Aşternere în cântar e
noiembrie 20, 2009 at 10:54 pm | In De îngânat | 8 CommentsTags: asternere, cantarire, masurare, ochiul neadormit, patul lui Procust, poezie
se-aşternea august
urma sandalei
peste-o uitare curândă
cum peste călătorii
măsuraţi mai întâi
cu patul lui Procust
şi în urmă ucişi
.
trepte
noiembrie 10, 2009 at 10:46 pm | In De cină (şi) de taină | 2 CommentsTags: Agnus Dei, King's College Choir, trepte
Puntea suspendată
noiembrie 9, 2009 at 4:10 pm | In De probă | 3 CommentsTags: balta, copilarie, puntea suspendata, tata, terenul de fotbal
La Mulţi Ani tatălui meu, în amintirea drumului care duce spre Casă!
*
(Cătălin Lata – “Drum spre casă”)
*
Mirele sportiv
noiembrie 7, 2009 at 11:49 am | In De (la) prieteni, Demenţial | 25 CommentsTags: bancuri cu olteni, mire in trening
Am primit un email cu imaginile de mai jos şi cu întrebarea şi răspunsul care le preced. Zâmbiţi, miraţi-vă, faceţi-vă cruce, plângeţi! Nu contează ordinea.
*
- Cum recunosti mirele la o nunta de olteni?
- Are trening nou !
*
*
Rumeguş (1) – Oamenii sunt răi sau buni?
noiembrie 4, 2009 at 11:21 am | In De (la) prieteni | 70 CommentsTags: Adrian Berinde - Mai departe, oameni buni, oameni rai
Alin Cristea, convingător, la telefon:
Oamenii sunt răi întotdeauna. Lasă-i să te surprindă când sunt buni!…
…
Eu aleg să merg mai departe…
*
Jean-Claude a avut dreptate…
noiembrie 3, 2009 at 12:04 am | In De (la) prieteni | 11 CommentsTags: izolare in multime, Jean-Claude, mobil, telefoane internationale, teoria comunicarii
Era prin ‘90, eram adolescentă, stăteam la un pahar de vorbe şi eau plate cu Jean-Claude. Îmi zicea pe-atunci:
- Este uluitor cum se dezvoltă teoria comunicării! Cum se pune în practică…
Îl priveam în ochi neîncrezătoare, mă opream dincolo de pletele-i cărunte.
De la telefoanele publice, nu se putea suna în altă ţară. La poştă, aşteptai zeci de minute o simplă legătură telefonică: Elveţia – cabina 2, Detroit – cabina 5, Iran – cabina 1!
Ce avânt al comunicării să întrezăreşti, când limitele ţi se fluturau pe sub nări? Miroseau chiar! Neplăcut.
- În viitorul apropiat, oamenii care petrec în lift 10-15 min., nu vor mai apuca să se uite unii la alţii, fiecare vorbind pe mobil cu altcineva. Nu-şi vor mai da bună ziua!
Eram într-o ţară unde n-aveai cum sta 10-15 min. într-un lift, fiindcă nu existau clădiri atât de înalte! Exceptând penele de curent sau defecţiunile (dese şi unele, şi altele), nu aveai cum să stai atâta într-un lift.
Celulare nu văzusem decât în filme.
Jean-Claude ori debita ştiinţifico-fantastic vorbind cu mine, ori profeţea. Nu reuşeam să intru în rezonanţă cu cele spuse de el. Altfel, era un om plăcut, foarte paşnic, povestind despre toate cu convingere de fizician şi sensibilitate de artist…
De la cerc la pătrat – André Scrima
noiembrie 1, 2009 at 4:55 pm | In De(z)legat | 10 CommentsTags: André Scrima, cerc, cetatea lui Dumnezeu, Comentariu integral la Evanghelia dupa Ioan, Ezechiel, patrat
*** ***
Sigur că nu stau lucrurile aşa, cât să fie cuprinse!
*** ***
Totuşi, pentru cei cărora le plac astfel de în-/des-chideri, iată un citat despre trecerea de la cerc la pătrat, din Comentariul integral la Evanghelia după Ioan, a lui André Scrima.
.
Cifra patru este o cifră simbolică şi se referă la fundament, la temelie (…).
