Moartea patriarhului – eveniment vs. sărbătoare


La vreme de bilanţ, contradicţiile sunt digerabile. Plusul şi minusul sunt confruntate încă o dată înainte de a se trasa linia TOTALă, definitivă. Sărbătoarea se juxtapune evenimentului. Evenimentul se transformă-n sărbătoare. Semnificaţiile glisează şi prea puţini se simt bruscaţi de această glisare.

Oricine a urmărit zilele trecute relatările despre trecerea la cele veşnice a Preafericitului Teoctist a putut constata cu uşurinţă că multe formulări contradictorii încăpeau simultan pe acelaşi „tapet”: „patriarhul a plecat la cele veşnice” / „patriarhul vine la mitropolie”, „patriarhul s-a înălţat la ceruri” / „patriarhul rămâne cu credincioşii ortodocşi”.

Multe „dări de seamă” purtând germenii contradicţiilor au fost, de asemenea, lansate pe toate canalele media. A ştiut „să combine manevra cu viziunea de ansamblu… Să te acomodezi cu Dej şi Ceauşescu, după ce ai crezut în România naţionalistă a lui Stăniloae şi Nae Ionescu înseamnă să cunoşti infernul şi să nu disperi… Detesta prostia, dar îi tolera, evanghelic, pe numeroşii ei exponenţi” (Teodor Baconsky). / „Patriarhul Teoctist a fost cel puţin un agent de influenţă al Securităţii (Stejărel Olaru). A fost un om bun, un credincios adevărat, a ştiut să ne adune laolaltă pe toţi năpăstuiţii. / A fost colaboraţionist, legionar etc., etc.

Moartea unei personalităţi e prilej de bilanţ, se aduc la lumină binele şi răul făcute, se condamnă, se ridică-n slăvi, se spun vrute şi nevrute. Cei vii semnează „rechizitoriul”, fără ca cineva să aibă ultimul cuvânt. Contradicţiile se etalează generos, însă nimeni nu-şi poate asuma rezolvarea lor.

Pentru cei neimplicaţi, moartea patriarhului a fost, cu siguranţă, un eveniment. Buletinele de ştiri au supralicitat evenimentul, după cum e regula. Însă „evenimentele” ajung „materie” de sărbătoare abia în momentul în care, ar spune Mircea Eliade, li se conferă o semnificaţie care să le deschidă unui alt orizont, cel al mitului, de exemplu: „Evenimentul istoric în sine, oricare ar fi importanţa lui, nu este reţinut de memoria populară… decât în măsura în care acest eveniment istoric se apropie de un model mitic” (Sacrul şi profanul, 1995:61). Adunate ineluctabil, evenimentele fac istoria. Completat cu o semnificaţie transcendentă, evenimentul se preschimbă-n sărbătoare.

Pentru cei implicaţi aşadar, moartea Preafericitului Patriarh Teoctist s-a transformat în sărbătoare. Înmormântat alături de ceilalţi patriarhi în Catedrala Patriarhiei, el devine o figură exemplară: „El ne-a învăţat tot ce e bine în toate privinţele”, afirma o credincioasă din mulţime, prezentă la prima slujbă oficiată în absenţa patriarhului. Paradoxal, el era prezent. Evenimentul a fost astfel transgresat, saturat de semnificaţie, el aparţine de-acum sferei sărbătorii, iar ea are o dimensiune reiterativă, circulară.

La vreme de bilanţ, contradicţiile sunt digerabile. Patriarhul moare, patriarhul vine. Patriarhul se-nalţă, patriarhul rămâne. Plusuri şi minusuri se confruntă la lumina zilei. Ce urmează după TOTAL nu ştie nimeni. Doar Întâiulatoateştiitorul. Nouă ne rămân evenimentul / sărbătoarea. Pe măsura cunoştinţei / credinţei fiecăruia…

 

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De viaţă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.