Carnavalescul nostru de fiecare zi


Citeam deunăzi despre o nouă modalitate carnavalescă de fiinţare: aceea a blogurilor, în care cei mai mulţi vin cu pseudonime şi măşti protectoare aplicate pe chip. Lăsând la o parte discuţia despre cât de „indescifrabil” ai putea fi pe propriul blog, cu condiţia de a rămâne sincer, o întrebare firească ce survine este următoarea: e cu putinţă ca în cazul blogurilor să avem de-a face cu un carnavalesc permanentizat? Blogurile sunt un „spectacol” de fiecare zi, pe când carnavalurile aveau/au loc la date fixe. Carnavalul e momentul de exces care precede o perioadă de post, când carnea este prohibită – carne + vale = adio carne. Avem atunci de-a face cu o „festivizare” permanentizată, necontrolată, carnavalescă a existenţei în cazul blogurilor? Dacă în timpul carnavalului, regulile vieţii obişnuite erau desfiinţate şi totul se desfăşura după reguli specifice timpului carnavalesc, ne întrebăm cum funcţionează sistemul de reguli în situaţia carnavalescului de pe bloguri.

Selectez mai jos câteva paragrafe din articolul Ruxandrei Cesereanu, pe care îl găsiţi în întregime aici.

Noul Carnaval
(BlogNeverLand. O ipoteză de lucru)


Lumea blogurilor este fascinantă (…) pentru că reintroduce carnavalul şi carnavalescul. Foarte puţini stăpâni de blog îşi dau numele real, majoritatea preferă poreclele, pseudonimele, măştile. Este o lume a identităţilor protejate, pe de o parte, ori renegociate, pe de altă parte: identitatea nu mai este una singură, subiectul devine multiplu. Marchiza polemizează cu valetul, contele cu majordomul, poetul cu inginerul, studentul cu rectorul, şi tot aşa. Carnavalul presupune, să ne reamintim, un timp al exploziei şi al desfătării, dar şi unul al exorcizării, în care ierarhiile sociale, politice, religioase, culturale nu mai contează.

Lumea blogurilor rediscută, de fapt, ideea de confesional, de spovedanie. Nu mai este nevoie de un duhovnic tipic, cu anteriu, întrucât blogurile au devenit, în anumite cazuri, locuri de auto-spovedanie.

Nu în ultimul rând, apoi, lumea blogurilor alcătuieşte o uriaşă, încăpătoare canapea psihanalitică. Jurnalele de pe bloguri sunt în cele mai multe cazuri fie defulări, fie refulări cu urmări destul de vizibile.

Aceste tendinţe, toate împreună, carnavalescul, confesionalul şi canapeaua psihanalitică din imperiul deja molipsitor şi drogadict al blogurilor (BlogNeverLand) depind de două tipuri de făpturi: de exhibiţionişti şi de voyeuri. Şi, indiferent că ne convine sau nu, într-un fel sau altul fiecare dintre noi trebuie să optăm pentru unul din aceste roluri. Hélas!

Pe marginea acestei „ipoteze de lucru”, a urmat un schimb de replici, pe care îl reproducem în cele ce urmează:

I.P. Ca să fiu sincer, pentru mine blogul e mult mai mult decât atât. Dacă ar fi doar atât, m-aş simţi penibil. Refulare? Da, într-un sens… Dar nu exhibiţionism sau voyeurism… Blogul e o experienţă ca toate celelalte. Omul se înscrie acestei experienţe şi din fiecare asemenea înscriere iese ceva deosebit. Dacă el (sau ea) e un exhibiţionist(ă), atunci da, autoarea are dreptate. Dar nu putem generaliza şi în niciun caz aşa categoric cum se pronunţă ea.