Numărul împătrit reprezintă stabilitatea, temelia neclintită, pe când cercul reprezintă ceea ce se mişcă şi se roteşte. Mersul întregului univers constă în trecerea de la stadiul de cerc la cel de pătrat: noi ne aflăm acum în stadiul de cerc, căci toate se rotesc – stelele, soarele, luna, pământul… Dar Ierusalimul ceresc, aşa cum îl descrie Apocalipsa (21, 10-17) “coboară din cer… şi are slava lui Dumnezeu”. Şi îngerul îl măsoară cu o trestie de aur, şi iată, este pătrat, lungimea lui fiind egală cu lăţimea, iar zidul lui, de 144 de stânjeni = 12 x 12. Or, cifra 12 este egalul lui 3 (cifra lui Dumnezeu) x 4 şi, ca atare, reprezintă slava statornică, veşnică.
Un exemplu iconic de pătrat este şi cetatea din mijlocul părţii sfinte, puse deoparte pentru leviţi – Ezechiel 48: Iată-i măsurile: înspre miazănoapte patru mii cinci sute de coţi, înspre miazăzi patru mii cinci sute de coţi, înspre răsărit patru mii cinci sute de coţi, înspre apus patru mii cinci sute de coţi (v. 16). Acel loc pus deoparte nu putea fi nici vândut, nici schimbat, nici înstrăinat. Era statornic(it)…
Ce se (mai) caută
octombrie 30, 2009 at 10:55 pm | In De(s)tindere | 15 CommentsTags: De(s)tindere, subiecte de cautare
M-au amuzat câteva căutări prin care s-a ajuns în lumea adam(a)ică. De fapt, am mai scris de-astea aici şi aici.
Limbajul ăsta îşi are capcanele lui, dar prea ne e în vintre, ca să-l putem lepăda acum… Până-atunci, mai zâmbim pe la colţuri de buze ori pleoape.
(Cum am zâmbit când mi-a povestit cineva că a pufnit audienţa în râs – mai mult sau mai puţin pe înfundate -, când interpretul l-a prezentat pe vorbitor: Fratele Coy va transmite mesajul.)
(Cum am zâmbit la numele lui Putin în franceză: Poutine, ca să nu iasă o porcărioară din pronunţarea lui. Şi, bineînţeles că pe Bush, l-au scris Bouche… dar asta numai de haz.)
Să ne de(s)tindem! 
1. cum intelegem ca limba e o comoara
- Încercăm să (ne-)o smulgem.
Poevarza (3) – Cătălin Lata
octombrie 28, 2009 at 4:52 pm | In (De)gustare | 12 CommentsTags: Cătălin Lata, Ehei, interogatie, modus vivendi, poevarza, poezie, Smochin - versuri de Elisa Manta, sondeur, spargerea suprafetei
Cătălin Lata este prezent în antologia Cuvinte la schimb, vol. 2, cu un grupaj de poeme, dintre care am ales două Ehei-uri, ca să vă faceţi idee despre acest modus vivendi, pe care Cătălin Lata îl aduce înaintea lectorului său:
***
Ehei,
Nu mă mănâncă pe mine
Nici un ogar vagabond
Nici o gudă
Lăuză.
Pleoapa îmi tremură, udă.
Îmi tremură şi colţul de la buză.
Mi-i flămânzesc
Pe cei apropiaţi
Mi-i însetez
Pe-aceia de departe.
Sunt zămislit în inima ta,
Moarte,
Să nu pot fi cât
O firimitură,
Să nu astâmpăr dorul nimănui
Să nu mă ducă
Unul
Către gură.
Sunt amintirea unei răstigniri
O lovitură de ciocan
Un semn de cui
Şi nu astâmpăr dorul nimănui…
Morţii vii la Antena 3
octombrie 26, 2009 at 10:40 am | In De vină | 7 CommentsTags: Antena 3, Dealul Mitropoliei, moaste, mortii vii, Patriarhie, pelerini, Procesiunea Calea sfintilor, Sfantul Dimitrie cel Nou, Sfantul Vasile cel Mare
Document video nu am găsit, însă, cum reacţionez din reflex (profesional) la structurile lingvistice în limba maternă, iar m-am “minunat” ascultând glasul din ceaţă al reporterului de la Antena 3, care relata în 24 oct. 09, momentele sărbătoririi Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului.
Era înainte de începerea procesiunii Calea Sfinţilor. Pentru că moaştele Sfântului Vasile cel Mare urmau să fie întâmpinate de pelerini, reporterul transformă subiectul moaştele, în Sfântul…, (săvârşind un miracol, doar prin cuvinte) şi îi informează pe telespectatori:
Sfântul Vasile cel Mare este aşteptat în acest moment să ajungă la Patriarhie şi să înceapă procesiunea.
Bine că nu s-a supărat Patriarhul, că el ştia că-i va reveni onoarea slujirii, în calitate de… viu!
