. Copiii sunt învăţaţi că e nevoie de sacrificiu ca ceva să dureze. În primul rând jerta de sine. Un artist se sacrifică pe sine însuşi, iar pentru noi toţi s-a sacrificat un trup, chiar aşa: de carne şi sânge. Fără sacrificiul Lui nu ar exista Mănăstirea Trupului!

Putem face politică, dar au făcut deja alţii şi au arătat câte metehne au românii. Cât priveşte literatura, ar trebui parcursă cu discernământ, cu instrumentarul potrivit. Scripturile schimbă vieţi, pentru că acesta e rostul lor. S-ar putea ca literatura să nu schimbe, dar sigur formează, câtă vreme ne apropiem de ea aşa cum trebuie. Mioriţa şi Meşterul Manole au nevoie de o altfel de lectură.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De vină. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Mioriţa şi Meşterul Manole au nevoie de o altfel de lectură

  1. Draga Adamaica, bun comentariul tau, ai prins punctul critic, punctul de tensiune: „Copiii noştri pot foarte bine să se formeze citind literatura română, dacă profesorii îi învaţă cum trebuie.”

    „Frumusetea sta in ochii privitorului” ne spui tu. Adica poti reciti aproape orice schimbind grila de lectura.
    Aproape de acord cu mici corectii. Daca ceva este stricat fiintial, nu mai poate fi recuperat, cu toata bunavointa.

    vorba cuiva, pot sa ma uit si la un ciine mort si strivit in sosea si sa vad blindetea ochilor lui impietriti deschisi larg, dar tot nu-mi las copiii sa il mingiie pe crestet.

    N-am sustinut altceva: sa schimbam instrumentarul, si cel putin pentru o vreme, pina se ridica invatamintul romanesc din groapa, si manualele.

  2. adamaica zice:

    „Dacă este ceva stricat fiinţial, nu mai poate fi recuperat, cu toată bunăvoinţa”. Despre ce/cine este vorba?

  3. Ionatan zice:

    Da, stiu ca ai dreptate. Dar… nu se poate sa aveti amandoi dreptate? Ca asa de inflacarat e…

  4. adamaica zice:

    Răspunsurile şi alte comentarii la această polemică le găsiţi aici: http://patratosu.wordpress.com/2007/08/09/miorita-laie-laie-bucalaie/

    Acesta e o concluzia noastră:

    Dacă totul se rezumă la catedră-băncuţe şi viceversa, nici măcar nu mai contează ironia, fiindcă şi alţii sunt în spatele catedrei.

    Era important să se înţeleagă din postul meu că diferite texte reclamă lecturi diferite. Un text mitologic nu-l citeşti ca pe unul naturalist. Afirmaţia: “Meşterul şi-a zidit nevasta gravidă” e echivalentă cu: “Oamenii mântuiţi mor şi se căsătoresc cu un Miel. Ba mai mult, mirele nostru e şi Leu, iar noi leoaice”. …”Leoaică tânără iubirea”… Se pot găsi zeci de exemple în Scripturi care trebuie citite ALTFEL, nu brutal-direct şi care nu au o aplicaţie directă, cum ne-ai sugerat tu în comentarii. Demitizăm, desimbolizăm, ce mai contează?

    Avraam s-a milogit că dacă vor fi numai 50, numai 40, numai 30, numai 20, numai 10 oameni buni, să nu fie nimicită cetatea. Şi de-aia nu strigă nimeni: ce popor de milogi!

    Dacă nu se înţelege că e nevoie de o altfel de lectură, am strigat în pustiu.

  5. adamaica zice:

    Dragă Ionatan,

    Nu suntem departe, eu şi Pătrăţosu, în ceea ce credem. E o chestiune mai degrabă profesională. Eu susţin că lectura trebuie adecvată. Asta e tot.

  6. dadatroll zice:

    Deci, copiii mei nu o sa citeasca „Miorita”. Ura!!!!!

  7. simplulgand zice:

    Pe-un picior de blog
    Vreau sa imi fac loc
    Ma cobor la vale
    Iata vin agale
    Ca de zile-ncoace
    Iarba nu-mi mai place
    Ca m-ati dezgropat
    Si m-ati imbracat
    V-ati luat de mine
    Parca-s fi oricine.

    Voi nu stiti ca-s oaie
    Laie, bucalaie?
    Ce sunt vinovata
    S-am buza umflata?

    L-am avertizat
    Ca ii vin de hac
    Si a inteles
    Ciobanasul meu
    Saracu’ de el…
    Dar e moldovean
    Nu e un vrancean
    Sau un ungurean
    E baiat dragut
    Dar e cam prostut
    Ca o oaie creata
    E mai indrazneata.

    De nu-i vina lui
    I-a poporului…

  8. Pingback: Jertfirea lui Isaac în 4 timpi « lumea adam(a)ică

  9. Anaida zice:

    Ave!
    Nu se desfiinteaza literatura romana, doar pentru ca unii dintre noi sunt oripilati de valoarea care i s-a dat unei legende-balada.
    Ma enumar printre cei oripilati, nu de simbolistica ce o contine, ci de mesajul pe care-l contine.

    Analizand nu morofo-sintactic si stilistic opera literara, ci analizand caractere, comportamente umane si rezultatul acestora – gasim esenta poporului roman.
    Perena.

    Cand eram copil, poate gandeam la simbolistica, la „cai verzi pe pereti” alcatuiti in unitati lexicale frumos decorate.
    Acum, cand privesc aceste opere literare, imi dau fiori!
    Cum putem sa ne mandrim cu opere in care gasesti justificarile unor crime de dragul ctitoririi unor lacasuri de cult!?
    Cum putem vedea frumusetea intr-o balada plina de moarte, doar de dragul inaltarii unor ziduri?!

  10. A.Dama zice:

    Ai, ai, Anaida! Ce ne facem cu simbolurile astea? Le trimitem in corabii pe mare si le dam foc?

    Ce-ar fi cladirea Bisericii fara jertfa Mantuitorului? Cum e atat de sadica religia asta crestina ca numai despre moarte aduce vorba? Moartea fapturii vechi, sa ne dam trupurile jertfa…

    Ca daca nu e moarte, de unde inviere?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s