Lecţia de atenţie trează


După cum vă spuneam, unele coincidenţe te pun pe gânduri. Întâmplător, la distanţă de câţiva ani de la prima vizionare, am dat peste filmul „Grădina lui Celibidache” pe Mezzo. E genul de film pe lângă care nu poţi trece cu indiferenţă. Pasiunea nebună cu care îşi îndeplinea maestrul chemarea profesională ne evocă paulinicul parachinisis: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”. Celibidache a avut altă scală a valorilor, a optat pentru budism, s-a călăuzit după filosofia Zen. Există, în schimb, o extraordinară forţă de exemplaritate în viaţa lui.

N-a trecut nici o săptămână şi îl regăsesc pe Celibidache în cartea lui Philip Yancey, „Zvonurile altei lumi”. Iată ce afirmă Yancey:

Am învăţat o lecţie nepreţuită despre ceea ce înseamnă să-ţi menţii atenţia trează de la un dirijor excentric, muzicianul român Sergiu Celibidache, care venise la Chicago cu Filarmonica din München. Puţine orchestre se încumetau să lucreze cu Celibidache, întrucât acesta pretindea, înaintea fiecărui concert, un număr de 12 până la 18 repetiţii, spre deosebire de cele 4 obişnuite în cazul altora (sublinierea noastră).

Muzica era pentru Celibidache revelaţie. „Muzica e Dumnezeu”, afirmă el în film. Nu poţi exista în afara ei. Muzica există atunci când se înfăptuieşte, în timpul concertului, în sala în care instrumentiştii de pe scenă şi ascultătorii din fotolii devin una. Sunetul nu poate fi pus la păstrare, ca legumele într-un borcan. El nu poate fi înregistrat pe o placă de plastic. Acela e sunet mort, nu sunet viu. În prezenţa muzicii vii, sfârşitul şi începutul sunt omniprezente. La fin est simultanée au commencement. Muzica înfăptuită ad locum, pe viu, permite extensia temporală, fiindcă în ordine fenomenală transcendentalul coborând modifică datele concretului:

Ignora cu desăvârşire indicaţiile ritmice ale compozitorului, dublând bunăoară durata unei piese precum Tablouri dintr-o expoziţie de Mussorgsky (sublinierea noastră) – mai afirmă Yancey despre Celibidache.

În prezenţa revelaţiei, nebunia nu mai e boală, sensurile comune sunt anulate, se decolorează, se risipesc, sensul adevărat e dat de prezenţa supranaturalului şi faptul că ceilalţi te consideră nebun nu mai are nicio greutate. S-a trecut de la greutate la har (Simone Weil). Cu atenţia trează…

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Lecţia de atenţie trează

  1. Pingback: Critică la Chris(ticul) cânt participant la Battle of Songs « lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s