Morţii cu morţii, viii cu viii, şi la lumânări…
Morţii vii să bântuie televiziunile!
Sau minţile în ceaţă ale reporterilor…
Memoriile altei cunoaşteri (2) – Când îngerii ne slujesc
octombrie 25, 2009 at 9:15 pm | In De (me)mo | 4 CommentsTags: ingeri, Manet - The Angels at Christ's Tomb, slujire
De cele mai multe ori, accentul se pune pe faptul că noi trebuie să slujim: aşa şi aşa, atunci şi acolo, în condiţiile x şi y. Accentul se pune pe vrednicia şi nevrednicia noastră de slujitori.
Cât de des ne gândim că El ne slujeşte, că o face de bunăvoie şi cu dragoste? Cât de des ne gândim că îngerii Lui ne slujesc?
Îi cocoloşim în toate felurile, îi reprezentăm efeminaţi sau infanţi, îi punem în versuri de orice factură.
Tabloul lui Manet, The Angels at Christ’s Tomb, pe lângă imaginea unui Isus grotesc, aduce în peisaj şi nişte “îngeriţe”.
Cât de mult ne gândim la ierarhiile pe care Dumnezeu le-a stabilit şi care funcţionează dintotdeauna şi pentru totdeauna?
Sutaşul căruia Isus i-a vindecat robul înţelegea foarte bine relaţiile ierarhice! Ştia că dacă are putere asupra unui om şi îi dă o poruncă, acesta trebuie numaidecât să o îndeplinească.
De aceea, când vine înaintea lui Isus, în primul rând Îi recunoaşte autoritatea. Doar un cuvânt să spui… Era suficient un cuvânt, pentru ca robul sutaşului să fie vindecat?
Nici măcar prezenţa fizică a lui Isus nu era necesară, ci doar cuvântul… Rostit către cine?
Doar un cuvânt, o poruncă pentru cei aflaţi sub autoritatea Lui. Când Isus dă un ordin, îngerii se află la datorie şi îl execută întocmai.
Cât de extraordinar e să fii slujit de îngeri! Altfel de ce am mai fi prinţi şi prinţese, fii şi fiice de Rege?
Cât de des ne gândim că îngerii se aliniază în formaţie şi îndeplinesc porunca Lui, gata oricând să-i slujească pe cei ce vor moşteni mântuirea?
Evrei 1, 14:
Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?
Cum e corect? (2) – cu i, ii, iii
octombrie 24, 2009 at 3:54 pm | In (De)scris corect | 10 CommentsTags: albastrii ochi, albastrii-i ochi, copii, copiii, copiii-i, cum se scrie corect, membri, membrii, ochii albastri, proprii, propriii, propriii-i, propriu, scrierea cu i-ii-iii
Când găsesc în titluri inadvertenţe la acest capitol, mă deranjează mult mai tare decât să le găsesc în articole sau comentarii. Din ce cauză? Pentru că mulţi reacţionează la titlu, care e pus în evidenţă faţă de text. Şi repede socotesc că e corect, chiar dacă nu e aşa…
*
Scrierea substantivelor cu i, ii, iii:
– dacă forma de plural e cu i, cuvântul articulat e cu ii.
- dacă pluralul e cu ii (respectiv cuvântul are un i în temă), când îl articulăm, va fi cu iii.
sg. crin / pl. crini / pl. articulat crinii
sg. plop / pl. plopi / pl. art. plopii
sg. membru / pl. membri / pl. art. membrii
sg. copil / pl. copii / pl. art. copiii
sg. fiu / pl. fii / pl. art. fiii
sg. ageamiu / pl. ageamii / pl. art. ageamiii
Ex:
Are doi copii care au terminat facultatea. Copiii lui sunt ingineri. Copiii-i sunt ingineri – al patrulea i este posesivul neaccentuat.
Biserica are două sute de membri. La întâlnirile duminicale, participă toţi membrii bisericii. Membrii majori sunt mai mulţi decât membrii minori. Membrii noştri sunt mai mulţi decât ai voştri. Cei mai mulţi membri sunt din acelaşi cartier.
**
Adjectivul antepus preia articolul substantivului:
Ex: temerile proprii / propriile temeri
copiii proprii / propriii copii
tipii scandalagii / scandalagiii tipi
ochii căprui / căpruii ochi
***
În comentariile de aici, se aduceau în discuţie forme precum propriii-i copii. Expresia e socotită de unii pleonastică, dar să vedem cum o descompunem:
copiii proprii – antepunem adjectivul şi obţinem: propriii copii; – introducem posesivul: propriii săi copii, iar în varianta atonă, vom avea: propriii-i copii; la fel, pentru alţi posesori: propriii-mi copii, propriii-ţi copii…
Alte exemple:
- refuzul propriilor fii
- termenii noştri proprii / impropriii voştri termeni
- peştii săi vii / viii săi peşti
- ochii ei albaştri / albaştrii-i ochi.