R.B. Da, împărţirea făcută de Ruxandra Cesereanu sună categoric. De altă parte, nu pot să reduc „exhibiţionismul” la sensul pe care cultura noastră i l-a conferit. Din latinescul „exhibitio, -onis” au englezii al lor „exhibition”, folosit pentru expoziţia de artă, de exemplu. Dacă mergem pe această breşă etimologică, atunci tu, pe blogul tău, faci să se vadă – „faire voir” – ceea ce gândeşti, ceea ce creezi, ceea ce eşti, în toată goliciunea sincerităţii tale sufleteşti. Nu este aceasta „exhibitio”? Etimologic vorbind, eşti un exhibiţionist, unul care arată, prezintă, furnizează exemple, reprezintă, unul care (se) expune, (se) dovedeşte. Se dovedeşte prieten, nu duşman ca în „pro fratre hostem exhibuit” – în loc de frate, duşman s-a dovedit.

Nu ştiu, statistic vorbind, câţi dintre cei care au bloguri personale vin cu numele adevărat, aşa cum faci tu. Cu siguranţă că cei mai mulţi vin cu pseudonime, cu măşti, ca-ntr-un carnaval. Şi mai sunt şi alţii care caută să te fure, scriu în numele tău. N-ai vazut blogul lui Liiceanu de pe wordpress? Incă acolo au fost destul de cinstiţi că au scris că Liiceanu nu are nicio legătură cu propriul blog. Dar se întâmplă şi chestiuni mai urâte. C’est la vie… C’est la guerre…

C.L. Pe lângă aspectele pozitive pe care le poate avea un blog, …nu pot să mă abţin să nu mă întreb dacă nu vom deveni, într-un final sau într-un mai târziu decât acum, fiecare un blog-maker, cu site-ul nostru, cu articolele noastre, cu ideile numai ale noastre, cu întrebările noastre şi ne vom întrece în blog stats, uitând să ştim de noi, să fim noi.

Mă întreb dacă nu cumva se va reduce tipul de interacţiune între oameni, care vor socializa mai mult cu cei care pun comments decât cu altii şi se va tinde spre dialog om-om, în loc de dialog în grup. Sigur că are beneficii şi dialogul om-om, însă când acesta devine predominant… mă face să mă întreb…

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Carnavalescul nostru de fiecare zi

  1. adamaica zice:

    Răspunsul Ruxandrei Cesereanu la protestul altora că doar 2 tipuri de făpturi sunt insuficiente în BlogNeverLand, preluat din comentariile la ipoteza de lucru, este următorul:
    „Carnavalul blogurilor poate fi, la urma urmei, şi doar o convenţie identitară. Fireşte, este riscant să fie îngăduite doar 2 roluri, exhibiţioniştii şi voyeuriştii, dar am considerat de cuviinţă să manageriez imagistic tocmai rolurile extreme, care nu lasă loc ambiguităţii şi portiţelor de ieşire.
    (…)Există şi alte roluri în afara exhibiţioniştilor şi voyeuriştilor, există, de pildă, cusurgiii, apoi există veşnic-tăcuţii (care nu intervin niciodată şi circulă mai degrabă aerian-ursuz printre bloguri). Şi, cu siguranţă, mai există şi alte categorii.”

  2. Ruxandra Cesereanu zice:

    Pacat ca nu am stiut mai din vreme de acest scurt dialog pe marginea textului meu, fiindca m-as fi angrenat in el. Textul meu e doar o ipoteza de lucru, dar una, fireste, dorita spre a fi dezbatuta. Daca ati fi comentat pe marginea textului, chiar pe blogul meu, as fi putut intra mai repede in „polemica”.

  3. A.Dama zice:

    Da, Ruxandra, ar fi fost bine sa fi comentat acolo, la „sursa”! Noi ne-am „infruptat” din ipoteza de lucru si… ne-am mutat cu dumicatele in „garsoniera” noastra. Acum, nu stiu daca aceasta ipoteza de lucru a mai prins contur, nu stiu in ce faza e, dar am sa urmaresc blogul tau. Daca se readuce in discutie subiectul, voi interveni!

    Spor in toate! (Mai ales cu ingeri lin fluieratori prin preajma!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s