Psalmul 8 – (De)Scris pe feţe şi Mână
octombrie 23, 2009 at 10:52 pm | In De psalm(r)odiat | 2 CommentsTags: fete-fete, psalm, scris de mana
Nu Te mai uita la ecran, Doamne!
Vezi figurina ce râde, rânjeşte, se prăpădeşte de râs?
…Se prăpădeşte…
Nu-s eu.
Nici măcar aia de plânge cu lacrimi că se-adună cât râul şi nu mai seacă.
…Mă seacă…
Nu-s eu.
Mai bine ia-Ţi faţa de la ecran, Doamne! Ai zice că toţi vorbesc de la obraz la obraz, ba cu inima-ntreagă, ba cu cea frântă, cu semnele de-ntrebare, şi cu mâinile mai mult sau mai puţin (in)decente.
Când-colo, fac feţe-feţe… când drăceşte, când îngereşte.
Nu Te mai uita la ecran, rogu-Te!
Nu mai apăsa nicio tastă!
Hai mai bine să scriem de mână!
Am uitat cum se rotunjeau literele şi cum începea să tremure scrisul de la vulcanii inimii.
Mai ţii minte când scris-ai chiar Tu cu degetul pe piatră? Cum s-a făcut lumină de jur împrejur, şi mai ales de la Faţă la faţă?
Să mă scrii şi acum de Mână, Te rog! Mai ştii scrie? De la un capăt la altul să-ncap pe ignifu(l)gi de Împărăţie.
Dilemă
octombrie 22, 2009 at 10:44 am | In De toate | 15 Comments
Am scris un comentariu luuung pe blogul altcuiva.
Înainte să-l scriu, m-am luptat cu imbolduri contradictorii: să scriu / să nu scriu.
Când am ajuns aproape de final, computerul s-a închis complet, din senin.
Nu mai aveam cum să recuperez comentariul…
Primul impuls a fost să socotesc că am primit răspunsul potrivit. Comentariul acela nu trebuia să ajungă acolo, de-aia l-am pierdut.
Al doilea impuls a fost interogativ: dacă Cel Rău a intervenit cu o cenzură tehnologică, pentru ca acel comentariu să nu ajungă la destinatari?
Când aveam 14 ani, am învăţat pe de rost o zisă a unui învăţător. N-am mai uitat-o:
Sunt sfâşiat de dilemă, ca un ceai turnat în două căni deodată.
De mila în exces
octombrie 20, 2009 at 10:05 am | In De gândit | 23 CommentsTags: exces de mila, mila, mila biruieste judecata, mila voiesc... nu jertfe, virtute sau amagire
“Cum pot face aşa ceva? N-au pic de milă?!”
Sunt întrebări care revin pe buzele multora când asistă la un simplu buletin de ştiri.
Dacă punem verbele la timpul trecut, sunt întrebări care revin pe buzele multora, citind groasa carte a Istoriei.
Biblia ne învaţă că Dumnezeu e şi milos, şi fără milă. Înghiţim cu noduri în gât contradicţiile. Şi mai adăugăm întrebări. Să fim miloşi sau fără milă?
Mila e o virtute? Dacă ne lipseşte, suntem defecţi din facere? E în genele noastre?
O dobândim prin cunoaştere? O cultivăm?
Se spune despre cel căruia îi merge bine din plin că: Unde pune el mâna, pune şi Dumnezeu mila. Asta doar în mentalitatea populară. Căci, de altă parte, cei răi propăşesc, “celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine, cu toate că dumnezeul lor este în pumn” (Iov 12, 6).
Cel mai des auzim că “milă voiesc, iar nu jertfe“… Prea puţini se leagă de mila care biruieşte judecata (Iac. 2, 13). Ciudat! Cum poate un Dumnezeu drept să Se lase influenţat de milă? Face o judecată strâmbă? Pe cel milos, îl judecă cu milă, iar de cel nemilos nu are milă. Acelaşi Dumnezeu?
Ce se întâmplă când suntem excesivi de miloşi? Când facem exces de păsat? (Iată cât de folositoare pot fi diacriticele!… Cum ar fi excesul de pasat… şuturi la poartă? Ca să nu mai vorbim de excesul de Passat!) Continue reading De mila în exces…
Cum e corect? (1) – vreun / vre-un
octombrie 17, 2009 at 10:07 pm | In (De)scris corect | 52 CommentsTags: cum se scrie corect, i-mi, i-si, i-ti, imi, isi, iti, nostri, nostrii, vostri, vostrii, vre-o, vre-un, vreo, vreun
Pentru cine vrea să scrie corect, inaugurez o nouă serie de articole, în care voi grupa câteva cuvinte care se scriu greşit în mod frecvent. Ideea mi-a venit citind mai multe bloguri, comentarii, dar şi din subiectele de căutare ale unora.
Unele greşeli sunt grave, altele mai puţin grave. Unele nu ţin de faptul că scriem la repezeală, ci pentru că ne-am format greşit reflexul de a scrie anumite cuvinte.
*
Scrierea adjectivelor nehotărâte VREUN, VREO, adeseori scrise incorect: vre-un, vre-o.
Ex: Mi-a dat careva vreo idee, vreun model?
**
Scrierea posesivelor NOŞTRI, VOŞTRI. Nu există formele noştrii, voştrii.
Ex: Elevii noştri sunt cei mai buni.
Ai voştri au luat premii.
***
Nu există forme precum î-mi, î-ţi, î-şi. Formele pronominale corecte sunt ÎMI, ÎŢI, ÎŞI.
Ex: Îmi dau seama.
Ţie îţi place.
Unii îşi iau concediu.
Hybris tragi(comi)c sau libertatea impusă
octombrie 16, 2009 at 1:33 pm | In De vină | 24 CommentsTags: Alin Cristea, Caragiale, excesul, hybris, libertatea cititorului, lipsa masurii, publicarea informatiilor personale
Între lipsa de măsură a eroului tragic grec şi lipsa de măsură a personajului caragialian, distanţa nu mai pare de netrecut…
Dacă vă deranjează faptul că România Evanghelică nu exagerează, pe mine nu. (Alin Cristea)
Hybris-ul, pentru eroul grec, constă în vina de a căuta să depăşească ceea ce îi fusese hotărât de Soartă, o lipsă a măsurii care atrăgea pedeapsa zeilor, pe când în societatea “fără prinţipuri” descrisă de Caragiale, lipsa de măsură e vizibilă mai mult dinafară, decât dinăuntru, unde scopul scuză toate mijloacele.
Într-un fel, gestul de a posta o corespondenţă personală e un gest caragialesc. Sigur că la Caragiale se face haz de scrisoricile (de amor) pierdute, regăsite, iar pierdute, iar regăsite etc., dar e şi ceva tragic într-o astfel de lume pe dos, în care scrisoricile nu sunt obiecte de… cultură, ci obiecte de şantaj.
Aici: între hybris-ul tragic şi cel comic, aşez eu lucrurile în ce-l priveşte pe Alin Cristea. E o lipsă de măsură, oricum! Mă voi referi doar la partea mea de interacţiune cu Alin Cristea, însă, în ce priveşte libertatea cititorului, am realizat că analiza pe cazuri concrete ar putea fi de folos. Voi folosi termenul hybris ca sinonim pentru “vină” (în general), precizând de la bun început că îmi asum şi eu hybris-ul de a-i răspunde lui Alin Cristea: Continue reading Hybris tragi(comi)c sau libertatea impusă…
Nu politică, jocuri de cuvinte…
octombrie 14, 2009 at 11:31 am | In De (la) prieteni | 1 CommentTags: jocuri de cuvinte, Mircea Badea, numele politicienilor
Politica o las altora, dar jocurile de cuvinte… (îmi) plac.
(Mulţumiri adamaice expeditorului!)
Şi să nu uităm că: “Uneori adevărurile se spun (ca) în joacă” (A.Dama).
de (re)ţinut minte
Exceptând articolele care au precizată o altă sursă, conţinutul articolelor de pe acest blog nu poate fi reprodus fără acordul meu.-
de (a)mestecat
calinhera on Hai, fii tatăl nostru! A.Dama on Hai, fii tatăl nostru! RuBen on Hai, fii tatăl nostru! A.Dama on Mantaua sam on Mantaua A.Dama on Mantaua A.Dama on Hai, fii tatăl nostru! A.Dama on Hai, fii tatăl nostru! A.Dama on Hai, fii tatăl nostru! A.Dama on Mantaua A.Dama on Mantaua A.Dama on Mantaua peginduri on Hai, fii tatăl nostru! A.Dama on Mantaua Stefan on Mantaua Fictiune vs Realitate
-
-
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.
